evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Mergem acasă  -  Arta de a purta un război  -  Canicula  -  Întâlnirea  -  Luminile oraşului XXIX  -  De profundis  -  Praf minune (II)  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Recreaţia  -  Dimineaţă târzie  -  Nu deschideţi uşa  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Virus de sticlă  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  De acum şi până-n noapte  -  Text experimental  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  În tren  -  Claviaturi  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Vrăjitorul  -  Meduza (XII)  -  Gustul libertăţii  -  Caseta pirografiată  -  O şansă pentru câţiva  -  Jeopardy  -  Vizita  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (I)  -  Luminile oraşului XXIII  -  Atalia  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Luminile oraşului XI  -  Geneza  -  Mamal - Oraşul  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Gri şi roşu auriu  -  Lacrimi de stea  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Enigma de cristal  -  În vizită la psihiatru  -  Povestea gândacilor  -  ªahul de duminică  -  Recurent  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Povestea trenului  -  Închis  -  Proză scurtă  -  Cojocul (Cujuh)  -  Big Bang Boo


Uitarea

Oana Stoica-Mujea



Publicat Joi, 31 Martie 2005, ora 19:41

      Alerg dupa umbre în fiecare zi. Le desenez pe perete, apoi le memorez. Ploaia, dulce de vara, îmi da fiori. Privesc din "turnul" meu înalt, cum se opreste pe pamânt strop cu strop. Teama de cunoastere ma macina în fiecare zi, îmi doresc sa ma afund într-un somn profund si sa uit ceea ce am uitat deja.

      Îmi reprim furia în muzica, si fericirea în lacrimi. Ma trezesc adesea dupa lungi cosmaruri si încerc sa uit. Omit anumite lucruri, intentionat. Îmi place sa îi pun în dificultate, îmi doresc sa îi chinui.

      Am venit aici acum trei ani. Un ospiciu linistit în creierii muntilor, condus de maicutele catolice. Îmi amintesc accidentul ca si cum as fi acolo, înca. În fiecare minut îmi vad viata cum trece prin fata ochilor. O data ajunsa aici am refuzat sa îmi amintesc cine sunt, de unde sunt si ce mi s-a întâmplat. Am refuzat sa îmi amintesc doar pentru urechile lor, îmi place linistea care dainuie. Ma simt acasa!

      Uneori îmi gasesc linistea în chipurile lor calde, alteori în grandoarea muntilor, pe care îi pot vedea din camera mea.

      Când sunt furioasa, sunt pe mine. Niciodata nu dau vina pe altcineva pentru ce mi s-a întâmplat, pentru viata anterioara sau pentru greselile ce s-au strecurat.

      Ma gândesc la mine ca la un virus prost plasat. Un virus de care omenirea a scapat rasuflând usurata. Chipurile banale, din amintirile mele, ma fac sa ma înfurii, sa-mi pierd controlul. Îi vad fata în fiecare zi. Acea figura care m-a chinuit în toti acesti ani. De multe ori sterg cu buretele chipurile care îmi invadeaza amintirile, dar ele apar la nesfârsit.

      În seara asta am hotarât sa nu adorm. Vreau sa alung cosmarurile lungi, iar lor nu le pot destainui. Încerc sa ma ascund de mine, undeva în subconstient. Realizez ca am ramas singura, si nu pentru ca asa au vrut ei, ci pentru ca mi-ai dorit eu. Singuratatea si linistea sunt singurele care ma mai tin în viata. Nu e o viata perfecta, dar este viata mea.

      Perdeaua se misca agale în bataia vântului, parca ar dansa pe o muzica neauzita. O pala, usoara de vânt intra sfioasa. Îmi mângâie mâinile aspre si arse. O primesc cu placere! O îmbratisez si ma scufund în ea. Alerg precum Dante, pe un tarâm necunoscut muritorilor. Încerc sa gasesc acel Purgatoriu care sa ma elibereze sau sa ma subjuge.

