science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Cojocul (Cujuh)  -  Fanfara municipală  -  Valoare reziduală  -  Nu deschideţi uşa  -  Pescarul la apus  -  Casa galbenă  -  Experimentul  -  Strada Cosmos  -  Jocul Zeilor (II)  -  Boaba de spumă  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Mărire şi decădere  -  Halta părăsită  -  Fugind pe cerc  -  10 minute pâna la explozie  -  Un pahar de vin  -  Noapte bună, Andrei  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  În vizită la psihiatru  -  Aripile din cer  -  O Poveste (?) modernă  -  În beci  -  Fragmentalism  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  Luminile oraşului XIX  -  Ultima frunză  -  Nyprus  -  Eu şi Cu Mine  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Tocăniţa de ciuperci  -  Nouăsprezece zile (I)  -  Lacrimi de stea  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Jurământul  -  K  -  Între două lumi  -  Octopolul  -  Salvatorul  -  Luminile oraşului XXI  -  Aether pro narcosi  -  Fiii lui Rawser  -  Feţele dragostei  -  Război total  -  Cum să te fereşti de urs  -  ªarpele Midgardului  -  Mamal - Beciul  -  Marea Neagră. Iulie  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Întunericul de dincolo  -  Simbioza


Spiritul este liber şi insurgent

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Sâmbătă, 30 Noiembrie 2002, ora 10:05

      Aflarea totalitatii e suprema libertate, e spiritul liber, neîncatusat, insurgent, violent,ne-a transmis printr-o cablograma navigatorul Garneo Diaz

      Tin minte bine, era o vara fierbinte. Nebunii din Adamville au dezgropat mortii. I-au îmbratisat, i-au lins, s-au destrabalat cu ei. Blavonia s-a lasat penetrata de membrul descarnat al unui naufragiat.

      Argabal a siluit cadavrele a sapte spânzurate iar Fahal l-a sodomizat pe proaspatul împuscat de la Cotul Elanului.

      Ar fi existat anumite motive pe care m-am straduit sa le deslusesc. Anume ca ar fi trecut o cometa rosie dinspre Tau Coti, ca s-ar fi destabilizat Câmpul Informational Universal sau ca armata ar fi pus la cale un experiment.

      Stând de vorba cu Blavonia mi-am dat seama ca nici o ipoteza nu statea în picioare. Blavonia m-a chemat într-o seara si mi-a spus ca în cel mult sapte zile mortii vor reînvia. Tocmai se masturbase în bataia Lunii. Eu i-am zis ca nu e în toate mintile si ca lumea noastra se va prabusi în întuneric. Pâna în zori, am baut bere la Zaxnabal.

      Bodega era pustie. Undeva, în noapte, se auzeau soapte si chicoteli. O violeaza pe aia care a fost calcata de tren saptamâna trecuta, mi-a soptit îngrozit Zarnabal.

      Ticalosul dosise în camera, printre carnuri, cadavrul unei fetiscane ucisa de furtuna la capatul digului. Mi-am dat seama dupa miros. La sfârsitul lui septembrie, s-a întors de pe mare navigatorul Garneo Diaz.

      Aducea cu el nestemate, harti noi si povesti cutremuratoare despre dragoni si serpi electrici. O vreme ne-am lasat fermecati de limbulita lui. Pricolici, groparul, m-a tras de mâneca si mi-a spus ca Garneo Diaz nu avea puls. Un mort animat, fara îndoiala. Era în puterea gândurilor cuiva de pe mare. M-am urcat în far însotit de Pricolici si ne-am uitat în zare cu ocheanul lui adus de la Genoa. Hat, departe, se ghicea o corabie care avea prora cu un cap de diavol. MORTALIDA. Asa se numea corabia si plutea în cercuri largi lasând în urma un nor de pucioasa. Pricolici l-a adus pe Kraps, tunarul. Vreme de câteva ceasuri ne-am chinuit sa luam în catare corabia si s-o spulberam.

