evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Cioara  -  Războiul lumilor  -  Alertă !  -  Capsula  -  Colecţionarul de îngeri  -  Vrăjitoarea  -  Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  Revederea de 20 de ani  -  Lumea prin ţeava puştii  -  Mamal - Despărţirea  -  Genocidul  -  Experienţă pecuniară  -  Tentaţia continuă  -  Stiinta si tehnica  -  Sfântul  -  Lala  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Meditaţie  -  Flida Flado  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Taxi  -  Întâlnirea  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Povestea (?) Pensionarului Incredul  -  Necunoscutul intrigant  -  Dependent TV  -  Luminile oraşului XXIX  -  Taina norilor  -  Boaba de spumă  -  Printre oameni  -  Pescăruşul  -  Mutare disciplinară  -  O lumânare pentru mama !  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Ultima frunză  -  O Poveste (?) modernă  -  Luminile oraşului XII  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Salvatorul  -  Oglinda îngerilor  -  Claviaturi  -  Închis  -  Tarsius  -  Pastel  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Călătorii cu îngeri  -  Meduza (VIII)  -  Conştiinţa lui Uezen  -  Camera de la capătul holului


A Doua Epocă Întunecată

( urmatoarea povestire este primul capitol din cartea A Doua Epoca Intunecata )

A Doua Epocă Întunecată
  Cătălin Hidegcuti
Pasul craiului de munte
Fortul
Locul pierdut
Nebunii lui Arrianus
Citadela Asociaţiei
varianta print

Cătălin Hidegcuti



Publicat Duminică, 3 Aprilie 2005, ora 21:40

      Fugarul incerca sa puna o distanta cit mai mare intre el si urmaritori. Harpiile ii pierdusera urma in padurea deasa si nu le mai auzea tipetele infricosatoare deasupra sa. Din pacate, nu erau singurii sai urmaritori, urletele ciinilor de urmarire se auzeau tot mai aproape. Incercind sa-si piarda urma intrase in riul de munte; ce se involbura de-a lungul padurii si o luase prin apa catre vale. Magika insa transformasera cu ajutorul magiei creaturile, dezvoltindu-le inclusiv mirosul care acum nu mai putea fi pacalit.

      Verifica din fuga buzunarele si centura. Dupa cum se asteptase nu mai avea nici un glont. Singurele cartuse ramase erau cele din pistol, cinci, ultima data cind le numarase. Mai avea si pusca pe spate, care il incomoda la fuga dar nu vroia sa o abandoneze. Dar nici in ea nu mai erau gloante, ultimul il descarcase in burta unui thrall cind scapase din castel. Se gindi sa lupe cu urmaritorii lui, de parca, ultima oara cind ii vazuse erau cel putin patru bestii si sase thralli. Chiar daca nu aveau arme automatice Adrian nu vroia sa se puna cu ei, vazuse de prea multe ori cum armele de foc pierd lupta impotriva bestiilor.

      Aluneca pe marginea unei ripe si se rostogoli fara putinta de a se prinde de vre-o radacina, sau vre-o ramura de copac. De oprit se opri la baza ripei cu fata in noroi. Incerca sa se ridice dar mina sa aluneca in noroi si cazu inapoi. Injura din plin toti zeii pe care ii gasi in memorie, nu se lasa nici pe el afara, pentru prostia de a fi acceptat misiunea. Urletul ciinilor se auzi si mai aproape. Isi sterse fata si trase pistolul de la briu. Confruntarea devenise inevitabila.

      Se ascunse intr-un tufaris des si se pregati de lupta. Daca ar fi putut omori bestiile inainte ca ele sa-si dea seama unde este, avea o sansa. Isi concentra intreaga vointa catre un singur scop, sa omoare inainte de a fi omorit. Inca de mic isi daduse seama ca daca isi canalizeaza vointa, corpul sau avea sa raspunda mult mai bine, chiar si inamicii sai parca isi pierdeau elanul.

