evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Jocul Zeilor (II)  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Pendulul municipal. "La dolce vita"  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Corabiile lungi  -  Alertă !  -  Pastel  -  Lunea Maniacilor  -  Somnul  -  Fugind pe cerc  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Mamal - Oraşul  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Psihopatul  -  Războiul lumilor  -  Colecţionarul de îngeri  -  Eu şi Cu Mine  -  Sunet pentru suflet  -  Zodia de apă - Niagara poetry  -  Timpul  -  O noapte într-un ceas  -  Lumina de jad  -  Portiţa  -  Interviul  -  Visând cu ochiul deschis  -  ªi atunci...  -  Almateea  -  Bodaproste  -  Liber arbitru  -  Puroi II  -  Ziua a şaptea  -  Conştientizarea  -  Drumul care nu se vede  -  Transplant de suflete...  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  Răscrucea  -  Zombi  -  Gheşeft  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Capsula  -  Misiunea  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Cum să te fereşti de urs  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Iza  -  Nu este prima dată


Amintirile unei lumi departe, departe de tot

Amintirile unei lumi departe, departe de tot
  Cătălin Hidegcuti
Pasul craiului de munte
Fortul
Locul pierdut
Nebunii lui Arrianus
Citadela Asociaţiei
varianta print

Cătălin Hidegcuti



Publicat Sâmbătă, 7 Mai 2005, ora 19:08

      Sint mort dar cu toate asta traiesc.

      Greu de crezut. Dar este adevarat.

      Sa incepem cu inceputul. Vin dintr-o lume care este foarte indepartata atit in timp cit si in spatiu. Am putea sa spunem ca este in cu totul alta dimensiune. Rasa mea este foarte asemanatoare cu cea de aici. Mai exact spus, avem aceeasi forma, cu doua miini, doua picioare, corp si cap. Niciodata nu pot spune ca am fost pasnici, de cind am invatat sa ne omorim unii pe altii am continuat asa timp de mii de ani. Istoria ne-a fost modelata de conflicte, si de cei pe care conflictele i-au propulsat in fruntea popoarelor.

      Dar cu toate conflictele, am reusit sa supravietuim. Si sa evoluam. Am reusit sa trecem de la armele simple, peste perioada armelor atomice, care pareau cele mai ingrozitoare arme din intregul univers pina la armele engrozitoare ale antimateriei. Am ajuns sa stapinim fortele primordiale ale materiei si antimateriei. Ne-am modificat corpurile cu ajutorul transformarilor genetice ajungind forme perfecte. Am creat minti artificiale care puteau gindi singure, formind procese cognitive de-a lungul electronilor reci si fara sentimente. Eram in culmea gloriei.

      Dar pentru a ajunge in acel punct ne-am distrus lumea. Nu dintr-o data, binenteles, dar in timp am distrus-o. Nu ca ne-ar fi parut rau. In acel moment eram intr-un punct in care ne placea mai mult artificialul decit naturalul. Putini au plins dupa ea. Planeta s-a razbunat pe noi, am avut cutremure, inundatii, furtuni groaznice. Distrugerile au fost enorme. Atit in costuri materiale cit si in vieti nevinovate.

      Nu ne-a pasat. Aveam deja colonizate doua planete din sistemul solar in care traiam si mii de habitaturi artificiale. Cei mai multi se gindeau deja la formarea unei noi planete artificiale, una formata dupa chipul nostru pentru a putea parasi definitiv lumea noastra materna.

      In aceasta goana nebuna a tehnologiei am mai pierdut un lucru important. Credinta noastra. Lumea spiritului si a inimii, a sentimentelor curate a fost inlocuita de o lume bruta a materialului. O lume rece si fara sentimente.

      In acele timpuri a inceput sfirsitul. Cei care studiau stiintele obscure au gasit o modalitate de a deschide un portal, un virtej interdimensional catre un alt loc. O alta lume. Din nefericire acea lume avea deja alti stapini.

