evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
La frontieră  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Criminali Umanitari  -  Curândul  -  Texte.01  -  Dl. Ics  -  Virus de sticlă  -  Lunga vară  -  Luminile oraşului XXX  -  În căutarea zborului  -  Ziua în care a dispărut Mircea  -  Sunet pentru suflet  -  În vizită la psihiatru  -  Big Bang Boo  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Meduza (I)  -  Bumerangul lui Zeeler  -  Călătoria  -  Corespondenţă literară  -  Dependent TV  -  Zei şi oameni  -  Feţele dragostei  -  De profundis  -  Jocul Zeilor (II)  -  Caiet de regie  -  Iluzia viselor  -  Plasa pe jăratic  -  Evadare din Paradis  -  O viaţă fără început şi fără sfârşit  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Drumul care nu se vede  -  Experimentul  -  Proces neverbal  -  Muza  -  Nu este prima dată  -  Luminile oraşului XVIII  -  ªahul de duminică  -  Atingeri sensibile  -  Aedes  -  Experienţă pecuniară  -  Luminile oraşului XIX  -  Luminile oraşului XXV  -  Fortul  -  Puroi II  -  Zona 25  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Luminile oraşului XXIII  -  Nopţi albe, zile negre


Povestire

Oana Stoica-Mujea



Publicat Marţi, 5 Aprilie 2005, ora 20:05

      Mi-am ales rochia rosie. Singura din garderoba, care ma facea sa arat senzual. Era seara cea mare. Sotul meu, împlinea venerabila vârsta de cincizece de ani. Eu eram înca tânara. Pletele îmi erau la fel de negre ca în ziua în care m-am nascut, ochii de un albastru proeminent, iar fata rotunda, ca un mar.

      Îmi faceam ultimile retusuri, când am auzit telefonul sunând. Initial am vrut sa nu raspund, dar soneria se auzea grav. Am ridicat receptorul. La capatul celalalt era o voce masculina, disperata. A încercat sa îmi spuna ceva, dar nu am înteles nimic, mi-am dat seama ca era destul de speriat, sau doar agitat. Mi-am vazut de treaba, gândindu-ma ca a fost o greseala.

      Cerasela, fata în casa, a intrat usor în camera. De fiecare data când aveam un eveniment important, ea ma ajuta sa ma pieptan. Era mai buna coafeza, decât fata în casa. Nu de putine ori a spart portelanurile scumpe din Egipt, sau paharele din Italia. Si cu toate astea, eram legata de ea, nu stiu prin ce putere. Fara sa scoata un cuvânt a început sa îmi aranjeze parul. O coafura inexplicabila, dar foarte reusita, s-a ridicat deasupra fruntii. Apoi mi-a aranjat rochia si mi-a facut ultimile retusuri. Aratam ca la optsprezece ani, ma admiram în tacere. Întotdeauna am fost cea mai frumoasa, fara modestie. Nimeni nu mi-a egalat vreodata frumusetea copilareasca, si totusi, clasica.

      Sotul meu se agita pe lânga usa. Eram în întârziere. Cu totii ne asteptau la restaurantul luxos din coltul strazii. Am iesit grabita.

      În fata mi-a aparut un barbat îmbatrânit, de prea multa munca. Niciodata nu l-am vazut mai batrân. Parul alb, ca spuma laptelui, cearcanele adânci, si ridurile proeminente. Când mi-a zâmbit, am descoperit o dantura stricata, si niste buze palide, ca de ceara.

      Mi-a întins mâna. Era atât de rece:

      - Ti-e frig, l-am întrebat?

      - Nu, a spus el schitând un zâmbet grotesc.

      Când am iesit din casa am auzit telefonul sunând. Gândul ca ar fi aceasi voce disperata m-a cutremurat, dar nu m-am întors sa raspund, trebuia sa ajungem la petrecere.

      Strada era pustie, iar linistea demonica. Într-un minut am fost în fata restaurantului, frumos luminat. Câteva zeci de persoane ne asteptau. Cadouri peste cadouri, felicitari, nebunie, într-un cuvânt. Am uitat sa mentionez ca sotul meu, Emil Popescu, era un magnat al petrolului. Cred ca din acest motiv m-am si casatorit cu el, altfel nu mi-as putea explica, nici macar mie.

