evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Chat Room  -  Tocăniţa de ciuperci  -  Panica  -  Nevastă rea  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Zodia de apă - Niagara poetry  -  Alfa si Omega. Moon  -  Cărăușul  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Colecţionarul de îngeri  -  Păsări de pradă  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Fălci însângerate  -  Poveste de viaţă  -  Jocul  -  Zona 25  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Întunericul vieţii  -  Fanfara municipală  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Cursa  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Luminile oraşului XXVI  -  O şansă pentru câţiva  -  Luminile oraşului IV  -  Pânza de paianjen  -  Novicele  -  Poetul cerşetor  -  Viola  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  Somnul  -  Luminile oraşului XXII  -  Portiţa  -  Somnul uitării  -  De aici, de sus...  -  O dimineaţă perfectă  -  La lumina...  -  Depozit.03  -  Fata morgana  -  O lumânare pentru mama !  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Fereastra din spate  -  Cruciada bucătarilor  -  Povestea (?) Pensionarului Incredul  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (III)  -  Flida Flado  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Echilibrul


Rochia străvezie

Andreea Popa-Merticaru



Publicat Joi, 14 Iulie 2005, ora 21:30

      Rochia stravezie! Sigur ca asta va purta la banchet. O scoase din cutia in care se afla pastrata. Nu o imbracase niciodata pina atunci, o pastra pentru o ocazie speciala.

      Reclama era pe masura, aparea pe toate giganticele ecrane de pe arterele comerciale si vindea visul, frumusetea, atractia pe care o degaja rochia stravezie, ultima creatie a efortului combinat al stiintei si artei denumita de altfel rochia vie.

      Odata intrata in magazinul aglomerat nu mai avea scapare. Cauta ceva numai pentru ea, acea piesa de imbracaminte care sa o evidentieze fara sa fie nevoie sa deschida gura, fara sa priveasca, fara sa se miste. Ceva care sa taie rasuflarea si care sa fie purtat numai de ea, ceva care sa devina simbolul ei. Stia ce cauta dar nu stia daca acest ceva se nascuse inca in minte creatorilor de moda.

      Astfel ca intrata in magazin nu ceru un ghid audio ca sa ii explice ce cauta de fapt si sa ii impuie capul cu vorbaria vorace care deschidea portofelul cucoanelor elegante.

      Isi facu cu greu drum pina la vitrina si, simulind indecizia, ceru sa vorbeasca cu cineva din personalul comercial.

      Clipind des si surizind cu inteles, vinzatoarea ii arata cu mindrie ultima achizitie a magazinului, foarte scumpa dar foarte rivnita de cumparatoare.

      Vinzatoarea ii spusese ca nu e o rochie obisnuita, era rochia la care au visat generatii de femei pina la ea: rochia vie care radia culoarea in functie de temperatura corpului femei care o poarta, rochia care venea bine tuturor femeilor indiferent de culoarea pielii, de virsta. Inafara de asta, fusese lucrata fara cusatura ca ciorapii, parea un mat lung, fara forma dar odata imbracata era magnifica. Rochia reusea sa redea forme tineresti acolo unde nu mai existau, ridicind, indreptind, marind micsorind, ca un adevarat croitor de trupuri. Nu facea miracolul absolut al intineririi dar era spectaculos chiar si acest putin pe care foarte putin articole inaintea ei reusea sa il redea doamnelor de toate virstele.

      Rochia venea insotita de un ghid de folosire in care erau trecute conditiile in care trebuia pastrata si curatata, deasemnea si durata de folosire pentru care se garanta calitatea obiectului. Erau o multime de amanunte acolo: sa nu faci una sa nu faci alta. In conditiile folosirii corecte rochia isi pastra calitatile un an dupa care fabricantii nu mai accordau garantii. Rochia nu putea fi reparata si, odata procesul de degradare inceput era ireversibil. Rochia care garanta tineretea femeilor de pretutindeni nu se putea intineri pe sine.

      Erau si termeni tehnici pe care majoritatea cumparatorilor nu ii bagau in seama cum ar fi ca mnemoritii care alcatuiau fibra isi pierdeau stralucirea dupa o perioada de timp, ca expunerea repetata la mediul inconjurator initiau imbatrinirea prematura a mnemoritilor si asa mai departe. Pe ea o intereseau toate aceste detalii, a cautat o zi intreaga in biblioteca electronica sa afle ce erau mnemoritii si cum au reusit sa fie sintetizati. S-a interesat de biologia inversa, de replicanti si de reactii incrucisate.

      O saptamina intreaga a oftat dupa rochia vie. Orice ar fi facut in timpul zilei, rochia reaparea ca un vis drag.