      Creaturi ciudate cu puteri si mai stranii decit ei. La inceput ne-au tratat ca pe niste prieteni, dar in foarte scurt timp, au trecut la ofensiva. Sa nu credeti ca numai ei planuiau sa atace. Si armatele noastre asteptau doar un ordin. Dar atunci cind ordinul a fost dat militarii nostri nu au putut sa-i asculte, mintile lor fiindu-le luate de adversarii nostri. Puterile lor au corupt si inteligentele artificiale, ca un virus s-au transmis si celor de dincoace de portal declansind ravagii in propriul nostru sistem solar.

     

      Si asa a inceput razboiul.

      Armatele noastre au luptat cu ferocitate, atit pe lumea straina cit si in sistemul solar in care traiam unde ne luptam cu unele dintre propriile noastre masini incercind sa le aducem la programarea inituiala. Un razboi in care am folosit toate armele pe care le aveam la indemina. Inclusiv armele atomice. Lumea disputata a fost pirjolita de flacarile atomice, fiind redusa la un suprafata pe care nu putea supravietui nimic. Dar inamicilor nostri nu le-a pasat, mai aveau si alte lumi sub stapinirea lor.

     

      Cu ajutorul tehnologiilor obscure pe care le aveau la indemina ne-au atacat trupurile si mintile. Flacarile atomice au pirjolit si armatele noastre. Scuturi au cedat si mii, zeci de mii de soldati au fost carbonizati. Giganticele fortarete aeriene si spatiale ale adversarilor au maturat din cer si spatiu roiurile de bondari furiosi care erau avioanele si vinatorii spatiali a nostri. Hoarde de creaturi modificate, mai bine zis construite genetic ne-au acoperit pozitiile ca un val fara de sfirsit.

      A fost cea mai importanta parte a razboiului de pina atunci (in timp se va dovedi ca a fost si cea mai importanta a intregului razboi). A durat zile intregi, rezervele noastre au intrat in lupta echilibrind balanta. Lupta a devenit tot mai lunga, armata inamicilor era ca o hoarda de furnici migratoare, daca murea unul altii doi ii luau locul. Dupa multimea creaturilor de toate formele si marimile veneau masinariile biotehnologice grele de razboi care raspindeau moartea in jurul lor.

      Intr-un act de disperare conducatorii nostri au hotarit folosirea armelor cu antimaterie. Asupra propiilor pozitii. Cei care s-au opus deciziei au fost considerati slabi si dati la o parte. Si asa au dezlantuit holocaustul printre trupele noastre.

      Prea putini au mai trait sa spuna povestea tradarii lor. Si totul degeaba, caci inamicii nostri au continuat sa vina ca un torent de neoprit. Disperarea i-a cuprins pe toti de la nivelurile superioare si au aruncat din nou energiile dezlantuite ale atomului asupra lor. Scuturi enorme de forta s-au ridicat aparind masinariile biotehnologice grele de razboi si au respins fortele distructive. Vazind ca nu mai au alta solutie conducatorii au actionat cu toata viteza si au trimis trupe de sacrificiu care sa-i incetineasca pe dusmani pina ce ei inchideau poarta interdimensionala.

      Cu totii am rasuflat usurati. Pericolul trecuse. Inamicii nostri erau inchisi la distante incomensurabile in timp si spatiu, si fara putinta de a ne gasi.

     

     



      Dar greseam.

      La citeva invirtiri ale planetei in jurul propriei axe dupa ce poarta a fost inchisa mai multe virtejuri interdimensionale s-au deschis in intregul sistem solar. Sute, mii de creaturi ce puteau trai in spatiu si nave masive de lupta au iesit din ele si au inceput sa distruga tot ce le iesea in cale.

      Dusmanul ne gasise.

      Luati prin surprindere si inca revenindu-ne dupa razboiul dus impotriva inteligentelor artificiale din sistemul nostru solar am pierdut timp pretios incercind sa ne dam seama ce se intimpla. Apoi flotele au fost trimise sa-i faca praf pe adversari.

