science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Poporul perfect  -  Călătorii cu îngeri  -  Taxi  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Dl. Ics  -  Fără doar şi poate  -  Luminile oraşului XXIX  -  La frontieră  -  Damnarea numelui  -  Dincolo de evoluţie  -  Luminile oraşului XIV  -  Ankirah  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Aripile din cer  -  Proză scurtă  -  Drumul care nu se vede  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Solilocviu  -  Mărturisirea lui Abel  -  Bumerangul lui Zeeler  -  Tolaie  -  Luminile oraşului XXV  -  Cu preţul morţii  -  Tânăr si încă nescris  -  Theron Girradus  -  Submarinul Roşu  -  Almateea  -  Fântâna de iasomie  -  Fugind pe cerc  -  O noapte într-un ceas  -  Meduza (XI)  -  Curândul  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Luminile oraşului II  -  Luminile oraşului XIX  -  Uchin (fragment)  -  Proză absurdă  -  Blasfemii : Globul de Crăciun  -  Înger în oglindă  -  Penato e căutat de prieteni  -  Sete  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Oglinda îngerilor  -  Perdeaua lui Simon  -  Uitarea  -  Pescăruşul  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Conştiinţa împăcată


Gena morţii este instituirea metafizicii moderne

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Sâmbătă, 30 Noiembrie 2002, ora 10:05

       Despre Amalia Amaleus s-ar fi putut spune o multime de lucruri ticaloase dar numai ca nu ar fi avut o voce cristalina nu. Bergodis Bergodiadis, bancherul din Trento, îsi facuse un obicei din a frecventa seratele unde cânta Amalia Amaleus. O dezbraca din priviri. Ochii lui însângerati alergau de-a lungul bretelelor de argint. Le smulgeau de pe umeri. Faceau rochia ferfenita.

      Se strecurau prin poarta dorintelor si apoi alergau de-a lungul pulpelor care palpitau. Într-o noapte fara luna Bergodiadis a fost gasit ciopârtit în plina strada si plin de arsuri. Politia a facut felurite investigatii arestând peste o mie de suspecti pentru ca tocmai se apropiau alegerile generale. Inspectorul Horace, siniliu si rotofei, cu o carcasa ochioasa, a dat tot felul de interviuri la televiziunea mobila dar lumea nu l-a luat în serios iar unii chiar l-au huiduit prin WorldNet. Inspectorul a fost nevoit sa-si închida sapte canale informationale ca sa nu i se arda bobinele si sa se multumeasca doar cu imaginea dinamica a Amaliei care îl bântuia în clipa în care se lega la retea.

      L-au chemat pâna si pe Colombo si pe tipul de la Milenium dar nici ei n-au reusit sa-l afle pe criminal. Colombo s-a iubit cu fantoma Amaliei. Netinând cont de avertismentul dat de politisti, Ferman Ferminov, capitanul submarinului rosu care se odihnea în apele golfului Scania, s-a tinut si el dupa Amalia Amaleus umplându-i calea cu buchete uriase de trandafiri si brinole.

      Urban Urbanor, trezorierul partidului democrat, Gudzil Gudzilian, regele pantofarilor, Karabundo Karbo, împaratul cersetorilor din Lusa, Gustav La Bondie, sociologul, Komarov Komarowski, atasatul polonez si multi altii i-au cerut mâna frumoasei femei si au fost, rând pe rând gasiti hacuiti si arsi în plina strada. Un cofetar se pare ca a fost singurul martor atunci când a fost ucis Urban Urbanor. Cofetarul, mai mult mort decât viu, a povestit ca din senin au aparut o mie de razboinici înarmati cu halebarde care l-au macelarit pe trezorierul partidului democrat.

      Presedintele partidului a dat un comunicat în care a apreciat ca bietului cofetar i-ar face bine un tratament la psihiatrie si ca toata tevatura arunca o umbra de nedorit asupra formatiunii sale politice.

      Presedintele era bine barbierit si avea un costum din par de camila cumparat de la Ulan Bator. Eu am cunoscut-o pe sefa lui de cabinet care aducea un pic cu Amalia Amaleus. Am sunat-o si Ingmar, amabila ca întotdeauna, a acceptat sa ia masa împreuna cu mine la Lido. La Lido era o atmosfera placuta si nimeni nu vorbea despre caderea bursei sau despre caracatitele care atacasera baza noastra aflata în largul oceanului de pe Neptun. Ingmar era îmbracata cu o rochie de voal. Avea niste sâni mari. I se zareau sfârcurile.