      Tin minte bine, Blavonia a venit în fuga pâna la far si ne-a amenintat în fel si chip. Dupa prima salva, pielea i s-a crapat si i-a tâsnit sângele pe gura. I-au luat foc sfârcurile. Kraps tunarul a prins-o pe nefericita în catare si-a spulberat-o cu o ghiulea de granit. Pe urma, daca nu ma însel, a trecut cometa Blao si a venit si un calator stelar sa afle ce si cum. Zarnabal l-a omenit cu miel si vin de Medelira. Apoi l-a ucis ca sa-i fure pachetul de energie din ranita.

      Noi l-am judecat în pripa pe criminal si l-am spânzurat de un stejar aflat nu departe de tarm. Apoi ne-am dus sa punem niste flori de brizel dincolo de Talpa Cerului unde îngropasem ramasitele corabiei MORTALIDA.

      Ne-am rugat câteva clipe.

      Apoi, Kraps, tunarul, a cântat un cântecel de catanie iar noi am vazut carnavalul mortilor facându-ne semne vesele de pe steaua Green.

      Noi, facatorii de texte.

      Ne-am inelat în jurul tunarului-simbol. Am aprins lumânari de taina si am meditat îndelung asupra teribilelor adevaruri ale lumii. Sigur ca ne putem întreba, ne-am spus noi cuprinsi de înfrigurare, daca nu cumva textele, fie ele si aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirena al totalitatii. Aceasta dupa ce ne vom fi întrebat asupra totalitatii fie ca autoritate, fie ca expresie spatiala sau spatio-temporala.

      O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiintei. Daca ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în totalitatea ei sau cu o parte din ea. Insurgenta noastra ar fi într-un asemenea caz nu lipsita de comic. Autoritatea ar reprezenta pur si simplu textul în întregul lui dat noua spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea banui ca si privim un asemenea text, ca trecem pe lânga el în fiecare zi sau ca suntem chiar propozitiile lui. Ce ar fi totalitatea? Doar înfasurarea unui text, abstragerea lui într-o propozitie finala, un act textual ultim ramas, daruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Sa se reduca existenta umana doar la lectura acestui tulburator text înfasurat, ascuns în volutele spatio-temporale?! Caci fie furnica, fie filozof, înjghebarile organice în care pâlpâie o scânteie spirituala nu par a avea ca fundamentala îngurgitarea unor portiuni de spatiu, mici îngramadiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atragator. Masticatia nu pare a fi sensul ultim iar carnavalul mortilor e desertaciunea desertaciunilor. A te adaposti de furtuna nu pare a fi demersul catre reflectie.

      A strânge recoltele sau a juca la ruleta pare la fel de fad, de neimportant.

      Interpretarea totalitatii, iluzorie. Numai gândul de a putea interpreta în întregul ei totalitatea i-ar face pe unii sa râda iar pe altii sa ridice esafodul în graba.

      Catusele ar zornai iar fortele de ordine s-ar grabi sa aduca bineînteles calmul pe strazi. Caci multimile, pe deplin înfiorate, asteapta miracolul descoperirii, asteapta un semn al totalitatii.

      Ea se încapatâneaza, se lasa greu, se vrea curtata. face ea curte mortilor, îi momeste. Îi îndeamna la desertaciunea nemuririi. Ca si cum ar fi o persoana.

      Dar nu e persoana. Dupa unii ar fi concept. Dupa altii un puseu filozofic, o himera. Nici n-ar avea trup. Unii se caznesc s-o înregimenteze, altii o pun în opera în vremelnice grupari cenacliere.

      Altii valseaza cu ea. Altii o terfelesc. Altii se împauneaza cu ea. Fac rabat de la norma. Încalca diverse conventii. Aflarea ultimului, aflarea totalitatii trece arareori drept virtute. Pare mai degraba nebunie, ratacire, Vinovatul sau cel fara de minte e adus spre judecata oamenilor, spre oprobiul lor, rareori spre iertarea lor. În asemenea ipostaze, conformismul si conservatorismul jubileaza. Aflarea totalitatii e suprema libertate. E spiritul liber, neîncatusat, insurgent, violent.

      Spiritul liber violenteaza totalitatea parând a vrea s-o ia cu orice pret în stapânire. Tocmai de aceea cu virulenta purcede la citirea semnelor si interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostrada, fie supernova, fie muzica de film.