      O imagine a terorii a fost (cel putin pentru mine) cind din cerurile lumii mele au inceput sa ploua sporii negri au mortii. Acesti spori erau lansati de pe creaturi imense intrate in orbita rezistind atacului apararii orbitale, cei care treceau de ea se deschideau raspindind boli si moarte in atmosfera. Dezastrul a fost de nedescris, zeci de milioane de locuitori au fost infectati pe toata planeta, bolile treceau cu usurinta de apararea noastra imunologica si de medicamentele noastre, ba chiar pareau a fi ajutate de imbunatatirile genetice. Alte portaluri s-au deschis si pe suprafata lumiilor noastre lasind sa iasa din ele sute de mii de creaturi de lupta.

      Coloniile spatiale au fost mai ferite in primele cicluri ale atacului, invadatorii nu stiau exact unde se afla (cu toate ca probabil stiau foarte multe despre rasa noastra de la prizonieri). Dupa primele inclestari a devenit clar ca invadatorii se concentrau asupra lumii noastre de bastina. O batalie crincena s-a incins in jurul apararii planetare pe masura ce invadatorii isi aduceau fortele prin portaluri.

      Aceasta batalie s-a extins intr-o lupta de uzura, in care cel ce avea mai multe forte cistiga. Iar ei pareau sa aiba rezerve nelimitate.

      In o schimbare de tactica, o forta a invadatorilor s-a dus dupa habitaturile spatiale. Fara sa poata fugi cu viteze mari habitaturile erau o tinta usoara pentru armele cu plasma si stolurile de creaturi sinucigase. Flotele noastre au incercat sa le vina in ajutor dar distanta era prea mare si nu au ajuns la timp. Actionind in mod pripit s-au lasat descoperiti, s-au intilnit cu inamicii la mijlocul drumului, in spatiul liber. Lupta au pierdut-o, si odata cu ei au pierit si aparatorii coloniilor spatiale, care astfel au fost lasate descoperite in fata furiei invadatorilor.

      Am vazut cum proiectilele energetice izbeau habitaturile, am vazut peretii vaporizindu-se si cum undele de soc au pulverizat si ultimele farime de viata din ele. Cele care nu au fost distruse imediat au fost umplute de creaturi ucigase care au i-au vinat cu cruzime pe toti supravietuitorii.

     

     


     

      Sa nu credeti ca totul s-a terminat asa de repede. Flotele si razboinicii nostri s-au luptat din greu vreme de mai multi ani. Dar primele saptamini au fost hotaritoare, flotele noastre au fost reduse la citeva nave, coloniile ne-au fost trecute prin foc sau infectate si soldatii ne-au fost macelariti.

      Au existat si tentative de evadare din acest cosmar. Unii au incercat cu nave spatiale personale punindu-le pe vectori care i-ar fi purtat spre sisteme indepartate. Altii au incercat sa plece cu habitaturi spatiale intregi. Din nefericire viteza habitatului a fost mai mica decit a unui stol de proiectile ultrarapide lansate dupa ele din mass-drivere. Exploziile i-au dezintegrat pe toti. La fel s-a intimplat si cu mare parte dintre nave, doar citeva mai mici au reusit sa scape neobservate. Cine stie daca vor supravietui pina la destinatiile lor. Eu doar pot sa le urez noroc.

      Cu toate ca batalia parea pierduta instinctul de supravietuire pe care il au toate fiintele facute de Creator ne impingea de la spate sa luptam. Inca mai aveam la dispozitie planetele, unde rezistenta a fost foarte puternica, mai ales tunurile planetare care au facut ravagii printre atacatori.

      Am incercat sa folosim un portal interdimensional pentru a ne trimite o parte dintre supravietuitori in alta parte. O mare greseala. Invadatorii parca au inebunit, roiuri intregi de creaturi au coborit din ceruri catre locul portalului. Mii de creaturi au cazut moarte dar nu erau deranjate cit de putin, nave de lupta si fortele la sol au urmat. Nu s-au oprit pina ce portalul nu a fost distrus.