      Din când în când Ingmar îsi umezea degetul strângîndu-l usor între dinti si apoi si-l trecea prin poarta dorintelor provocându-ma.. Avea o privire languroasa. Ne-am petrecut noaptea împreuna dar n-am reusit s-o conving sa-mi vânda matricea informationala în care era înregistrata strategia electorala a partidului democrat. În zori am pornit hai-hui pe strazi.

      Am baut o cafea pe bulevard si m-am plimbat cu un elicopter pâna la cataracte. M-am dus sa admir cascada Colombres si sa beau o bere rece lânga Monumentul Primului Lunar. O ceata argintie urca din vaile plângatoare. Niste barbuni zburau în cercuri largi pe deasupra norilor. Cum îi priveam l-am zarit pe Alonso, omul-liliac.

      Se pregatea sa faca un triplu salt pentru niste turisti japonezi. Turistii faceau multa galagie si-si dadeau ochii peste cap. Alonso si-a calculat gresit saltul si s-a prabusit chiar la picioarele mele. Aripile îi erau ferfenita dar omul-liliac râdea în hohote. L-am ajutat sa se ridice. Nici nu i-a pasat ca turistii au alergat s-o vada pe Brunhilda, femeia-peste care cobora chicotind prin cataracte calarind, focoasa, un capitan de cavalerie care ramasese fara cizme si care se falea cu tunul sau care se înrosise si care era gata, gata s-o împroaste pe Brunhilda.

      Alonso mi-a facut cinste cu o halba de bere si mi-a povestit tot felul de nastrusnicii de pe vremea când facea armata la West Point, în '45. Fapturile cerului, mi-a spus el, sunt extrem de ciudate.

      Unele dintre ele peste masura de vanitoase si de voluptuoase. Se strecoara în corpuri facându-le sa vibreze. Daca au pus ochii pe tine vor avea ceva de facut cu prohabul tau. Asta e, orgasm universal! Nu mai încape nici o îndoiala!

      Furtuna electrica, de exemplu.

      Am vrut sa-l întreb daca nu cumva furtuna electrica se îndragostise de vocea Amaliei Amaleus dar a început sa ploua si a trebuit sa ne despartim în mare graba.

      Doua zile mai târziu, politia l-a gasit pe Alonso macelarit si ars în plina strada. Aseara a murit si Elcomarian, proprietarul pensiunii unde locuiesc.

      Eu nici n-am luat în seama biletelul amoros patat cu ruj pe care mi l-a trimis Amalia Amaleus printr-o oachesa care a încercat sa-mi desfaca prohabul si sa-mi soarba sufletul. Privesc valurile înspumate ale oceanului de pe puntea pachebotului care ma duce spre Europa.

      Pe punte, niste femei îsi cremuiesc sfârcurile înrosite si se lasa gâdilate de soarele sfârsitului de august si-mi tot striga tot felul de porcarele, nerusinatele.

      Sa vorbim despre lucruri simple. Sa vorbim despre simplitate. Ce înseamna deschidere? Ce putem spune despre aceasta încercare a deschiderii? Sa deschidem un dialog, sa deschidem o carte secreta, se deschidem o fereastra? Cum ne apropiem de un asemenea eveniment? Desigur, purtând cu noi o gramatica de vreme ce, pentru fiinta umana totul este Text.

      Raportul de adevar este o constructie textuala, un miracol al limbajelor fiintei care sunt reductibile la o gramatica fundamentala. Aici descoperim contradictii, inconveniente, defecte, în modurile de manifestare ale gramaticii care suporta manifestari ale principiului lui unu care se mutiplica, o gramatica putând fi în acelasi timp doua gramatici pentru înlesnirea acestui acord dinamic ce este limbajul. Vom avea mai multe gramatici în functie de conditiile de zona, de perimetru, de sector, fiinta fiind ea însesi sectoriala, fragmentata. Aici descoperim, prin gramatici, tulburatoarea diferenta între fragment si sector, intuim sau chiar supunem dezbaterii manifestari ale ordinii si ale entropiei. Fiinta fiind paradoxala. Paradoxul vine din predispozitia de ordine si de neordine. Existenta unui câmp euclidian într-un ocean entropic produce confuzie sau stari de betie intelectuala, produce clivaje temporale sau furia maselor precum si instituirea jocului de celula. Jocul de celula este un euclidian care se metamorfozeaza în Modelul Insulei, în asteptarea unui tert si asa mai departe. În clar, lucrurile fiintei sunt simple, gramaticile functionând sau fiintând în si prin fiinta.

