evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Arătarea  -  Penato e căutat de prieteni  -  System Error  -  Puroi II  -  Natură moartă, cu portret  -  Icoana  -  Joia neagră  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  ªahul de duminică  -  Curândul  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Marea Neagră. Iulie  -  Meduza (II)  -  Fotografii  -  Sender: High_Orbit_God  -  Stâlpnicul  -  Pierduţi în ceaţă  -  Flida Flado  -  Hora Ielelor, Pensiune II  -  Aseară...  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  De aici, de sus...  -  Depozit.02  -  Bătrânul, literele şi noaptea  -  Gheşeft  -  Jocul Zeilor (II)  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  Elixirul vieţii  -  Drum bun  -  Chipul de pe Marte  -  Diamantul  -  Gender X  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Cojocul (Cujuh)  -  Dincolo de evoluţie  -  Dona  -  Muza  -  Invizibilul  -  Aici şi acum  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Povestea trenului  -  Praf minune (II)  -  Timpul  -  Ulysse şi Hector  -  Proiecţionistul  -  Puroi III  -  Delir  -  Gol  -  Jocul


Întâlnirea

Întâlnirea
  Cezar Mazilu
Aniversarea
Panica
Casa nebunilor
varianta print

Cezar Mazilu



Publicat Luni, 28 Martie 2005, ora 20:05

      Dupa atâtia ani de tacere, ne-am regasit în sfârsit si chipul ei mi-a umplut de atunci clipele cu bucurie. Stateam împreuna într-o camera simpla de motel si nu ne mai saturam unul de altul. Ieseam doar din când în când dupa tigari, provizii sau altceva si ma întorceam înfrigurat în linistea celor patru ziduri. Afara era o vreme urâta de mai multe saptamâni si totul parea ponosit, sub cerul murdar. Toamna târzie, prelungita la limita rabdarii.
      În dimineata în care am coborât dupa un ziar, ploua marunt si picaturile sagetau pielea ca întepaturile de viespe. Am intrat în localul meu preferat si am cerut un coniac. La ora aceea era putina lume. Doi trecatori cu priviri stinse si un strain îmbracat aiurea, izolat undeva într-un colt. Ziarul pe care îl luasem era la fel ca în oricare alta zi si când am terminat de frunzarit toate paginile, eram deja plictisit. Mi-am aprins lenes o tigara si atunci a fost clipa în care am vazut chipul strainului din colt. Se uita lung în ochii mei, putin nelamurit. Insistent însa. S-a ridicat si a venit spre mine.
      Te cunosc de undeva, nu-i asa? m-a întrebat în timp ce-si aseza berea pe masa. N-am protestat, desi gestul mi s-a parut prea direct si personajul prea familiar. Nu stiu, am raspuns, calatoresc mult si vad zilnic o multime de chipuri. E posibil.
      Strainul avea ochii verzi si un mod ciudat de a privi. Piezis si rece. Genul de uitatura care te face sa tresari si sa te întrebi daca nu cumva ti-e cunoscuta. Sau macar daca îti aduce aminte de cineva. Am continuat discutia, fara a ajunge însa undeva. În nici un oras nu ne potrivisem pasii si nici n-am copilarit aproape. Numai ca, în sinea mea ma convingeam tot mai mult ca avea dreptate. Aveam ceva în comun, asta-i sigur. Si atunci s-a întâmplat un lucru neclar. A pomenit numele ei pe un ton straniu. Nelamurit si plin de întrebari, am ramas nemiscat multa vreme. Valul de amintiri m-a izbit însa brusc din urma, ca un strigat de durere. Asa era, ne cunosteam. Ne stiam de multa vreme, prea multa chiar. Ne-am cautat timp de generatii întregi prin toata galaxia, pe nenumarate planete locuite si în cele mai improbabile locuri. Ne-am înfruntat de atâtea ori în lupte dure, pentru aceeasi femeie. Singura. Cea care ma astepta acum în motelul îngrozitor de apropiat de locul acela.
      Tu esti - am început o propozitie, dar aerul mi-a ramas înfipt în gât ca o spada de Toledo. Da, a zis si ochii aceia spuneau ceva. Spuneau totul. Ochi de fiara. Unde este ea?, a întrebat si vocea îi suiera veninos. Nu stiu, am spus cu un glas care as fi vrut sa sune normal. Am pierdut-o acum o suta de mii de ani, într-o mlastina. Dar tu stii prea bine asta, erai acolo. Si aveam alte trupuri. Întotdeauna erau alte trupuri. Dar nu parea deloc convins.
      Am ramas multa vreme privindu-ne în ochi si strângând pumnii pe sub masa. nu aveam ce sa ne spunem. Nu am fost niciodata amici si nu am încercat sa stam de vorba. Doi dusmani eterni si între noi femeie. Mereu alta pe dinafara, dar întotdeauna aceeasi. Si într-un târziu s-a ridicat. Ezita. În momentul acela am stiut ca lupta nu va începe chiar atunci. Nu era înca sigur. Unghiile îmi intrasera deja în carne si degetele mi se albisera. L-am privit încordat cum pleca încet si în mine vuia deja alarma. Aveam putin timp la dispozitie. Se apropiase prea tare, periculos de mult chiar. Ma gasise. Si o data cu mine si pe ea, fiindca va sta cu mine pâna la sfârsit. La un nou sfârsit.
      Tremurând, m-am ridicat si am plecat. Am luat-o pe cel mai lung drum pâna la motel. Trebuia sa disparem. Imediat. Orice amânare a confruntarii era un minut nepretuit de fericire.
     

© Copyright Cezar Mazilu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online