evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Călătorii cu îngeri  -  Stâlpnicul  -  Imperiul Marţian contraatacă  -  John-486  -  Cu preţul morţii  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Somnul uitării  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  ªahul de duminică  -  Echilibrul  -  Alfa şi Omega  -  Cap de listă  -  Luminile oraşului VIII  -  Acolo unde s-a oprit metroul  -  Parte din mintea ta  -  Jocul Zeilor (V)  -  Nyprus  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  Arma secretă  -  Criminali Umanitari  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Visătorul  -  Povestea unui suflet  -  K  -  Muzeu Apocaliptic  -  Umbra  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  Ultima ispitire a sfântului Anton  -  Dimineaţă târzie  -  Vânătorii de poveşti  -  Nebunul  -  Muza  -  Taina leului  -  Rochia străvezie  -  Jocul  -  Planeta Fantomă  -  Licuricioaia  -  Cristerra  -  Luminile oraşului XVIII  -  Inelele lui Saturn  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  Între ziduri  -  Cyborg story  -  Meduza (II)  -  Om vs. cyborg  -  10 minute pâna la explozie  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Ziua în care pământul s-a oprit


Australia, ca o felie de pâine

Roxana Brinceanu



Publicat Duminică, 26 Iunie 2005, ora 09:28

      - Mami, ce e aia o cizma?
     
      Mirat, micul John priveste hartile. Probabil i se par ciudate, lui, cel nascut pe o alta planeta. E un copil special. Cum as putea sa-i explic ce e o cizma?! Si de ce oamenii cred ca Italia seamana cu o cizma? Privesc la membrele lui subtiri, apoi la incaltarile mele moi, functionale, atasate uniformei regulamentare, si incerc o explicatie.
     
      - Si asta, nu seamana cu o cizma? zice el, impungind cu aratatorul Noua Zeelanda.
     
      - Ba da...
     
      Un lucru seamana uneori cu altul. Pina la un punct, apoi totul poate deveni ridicol. Sau tragic. Italia seamana cu o cizma. Oare de ce cauta oamenii astfel de asemanari? Cit de utile sint ele? Nu cred ca John va retine mai usor forma Peninsulei Italiei asemanind-o cu o cizma. Dar, pentru noi, Italia va semana intotdeauna cu o cizma. Micul John, care acum invata geografia Pamintului, seamana cu o insecta. Nici asta nu-i este de folos. Mai sint inca oameni care il numesc -creatura-, refuza sa i se adreseze direct, evita chiar sa se apropie de el. Nu pot intelege de ce am adoptat acest copil - o creatura stranie care seamana cu o insecta.
     
      - Mami, cizma asta e rupta.
     
      Zimbesc, fortat. El ma priveste candid, cu ochii sai rotunzi. si multi. Inspira prudent din rezervorul de gaz. Ma gindesc ca, poate, urmasii lui nu vor mai avea nevoie de rezervoare suplimentare de gaz. Atmosfera planetei lor era foarte asemanatoare celei terestre, s-ar putea ca generatiile urmatoare sa se adapteze.
     
      Asta, daca vor exista generatii urmatoare.
     
      - Nu e rupta, John, soptesc, intr-o tardiva tentativa de scuza. Asa s-a format. Nu oamenii au hotarit asa.
     
      Oamenii au hotarit sa le distruga cuiburile creaturilor. Cuiburile in care larvele lor traiau pina la maturitate, cind le cresteau aripile si se ridicau pina la altitudinea la care zburau navetele noastre. Se loveau de ele si le doborau. Pilotii navetelor trageau si creaturile cadeau si ele. Distrugerea cuiburilor ar fi trebuit sa puna capat acestui inconvenient si sa reduca pierderile colonistilor.
     
      Oare cite bombe am aruncat in cuiburi? Una? Doua? Zece? O suta? Inainte de a ne vorbi. Inainte de a ne da seama ca acele "creaturi" sint inteligente. Ca pot comunica telepatic. Doar copiii. Probabil o forma de aparare necesara in primul stadiu de dezvoltare, caci adultii pierdeau aceasta capacitate, inlocuind-o cu alte forme de comunicare, straine noua. Copiii din cuiburi ne-au vorbit. Mult prea tirziu.
     
      L-am luat cu mine si l-am numit John. Dar nu ma simt deloc mai bine. Ma priveste cu ochii sai rotunzi si multi, isi misca spre mine cele patru brate si, din cind in cind, inspira gaz din rezervorul suplimentar. Micul John e orfan de razboi. Noi i-am ucis parintii. Noi. Eu.
     
      Uneori mergem la Centru unde se intilneste cu ceilalti citiva copii adoptati de pamintenii incercati de remuscari tirzii. Copiii se joaca, in felul lor atit de bizar pentru noi. Eu revad bombele cazind din pintecul navei mele peste cuiburi.
     
      Aratatorul sau lung se sprijina acum pe contururile Australiei.
     
      - Si asta cu ce seamana?
     
      - Nu stiu. Poate cu o felie de piine.
     
      Nu port cizme cu toc, care sa semene cu Italia sau Noua Zeelanda, regulamentul militar nu permite. Nu pot sa i le arat, ca sa inteleaga cum este o cizma. Nu pot sa-i arat nici armele pe care le tin acasa sub cheie, nici pe cele cu care ma antrenez zilnic, pentru o eventuala noua misiune impotriva altor "creaturi". Pot sa-i arat insa ce forma are o felie de piine.
     
      Si bombele cad. Si noi, soldati eficienti, ne intoarcem victoriosi. Impartim intre noi feliile de piine. Ne impartasim cu totii din piinea pe care o avem intotdeauna cu noi, piine adevarata, de acasa, piine binecuvintata. Inca o victorie in numele umanitatii. Si apoi, auzim glasul copiilor. Prea tirziu, mult prea tirziu intelegem ce ne spun... Si prea tirziu simtim gustul amar al piinii de acasa.
     

© Copyright Roxana Brinceanu
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online