evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Din vitrină  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Furnizorul de vise  -  Taina norilor  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Bodaproste  -  Îndelunga aşteptare  -  Luminile oraşului IV  -  Sentofagia  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Colecţionarul  -  Luminile oraşului XII  -  Talent  -  Drumul care nu se vede  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Poporul perfect  -  Inelul de platină  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Cioara  -  Ulysse şi Hector  -  De aici, de sus...  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Răscrucea  -  Pacientul  -  Meduza (VII)  -  Luminile oraşului XXI  -  Peştele albastru  -  Metastază  -  Întunericul vieţii  -  Anul 10000  -  Marea Neagră. Iulie  -  Jocul Zeilor (II)  -  Virus de sticlă  -  Între două lumi  -  Sfârşitul lunii  -  Cincizeci  -  Meduza (II)  -  Sete  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Pasul craiului de munte  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Străinul  -  Criminali Umanitari  -  Iza  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Povestire  -  Cercul  -  Cum să te fereşti de urs  -  Pastel  -  Factorul "Haos"


Umbrele nopţii

Oana Stoica-Mujea



Publicat Miercuri, 23 Februarie 2005, ora 19:15

      Nu stiu cum a început, unele cuvinte le-am scos din calimara, altele au curs pur si simplu. Majoritatea le-am vazut în umbrele noptii. Nu m-au speriat, asa cum era de asteptat. Le-am desprins de pe pereti si le-am asternut pe hârtie.

      Nu îmi amintesc decât ca inima îmi batea cu putere, simteam cum vrea sa iasa din piept. Îi cântam, în sinea mea, pentru a o linisti. Dar ea nu contenea sa bata. Vedeam întunericul - nu îl vizualizam -, îl vedeam înauntru meu; simteam ca nu este bine. Continua sa ma cuprinda, pâna mi-a învaluit întreaga fiinta.

      Când am intrat prima oara în camera am vazut totul asezat altfel, când m-am trezit parca cineva le schimbase dinadins; pentru a-mi face în ciuda. Am simtit o repulsie fata de acel loc, si totusi, ceva ma chema, îmi spunea sa mai stau.

      Draperiile rosii ca focul ma înfiorau, îmi amintesc ca atunci când am intrat erau galbene, sau poate memoria îmi joaca feste. Nici patul si nici biroul, nu mai erau la fe, doar el. Tabloul acela, înspaimântator. Ochii barbatului erau ca ai unui animal gata sa ucida. Ma sfâsia, parca o durere ma cuprindea, nu stiu de ce, dar privireea aceea mi-a ocupat întrega zi. Nu m-am miscat din fata portretului, de parca trupul meu nu mai vroia sa raspunda si nici mintea.

      L-am privit ore în sir; ma înspaimânta, si totusi, ma captiva. Nu cred ca am retinut chipul barbatului, doar privirea. Ceva mistic care ma chema si ma respingea. Nu am mai trait o astfel de senzatie, de emotie..., nici nu stiu cum sa-i spun.

      În dimineata urmatoare nu l-am mai gasit. Menajera mi-a spus ca am facut o criza si l-am sfâsiat. Nu îmi venea sa cred! Sa nu îmi amintesc nimic din toate astea, era absurd. Nu am crezut-o, si l-am cautat în fiecare camera, ma obseda, ma urmarea. Aveam ciudata senzatie ca si el ma cauta.

      Puteam sa-i simt respiratie rece si greoaie, aproape de obrazul meu. Dar de câte ori îl cautam din priviri, disparea! O zi întreaga l-am cautat, si el pe mine, dar totul a fost în van. Oboseala m-a cuprins. Aveam deja doua saptamâni de când nu am mai mâncat nimic. Anemia sau nebunia, îsi spuneau cuvântul. M-am trântit pe covorul rosu din camera si am adormit.