      Totul reductibil la propozitie suna ca si cum ar fi o sentinta. Are parfum. E usor dictatorial. E mistic. De neconceput, nelinistitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneste textul devenind propozitie a lui.

      Problema e daca observatorul se va gândi pe el însusi ca apartinând textului, ca fiind al totalitatii prin observare si marturie. Caci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportari la totalitatea ca autoritate. Si totusi ramân corpuri ale frazei de nedeslusit ca si cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca si cum totalitatea ar astepta sosirea unui altuia. Celalalt, mult invocatul celalalt, pare a fi asteptat cu febrilitate. Asta descoperim în evolutia schemei cinematice a vietuitoarelor de la saurieni la hominide.

      O cautare a observatorului ideal, a unicului martor, Totalitatea se gândeste pe sine si cauta printre propozitiile sale una convenabila. Tocmai autoritatea ei e pusa în discutie, nefiind un exemplu de perfectiune.

      De ce aceasta lipsa de simetrie? De ce acesti pasi nesiguri în cautarea martorului sublim, de ce atâtea esecuri?! La ce bun fluturii sau scriitorii geniali, la ce bun aceste interpretari?! La ce bun atâtea nuvelete, atâtea si atâtea romane care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structura si naratiune?! Sa fie ele doar redundanta? Doar reziduu?! Sterilul unei activitati închinate totalitatii ca autoritate?! Efortul fiintei paleste în fata acestei monstruoase autoritati. Necunoscuta. Rece. Aroganta. Gata, gata sa fie luata la refec de filozoful dezamagit, pornit sa demoleze conceptul. Gata, gata sa fie stâlcita, erodata asa cum, din plictis cotidian, fiintele stâlcesc bietele cuvinte cautând sa le stoarca de seva, sa gaseasca noi întelesuri, noi anecdote, noi fabule. Caci aparitia, raspândirea si înflorirea fabulei vorbeste de decadenta, de neîncredere si de refuzul normei. Moartea romanului e dorita cu sârg, e anuntata cu surle si tobe. Moartea romanului e burdusita în pântecele MORTALIDEI! Dar romanul ramâne cheia de bolta. Sunt prinsi în ea cu totii, în aceasta cheie.

      Participa cu nesat la desfasurarea textului. Ar putea fi foarte bine însa doar pustietate, doar niste propozitii aflatoare într-un jalnic inventar, printre explozii surde si râuri de lava cosmica. Ce ramâne din praful piramidelor, din câmpurile de batalie?

      Cuvinte razlete cautând un autor dispus sa le reaseze în opera.

      La ce bun zbaterea, campania electorala, suicidul si dogma?!

      Cultura mortii? Ce gogoritaaaaa! La ce ar fi buna oare o astfel de cultura a mortii? Ah, industrie trebuie sa fie! Din când în când, aparent zgâltâind totalitatea în autoritatea ei, câte o revolutie. Pentru ca e mai usor sa pui le cale o revolutie decât sa readuci la viata un fluture. Pentru cu e mai usor sa stergi portiuni mari de text, sa înnegresti pasaje interzise vulgului. Vulgul nu are de-a face cu secretele sau tainele sau misterele. El orbecaie în splendoarea existentei sale. Nu e orbit ca si cum ar fi scaldat în lumina arzatoare. Iar elita pune în sipet secretele jinduind dupa totalitate.

      Din când în când, elitele sunt cuprinse de convulsii si propun strategii utopice de salvare generala. Masele îmbratiseaza programele cu un soi de furie furibunda. Se prefac a întelege propozitiile textului. În adevar, elite si vulg se nuntesc într-un plictis general. Plictisul e lacat de totalitate spre a slei spiritul aventurier.

      Ordinea si legile ucid elanul departarilor. Aventura se metamorfozeaza în pistoale cu apa si în polemici parlamentare cuprinzatoare de texte fie fornaite, fie savante. Savantlâcul e ridicat la rang academic. Academia sucomba însa descrisa fiind a fi drept cetate de necucerit. Pedanteria ucide spiritul scormonitor cersind marirea pensiei si zornaitul medaliilor de merit.

     

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online