      Întrebarea asupra genei mortii este instituirea metafizicii moderne care pune în discutie moartea lui Dumnezeu. Limbajul genetic, descoperit prin experiment, prin pozitivare a discursului filozofic în fapt, este o aparenta a planului ascuns. Cum s-a scris sau cine sau de ce? Gramaticile geneticii sunt un existent, un raport de adevar aflat înaintea fiintei. Dar sunt oare aceste gramatici genetice, gramaticile fundamentale? Exista oare gramatici ale câmpului istoric? Este oare succesiunea cheia de bolta a Istoriei? Si daca nu? Daca exista Istoria ca raport de simultaneitate într-un câmp istoric de anvergura, într-un metacâmp istoric, dincolo de Natura si natural? Ar fi oare Natura doar o instructiune? Si atunci exercitiul filozofic asupra modernitatii si postmodernitatii sa fie inutil?

      E ridicol discursul asupra modernitatii iar daca nu e ridicol e prematur, criticul Inchizitiei, contemporan Inchizitiei, fiind în dreptul sau natural dar si insurgent de a se considera o constructie a modernitatii? Gramaticile fundamentale admit sau nu defecte de interpretare? A deschide înseamna a te elibera de tirania conduitei, de strânsoarea dogmei, a doctrinei, a dictaturii termenului si a referintei. Referinta este un morbid de prim rang. Putini cei ce se pun în pericol parasind referinta si admitând un discurs liber.

      Platon? Aristotel? E timpul unei Revolutii Intelectuale. Care ar fi sarcinile fiintei potrivit gramaticilor fundamentale? Raportul de adevar plin de gravitate, care gravitate e si ea un raport de adevar, este unul potrivit caruia fiinta este cuprinsa. A fi înauntru înseamna a avea materialitate, înseamna a confunda materialitatea cu Aparenta. Nici nu s-ar putea altfel de vreme ce fiinta este un produs al unui Sens Ultim.

      Sensul Ultim ar putea fi un finit sau un infinit si dezvoltând un astfel de discurs ne asumam responsabilitatea si riscul de a ramâne prizonieri ai finitului si infinitului. Suntem de fapt un punctaj. Avem o structura informationala, suntem un nor de puncte. Problema e daca acest nor de puncte se poate gândi pe sine si cum poate face aceasta. Care ar fi gramaticile fundamentale? Iata de ce lucrurile sunt simple iar restul o simpla bagatela, o desfasurare neimportanta. Restul: cartile, revolutiile, executiile, razboaiele, cutia de bere Piels, concertul de rock, balul de sâmbata seara, controversele asupra suprarealismului, aporiile despre postmodernism si despre Mosad, KGB, CIA, , despre Trotki si despre Pol Pot, si insuportabila povara a individualistului, ridicolul disidentului chinuit de neimportanta si de desincronizare în Istorie, literatul tânjind dupa premiul Nobel, nationalistul luptând cu morile de vânt, ratarea Istoriei, lipsirea simtului de navigatie, toate instructiuni suspecte ale unui construct neimportant. Materialitatea este iluzie din moment ce ubicuitatea electronului si vitezele cuantice construiesc Aparenta.

      E simplu. Mai mult decât atât, tulburator. Fiinta si lucrurile fiintei ar trebui gândite ca raport de existenta întâi de toate si apoi ca raport de adevar. În rest, propozitii. Text. Deschidere înseamna desfasurarea textului. Tocmai de aceea nu sunt scriitor ci ma revendic a fi magician. Când scriu nu scriu ci desfasor. Pe masura ce desfasor deschid fie o fereastra, fie o carte secreta, fie un dialog. Sunt Grile Secrete, sunt Artele Privirii, sunt Principiile. Ajung aici la un raport de adevar esential: fiinta fiind în exercitiul ei de cuprins un nefiind, a o trata asa e ca si cum as avea de instrumentat un fiind real în lipsa unei gramatici fundamentale. Lipsind, construiesc o gramatica fundamentala pentru furtuna electrica.

      Îi asigur fiintei o posibilitate si o probabilitate de existenta. Sunt de fapt o multime de puncte care functioneaza sau fiinteaza într-un raport de adevar care este propriul discurs al acestei multimi de puncte aflate în imposibilitatea de a avea o certitudine si tocmai de aceea construieste o certitudine. Nu exista în acest raport de adevar un UNU care detine întreg raportul de adevar si tocmai de aceea lipseste relatia de subordonare care ar putea fi instituita sau instrumentata.