      Nu îmi amintesc sa fi visat ceva, stiu doar ca am dormit. Când m-am trezit camera arata altfel. Nu avea rost sa întreb de ce? Îndotdeauna mi se raspundea: " E doar imaginatia ta". Cât poti sa îti imaginezi o camera care se tot schimba, si se schimba, si se schimba. Am hotarât sa nu mai întreb, vroiam sa-mi vad de viata mea. Uitasem cum mai arata soarele, draperiile au fost trase tot timpul. Nu aveau suficienta grija de mine, nu ma lasau sa vad sau sa simt ceva.

      Nu stiam unde ma aflu si de ce. Nu stiam daca sunt în vechea mea casa sau nu. Din când în când auzeam plânsul unui copil, dar ea îmi spunea ca e doar imaginatia mea. Mereu era vorba de imaginatia mea. Întotdeauna am crezut ca am o imaginatie normala, dar ea infirma acest fapt.

      În fine, nu am mai ascultat-o, nu mai avea rost. Mereu si mereu, aceasi poveste. Nu stiam de când tine povestea asta, dar mi se parea o eternitate. Am hotarât sa trag draperiile, sa las lumina sa intre. Aveam nevoie de îmbratisarea calda a soarelui, ma simteam moarta. Nu mai aveam sentimente sau gânduri, doar trairi, pe care nu le înmagazinam. Le lasam sa treaca pe lânga mine, si îmi vedeam de treaba. Am încercat din rasputeri sa trag draperia, dar nu am putut, parca mâinile mele erau din vata. Nu aveam nici o putere, totul se rotea în jurul meu.

      Am strigat-o pe menajera si i-am poruncit, sa traga draperia. Mi-a spus ceva care m-a speriat: "Sotul dumneavoastra mi-a spus sa nu las soarele sa intre, orice s-ar întâmpla", apoi a plecat fredonând o melodie. Sotul meu? Nu îmi aminteam nimic de el. Oare cât de batrâna sunt? Nu ma simt batrâna! Mi-am privit mâinile, erau moi si catifelate si nici urma de riduri. Se pare ca sunt tânara, totusi. Nu îmi aminteam chipul meu, eram o straina, chiar si pentru mine.

      Nici urma de vreo oglinda, sa ma pot privi, nimic. Draperiile alea, parca erau batute în cuie. Doar întuneric, în viata si sufletul meu.

      Într-o buna zi a aparut tabloul. Ea mi-a spus ca acolo a fost din totdeauna, dar din pricina ultimei crize nu l-am observat. Ce rost avea sa îi explic totul?

      Nu mai avea rost sa îmi explic nici mie; nu stiam cine sunt, cum aratat sau unde sunt. Era pustiu, mult prea pustiu. Pâna nici privirea lui nu ma mai iscodea, eram doi straini. Eu în lumea mea, iar el într-a sa.

      Nu tin minte cât a durat, poate zile, luni sau ani; dar în dimineata aceea am simtit pentru prima oara mirosul ceailui de soc. Am baut tot, dintr-o înghititura. Ma simteam altfel, parca începeam o noua viata. Doar ea ma chinuia. Nu o cunosteam decât pe ea: o menajera grasa, cu parul ca un cuib de cuci si o voce mieroasa, prefacuta. Aveam impresia ca îsi doreste sa ma înnebuneasca. Dar am început sa nu mai sesizez schimbarile, stiam ca dupa ce adorm, ea schimba totul. Ma comportam ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat. Am învatat sa zâmbesc, puteam sa îmi simt buzele cum se desprind usor de fata si schiteaza un zâmbet cald, si prietenos.

      Nu îi placea ca ma port asa, a început sa îmi spuna lucruri stranii, dar eu nu o auzeam. Aveam în minte o arie de Bach, si îi dadeam drumu, ori de câte ori se afla în preajma mea.

