evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Gender X  -  Mărire şi decădere  -  Fălci însângerate  -  Imdiola  -  Andru  -  Sfântul  -  Luminile oraşului  -  Planeta ascunsă  -  Darul divin  -  Portiţa  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Povestire  -  Uchin (fragment)  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Reactorul  -  Halucinaţie  -  Nebunul  -  Starea de trecere  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (III)  -  O nouă zi  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Fanfara municipală  -  Nyprus  -  Catedrala  -  Primăvara nucleară  -  Cyborg story  -  Meduza (VIII)  -  Limoniu  -  Corabia nebunilor  -  Comando Fox  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Poveste de viaţă  -  ROV-27  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Nu deschideţi uşa  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Ultima frunză  -  Dona  -  Metastază  -  Întreg  -  Închis  -  Planeta Fantomă  -  Fotografii  -  Duel în Lumea Visurilor  -  Luminile oraşului XXXII  -  Ceasul ispitirii  -  Inelul de platină  -  Călătoria  -  Cărăușul


Decablat

Lui Ovidiu Bufnila si
Ovidiu Tugui, deopotriva

E intuneric in pestera si poate mami si tati ma cauta pe plaja...
  Marian Coman
Vitrina literară II
Vitrina literară
Pacientul
Dependent TV
Între ziduri
varianta print

Marian Coman



Publicat Duminică, 15 Mai 2005, ora 16:21

      Un inel de metal argintiu cu bordurile late, pe care se pot vedea citeva incrustratii de neinteles. Cei batrini inca mai poarta Semnul acesta. In mijloc, un orificiu ingust, asemeni pilniei urechii, cu o banda metalica ce duce inauntru, spre cortex. Bunica este una dintre cei cu timpla astfel impodobita. Ieri, Semnul i s-a infectat si din-launtrul orificiului a inceput sa curga puroi. O cascada molcoma, aurie, desenind un piriu nesigur printre ridurile fetei. Bunica gemea incetisor, spargea intre pleoape citeva lacrimi si inghitea in sec, in timp ce mama ii oblojea Semnul cu ceai de ierburi uscate.

     

      Stam pe o insula. Bunicul spune ca am venit aici cind el era copil, infruntind valurile cu o barca facuta din sticle de plastic. Am venit, adica el, alaturi de Jen, Terry, Adi, Magy si Sandra. Pe bunicu' il cheama Paul. Asta-i prima lectie de istorie. E primul lucru pe care il invata orice copil, in amfiteatrul din mijlocul insulei. Mult mai tirziu, inveti cum sa folosesti sistemul de ecranare care ne fereste, zice bunicu, de furia Masinii. Ma rog, asa spune el, insa mami si tati nu prea il iau in serios. Ei vor sa faca o barca din trunchiurile palmierilor de pe plaja, cu care sa plece de aici. Seara, in jurul focului, ies certuri lungi care nu se incheie decit tirziu, in noapte. In coliba, mami si tati continua sa susoteasca pina cind soarele iese din ocean si se face dimineata.

     

      Mami si tati, aidoma celor de virsta lor, nu au inelul pe timpla. Dar Semnul este acolo. Ca o scorbura ori ca o gaura de sarpe. Ca o ureche fara pavilion. O ureche care nu aude nimic. Dintre toti, numai eu nu am Semnul. Bunicul e mindru de mine si, din cei douazecisiopt de copii, pe mine ma iubeste cel mai mult. El spune ca atunci cind toti cei de pe insula vor fi ca mine, se va da semnalul de recistigare a lumii. Eu nu prea inteleg ce zice bunicul. Imi spune "tigrule, tu esti primul mare luptator. Noi am reusit sa fugim de Masina, tu vei reusi sa o infringi". Tot bunicul mi-a dat o carte, "Codul ICAN", pe care sa o citesc cind voi fi mare. Zice sa fac ce scrie acolo si numele meu va fi legat de inceputul unei noi ere.

     

      Bunicul e un pic huchit. Cind nu e de fata, toti rid de el, ori il injura printre dinti. Daca nu ar fi Jen, Terry si Magy, nu stiu ce s-ar alege de bietul om.

     

      Il inteleg pe bunicul pentru ca si eu sint, intr-un fel, asemeni lui. Daca ma prind singur, copiii mai mari ma inghiontesc si ma apasa cu degetele pe timpla pina incep sa pling. "Netedule", imi spun, "Vin-o sa-ti facem o gaura-n cap, 'ti-ar capu' sa-ti fie de cap!" Alteori ma lovesc cu picioarele ori arunca dupa mine cu pietre, cind ma zaresc pe plaja, unde ma duc dupa crabi si stele de mare. Ca sa scap de ei, ma refugiez dincolo de stinci, in nordul insulei, in zona neecranata, unde nu ma pot ajunge pentru ca au Semnul si le-ar bubui capul de durere. Uneori ma intreb cum a reusit sa vina bunicul, trecind oceanul, dar el zice ca e scris totul in "Codul Ican". Cartea e groasa, scrisa de mina, si are multe scheme si harti. La sfirsit este desenata si insula. Mare, pe doua pagini patate de unsoare. Plaja, Dealul lui Jen, cimitirul, stincile si pestera din zona neecranata, in care am intrat de dimineata.

     

      In fundul pesterii, peretii sint zgrumturosi, si colturi mari, ascutite, de piatra, impodobesc burta intunecata a insulei. Ca niste colti ai unui animal nemaivazut, intepenit in calcar. Lumina de afara arunca umbre ciudate in interior si coltii acestia par a prinde viata, dansind pe pereti. Ici - colo, baltoacele de pe jos reflecta cite o raza in tavan si lumea pare de clestar. As ramine aici o mie de ani si n-as mai sti de mami si tati, de copiii cei rai, de Masina si de toate grozaviile pe care le aud noaptea, in timp ce ma prefac ca dorm. O, sau m-as intoarce cu Semnul pe timpla, aidoma tuturor celorlalti, si n-ar mai ride de mine, si nu m-ar mai inghionti, si m-ar lasa sa culeg, in liniste, stelute de mare, ori chiar mi-ar da voie, poate, sa ma joc cu ei, pe Dealul lui Jen.

     

      Firele de nisip de pe ghimpii de piatra ce ma inconjoara sclipesc, furind o raza ratacita de soare si imi vine sa rid de cit de prostut am fost pina acum, crezind in tot ce spune bunicul. Of, uite, conturul coltului acesta de piatra e foarte taios, il string in mina - au! - o picatura de singe plesneste ochiul de apa de la picioarele mele.

     

      E intuneric in pestera si poate mami si tati ma cauta pe plaja. Imi fixez timpla pe coltul de stinca si parca o aud pe sora mea insemnata cum cinta - ce mult as vrea sa se joace cu mine - mai clipesc de doua ori, apoi capul se ridica si izbeste cu putere dintele pesterii. Daca o sa ma doara, voi sti ca trebuie sa plec repede de aici, din zona neecranata. Dar voi avea Semnul. Si capul loveste piatra, si-i noapte, si mor.

© Copyright Marian Coman
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online