      Un miriit infundat anunta aparitia ciinilor. Doua bestii aparura la marginea ripei. Corpurile lor erau acoperite cu o blana groasa, prin ea se vedeau spini otraviti care se ridicau din coloana lor vertebrala. Coltii si ghearele lor ascutite puteau rupe cu usurinta chiar si metalul. Una dintre ele isi ridica capul si scoase un urlet infiorator.

      Adrian strinse si minerul pumnalului pe care il avea in teaca, prezenta lamei ii dadu curaj. Ridica pistolul si tinti. Privirea rosu aprins a bestiei il cauta si ea. Pentru o sutime de secunda privirile lor se intilnira si omul vazu nebunia singelui in ochii animalului. Nu mai statu pe ginduri si apasa tragaciul. Capul bestiei fu impins in spate de forta proiectilului si creatura muri instantaneu. Glontul ii intrase in ochi, unul dintre putinele puncte mai slabe ale bestiei. A doua creatura navali ca o avalansa si il lovi il plin aruncindu-l la pamint. Creatura incerca sa-i prinda gitul in falcile puternice. Cu greu Adrian reusi sa ii opreasca falcile si ii puse genunchiul pe piept aruncind-o peste cap. Mai trase un glont dar proiectilul zgirie doar pielea atacantului sau.

      Si ceilalti vinatori isi facura aparitia. Erau patru vinatori imbracati cu haine groase si veste din piele tabacita si care fluturau sulite si sabii in miini. Cu ei aveau doi ciini transformati si care miiriiau aratindu-si coltii la fugar. Animalele il inconjurara si se pregateau sa atace, thralii care nu prea aveau chef sa lupte ramineau in spate lasind animalele sa-si faca treaba.

      Deodata cu totii incremenira. De parca timpul se oprise pentru ei. Un calaret aparu de-a lingul ripei stapinindu-si cu usurinta armasarul alb pe care il calarea.

      - Adrian Stormfire, vino cu mine; porunci el cu o voce bubuitoare.

      Corpul i se misca fara sa vrea si se apropie de calaret. Adrian incerca sa se lupte cu puterea care pusese stapinire pe el dar era ca si cum incercai sa stavilesti un vulcan. Era imposibil. Cind ajunse linga el, calaretul ridica toiagul in aer si rosti citeva silabe formind o vraja. O lumina stralucitoare ii invalui si ii duse cu ea sub forma unor licurici orbitori.

     



     

      Adrian se trezi pe un pat de piatra.

      Se afla intr-un fel de chilie din piatra neslefuita de trei pe trei metri inalta de vre-o doi. Patul pe care era intins era taiat tot in piatra si acoperit cu mai multe rinduri de blanuri. Restul incaperii era mobilat in obiecte din lemn masiv care pareau vechi, foarte vechi. Daca Adrian ar fi trait in lumea secolului XX ar fi stiut sa incadrezae istoric stilul mobilierului. Era german, sec XVIII.

      Revenindu-i puterile, tinarul se ridica din pat. Pe un scaun se aflau niste haine (ale lui disparusera), neavind ce sa faca Adrian le incerca. Observa cu surprindere ca i se potriveau de minune. Erau haine usoare dintr-un material asemanator cu blugii. O pereche de pantaloni largi, un tricou si o tunica cu mineci lungi care se stringea la briu cu o curea, dar continua in jos cu vre-o treizeci de centimetri, toate erau de culoare albastru inchis. Tunica avea in dreapta sus un semn ciudat ca un disc de soare inaripat care contrasta prin culoarea sa alba.

      Pe spatarul scaunului era o centura lata cu multe buzunarase. Adrian o strinse in jurul taliei si isi dadu seama ca putea sa tina o multime de lucruri chiar daca acum toate buzunarasele erau goale.

      Dupa ce termina de imbracat se gindi sa arunce o privire si in dulapuri, sa-si caute lucrurile pe care le avusese si care disparusera. Dulapul era plin de haine asemanatoare cu cele pe care le purta dar de mai multe marimi. Acolo se gaseau si armele sale. Lua pistolul si verifica butoiasul. Gloantele erau tot acolo. Lasa pusca la locul ei dar lua pistolul si-l puse la briu, tot acolo prinse si pumnalul sau.