      Dupa o saptamina era la magazin, inarmata cu cunostiinte si mai ales cu bani. Afla ca ceruse ultima rochie disponibila. Chiar linga ea o doamna cerea sa vorbeasca cu directorul deoarece era inadmisibil ca stocul sa fie epuizat dupa doar o saptamina. Lua la cunostiinta de cereri disperate ale altor magazine si de femei dezamagite care se inscriau pe liste lungi in sperante viitoarelor loturi cu rochii stravezii. Isi exprima regretul pentru toate aceste femei triste si plati rochia cu seninatatea celor care au suma disponibila in fiecare zi. Iesise din magazin obosita ca un luptator, cu o jumatate de inima plingind dupa banii care isi luasera urma din cont, cu cealalta jumatate bucuroasa ca obtinuse obiectul viselor ei.

      Acum rochia era in fata ei, aproape frematind de emotie sa fie imbracata.

      Ea era pregatita: facuse baie o ora si isi frecase pielea cu tot felul de bureti ca sa ii impiedice descuamarea ulterioara, isi spalase si pieptanase parul cu minutiozitate ca sa minimizeze impurificarea tesaturii, isi taiase ungiile scurte si le pilise cu atentie colturile ca sa nu agate rochia. Nu purta inele, cercei sau lanticuri.

      In sfirsit, a imbracat-o cu respiratia taiata, cu atentie sa nu o strice cind o trage pe cap, cu mintea treaza la tot ce citise.

      Cind se privi in oglinda suspina. Pielea i se increti la fiorul atingerii materialului: era mai mult decit moale, raspindea o caldura interioara si o lumina palida. Rochia era diafana, parea tesuta din raze de luna. Treptat rochia capata degradeuri de roz si bleu si incepea sa straluceasca minunat. In citeva minute rochia inflorise si ii facu inima sa bata de fericire. Era intr-adevar un vis. Nu isi putea lua ochii de la oglinda. Oare se admira pe ea in rochie sau admira rochia?

      Cind se hotari sa se priveasca pe ea insasi i se paru ca ochii capatasera alta culoare, pielea insasi reflecta lucirea materialului. Rochia o schimbase si pe ea.

      Mai era o ora pina la banchet si teletaxiul nu mai sosea. Ea iesi in strada stirnind valuri de admiratii din partea trecatorilor. Nu erau exclamatii obscene. Pur si simplu exclamatii de incintare, oamenii pareau cuprinsi de un soi de extaz cind o priveau. Desi ea nu simtea nici un vint, o atingere dulce, ca o briza parea ca isi face simtita prezenta.

      Un obiect dur o lovi in spatele capului si o facu sa se clatine, vazu in ochii trecatorilor uimirea. Femei si barbati se indreptau grabiti spre ea, iar in spatele lor vazu culoarea galbena a teletaxiului. Daca ar fi putut sa ajunga la el! Un biziit ii suna in urechi si isi duse mina sa le acopere, se impletici sau cineva ii puse piedica, cazu. Era inca constienta cind miini straine ii atingeau corpul. Undeva subconstientul tresari si apoi aluneca repede in intuneric.

      Alertat de claxonul taxiului, politistul se arunca peste gramada de oameni. Cind simtira socurile electrice, masa de miini, picioare si capete din fata lui se despica lasind sa se vada un corp cazut. O femeie goala, zgiriata, inconstienta zacea pe trotoar. Mai vazuse el scena asta si cu citeva zile in urma. Ce aveau oamenii astia?

      Oamenii adunati in jurul lui pareau iesiti din transa privindu-l cu ochi holbati cum incearca sa o ridice pe femeia cazuta. Unii chiar il ajutara sa o duca pina la taxi. O femeie din multime comenta ceva despre lumea salbatica in care traim si despre ineficienta sistemului politienesc dar abandona discutia imediat ce alte capete se infierbintara. Multimea hotari sa faca o demonstratie in fata cladirii politiei pentru ca viata cetatenilor nu mai era sigura in timp iar politistii nu isi faceau treaba.

      Femeia isi trase consortul de brat din multime si impreuna apucara o strada laturalnica.

      Barbatul o ruga sa ii arate ceva si, la oarece distanta, ea scoase din buzunar o bucata dintr-un material straveziu pe care i-o ridica pina la nivelul ochilor cu un gest triumfator. Amindoi oftara de incintare.

      Materialul era moale, fin ca pielea unui nou nascut, palid ca luna plina. Promisiunea tineretii vesnice.

     

© Copyright Andreea Popa-Merticaru
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online