evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Vise în adâncuri de stâncă  -  Criminali Umanitari  -  Războiul  -  Vară cu ciocănitori  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Liber arbitru  -  Aniversarea  -  Vizita  -  Inelele lui Saturn  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Răscrucea  -  Aripile din cer  -  ªi atunci...  -  Luminile oraşului XXV  -  Gri şi roşu auriu  -  Geneza  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Acolo sus, vulbul  -  Felix II  -  Renaşterea...  -  O lumânare pentru mama !  -  Aer  -  Pendulul municipal. "La dolce vita"  -  Himera  -  Proiecţionistul  -  Ea, eu şi ei  -  Strada castelului : Câte lumi  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Praf minune (III)  -  Fără doar şi poate  -  Cercul  -  Luminile oraşului XXXII  -  Luminile oraşului XXIX  -  Omul cu păsări  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Big Bang Boo  -  La frontieră  -  Comando Fox  -  Feţele dragostei  -  Canicula  -  Poveste de viaţă  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Acolo unde s-a oprit metroul  -  Dacă ar fi fost să alegi altceva  -  Călătorii cu îngeri  -  Penato e căutat de prieteni  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  Zona 25  -  Lala  -  Luminile oraşului XII


Corespondenţă literară

Liviu Radu



Publicat Duminică, 3 Iulie 2005, ora 18:24

      Nestimate cititor,

     

      Pastele ma-ti de nenorocit! Ce-ti inchipui, cretinule, ca sint clovnul tau, menit sa te distrez? Ai scris macar o data citeva rinduri smulse din adincul inimii, ca sa stii ce inseamna creatia - act divin, pentru care iti trebuie un talent cu care au fost inzestrati doar un numar redus de oameni?

     

      Cum adica nu te-am impresionat? Crezi ca sint o curva ce bate trotuarul ca sa-mi pese de impresia pe care o fac asupra tuturor mocofanilor?

     

      Timpitule, nenorocitule, idiot nascut dintr-un accidempt mpt kl

     

      Se intrerupse. Miinile incepusera sa-i tremure atit de tare, incit nu mai reusise sa nimereasca tastele.

     

      Se ridica, inghiti in graba o pastila calmanta, aprinse o tigara si se plimba un pic prin incapere. Se enervase atit de tare, incit daca l-ar fi avut in fata pe individul care-l criticase, probabil ca l-ar fi strins de git. intelegea acum de ce numele criticilor erau secrete, de ce acestia isi semnau articolele si recenziile cu pseudonime, iar adevarata identitatea a lor era cunoscuta doar de secretarul general al Uniunii Mondiale a Scriitorilor. Masura respectiva fusese luata cu citiva ani in urma, dupa ce Claudiu Bleront se urcase in avion, zburase pina in Noua Zeelanda si-l impuscase pe Avodardo Korlig. La proces, zeci de membri activi ai UMS depusesera marturie in favoarea acuzatului, afirmind ca ar fi procedat in acelasi fel daca ar fi suferit un afront asemanator.

     

      Se linistise. Efectul calmantului se manifesta printr-o indiferenta plina de superioritate. Nu-l mai ura pe tipul ce-l jignise atit de grav, ci simtea fata de acesta doar mila. Pentru ca trebuia sa-ti fie mila de un individ care nu putea sa inteleaga frumusetea unei creatii literare de exceptie.

     

      Decise insa sa nu continue scrisoarea. Nu stia cit va dura efectul calmantului si nu voia sa riste sa se enerveze din nou. Doamne fereste, putea sa faca un infarct, sa sufere vreun accident vascular...