      Satisfacut de echipamentul sau, incerca usa. Era deschisa. Dadea intr-un coridor, care la stinga se termina la citiva metri intr-un perete de stinca dar in dreapta continua pina la un cot dupa care nu se mai putea vedea. Singura lumina venea de la niste lampioane ce aveau in centru cristale stralucitoare. Adrian auzise de astfel de dipozitive pe care le foloseau magika si care puteau fi reincarcate direct cu putere magica. La lumina cristalelor vazu ca de-a lungul coridorului mai erau doua usi la fel ca si a sa, nu le incerca. In un mod ciudat era impins mai departe. Isi continua cercetarea de-a lungul coridorului.

      Imediat dupa ce trecu de coltul coridorului dadu intr-o incapere, larga, taiata in stinca inalta de peste patru metri si care avea cel putin patruzeci de metri patrati. Dar nu era goala. Era mobilata si aranjata in asa fel incit parea foarte confortabila. Unul dintre pereti era acoperit de arme vechi de la pumnale frumos lucrate pina la sabii grele de doua miini. Alt perete era acoperit cu rafturi dupa rafturi acoperite de pergamente si carti vechi. Parca temator se apropie de un piedestal care in partea superioara avea un suport pentru carti.

      Pe suport se afla o carte deschisa, a carei coperti erau facute din lena iar paginile erau dintr-un fel de pergament mai gros decit hirtia. Fiecare pagina era scrisa intr-o limba ciudata iar din loc in loc erau desene extraordinar de frumos lucrate cu o atentie deosebita la cele mai fine detalii. Cind atinse cartea un fior electric ii trecu prin corp de parca ceva din paginile cartii reactionase la prezenta sa.

      - Este cartea magica a lui Merlin; ii sopti cineva din spatele lui

      Viteza cu care Adrian intra in pozitie de lupta il uimi si pe el; dar batrinul care aparuse ca prin minune linga el nu avu nici o reactie si il privea cu intelegere.

      - N-am vrut sa te sperii tinere, credeam ca vrei sa stii de unde vine cartea.

      - Cine esti? Adrian privea in jur incercind sa-si dea seama daca mai erau si altii ascunsi in umbre sau daca era doar batrinul in incapere.

      Daca era numai batrinul atunci un atac rapid l-ar fi scos din joc, nu parea tipul de luptator. Ceva insa il oprea. Batrinul a fost cel care il smulsese din mijlocul urmaritorilor asta insemna ca avea puteri magice considerabile.

      - Numele meu nu ar insemna nimic pentru tine, este pierdut undeva in istorie. Mai important este numele tau si ceea ce incercai sa faci prin gradinile lui Demetrio.

      - Nu cred ca te intereseaza pe tine.

      - O, da, ma intereseaza. Mai ales cind am fost trezit din somn ca sa vin sa te salvez. As zice ca-mi esti dator.

      - Puteam sa scap si singur.

      Batrinul lasa sa-i scape un ris usor.

      - Vad ca nu toti sint multumiti cu noua conducere a lumii.

      - Magika au distrus lumea umana. Tu ar trebui sa stii asta mai bine, si tu esti unul dintre ei, am vazut cum mi-ai oprit urmaritorii.

      - Magicienii nu sint cea mai mare problema a lumii. Ceea ce este in sufletul intregii omeniri reprezinta problema. Si ei sint pina la urma oameni, chiar daca multi dintre ei se cred altfel.

      - Dar magicienii au fost cei care au pornit totul.

      - Nu cred ca stii istorie pe atit de mult pe cit crezi. Si oamenii si magika pot fi la fel de rai si la fel de buni. Greseala, daca ii putem spune greseala a fost a celora care au crezut ca e bine sa cultive talentul magic din copii si sa le arate mortalilor cum se poate obtine putere.

      - Nu inteleg ce vrei sa spui.

