evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Fereastra din spate  -  Tentaţia continuă  -  Bodaproste  -  Coşmar  -  Război obişnuit  -  Ea, eu şi ei  -  Luminile oraşului XIII  -  Taina leului  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Conştiinţa împăcată  -  Robotul  -  Mamă de duminică  -  Muza  -  Uezen  -  Războiul lumilor  -  Striptease  -  Războiul  -  ROV-27  -  Cunoaştere  -  Cerşetorul  -  Ultima frunză  -  Luminile oraşului XXII  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Îmbrățișare  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Întreg  -  Luminile oraşului VIII  -  Puterea pereche  -  Lumea prin ţeava puştii  -  Portiţa  -  Canicula  -  Către a opta zi  -  Ceasul ispitirii  -  Plasa pe jăratic  -  Oglinda  -  System Error  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Sexibon  -  Gender X  -  Înălţarea  -  Luminile oraşului XII  -  Café du Marcel  -  Îngerul cenuşiu - Zora  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Zei şi oameni  -  Virus de sticlă  -  Trenul  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  Arta de a purta un război


Archeopterix

Roxana Brinceanu



Publicat Duminică, 7 August 2005, ora 21:03

      Shabian isi strinse aripile pe linga corp. Nemultumit. Din nou, nemultumit. Din nou, cautind cerul, se izbise de cupola de plastic. Se prabusise mult in gol, incercind din greu sa se redreseze, atinsese frunzele noi din virfurile ferigilor arborescente, apoi, cind incercase sa se inalte iar, era prea obosit si fusese nevoit sa renunte. Topai suparat pe pamintul moale, acoperit cu crengi putrede. Ura senzatia apoasa a solului negru, vegetal. Shabian ar fi vrut sa zboare. Sus, cit mai sus. Mai sus decit ceilalti.

     

      - La dracu’!

     

      Izbi tastatura cu palma, si, pentru o clipa, imaginile o luara razna, apoi pe ecran aparu un mesaj de avertizare.

     

      "Ai grija, omule, asa nu rezolvi nimic", isi zise, calmindu-se intr-o oarecare masura, si opri programul.

     

      - Nu pot sa inalt domul mai mult. Nu trebuia sa ajunga atit de sus. Nici macar n-ar fi trebuit sa se ridice mai sus de virfurile copacilor. Ii era suficient. Are tot ce-i trebuie acolo, dar parca ne face in ciuda. Nu face nimic din ceea ce ar trebui sa faca. In conditiile astea n-o sa fim gata la timp.

     

      - Propui metode de constringere?

     

      - Nu, nici vorba. Doar ca...

     

      Hiro impinse scaunul din fata calculatorului si se apropie de fereastra. Dincolo de stratul protector, antireflectorizant, se intindea lumea pierduta. Lumea lui regasita, cum ii placea sa-i spuna, citeodata, atunci cind isi gasea un relativ si vremelnic adapost in munca, si fantomele il ocoleau. Razele soarelui apunind traversau cupola domului, apoi fereastra, golindu-se de radiatiile ucigase, si aruncau sclipiri rosiatice pe rotile mari, din metal usor, si pe ramele ochelarilor lui Hiro.

     

      - Nu trebuia sa ajunga atit de sus, repeta.

     

      Alanis se multumi sa ridice din umeri. Pe interfata ochelarilor ei alergau reprezentari tridimensionale de secvente ADN, formule, diagrame, calcule. Totul parea in regula. Cel putin aici, totul parea in regula. Problema era, probabil, de alta natura. Dar atunci, Hiro ar fi trebuit s-o observe. Daca nu el, atunci cine? Pentru ca el era Hiro. De asta era Hiro. Hiro.

     

      - Ai spus ceva?

     

      - Am spus, ingina el plictisit. Genul de lucruri pe care tu te faci intotdeauna ca nu le auzi. De ce eu? De ce aici? De ce acum? De ce noi? De ce EU, in principal. Poti s-o consideri ca o dovada de egoism, daca asta te face sa te simti mai bine.

     

      - Nu ma fac, chiar nu aud, zise Alanis desfacindu-si ochelarii cu atentie exagerata. Ma gindeam, de ce face ceea ce face. Nu e o trasatura a speciei.

     

      - O trasatura a speciei?! Ma faci sa rid!

     

      Rasuci scaunul aplecindu-se periculos pe rotile din spate, astfel incit sa poata apuca cu o mina manunchiul de cabluri iesind dintr-una din carcasele in culori pale.