     

      Se gindi sa raspunda Recenziei Favorabile. Se aseza din nou in fata calculatorului si incepu sa scrie:

     

     

      Dragul meu cititor,

     

      Noi, cei care trudim pe ogorul literelor, avem doar rareori satisfactii. intr-un fel, fenomenul este obiectiv. Dupa cum spunea Platon, intre ideea pe care ti-au trimis-o zeii si cea pe care reusesti sa o exprimi este mare deosebire, pentru ca niciodata omul nu-i in stare sa perceapa si sa expuna ideea divina. Dar lucrurile nu se opresc aici. Chiar intre noi, oamenii, exista mari deosebiri de gindire, de logica, de apreciere a ideilor. Ca atare, rareori ideile exprimate de un om sint percepute in totalitate de un alt semen al sau.

     

      in aceste conditii, m-am obisnuit de mult cu gindul ca eu nu voi reusi niciodata sa-mi redau in scris ideile exact asa cum le-am conceput si nu mai imi fac de mult iluzii ca ideile acelea - oricum incomplete si deformate - vor fi pricepute si apreciate.

     

      Cu atit mai mare mi-a fost bucuria descoperind ca exista cineva al carui suflet rezoneaza cu al meu. Am simtit ca truda mea n-a fost zadarnica. Faptul ca mi-am dezgolit tainetele sufletului n-a reprezentat un gest indecent, inutil si obscen, ci dezvaluirea unei experiente sufletesti care, iata, produce cuiva bucurie si satisfactie.

     

      Dar bucuria ta, dragul meu cititor, nu se poate compara cu bucuria mea. Ma simt util, ma simt implinit, simt ca trebuie sa merg mai departe pe drumul spinos al creatiei, gindindu-ma nu la dificultatile actului literar, ci la asteptarile cititorilor...

     

      Se opri din nou. Da, era multumit de scrisoare. Exprima ceea ce simtea si avea sentimentul ca va produce bucurie si cititorului sau.

      Putea sa se apuce din nou de scris, fara nici un complex de inferioritate. Nu exista nimic mai mobilizator decit o scrisoare de la un admirator.

     

      Finaliza cele doua scrisori si le expedie.

     

      Totusi, inainte sa se apuce de scris mai avea citeva treburi de facut. Nu putea sa le mai amine. Viitorul sau literar depindea de felul in care isi indeplinea obligatiile literare.

     

      Trebuia sa comenteze doua texte. in cazul primei povestiri urma sa adopte o pozitie critica, iar in cazul celei de-a doua trebuia sa fie laudativ. Parea ca era vorba de ceva simplu. Numai ca primul text ii placuse foarte mult, iar cel de-al doilea i se paruse o aiureala pretentioasa.

     

      Din nefericire, nu opiniile sale contau. Instructiunile primite de la UMS fusesera foarte explicite. Trebuia sa se supuna si sa nu se abata de la dispozitiile primite. Doar respectind instructiunile putea sa fie promovat si sa fie incadrat intr-o categorie superioara de autori.

     

      Oh, Doamne, poate va ajunge si el un scriitor cu cinci, sase cititori... dintre care macar doi sa-l laude...

     

      in momentele sale de reverie isi imagina ca ajunsese un autor de nivel mondial, cu peste o suta de cititori, un scriitor care dadea interviuri la radio, la televiziune, despre care se scria in presa...

     

      Ofta si incepu sa scrie:

     

     

     

      Draga domnule scriitor,

     

     

     

      Am citit cu nespus interes povestirea dumneavoastra. Din nefericire, textul nu se ridica la nivelul asteptarilor...

     

      Ce naiba sa critice? Textul ii placuse. Ideea era originala, intriga captivanta, personajele convingatoare, iar finalul fusese extrem de urprinzator. Ofta din nou si continua:

     

      Chiar daca dovediti o buna cunoastere a tehnicilor literare, actiunea treneaza, iar personajele se exprima foarte vulgar...

     

     

     

      Bineinteles ca se exprimau vulgar, din moment ce era o poveste despre lumea celor aflati la marginea societatii...

     

      Ce naiba sa mai scrie? ii veni o idee. Zimbi si incepu sa citeze din ceea ce isi amintea din scrisoarea care-l enervase atit de mult.