      Experimentul stiintific asupra furtunii electrice si, asemenea lui, revelatia, sunt constructe de simbol dar nu sunt raport de adevar ele fiind functii sau fiintari ale fiintei aflata cuprinsa într-o incertitudine remarcabila. Nu traim într-un Univers ci într-o Incertitudine fiind multimi de puncte care se gândesc pe ele însele. Daca sunt compus din electronul ubicuu atunci ceva din mine, esenta mea, periferiile mele sunt si ele asemenea. E simplu, nu? Restul e banal, e vulgar, ridicol dar de trebuinta: credinta, ritualul, magia populara, politica, formatorul de opinie, pericolul nuclear, rasa, razboiul de cotropire, filozofia despre mase, masonii, revolutiile de catifea, tortul de ciocolata si toate desfasurarile posibile sau probabile.

      Personajul meu nu, nu scrie.

      Foloseste gramaticile fundamentale si instrumenteaza evenimente construind sarcini istorice pentru personaje sau pentru evenimente. Unele dintre ele se regasesc în Istoria Recenta. Personajele si evenimentele sunt reale. Un magician poate construi istoria nefiind un prestidigitator marunt sau un sarlatan. Anvergura constructiilor este uluitoare si cu un exercitiu temporal privit ca un raport de infinit.

      A construi evenimente istorice nu e asemenea exercitiului politic al partidelor, asemenea misiunilor serviciilor secrete sau asemenea falselor disidente construite în pripa de filfizoni si de neputiciosi care-si reclama banalul exercitiu filizofic a fi puseu gramatical fundamental.

      A te elibera din bratele sfârâicioase ale furtunii electrice?

      E fals.

      Nu suntem prizonieri pentru ca nu suntem. Altul este raportul de adevar. Nu sunt filozof. Nu sunt mason, nefiind aservit obedientei, nu sunt autodidact, nu sunt un ratacit al culturii institutionalizate, nu sunt un transfug, nici ratat intelectual, nu sunt toba de carte dar nici venetic burdusit de tomuri filozofice care debordeaza, nu sunt un oarecare efect de lectura. E straniu, e periculos, e sublim dar si tragic sa te gândesti a fi un nefiind instrumentat potrivit unor gramatici care functioneaza sau fiinteaza în absenta ta care pentru tine e chiar prezenta.

      Tocmai de aceea sunt un fiind al actiunii, al misiunii. Misiunea este în corpul miracolului care ar putea fi exercitiul gramaticilor fundamentale.

      Stapânirea verbului sau a metaforei, logica augusta, referentialitatea sunt tot atâtea bagatele duminicale.

      Nu sunt ofiter în serviciile secrete desi sunt un spion abil si periculos al universului plin de universuri. Limbajul? Cât risc! Ce pericol! Limbajul e o stare textuala a universului plin de universuri.

      Tot Viul nu este altceva decât o ENCICLOPEDIE în functiune sau în fiintare.

      Viul fiind Enciclopedie tinde prin fiintare sau functionalitate sa devina o Totalitate. Totalitatea nu este un finit desi formele Enciclopediei îsi doresc finitul care poate reprezenta Ecuatia Unica, Dezvaluirea lui Unu, Adevarul Întreg.

      Magia este aparenta Totalitatii. Experienta si Metafizica, Exercitiu si Revelatie. Magia în puterea careia ma aflu de la bun început este un Ubicuu.

      Privit cu îngaduinta,teama si cumpatare ar putea fi un dublu daruit dihotomiei în exercitiul ei.Am fost instruit, antrenat si initiat în Grile Secrete, în Artele Privirii si în filozofia Principiilor.

      Tocmai de aceea existenta mea fiin discontinua ea ar putea fi reluata secvential de oriunde!

      Primul meu raport de adevar este ca misiunea sta în corpul Miracolului.

      Am baut o a doua cafea pe bulevard si m-am plimbat a doua oara cu un elicopter pâna la cataracte. M-am dus sa admir a doua oara cascada Colombres si sa beau a doua oara o bere rece lânga Monumentul Primului Lunar. O ceata argintie urca pentru a doua oara din vaile plângatoare. Niste barbuni zburau pentru a doua oara în cercuri largi pe deasupra norilor. Cum îi priveam pentru a doua oara l-am zarit pentru a doua oara pe Alonso, omul-liliac.

      Se pregatea pentru a doua oara sa faca un triplu salt pentru niste turisti japonezi. Turistii faceau multa galagie si-si dadeau ochii peste cap.

     

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online