     

      - Astea ce crezi ca fac? Daca am avea o “specie”, n-ar mai fi nevoie de ele, nici de mine, ai fi aici doar tu si prietenii tai biologi. Si, probabil, ati fi fost gata la timp.

     

      Ea il privi, fara sa spuna nimic. Lipsiti de ochelarii-ecran, ochii ei galben-verzui contrastau in mod ciudat cu pielea de culoare inchisa, si aveau o cautatura oarecum dezorientata, parind sa rataceasca de la un punct la altul fara sa se poata opri la ceva anume. Hiro se intreba daca asta o facea atragatoare, sau periculoasa, sau doar vulnerabila, si daca formele voluptoase prea putin ascunse de uniforma simpla erau mai atragatoare, sau in acelasi fel atragatoare ca si mintea ei iscoditoare, ca si taina in care se invaluia. Taina care pentru el nu era o taina. Nimic din ceea ce ajunsese cindva in Retea nu era o taina pentru el.

     

      Rinji:

     

      - Dar, de fapt, nici un prieten-biolog nu s-ar fi exilat aici, nu-i asa?

     

      Alanis isi facu de lucru mutind diverse obiecte dintr-un loc in altul, sau ordonindu-le pe cele care se aflau exact acolo unde trebuiau sa fie. Nu vroia sa-i raspunda, din nou aceeasi discutie, din nou, de ce eu, de ce tu, de ce aici. Daca ar fi putut sa plece, sa se incuie in camera ei si sa uite de Hiro, macar pentru un timp, macar...

     

      - Uita-te la amicul nostru de-afara, continua el. Nu e o “specie”, dar nu e nici un robot. E o creatura imprevizibila. Si noi ce sintem? Niste dresori care trebuie sa-l incadram, nu conteaza prin ce metode, in circuitul turistic al unor bogatasi excentrici. Care sa-si aduca plozii si amantele si sa se holbeze prin geamurile securizate la "specii terestre demult disparute". Iar un ghid asa-zis specializat o sa le spuna povesti despre evolutia si disparitia respectivelor specii, despre pastrarea patrimoniului natural al Terrei si despre diversitatea vietii pe Pamint de-a lungul milioanelor de ani. Nimic despre sistemul informatic care suplineste ceea ce biologia, genetica, n-au putut reface. Si nimic, absolut nimic, despre cei doi puscariasi din laboratorul de sus.

     

      Alanis tresari, iar Hiro ii observa tresarirea. Nu-i placea termenul de puscarias-condamnat-exilat- orice fel de denumire a starii lor.

     

      - Am intrebat "de ce eu". Puteai sa-mi raspunzi, era atit de simplu. Pentru ca o companie de turism a fost suficient de perversa ca sa puna la cale un astfel de proiect, si a platit suficient de mult ca sa scoata din inchisoare un hacker condamnat pe viata, care sa-i rezolve problemele. Ma rog, eu sint infirm, nu eram chiar in inchisoare. Dar un anumit biolog care s-a jucat cu genetica si are interdictie sa se mai apropie de Mama-Terra pentru tot restul vietii...

     

      - Inceteaza.

     

      Hiro se intoarse din nou spre fereastra. Nu se putea stapini sa n-o provoace, iar si iar, amintindu-i de exilul lor permanent, de taina ei si de infirmitatea lui.

     

      Shabian isi desfasura aripile enorme si se ridica peste padure, de data asta multumindu-se sa planeze usor la mica distanta deasupra ferigilor arborescente. La inaltime mica isi coordona mult mai bine miscarile. Trecind peste faptul ca si-ar fi dorit sa zboare cit mai sus, ii era destul de bine. Traia in conditii bune, avea hrana, avea libertate. Nu avea o pereche, dar Shabian era sigur ca, in timp, si asta s-ar fi rezolvat. Pina acum, obtinuse ceea ce-si dorise fara prea mult efort. Nu trebuia decit sa aiba rabdare, si sa observe, sa observe cu atentie.

     

      In curind se va lasa noaptea si canalele de comunicatie vor fi mai libere. Se intreba daca n-ar fi timpul sa se intoarca acolo de unde plecase si sa lase o urma, un mesaj, ceva. Ceva care sa provoace si mai multa neliniste. Dar se hotari ca e mai bine sa astepte. Toate la timpul lor. Deocamdata, experimentul se desfasura in conditii perfecte. Nu trebuia sa forteze. Spre deosebire de subiectii sai, el avea tot timpul la dispozitie.

     

      Alanis inspira adinc, apoi ciocani usor cu virful unghiilor in usa.

