evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ultima eclipsă (II)  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  Pescarul la apus  -  Călătoria  -  Dimineaţă târzie  -  Povestea gândacilor  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Umbrele nopţii  -  Andru  -  O noapte într-un ceas  -  Liber arbitru  -  Lumea lui Ingo  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Poetul cerşetor  -  Noapte bună, Andrei  -  The Alien Revolution  -  În căutarea zborului  -  ªarpele de aramă (I)  -  Luminile oraşului XXV  -  Paradox  -  Halucinaţie  -  Aripile din cer  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Mergem acasă  -  Café du Marcel  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  Moştenire de familie  -  Taina leului  -  Vatmanul - Purificarea  -  Jocul  -  Peştele albastru  -  Muzeu Apocaliptic  -  Luminile oraşului XXXII  -  Gondolierul  -  Stâlpnicul  -  Puroi II  -  Fragile  -  Pânza de păianjen  -  Lumina neagră  -  Timpul  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Engel  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Nebunul  -  Proces neverbal  -  Exterminatorul  -  Vikingul  -  Ghavany  -  Ziua în care pământul s-a oprit


Poveste de viaţă

Emma Brad



Publicat Duminică, 18 Septembrie 2005, ora 20:37

      I

     

      Prin norul de fum ma privea lung, cu ochii lui plini de nepasare, ca un lac înghetat.

      Era un batrânel maruntel si ghebos, cu înfatisare ironica, grasun, cu chipul plin de rautate si cu plete lungi înnegrite. Te privea ca si cum ar fi vrut sa-ti faca rau.

      "Bietul om" ai fi zis privindu-l de la distanta."Amarât si cu vlaga cât un pui de gaina!"

      Pielea îi atârna pe scheletul descarnat si parea ca sufletul îi zace la o distanta de câteva picioare.

      Se cocârja într-un colt întunecat, cercetând un petic de hârtie scos din buzunar. Molfaia între dinti un ciot de creion si rânjea ca un dobitoc.

      Încercai sa-mi ocup timpul cu ceva mai putin neplacut, dar chipul palid si schimonosit al batrânului cersetor ma facu sa tresar.

      - Esti noua, frumoaso? se auzi vocea lui ca un grohait. Bestia cu chip de om izbucni într-un râs îndobitocit, lasându-si pe spate pletele negre si unsuroase.

      Deodata ma cuprinse avid cu privirea si, pe un ton serios, zise.

      - Vreau sa te pictez.

      Am facut ochii mari, înspaimântata. Abia acum observasem ochiul de sticla ce stralucea neverosimil. Îsi încrucisa bratele privindu-ma ironic.

      În bar domnea o liniste apasatoare, ochii tuturor fiind fixati pe batrânul ciudat care îsi încordase muschii bratelor privindu-ma malitios.

      Si totusi, durerea de pe chipul lui atesta clar ca era deranjat de descoperirea mea.

      Ma privi cu ura clatinând din cap fara sa spuna nimic.

      Apoi se îndeparta schiopatând, pierzându-se în noapte pe o strada laturalnica.

     

     



     

      II

     

      - S-ar putea ca ochii tai sa-l fi atras, îmi zise seful doua zile mai târziu.

      As fi putut pune pariu ca seful nu avea timp nici sa observe, nici sa perceapa calitatile angajatilor sai.

      Deodata, racnind si urlând, ciudatul batrân dadu buzna în bar cuprins de panica. Lânga tejghea se dezechilibra si se prabusi, lovindu-se la cap.

      Un grup numeros de oameni se napusti pe usa, aruncându-se asupra batrânului care, cu ochii injectati, începuse sa faca spume la gura.

      Am sovait o clipa dupa care am apucat de gât o sticla si, racnind ca o apucata, am lovit tejgheaua. Nu stiam exact ce voiam sa obtin. Important era ca brusc se facu liniste.

      Ochii îmi straluceau a cruzime si ura, dar n-as fi putut explica de ce.

      Dupa fata chinuita si zâmbetul încurcat al batrânului am început sa-mi fac procese de constiinta.

      O femeie cu voce interesanta si plina de emotii începu sa explice cum batrânul îi aparuse în cale. Statuse pitit si o apucase de brat bolborosind ceva nedeslusit.

      - M-a îngrozit, repeta ea cu spaima întiparita pe chip.

      Toti acei oameni aparusera la tipetele femeii si-l urmarisera pâna aici.

      Neexistând alte motive pentru care bietul batrân fusese hartuit decât spaima exagerata a unei femei, grupul de binevoitori se retrase.

      Seful, pe numele lui Mihai, îi oferi o vodca batrânului care nu-si ridica privirea de pe gura paharului, fara a se atinge însa de el.

      M-am apropiat de masa la care statea, cerându-i permisiunea de a ma aseza.

      Ma privi blând cu ochiul sanatos fara a spune nimic. Îi dadui o tigara pe care, în loc s-o aprinda, o molfai între dinti.

      Vrusei sa spun ceva, dar vocea lui grava ma lua prin surprindere.

      - Nu subestima niciodata rautatea divina. Dumnezeu da si ia când si cum pofteste.

      - Meritai o viata mai buna, zisei eu zâmbind acru.