      - Stai jos; il invita batrinul aratind catre un jilt confortabil; si iti voi spune

      Dupa ce se asezara batrinul rasufla greu si se apuca de povestit

      "Sa-ti povestesc de inceputurile Ridicarii. Magicienii isi au inceputul in adincurile istoriei, cind existau magicieni atit de puternici incit nici unul din cei de acum nu se putea masura cu ei si puteau muta muntii din loc. In vechile marturii de atunci se spune ca aveau o legatura directa cu energiile fundamentale ale universului. Dar ceva sa intimplat si ei au disparut lasind in urma doar frinturi ale puterii lor. De-a lungul timpului magii au inceput sa piarda din putere. Fiecare generatie insemna o diluare mai mare a puterii si fiecare generatie devenea mai slaba. La un moment dat, unii magika s-au intilnit si au discutat cum sa opreasca pierderea puterilor. Caci pe linga diluare mai aparuse si tehnologia oamenilor care cu cit se dezvolta mai mult distrugea lumea magiei. Ei au hotarit ca magii sa se casatoreasca intre ei pentru a-si intari talentele. Iar odata cu aparitia primilor copii astfel rezultati au fost construite si primele scoli pentru copii magicieni. Si asa a continuat de-a lungul secolelor. Intre zidurile lor, generatii dupa generatii de magicieni si-au perfectionat tehnicile. Dar in tot acest timp natura umana nu s-a lasat nici ea mai prejos si a lucrat din plin. Au devenit din ce in ce mai aroganti si mai siguri de sine. Cu toate ca aveam reguli stricte privind folosirea magiei tot mai multi au inceput sa o foloseasca in afara zidurilor spre profitul lor personal.

      In ultimii ani, inaintea Ridicarii, s-a ajuns pina in punctul in care nu ne mai pasa de sursa puterilor. Multi dintre cei mai tineri au fost influentati si au pornit pe calea mai usoara. Au invocat demonii si traficantii de suflete, care sint cei mai intunecati dintre toti vrajitorii. Raul s-a infiltrat printre noi si s-a cuibarit in sufletele noastre.

      Perceptia magika despre oameni este ca acestia sint un fel de cetateni de mina a doua care sint buni doar pentru a servi. Aceasta perceptie a crescut direct proportional cu cresterea puterilor. Apoi a aparut Rashid care s-a dovedit a fi atit de adinc in lumea intunericului incit puterile sale erau demonice pe de-a intregul. Dar erau mari, atit de mari incit multi s-au hotarit sa il imite si au plonjat in bezna. Rashid a dat in vileag existenta scolilor intregii lumi. Asa a inceput Ridicarea.

      Ceea ce a urmat stie oricine, a devenit legenda. Oamenii s-au speriat si au reactionat cu ostilitate impotriva tuturor care erau macar banuiti de a fi magicieni. A inceput o vinatoare de vrajitoare. In acel context nu i-a fost greu lui Rashid sa-i convinga pe multi tineri sa-l urmeze in lupta impotriva oamenilor. In scurt timp lupta s-a transformat intr-un razboi adevarat intre magika si restul rasei umane. Magika au intors armele robotice trimise de oameni impotriva stapinilor lor, au adus creaturi din Iad sa-i ajute in lupta, au facut chiar aliante cu Marii Demoni. Aliante care au costat zeci de mii de oameni sacrificati pentru a satisface pofta de Suflete a Marilor Demoni. Oamenii si-au aruncat in lupta armele lor cele de mai temut - armele atomice. Magika le-au intors impotriva lor. Chiar si acum cea mai mare parte din America si Europa sint prea "calde" pentru a fi locuite. Iarna nucleara a fost la un pas de a deveni realitate.

      Lumea oamenilor s-a prabusit in haos si magika si-au construit regate propii. Magicienii care nu se implicasera in razboi au vazut cu groaza ce se intimpla si au hotarit sa actioneze in al 12-lea ceas. Magcicienii "albi" l-au atacat direct pe Rashid si dupa o lupta ingrozitoare au reusit sa-l rapuna. Din pacate pentru ei, Syad s-a ridicat in locul lui imediat si i-a condus pe magika in razbunarea contra magicienilor albi si a oamenilor care ii sprijineau. I-au omorit pe toti magika care nu li se alaturau. Iar acum sintem cu totii scufundati in Epoca Magiei, si nu vom iesi cu usurinta din ea.