     

      Nu m-ati uimit cu nimic. Da, dati dovada de imaginatie, dar cui foloseste? Ce-ati vrut sa spuneti? Am senzatia ca-i vorba doar de un simplu joc intelectual, fara miza si fara mesaj...

     

      Mai adauga citeva rinduri, in acelasi stil, apoi expedie mesajul.

     

      Trecu apoi la cealalta analiza.

     

      ... chiar daca e un subiect minor, l-ati tratat cu profesionalism si cu evident talent. Sunteti un admirabil cunoscator al limbii literare, iar actiunea captiveaza. Mi se pare o realizare de exceptie. Astept in continuare alte texte de aceeasi valoare, poate chiar si mai bune....

     

      Gata. isi indeplinise toate obligatiile.

     

      Ramase o clipa linistit, suficient ca in minte sa i se porneasca din nou virtejul obisnuit de ginduri.

     

      Oare citi scriitori existau in lume? Oficialii UMS sustineau ca numarul autorilor depasise un miliard, in timp ce acela al cititorilor se redusese drastic. Ca atare, fiecare scriitor trebuia sa fie si cititor. Ca sa dovedeasca faptul ca citise textele ce-i fusesera repartizate, autorul trebuia sa le comenteze critic sau laudativ, conform instructiunilor.

     

      Insa autorii citeau texte si le comentau din cauza ca nu existau cititori sau pentru ca, de fapt, nu existau nici suficienti scriitori? Intrebarea lui parea absurda, dar, daca analizai lucrurile cu atentie, iti dadeai seama de corectitudinea ei. Pe piata se gaseau carti tiparite pe hirtie, dar numai ale autorilor clasici, consacrati de foarte multa vreme, care se vindeau foarte bine. Doar putini scriitori contemporani reuseau sa patrunda pe piata aceea. Explicatia oficiala parea foarte logica: resursele Pamintului erau reduse, nu avea nici un rost sa fie distrusi copaci, daca tipariturile acelea nu aveau sa fie vindute. Creatiile autorilor contemporani se repartizau prin retea unui numar redus de cititori - la inceput doar doi - iar in functie de aprecierea acestora, textele erau distribuite apoi unui numar mai mare, pina cind autorul cu o recunoastere mondiala ajungea sa aiba carti tiparite pe hirtie, care se vindeau in librarii. Oare explicatia aceasta - care parea logica - era adevarata? Daca, de fapt, nu mai existau decit doi, trei scriitori si nici un fel de cititori? Iar cei doi, trei scriitori se citeau intre ei, se laudau sau se criticau reciproc, traind cu iluzia ca participau la o viata culturala reala. in aceaste conditii, UMS nu era decit o organizatie alcatuita din citiva indivizi, care tocau fondurile guvernamentale...

     

      Gindurile ii fura intrerupte de semnalul sonor care-l anunta ca primise o scrisoare. Se uita pe ecranul calculatorului.

     

      Jigodie ordinara!

     

      O sa-ti rup picioarele, codobatura pricajita la minte!

     

      Il umfla risul. Hohoti indelung, isteric.

     

      Evident, mesajul era raspunsul la comentariile critice pe care abia le expediase. Izbucnirea de veselie ii fusese provocata de faptul ca modul de exprimare nu semana de loc cu al sau. Deci mesajul acela nu putea sa fie al lui.

     

      Pentru ca se temea, in adincul sufletului sau, ca nu exista decit un singur scriitor, care era si cititor si critic si laudator - adica el insusi.

     

      Sigur, in momentele in care reusea sa-si infringa paranoia, isi dadea seama ca nu era cu putinta sa citeasca si sa comenteze propriile texte fara sa-si dea seama ca povestirile acelea ii apartineau. Doar daca ar fi fost drogat.

     

      Dar, daca ar fi fost drogat, atunci n-ar fi fost in stare sa-si dea seama ca mesajul acela insultator fusese scris tot de el...

     

      Iar risul ii inceta brusc.

     

© Copyright Liviu Radu
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online