      Petrecerea decurgea normal. Discutii, dansuri, râsete zgomotoase. Ma simteam bine. Eram în centrul atentiei, ca de obicei, iar asta ma facea sa fiu stapâna pe mine. Înainte de ora zero, ni s-a mai alaturat o pereche. Nu îi cunosteam, nu îi mai vazusem pâna atunci.

      El, un barbat frumos, înalt, bine facut. Cu ochii negrii, ca noaptea fara stele, parul castaniu, si pielea alba ca laptele. Ea, de doua ori mai frumoasa, ca orice femeie pe care am vazut-o pâna atunci. Blonda, cu ochii verzi, si piele fina. Rochia, identica cu a mea, îi venea ca turnata. Aveam impresia ca este o fantezie, ca nu exista. Cu totii si-au îndreptat privirea spre cuplu misterios.

      O gelozie nebuneasca m-a cuprins. Cine era ea, sa-mi i-a admiratia tuturor? Am simtit cum sângele mi se raceste, as fi vrut sa o omor.

      Emil mi-a facut semn sa ma apropii:

      - Ei sunt, cuplu din Italia. Cei cu care fac afaceri de o luna si ceva, mi-a spus impresionat. Ea, e Chiara, iar el Andreea.

      Am întins mâna si m-am prezentat, încercând sa schitez un zâmbet primitor:

      - Ioana!

      Femeia avea mâinile înghetate. În lumina sumbra, fata ei pare putreda. Am alungat acea imagine, probail ca asa îmi doream sa arate. Nu întelegeam de ce toata lumea este atât de rece. Doar eram în mijlocul lui iulie.

      Barbatul m-a privit disperat. Parca încerca sa îmi spuna ceva. Mi-am retras privirea, simtind ca rosesc. Emil le vorbea despre petrol, doar asta stia. Discutiile cu el se rezumau la petrol. Alte subiecte nu mai avea. Încet, încet, Emil si Chiara s-au îndepartat, lasându-ma singura cu Andreea.

      Barbatul m-a tras de mâna, într-un colt întunecat al camerei. Inima îmi bataea cu putere, nu stiam ce doreste de la mine. Putea sa fie un nebun, sau mai stiu eu ce? Mi-a pus mâna pe buze, si a soptit:

      - Eu te-am sunat! Nu trebuia sa vii, am încercat sa te avertizez. Pleaca! Te rog, pleaca!

      Am simtit cum ochii îmi ies din orbite. Nu întelegeam nimic, iar glasul lui era atât de grav. Ma speria, dar în acelasi timp, ma captiva. Am încercat sa par calma, dar vocea îmi tremura:

      - Ce vrei sa spui? Esti cumva nebun?

      - Poti sa crezi ce vrei, numai pleaca!

      A disparut de lânga mine, cu o viteza uimitoare. Era lânga sotia lui. Încerca sa zâmbeasca, dar nu prea îi iesea. Se vedea ca e crispat, speriat. Nu întelegeam nimic.

      Am hotarât, totusi, sa ma strecor afara. Nu îmi mai pasa de nimeni, de Emil sau de invitati. Barbatul acela încerca sa ma avertizeze. Mai erau câteva minute pâna la miezul noptii.

      O teama nebanuita a pus stapânire pe sufletul meu. Mâinile acelea reci, buzele ca ceara, fata femeii. Toate astea mi se derulau în minte, ca un film prost.

      Cu un minut înainte de ora zero am iesit. Lumina s-a stins în urma mea. Am ramas paralizata, timp de câteva minute. Nu s-a mai aprins. Nici un zgomot, nimic. Mi-am îndreptat privirea spre casa mea, lumina era aprinsa.

      Am alergat pâna acolo. Nimeni în casa. Nici urma de mobila, nici urma de Cerasela. O casa pustie, cu pereti vechi, si grinzi tocite. O femeie batrâna m-a întâmpinat. Semana izbitor de mult cu mine. Am fugit cât am putut, si nu m-am mai întors niciodata.

      Nu stiu ce s-a întâmplat atunci, si nici nu încerc sa-mi explic. Dar, niciodata nu am sa uit, privirea si glasul îngrozite ale barbatului.

     

© Copyright Oana Stoica-Mujea
Comentarii (1)  
emanuela lacatusu
Miercuri, 9 Aprilie 2008, ora 18:30

bo' ,nu inteleg de ce a ales acest nume:emil popescu?!

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online