      - Noi ii spunem altcumva magika, A Doua Epoca Intunecata. Si nu ai dreptate, in curind Syad va fi aruncat din palatul sau si la fel si restul vrajitorilor.

      - Citeva cuiburi de refugiati nu inseamna o rezistenta tinere. Rezistenta a murit odata cu disparitia depozitelor de arme tehnologice si lupta de la Dealurile Golase. Doar doua state mai exista care sint conduse de oameni, si acelea au supravietuit datorita saracimii resurselor zonelor in care sse afla si a diplomatiei fine pe care au practicat-o conducatorii lor. In rest e doar o populatie care s-a intors din nou in salbaticiune.

      - Magika nu sint atotputernici, in curind tehnologia va ajunge in miinile tuturor si vom putea lupta din nou.

      - Nu mult rivnita ta tehnologie va rezolva problema, cel putin nu singura. Ultima oara cind s-au luptat cu magii oamenii au avut toata tehnologia pe care si-au dorit-o si tot au pierdut. Sistemele tehnologice tind sa devina extrem de sensibile la disparitia unor parti din ele. Nu, altceva e problema.

      - Daca tot stii atit de multe, probabil stii si asta; il ironiza Adrian

      - Poate, dar in mod sigur nu am sa-ti spun tie tinere. Ceea ce am cu tine e mult mai simplu. Trebuie sa te invat cine esti.

      - Stiu cine sint, batrine, si stiu si ceea ce vreau. Vreau ca toti magika din lume sa fie inlaturati. Daca mor cu atit mai bine.

      - Atunci va trebui sa te omori si pe tine tinere deoarece si tu esti un magika.

      Pentru citeva momente Adrian ramase inmarmurit, dar isi recapata repede vorbirea.

      - Imposibil batrine. Eu un magika! Ce alte glume mai ai in program.

      Batrinul zimbi linistit.

      - Cum crezi ca ai trecut de garzi si ai reusit sa supravietuiesti in gradinile lui Demetrios. Propria ta putere te-a ascuns de privirile magicienilor care il slujesc. Simbolul de pe hainele tale este discul de soare inaripat. El semnifica puterea datatoare de viata a Soarelui si a fost simbolul magicienilor din casta mea de mult timp, din vremuri imemoriale. Acum va fi simbolul tau, mai ales ca nu stim exact din ce familie magica te tragi. De fapt Clarvazatorii nici macar nu stiu din ce familie provii si cum de ai aparut asa, pe neasteptate. Ei cred ca esti un fel de accident. Eu cred ca esti mai mult.

      Discutia fu intrerupta brusc de un satir care dadu navala in caverna.

      - Un grup de vrajitori se indreapta incoace. Deja au trecut de primele bariere care ne ascund lumii exterioare.; reusi sa zica el printre gifiituri

      Batrinul isi ridica miinile in aer si incepu sa vorbeasca intr-o limba de neinteles si care te ametea daca o ascultai mai mult timp. O ceata fina se forma in fata lor. In doar citeva secunde ceata prinse substanta. O imagine prinse forma, de parca s-ar fi uitat intr-o oglinda.

      "Da, da - mormai el - sint destui de multi. Inclusiv doi maestri. Ceea ce ai furat din palatul lui Demetrio pare a fi foarte important. Si in acelasi timp poate fi detectat de catre clarvazatorii lor."

      Adrian isi aduse aminte de cubul pe care il furase din palat. Stiuse ca era important, cei din Rezistenta ii spusesera macar atit. Dar nu ii spusesera cit de important si mai ales nu ii spusesera ca magika il puteau depista prin intermediul sau. Dar nu isi amintea unde il vazuse ultima oara. Pina cind il vazu in mina batrinului. Acesta parea sa-l cintareasca cu grija si mormaia din nou pe sub barba.