      Nu vreau sa ma regasesc. Vreau sa ma uit pentru totdeauna, vreau ca amintirile sa îmi dispara si în locul lor sa ramâna vidul, întunericul.

      Uneori ma simt de parca as cadea într-o groapa care nu se mai termina niciodata. Am impresia ca nu voi mai ateriza. Dar..., poate ca nici nu îmi doresc, poate ca singura mea dorinta e de afundare si nu de aterizare. Îmi place sa ma afund în launtrul meu. Sa ma confund cu eul meu sau sa îl confund pe el cu mine.

      Vreau doar sa uit ca exist, vreau sa uit ca am amintiri. Traiesc sau nu traiesc? Dar, traim oare cu adevarat? Sau doar încercam?

      Ma înec în gândurile mele, ma afund în visari fara sfârsit. Alerg catre o lume pe care nu o pot gasi decât în interiorul meu. Dar..., o pot gasi oare?

      Încerc sa adorm! Încerc sa adorm pe veci, dar somnul nu vine. Îmi ascult singuratatea si o înteleg. Poate, cu timpul voi învata sa ma pacalesc. Poate, voi învata sa uit, sa iert...

      În umbrele stiintei se naste nemurirea, dar cine îsi doreste o viata de zeu într-o lume cruda? Prevad viitorul. Totul va îngehta. O noua era glaciara va pune capat pacatelor omenesti. Se va naste o noua omenire, iar cea în care traim va fi uitata.

      Se vor naste noi legende, noi credinte, noi uitari...

      Lasa-ma sa uit, durerea, prostia, prefacatoria, înselaciunea! Lasa-ma sa-mi uit propria viata, propriul destin, dar ajuta-ma sa uit si durerea omenirii!

      Ma întorc catre fereastra. Stropii mari îmi bat usor în geam. Îi privesc, oarecum surpinsa si fericita. Ma duc cu gândul la apa marii, atât de pura si de vesnica. Este singura vesnicie care merita traita. Vesnicia marii, eternitatea misterelor vesnice. Ma înclin în fata ploii si în fata zeului care o poarta de atâtea secole pe umeri. În fata frumusetii si maretiei ei.

      Îmi ascund fata în palme, ferindu-ma de fulgerul ce mi-a luminat camera. Pentru o clipa am crezut ca ma va prinde în mrejele lui, ca ma va purta în maretia cerului.

      Privesc! Cu ochii plini de lacrimi. Privesc, iert si uit!

      O noua dimineata, un nou început. Ele intra sfioase, ca de fiecare data. Îmi aduc ceaiul cald si câteva felii de pâine. De cele mai multe ori îmi zâmbesc, dar astazi sunt triste, mai triste ca niciodata. Cea blonda, îmi arunca un zâmbet fortat. Împietresc! Ma simt departe de ele pentru prima oara.

      Ploaia s-a oprit. Soarele îsi arata, fortat razele calde. Întind mâna catre el si caut uitarea. Ma voi uita în cele din urma. Poate ca soarele ma va sterge sau poate ploaia.

      Sunete stranii ma duc pe drumul somnului profund. Încerc sa nu adorm, nu acum când încep sa ma uit!

     

© Copyright Oana Stoica-Mujea
Comentarii (2)  
cobra
Marţi, 19 Iunie 2007, ora 14:45

cred ca prevad viitorul si vad cum cineva il va omori pe geoge w bush presedintele americii care nu va renuntza la tronul sau de presedinte al amricii chiar cand i se va termina mandatul va fii un fel de ceausescu dar va fi omorat de arabi va fii asasinat asa prevad yo cat despre sfarsitul lumii Dumnezeu va avea grija de toti

bleed
Miercuri, 25 Aprilie 2007, ora 16:20

Chiar bun articolul.....trist....dar scrii bine.........scrie in continuare.....

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online