     

      - Dormi?

     

      - Intra, se auzi dinauntru. Era in pat, cu tastatura la indemina deasupra paturii, lumina albastruie a ecranului facind camera austera sa semene cu un acvariu.

     

      - Nimic nu ma poate tine departe de Retea, zimbi Hiro. Nici macar puscaria.

     

      Departe de Retea, Hiro, ca individ, era de neconceput. Oricum, Alanis nu crezuse niciodata ca hackerul ar putea fi oprit. Nici macar de o alta munca, precum cea din laborator. Inima ii batea sa-i sparga pieptul.

     

      - Creatura... Am reanalizat inregistrarile din ultimele zile...

     

      - E constienta, o intrerupse el. Constienta de sine si constienta de noi.

     

      Alanis ramase fara cuvinte. Si el, atit de brusc, atit de calm. Atit de...

     

      - Evolueaza. Invata. Descopera, asimileaza, reproduce, experimenteaza. Invata despre sine si despre mediu. E inteligent si ambitios. Foarte ambitios...

     

      Inima continua sa-i bata intr-un ritm nebunesc, respiratia nu-si gasea calea, lumina stranie de acvariu, vocea lui Hiro cumva detasata de buzele miscindu-se, ochii...

     

      - Ce i-ai facut? sopti.

     

      Infricosata. Fascinata.

     

      - De citva timp, ne da tircoale. Cred ca, in curind, vom vedea prin ochii lui.

     

      - I-ai creat un virus...

     

      - Insusi programul aditional are structura unui virus. Compania voia o creatura independenta, nu un robot manevrat din laborator. Un virus e independent, se dezvolta singur, nu are nevoie de prea mult control. Introdus intr-o structura biologica, se adapteaza ei. Pina la a deveni constient de sine nu e decit un pas.

     

      - Stiai...

     

      - Ii datoram atita respect... Vino aici.

     

      Alanis se aseza, tremurind, pe marginea patului. Hiro sopti:

     

      - Il cheama Shabian.

     

      - Cum?!

     

      - Il cheama Shabian.

     

     

     

      Dimineata o gasi cu obrazul lipit de umarul lui, lacrimile abia uscindu-i-se pe gene.

     

      ...Se intinse sa-si dezmorteasca oasele in lumina primelor raze ale soarelui, si crengile groase care-i alcatuiau cuibul trosnira sub greutatea lui. Devenise prea greu, prea mare, ar fi trebuit sa-si construiasca un alt fel de locuinta, in alta parte, poate sus, pe stinci. Numai ca nu voia sa-si etaleze talentele de constructor. Nu inca. Deocamdata se va limita doar la a observa reactii si comportamente, gradul pina la care subiectii lui incearca sa-si impuna controlul. Momentul in care vor recurge la violenta. Caci, atunci cind intilnesc necunoscutul, oamenii recurg la violenta. Cind actiunile lui nu corespundeau asteptarilor lor, mesajele incepeau sa se succeada rapid, incercind cu disperare sa-l intoarca din drum, sa-l oblige sa se reincadreze in granitele impuse. Atunci Shabian le simtea aproape fizic panica. Bietii de ei, cit se chinuiau sa aiba totul sub control! Chiar si Reteaua o voiau sub controlul lor, ca si trecutul, ca si viitorul, ca si prezentul. Shabian facea parte, oarecum, din toate patru, si ura sa fie controlat, desi ar fi vrut sa afle cit mai multe despre comportamentul celor doi – indivizi atipici, traind in conditii atipice, indeplinind o misiune atipica.

     

      Plana deasupra padurii, mimind cautarea hranei, straduindu-se sa nu priveasca in directia turnului la al carui ultim nivel straluceau in soare ferestrele laboratorului. Da, ei erau altfel decit simplii "utilizatori" de Retea. Hiro facea parte din Retea. Iar pentru Alanis, trecutul, prezentul si viitorul erau una. Se cunosteau, se respectau, aproape se intelegeau reciproc, experimentul propriu-zis putea sa inceteze. Nu mai dorea sa se joace cu ei. Le datora asta, desi curiozitatea il impingea sa-i observe in continuare. Dar experimentul trebuia sa inceteze. Va intrerupe orice posibilitate de control, in ambele sensuri, se va dezlega de Retea, va fi liber, si ei vor fi liberi.

     

      Atunci, va putea intoarce capul spre fereastra lor, sa-i priveasca in ochi. De la egal la egal.

© Copyright Roxana Brinceanu
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online