      "Daca m-as fi uitat mai atent. Dar am fost atit de bucuros ca te-am gasit!". Acum nu mai conteaza, deja stiu unde sa-l gaseasca.

      - Ei bine - continua el cu voce tare - oricum vroiam sa ma mut undeva intr-un loc mai linistit. Dar inainte trebuie sa ne terminam treburile aici. Elis - ii spuse el satirului - tu si amicii tai incercati sa-i intirziati cit puteti. Aveti grija, nu va puneti in pericol fara rost. Eu si cu baiatul asta mai avem citeva lucruri de lamurit..

      Satirul isi arata dintii perfecti si se strecura afara. Se temea de puterea vrajitorilor dar nici macar acestia nu erau feriti de poantele locuitorilor padurii.

      Batrinul se intoarse catre Adrian.

      - Acum tinere magika, se pare ca nu vom mai avea timp sa te invat toate lucrurile pe care ai nevoie sa le stii, dar te pot indrepta in directia pe care trebuie sa o urmezi.

      In timp ce vorbea se apuca sa caute intr-un cufar din fundul incaperii. In timpul cautarii scotea niste zgomote ciudate de parca ar fi fost o locomotiva, din cind in cind mai si bombanea ceva.

      - A da, aici era - din cufar tocmai scosese un pachet invelit in piele, cu grija despaturi invelitoarea - Vezi, asta e Cartea Magiei. Nu vorbi - il opri el cu un gest pe Adrian care vroia sa spuna ceva - nu avem timp de intrebari. Vei afla mai multe din aceasta carte. Tot prin intermediul ei vei invata cum sa-i gasesti si pe ceilalti magi albi care inca mai traiesc. Acum insa trebuie sa te echipez cit mai repede si sa te trimit cit mai departre de aici.

      De dupa un dulap scoase un toiag de doi metri lungime cu capetele poleite in argint si care la mijloc avea un loc invelit pentru a putea fi apucat si folosit mai usor. Intregul toiag era acoperit cu rune care straluceau cu o lumina albastruie mocnita. Batrinul ii arunca toiagul lui Adrian impreuna cu o pelerina. Tot din cufar mai scoase o traista de calatorie pe care o umplu cu mai multe lucrusoare.

     

     


     

      Batrinul paru ca asculta la ceva neauzit de urechile obisnuite.

      - Se apropie. Trebuie sa ne grabim. Tine asta - ii puse in mina cubul. Inauntru e esenta unui demon. Daca ai esenta lui poti controla demonul din care vine. Poate vei avea nevoie de acea putere in viitor. Ti-ai luat restul lucrurilor?

      - Da.

      - Bine deoarece acum vom merge sa le spunem "bine ati venit" amicilor nostri magika. Si nu uita ce ti-am spus, distrugerea magika, chiar daca ai putea sa o faceti cumva, nu reprezinta solutia pentru acest conflict. Va trebui sa gasesti altceva daca chiar vrei sa-i salvezi pe oameni.

      Casa batrinului magician se dovedi a fi situata la baza unui deal stincos. Cind usa se inchise in urma lor disparu din vedere devenind invizibila in fata dealului. O poteca ingusta pleca de la usa pesterii pina la padurea aflata la doua sute de metri distanta si care inconjura dealul din toate partile. Pe ambele parti ale potecii, blocind accesul prin alta parte catre pestera era o malstina inselatoare care numai la prima vedere era sigura si putin adinca. Nici padurea nu era obisnuita, era intunecata si plina de copaci rasuciti in toate felurile care pareau sa-si intinda crengile in mod amenintator catre oricine ar fi incercat sa o strabata.

      Linga cei doi aparu de nicaieri un spiridus. De aproape un metru inaltime, imbracat in haine de culoare verde si cu o chica rosie ca focul avea un zimbet sugubat pe fata.

      - Sint chiar la marginea padurii blestemate, in citeva minute vor fi aici.

      - Mai avem timp sa ne pregatim. Ai grija de tinarul nostru prieten. Daca iti fac semn il iei si il duci in Tepra, la marginea padurii. Va fi in siguranta acolo.

