evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Poveste cu un cui  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Peştera I  -  Aici şi acum  -  Echilibrul  -  Unii îmi zic Charon...  -  Fiii lui Rawser  -  Texte.01  -  Children of mine  -  Întunericul vieţii  -  Simbioza  -  Un bilet de plecare de pe Soregaard  -  Altă Poveste(?) modernă  -  X Factor  -  Petrecerea  -  Locul pierdut  -  Vid imprevizibil  -  Înălţarea  -  Sfârşitul lunii  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  Lumea lui Ingo  -  Legendele Căutării (II)  -  Sinucigaş plătit  -  Mesajul  -  Sharia (fragment)  -  Aseară...  -  Arta fugii în cinci acte  -  Luminile oraşului XX  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Accidentul  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Catedrala  -  Halta părăsită  -  The Alien Revolution  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  În umbra sorţii  -  Sedrina  -  Dispariţia  -  Enigma de cristal  -  Mamal - Beciul  -  Pescarul la apus  -  Delir  -  Puroi I  -  Proză absurdă  -  Servisul Auto  -  Starea de trecere  -  Casa libertăţii  -  Limoniu  -  ªi vremea vine ca să plângi  -  Sete


Strada inocenţilor

Strada inocenţilor
  Cristina Cojocaru
varianta print

Cristina Cojocaru



Publicat Duminică, 12 Iunie 2005, ora 19:44

      Am trecut de atitea ori pe-aceeasi strada, privind la intimplare case, oameni, masini, flori, copaci... Oamenii trec, casele imbatrinesc, masinile vin si pleaca, natura isi urmeaza viata solara, dar imaginea ramine mereu aceeasi...

     

      - Tanti Ninaaa!

     

      - Da, doamna!

     

      Pe aceeasi strada se afla resedinta familei patronilor celui mai mare en-gross din oras. Dupa Revolutie, cu fonduri nimeni nu stie de unde, si-au ridicat afaceri "albe". Acum sint prosperi "manageri" si isi extind investitiile cu bani veniti parca dintr-un corn al abundentei. Casa a apartinut cu citiva ani in urma unei alte familii. Construita in perioada interbelica, in stil cubist, fusese proiectata in armonie cu spatiul si cladirile din jur, cu fatadele in tonuri discrete de gri si cu un gard din fier forjat, putin inalt, ce lasa sa se vada o frumoasa gradina, mereu ingrijita, si o moralitate la fel de frumoasa a proprietarilor. Acum lucrurile s-au schimbat. Odata cu venirea noilor stapini griurile pastelate s-au transformat in nuante agresive de galben si oranj, gradina a fost ingropata intr-un imens cavou din dale de paviment pentru a face loc de marcare masinilor familiei, iar gardul, cindva in acelasi stil cu al casei, a fost darimat, in locul lui fiind ridicat un altul, in total dezacord stilistic cu cladirea. Prin opacitatea de fier si prin inaltimea sa uriasa el lasa probabil sa se vada moralitatea noii familii.

     

      - Tanti Ninaa...!

     

      - Da, doamna! vin imediat...

     

      Tanti Nina alerga la ordinul doamnei acestei case, impiedicindu-se in papucii pea mari. E o femeie intre doua virste, atit de slaba incit ai putea crede ca sufera de o boala ingrozitoare; ea intr-adevar sufera, dar nu de boala. Fata osoasa, parul sur, tuns scurt, nu are timp si nici motiv sa-l aranjeze, e singura cu doi copii, miinile aspre cu degetele subtiri si noduroase care trebaluiesc continuu, si mai ales sufletul cald, onest, de femeie simpla, ochii tristi, intotdeauna plecati si vocea calma cu o sonoritate scazuta, mereu aceeasi, sint tot ceea ce Tanti Nina lasa sa se vada. De altfel, pe Doamna nici nu prea o intereseaza altceva, e multumita sa stie ca are un om de incredere in casa. Tanti Nina e mereu simplu, chiar saracacios imbracata, cele mai bune haine ale ei sint cele pe care stapina casei, plictisindu-se de ele sau considerindu-le demodate, i le-a dat.

     

      Nu poarta bijuterii, nu are, de fapt are doar un singur inel pe care Doamna i l-a daruit drept multumire pentru ca a salvat-o dintr-o situatie foarte dificila, atunci cind Domnul s-a intors mai repede decit ar fi trebuit si nu si-a gasit in plina noapte nevasta acasa. Tanti Nina, aflata inca la bucatarie i-a spus atunci ca sotia lui este la o prietena si a sunat sa anunte ca intirzie pentru nu stiu ce motiv. Doamna nu sunase, probabil ca nici nu se afla acolo unde a spus ca se duce, dar asta nu era treaba unei biete menajere...

     

      - Ce s-a intimplat, doamna?

     

      - Adu repede un faras si o matura si stringe cioburile astea!

     

      - Vai de mine! Ce s-a spart?

     

      - Niste globuri, ti-am zis demult sa despobodobesti bradul si sa-l arunci.