      Eu lucram la unul din laboratoarele insarcinate cu proiecte speciale ale armatei noastre. Munca noastra se concentra pe existenta cimpurilor de tip energetic, in special posibilitatea existentei unor fiinte energetice. In ultima luna am avut noroc, una dintre trupele noastre de comando a reusit sa captureze un senzor, o fiinta energetica straina aproape invizibila care de obicei era folosita la misiuni de infiltrare. Dupa ce a fost izolata intr-un cimp de forta perfect a fost adusa in labolatorul pe care il conduceam, a scapat odata profitind de neatentia unor cercetatori dar a fost prinsa intre cimpurile de carantina, care s-au inchis imediat ce s-a dat alarma.

      In timp ce noi ne continuam cercetarile in adincul stincilor, deasupra lumea noastra pierea. Razboiul spatial a fost deja cistigat de adversari in totalitate iar mare parte a planetei a fost ocupata.Armele secrete nu au dat nici un rezultat iar acum nu mai exista pur si simplu rezervele energetice pentru a mai incerca alte metode. Ultimii reprezentanti ai rasei noastre s-au retras in spatele unor lanturi de munti inalti si aspeaptau ultimul atac, gata de lupta. N-au avut mult de asteptat. Dupa ce, probail, si-au reorganizat fortele strainii au pornit din nou la atac. In toate locurile deodata, nimicind toate punctele de rezistenta.

      Noi, in adincul labolatoarelor am aflat ce se intimpla doar prin informatiile transmise de-a lungul cablurilor de date. Un lucru era sigur, nu mai aveam mult timp la dispozitie. Am primit si o veste care ne-a facut sa ne simtim mai bine, intr-un fel. Era vorba de dragii nostri conducatori, care incercasera sa fuga folosind un portal interdimensional de mici dimensiuni. Ceea ce nu stiau ei era ca ceilalti puteau rupe cumva tesatura fina spatiu-timp a portalului. Au distrus portalul de scapare dupa care si-au trimis "insemintatorii". Aceste creaturi inspaimintatoare au capacitatea de a impunge tinta cu niste membre goale pe dinauntru care pot injecta oua minuscule in ea. Ouale "insemintatorilor" au o perioada de incubatie foarte scurta dupa care larvele incep sa manince tot ce intilnesc in cale, ceea ce de obicei este victima. Si credeti-ma pe cuvint, sint hraparete.

      Personal m-am bucurat ca idiotii aia au murit. Cauzasera distrugerea rasei noastre.

      Am dinamitat tunelul ce ducea la suprafata lasind doar un singur mod de acces cu suprafata, o conducta de doi metri in diametru care iesea intr-un loc ascuns si prin care ieseau la suprafata si cablurile de date.

      Experimentul era in ultima faza si trebuia sa trecem la testare.

      Si a mers, va puteti da seama ce bucurosi am fost cind am reusit sa transformam unul din animalele de test intr-o matrice energetica. Sa nu uit, creatura capturata de noi a murit. Se pare ca, daca nu iti regenerezi energia din timp in timp matricea se dezmembreaza ca o tesatura din care tragi un fir. Avind in vedere ca urmatorul pas este testarea pe unul dintre noi am avut grija si am stocat enrgie speciala , de fapt enrgie vitala in niste condensatori giganti. Nu am omorit pe nimeni in timpul procesului de obtinere a enrgiei vitale, este energie electrica trecuta prin niste accelaratoare de cimp.

      O surpriza extrem de neplacuta a fost cind am activat aparatura. A existat o problema la unul dintre generatoare si totul a sarit in aer.

     

     


     

      Am supravietuit. Nu numai eu ci si majoritatea celor din echipa. Cu o singura, dar destul de mare problema. Am fost cu totii transformati. In scurt timp ne-am dat seama ca transformarea a fost diferita. Pe scurt, daca ramineam in starea de matrice energetica pentru un interval mai lung de timp ne dezintegram chiar daca aveam infuzie de energie vitala. Aveam nevoie de trupuri.

      O singura solutie ne mai raminea.

      Conducta ne-a condus la suprafata. Acolo planuiam sa ocupam trupurile unor creaturi. "... Cit de gresit gindeam. Vedeti voi, adversarii aveau metode de a repera fiintele energetice.

      Cei mai multi dintre noi am fost capturati sau distrusi. Putini au scapat.