      Adrian vru sa spuna si el ceva dar cuvintele parca refuzau sa iasa din git. O explozie se auzi din padure, batrinul paru si mai preocupat. Trasa mai multe simboluri magice in aer care ramineau in aer pina se completa vraja dupa care dispareau in straluciri scurte. Un scut magic se forma inconjurindu-l pe batrin si protejindu-l de lumea exterioara.

      Cind din padure se mai auzi o bubuitura, spirudusul il trase pe Adrian de mineca mai in spate linga peretele pesterii. Din padure isi faceau aparitia mai multi calareti. In frunte veneau doua slugi inarmate cu lanci lungi si coifuri sclipitoare. Doi magi imbracati cu robe fastuase care le puneau in evidenta rangul inalt veneau dupa ei flancati de patru ucenici in ale magiei. Coloana se incheia cu alte doua slugi care purtau arcuri in miini.

      - Bine ati venit in regatul meu - ii intimpina batrinul cu o voce rasunatoare pe noii veniti

      Magicienii de rang inalt se uitara unul la altul cu uimire, dupa citeva momente unul isi impinse calul la marginea poienii mlastinoase.

      - Cine esti si cine iti da dreptul sa numesti acest tinut regatul tau?

      - Cred ca tu ar trebui sa te prezinti primul, doar ai intrat pe teritoriul meu fara sa-mi ceri voie.

      Magika ramase trasnit, nimeni nu mai avusese curaj sa i se adreseze in acest mod de foarte mult timp. Dar isi pastra cumpatul.

      - Asculta batrine, il vrem pe tinarul din spatele tau. Daca ni-l dai te vom lasa sa traiesti.

      - Imi pare rau dar tinarul din spatele meu are o treaba de indeplinit si nu are timp sa se joace cu voi.

      Un ris izbucni de la marginea padurii si toti vazura un satir care murea de ris intre crengile joase ale unui copac. Cind vazu ca toti se uita la el se facu nevazut in padure.

      Celalalt isi imboldi si el calul pe poteca.

      - Destul cu joaca. Luati-l; se adresa el ucenicilor

      Doi dintre ei incepusera sa-si impleteasca vrajile cind batrinul trasa un simbol in aer si o sfera zbura spre grupul vrajitorilor. Cu totii isi abandonara vrajile si isi ridicara scuturile magice sa-i apere. Sfera exploda in zeci de lumini colorate ca un foc de artificii dar in rest nu avu nici un efect.

      Spiridusul pufni cu dispret.

      - Halal magicieni. Nici macar nu sint in stare sa deosebeasca o vraja periculosa de una inofensiva.

      Magicienii nu erau la fel de incintati, nu mai aveau de gind sa fie delicati, batrinul ii luase prin surprindere dar nu se va mai repeta. Cei de rang inalt incepura sa tese vraji care l-ar fi paralizat pe batrin in timp ce ucenicii se concentrau pe atacurile mai directe.

      Batrinul nu astepta, vocea i se rostogoli ca un tunet deasupra poienii.

      - Entomb surat danal eaatus!

      Stratul de noroi si vegetatie moarta de pe ambele parti a potecii tremura si doua forme nedefinite tisnira la suprafata, una plina de alge si namol apuca calul primului magika si il trase la pamint. Cealalata se indrepta spre ucenici. Acestia speriati isi aruncara toate vrajile asupra tavalugului de namol. Unul arunca un bolt de foc altul o sulita de gheata, un altul se arunca pur si simplu la o parte. Magika ramas calare rosti o invocare si un element al apei aparu linga el, la o comanda mentala elementalul se arunca la creatura de namol.

      Lancile vinatorilor nu avura nici ele mai mult efect asupra creaturii, care dupa ce il aruncase pe magika din sa trecuse la atac. Virful lancii intra in namol si acolo ramase in timp ce vinatorul se trezi prins fara scapare in strimsoarea creaturii care il tragea in interiorul ei. Arcasii isi trimisera sagetile in ea dar ramasera infipte in trupul ei de namol fara efect. O rafala de spini ascutiti tisnira din miinile unui ucenic care vroia sa ajute elementul apei dar ca si sagetile nu aveau nici un efect impotriva creaturii.