     

      - Da, domna. Pacat de globuri.

     

      - Ce pacat? De-aia sint globuri, sa se sparga. De parca n-am avea bani sa luam altele. Hai lasa, fugi si arunca cioburile si dupa aia stringe bradul!

     

      Daca Doamna n-ar fi fost atit de ocupata sa-si caute o pereche de pantofi care sa i se asorteze tinutei in marele dulap de firma din hol, l-ar fi vazut pe fiul ei, Vladut, stind imbufnat pe canapeaua de piele din sufragerie si astepind sa fie certat. Nu a fost insa nimeni sa-l vada, nimeni sa-l certe. A plecat la joaca. Nu inainte de a lua din bucatarie o ciocolata scumpa. Iese la poarta si ii place nespus sa vada cum ceilalti copii se uita la el si il invidiaza pentru ceea ce are. El joaca fotbal incaltat cu adidasi pe care cei de la poarta i-au vazut doar in vitrine sau pe la televizor, cind iese pe strada cu bicicleta cea noua pe care i-a adus-o taica-su din Germania sau cu skate-board-ul, toti ceilalti copii intorc capul si se opresc in loc sa il vada, toti vor sa-i fie prieteni, toti il invidiaza. Lui ii place.

     

      Tanti Nina iese la poarta si infige bradul ingalbenit in zapada...

     

      Alta zi, aceeasi strada, ceva mai departe de resedinta galbena, intr-o casa ridicata in secolul trecut de un afacerist grec, a carei incintatoare arhitectura contrasteaza dezolant cu geamurile sparte, peretii coscoviti si crapaturile care i-au invadat fatada, locuieste, impreuna cu mama alcoolica, concubinul ei si cei cinci frati, aproape toti facuti cu tati diferiti, un baiat de vreo cinci-sase ani. Il cheama Gica, dar asta nu prea conteaza. E mult mai familiarizat cu apelative ca: "ba", "piciule", "bai panarama", pe care le aude de sute de ori pe zi, insotite de expresii stereotipe: "Pleaca de-aici" sau "Lasa-ma-n pace", "Fugi ca n-am bani". Le aude la coltul unde strada pe care locuieste se intersecteaza cu cea mai circulata artera din oras, un colt clocotind de viata, cu numeroase magazine si chioscuri mereu asfaltate de clienti. Gica ocupa abuziv, impreuna cu familia, o camera dintr-o cladire insalubra si aproape darimata in care mai locuiesc claie peste gramada inca vreo cinci familii, impreuna cu un numar impresionant de animale, de la porci, ciini si gaini pina la nelipsitii sobolani. E o casa unde se intimpla sa treci fara sa fii martor la noi scandaluri, fara sa vezi agresiuni de tot felul si sa auzi tipetele disperate ale copiilor probabil batuti. Din fericire, Gica nu sta prea mult acasa, e aproape toata ziua la colt si cerseste impreuna cu fratii sai, cei care pot vorbi si merge in picioare. Vadul e bun, arareori se intimpla sa se intoara acasa fara bani. Mama e multumita, are cu ce sa cumpere bautura. Si Gica e fericit, maninca in graba o farfurie de mincare si apoi poate sa iasa pe strada sa se joace. Nu are jucarii, dar are multa imaginatie si in universul sau oricer frunza sau bat pot deveni masinute sau nave spatiale fabuloase.

     

      Trecind astazi prin fata casei lui, il vad la poarta nespus de fericit. Desi Craciunul a trecut de citeva saptamini, Gica e bucuros ca are in sfirsit un brad pe care il poate impodobi. L-a gasit aruncat in fata unei case de pe strada, si acum, cu emotia oricarui copil care isi gateste pomul de Craciun, aseaza printre crengile ingalbenite si rupte globuri albe din pahare de plastic folosite, turtite, globuri albastre din ambalaje goale de croisant, beteala din pungi murdare, decoratii din pachete de tigari si lingurite de plastic, toate aruncate la intimplare pe trotuar, cu o indolenta debordanta, de elevii liceului din apropiere, in migratia lor zilnica spre scoala. Steaua din virful pomului e o cutie goala de conserva pe care a gasit-o in gunoiul vecinilor. Bradul e minunat, armonia culorilor si compozitia formelor ar trada geniul unui artist. Dar pina si geniul paleste in fata puritatii unui suflet de copil! E bucuros. Acum cinta colinde si danseaza in jurul bradului. Nu are nevoie de beculete sau luminarele, sint de ajuns luminile din ochii lui. Nu e bogat, dar are in ochi si in inima o mare avere; nu stie in ce lume mizera traieste, nu stie sa ceara, nu stie sa vrea, si nici nu trebuie sa stie, e fericit asa cum e, caci "fericiti sint cei saraci cu duhul..." Dar ce se va intimpla totusi atunci cind va afla?

     

© Copyright Cristina Cojocaru
Nota :    Textul a obtinut Premiul I la sectiunea Proza a Concursului Interjudetean "Ars Nova", organizat de Liceul de Arta Braila
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online