      Am scapat intrind in creaturi. Nici macar nu va puteti inchipui ce greu e sa controlezi o creatura a carui tipare mentale nu se aseamana cu nimic din ceea ce poti tu poti sa-ti reprezinti.

      Eu am supravietuit. M-am ascuns adinc in gindurile creaturii in care intrasem si m-am furisat pe una din navele de transport carne de pe lumea mea. O nava de transport "carne" este o nava care transporta fiinte vii, prizonieri deja infectati sau inoculati inapoi in lumile invadatorilor unde erau folositi pentru diferite experimente genetice. La bord am trecut din un trup in altul pina ce am reusit sa preiau complet controlul asupra navei.

      Intr-o incercare nebuneasca am intrat in unul din portalurile interdimensionale suprasolicitind motorul in acelasi timp. M-am cuibarit in una din capsulele de salvare si am asteptat.

      Am avut noroc.

      Distorsiunea in virtej m-a aruncat intr-un univers locuit. Dupa citeva saptamini o nava a trecut prin zona si a cules capsula de supravietuire. Cu ultimele forte am invadat corpurile echipajului si am ocupat nava preluind comanda inainte ca ei sa-si dea seama. Era o tehnologie destul de primitiva si ajutat de memoriile gazdelor mele nu mi-a luat mult timp sa o descifrez. Am activat motorul hiper si ne-am indreptat catre lumea de bastina a echipajului, care erau destul de similari cu mine si ii puteam controla destul de usor.

      Cind eram in preajma planetei am distrus nava impingind-o in atmosfera in timp ce am luat o naveta ascunzindu-ma intre sfarmaturile navei pentru a ajunge la sol nedetectat. Poate credeti ca ar fi fost mai bine daca m-as fi prezentat acestei rase bipede asa cum sint. Dar instinctul de supravietuire, care e unul foarte puternic m-a impiedicat. Ne e greu sa-si dai seama ce s-ar fi intimplat. N-ar fi avut incredere in cineva care poate sa-si schimbe corpul si sa i-a in stapinire altul (se intimpla destul de des la primitivi). Probabil ar fi incercat sa ma omoare, ceea ce nu ar fi fost atit de greu avind in vedere starea in care ma aflam cind m-au gasit, adica aproape mort de inanitie. Nu, e mai buna calea care am ales-o eu.

      Trupul material pe care il luasem nu a supravietuit coboririi. Matricea mea energetica a facut-o. Nu a trebuit sa astept mult inainte sa pot lua sub control un alt bastinas.

      De atunci totul e istorie. Stau la periferia societatii si ma hranesc cu energia vitala a animalelor (in rare cazuri cu cea a fiintelor inteligente). In timpul experimentelor de acasa s-a stabilit ca fara interventii din afara, adica atacuri sau accidente majore, energia din care sint alcatuit poate rezista pina la 100.000 mii ani. Destul timp pentru o multime de lucruri mai ales daca aceste fiinte ma lasa in pace. Corpul meu a murit demult dar eu inca traiesc in trupuri de furat. Dar ce conteaza, sint in viata.

      Dar din timp in timp imi amintesc de lumea mea si ma apuca dorul. Mi-e dor de Pamint. Sper ca intr-o zi sa gasesc si altii care au scapat din holocaustul umanitatii. Am destul timp la dispozitie.

     

© Copyright Cătălin Hidegcuti
Comentarii (2)  
Cosmin
Duminică, 8 Martie 2009, ora 00:24

aceasta povestire foarte interesanta,ai dreptate mi e teama si mie de ce se va intampla cu fiinta noastra ,as vrea sa te ajutam dar ma tem ca ne vom sfarsi inainte sa putem face ceva ,daca gasesti o portita sa ne anunti si incercam sa te ajutam,foarte sinistru cea ce se intampla dar asta este...

vllad
Joi, 5 Aprilie 2007, ora 15:28

interesant dar ma cam apuca teama , unde traeste acea finta adica tu .noi cu ce te putem ajuta sa dam timpul inapoi .ajutane sa nu patim la fel .

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online