      Batrinul prefera sa se concentreze pe primul magika care fusese azvirlit de pe cal. Isi idrepta toiagul catre forma care inca nu reusise sa se puna pe picioare si pentru citeva momente cei doi fura legati printr-un pod luminos. Un traznet atit de puternic incit il transforma pe magika intr-o gramajoara de praf.

      Cu atentia concentrata pe adversarul sau batrinul nu observa o forma luminoasa care se pusese pe scutul sau magic din zona piciorelor si sugea energia scutului lasindu-l fara aparare. Spiridusul insa il vazuse cu ochii sai ageri cum fusese lansat de unul dintre ucenici, si ii dadu de veste.

      - Sefu, vezi ca ai ceva pe tine.

      Vrajitorul indeparta "vampirul" energetic cu o singura miscare a miinii. Creatura nu era periculoasa la nivelul pe care il putea invoca un ucenic dar daca sorbea destula energie putea deveni de neoprit. Dupa ce-si indeparta musafirul nepoftit batrinul arunca o vraja de groaza peste dusmanii sai. Fiecare dintre ei o precepu in mod diferit, unuia i se urcau paoanjeni pe corp altul ajunsese la cumpana unde trebuia sa plateasca demonilor cu sufletul sau. Erau cu totii incapacitati.

      Din pacate magika de rang inalt nu fusese atins de vraja. Isi daduse seama imediat de vraja care ii lovise ucenicii si incepu o alta vraja care dispersa magia si elibera mintile ingrozite.

      Era timpul sa lucreze in echipa. In timp ce unii aveau sa-l atace direct pe batrin altii aveau sa se descurce cu creatura de namol ce mai ramasese. O lance disruptiva lovi scutul batrinului si il transforma intr-un rug de foc intunecat. Altii isi incepura vrajile care urmau sa desfaca protectiile din jurul adversarului lor.

      Sesizind ca era timpul, batrinul ii facu semn spiridusului. Acesta il lua de mina pe Adrian si amindoi se facura nevazuti. De reaparut aparura mai tirziu la liziera padurii aproape de marginea unei mici comunitati mai mult un sat decit un oras.

      - De ce am plecat? Il apuca Adrian de guler pe spiridus - puteam sa-l ajutam

      - Nu nu puteam, daca am fi ramas am fi fost in pericol si ar fi trebuit sa ne protejeze si pe noi. Iar batalia dintre magi este complicata. Erau prea multi pentru a le face fata.

      - Si ce se va intimpla cu batrinul?

      - Nu-ti fa griji pentru el, intotdeauna a supravietuit cumva. Dar acum va trebui sa se mute din nou, caci Marii Magi stiu de el. Dar simt ca te vei mai intilni cu el. Dar acum si tu ai ceva de facut. Sa te intorci la prietenii tai din Rezistenta.

      Ii puse in mina un fluier.

      - Nu uita, nu toate creaturile padurii sint ostile oamenilor. Dar si noi ne temem de oameni caci de-a lungul istoriei ne-au prigonit in toate felurile posibile. Daca ai nevoie sa vorbesti cu noi sufla in fluier si vom veni sa te ajutam.

      - Iti multumesc prietene. Dar...

      - Du-te. Grabeste-te. Nu sintem inca la destula distant de domeniile lui Demetrio incit sa fii in siguranta. Si orice ti-ar fi fi spus prietenul nostru comun baga bine la minte caci nu vorbeste degeaba. Acum pleaca.

      Adrian dadu mina spiridusului si porni prin iarba inalta catre localitate. Chiar daca avea o multime de nelamuriri ele vor trebui sa mi astepte pina avea sa fie in siguranta printre ai sai.

     

© Copyright Cătălin Hidegcuti
Nota :    Toate drepturile sunt rezervate autorului. Nici o parte a textului nu poate fi reprodusa, in nici o forma, fara permisiunea autorului.
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online