      Dupa mult timp, am auzit ploaia cum se opreste zbuciumata pe pervazul camerei. Renuntasem de câteva saptamâi, sa mai iau pastilele pe care mi le dadea. Acum aveam mai multa putere, puteam sa îmi simt mâinile si chiar si degetele. Am tras cu putere de draperie, de data asta era albastra. Pentru prima oara, am vazut cerul. Nu conta ca ploua, cerul m-a fascinat, de parca nu l-am mai vazut niciodata. Dar oare, când l-am vazut ultima oara? Nu îmi aminteam, dar nu îmi pasa.

      Peisajul era grotesc, munti înalti si înnegriti de norii care au pus stapânire pe magnificul cer. Erau oameni în curte. Curtea era formata din ziduri înalte de piatra, totul era din piatra. Era pentru prima oara când vedeam alti oameni, în afara de ea. Am vrut sa strig, sa le spun ca sunt acolo, dar chipul acela care a aparut în fereastra m-a oprit. Era atât de palida si de trista. Trasaturile îi erau frumoase, ademenitoare, dar chipul palid, cearcanele adânci, si ochii fara pic de viata, o faceau sa para îmbatrânita, fara vlaga.

      Atunci nu am realizat ca este chipul meu, asta am descoperit-o dupa câteva luni. Cred ca au trecut mai bine de doi ani în care nu am vazut pe nimeni în afara de ea, si atunci s-a întâmplat. Un barbat înalt, bine facut, îmbracat ca un domn, a venit la mine. Mi-a spus ca este sotul meu, ca i-a fost dor de mine. Nu îl cunosteam, mi-as fi amintit de el cu siguranta. Nu stiam cine este sau ce vrea. Dar nu l-am lasat sa vada asta pe chipul meu, m-am comportat normal, i-am zâmbit si m-am prefacut ca îl ascult. A vorbit câteva ore, fara întrerupere, dar Bach, m-a salval, ca de fiecare data.

      Când a plecat mi-a strecurat o oglinda, nu pot spune ca nu m-am bucurat. Asta îmi doream cel mai mult pe lume, sa îmi pot vedea chipul. M-am privit îndelung. Nu pot spune ca sunt o femeie urâta, eu nu ma vad asa; doar anii si-au pus amprenta pe chipul meu, angelic cândva. Am dedus ca am în jur de treizeci de ani, dar aratam de cel putin patruzeci.

      Într-o alta zi, ea, mi-a spus ca am voie sa ies afara, cu ceilalti. Renuntase de ceva timp sa-mi mai schimbe lucrurile prin camera. Am determinat-o sa nu o mai faca, si chiar daca ar fi continuat, nu mi-ar fi pasat.

      Am parasit încaperea, pentru prima oara de mult timp, privirea aceea a prins viata. L-am privit, doar o data, si i-am zâmbit. Am simtit nevoia sa fac asta, nu pot spune de ce. Parca simteam ca nu am sa-l mai vad vreodata, simteam ca o data ce voi parasi camera, nu ma voi mai întoarce.

      Nu îmi mai amintesc nimic de atunci, nici acum nu stiu cine sunt. Pot spune doar ca am vreo saizece de ani. Din ziua aceea nu m-am mai privit în oglinda, si nu am mai vazut pe nimeni, în afara de ea. Imaginea mea s-a blocat pe umbrele nopti, le pictez, în gând. Ca si cum as vrea sa imortalizez ceva, dar nu stiu ce. Închid ochii, ploapele se lasa grele, mult prea grele. Stiu ca îi închid, pentru ultima oara. Si ea, ma urmeaza.

     

© Copyright Oana Stoica-Mujea
Comentarii (2)  
N.Laurentiu
Sâmbătă, 28 Martie 2009, ora 23:56

ignore_anyone_to uitasem id-ul :)))

N.Laurentiu
Sâmbătă, 28 Martie 2009, ora 23:54

Waw imi place la nebunie modul in care scrii. Ma gandeam daca ai fi interesata sa scrii povestea cuiva? iti las id-ul meu si am putea dicuta mai bn acolo.

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online