      - Poate, spuse rupând filtrul tigarii. Stii, ma tot gândesc la incompatibilitatea celor doua puteri: puterea Diavolului si puterea lui Dumnezeu.

      Zâmbi acru si dadu paharul peste cap.

      Apoi se ridica greoi, îndreptându-se spre usa si rostind Tatal Nostru.

     

     


     

      III

     

      - Nebunia omeneasca n-are limite, replica batrânul mânios în timp ce ma picta.

      Mihai îl privea rigid clatinând din barbita lui de tap.

      Era oarecum socat de adevarul acelor cuvinte. Nu se asteptase sa auda pe batrânul cu înfatisare atât de vulgara, vorbind ca un auster profesor.

      Cu pasul domol, plin de demnitate, defila prin fata tejghelei privind grav spre putinii clienti de la acea ora târzie.

      Eu îmi faceam de lucru, având grija sa tin tot timpul fata îndreptata spre batrân.

      Acesta isi infrâna mânia si îsi aprinse tigara cu un zâmbet plin de amaraciune.

      - Am fost politist, începu el sa povesteasca.

      Se opri putin ca pentru a-si drege glasul.

      - Printre altele adunam si vagabonzii de pe strazi. Deseori aveam de-a face cu bolnavi psihic fugiti din sanatorii si spitale. Printre ei era unul care avea o placere nebuna sa cânte ca un cocos si sa imite cloncanitul gainii. Ne amuza teribil capacitatea lui de a imita oratanii. Într-o zi l-am gasit mort la umbra unui copac din spatele sectiei. Era pentru prima data când avea acte la el. Fusese om de stiinta.

      Ofta adânc iar trupul i se încorda.

      Stinse tigara si tacu câtva timp apoi se ridica si se uita direct în ochii sefului.

      - L-am tratat ca pe un gunoi pentru ca asa arata.

      Ochii tuturor erau îndreptati spre batrân si nimeni nu îndraznea sa spuna nimic.

      - Nu încerc sa ma disculp, ci doar...

      Se întoarse spre mine si, privindu-ma fix, spuse:

      - Poate ca îmi merit soarta.

      - Nu! strigai eu emotionata. Faptele noastre vor atârna în cumpana judecatii divine si nu a celor ca noi.

      - Cei ca mine sunt exclusi din societate, zise el amarât. Esti la fel de tânara cum eram eu atunci. Si naiva.

      Dispret, cruzime, ironie i se citeau pe chipul zbârcit.

      - Mi-e frica, fetito. Mi-e frica sa nu înnebunesc, sopti cu tremur în glas.

     

     


     

      IV

     

      Mihai îi oferi adapost contra unor mici servicii cum ar fi dusul gunoiului si întretinerea toaletei. Îi dadea hrana si ceva banuti, iar de doua ori pe saptamâna acces la dus. Unii clienti îi adusesera încaltari si haine, dar nimeni nu stia adevarata poveste a batrânului.

      Se spunea ca sotia îi murise din pricina nebuniei într-un spital de boli nervoase. Din nu se stie care motiv, singurul lui copil îl lasase pe drumuri, renegându-l.

      Batrânul, pe numele lui nea Popa, îngenunchease multe generatii de tineri si facuse prapad când îl apucau furiile. Batea cu piciorul de lemn în podea si perechi de ochi cautau parca în pardoseala de lemn legile nescrise ale tovarasului Popa.

      Sotia îi fusese sclava, iar prietenii îi devenisera subalterni sau chiar dusmani si nimeni nu îndraznise vreodata sa-l contrazica.

      Paf! Paf! suiera obrazul fostului prieten sub greutatea palmelor lui.

      Gurile rele spuneau ca sotia înnebunise din pricina batailor repetate si a regimului dictatorial la care fusese supusa. Fiul îl abandonase imediat dupa revolutie, la putin timp dupa moartea mamei sale.

      Dar toate astea aveam sa le aflu mult mai târziu ca si motivul pentru care insistase atât sa-mi picteze chipul.

      Acum îl priveam cu mila pe batrânul hidos, dar simpatic ce îsi ducea traiul nevoias de pe o zi pe alta.

      - Oamenii viseaza mai mult sa aiba o cariera decât sa fie fericiti. Dorinta de cariera cu orice pret poate cauza nebunia, iar nebunul se crede împarat.

      Am clatinat din cap privind cu atentie creionul pe care nea Popa îl învârtea între degete.

      - Nebunul nu cunoaste frica si crede ca totul îi este permis. Nici macar mânia lui Dumnezeu nu-l sperie si alearga în galop spre infern, fara a sti însa încotro se îndreapta.

     

     


     

      V

     

      - Îmi place seninul ochilor tai caprui, zise nea Popa cu caldura în glas si cu privirea frânta.

      Mi-am saltat ochii uimiti spre fata lui parasita parca de orice forta launtrica. Ma simteam slaba si neprotejata.

      - Multumesc, zic uimita de incapacitatea mea de a spune altceva.

      Ma mustruluiesc în gând, afisând un zâmbet binevoitor.

      Nu-mi place sa fiu luata pe nepregatite, iar un compliment venit de la un om ca el era neasteptat de ciudat.

      - Are ochi de serpoaica, se auzi un glas venit dintre mese.

      Nea Popa râse în hohote. Corpul i se misca haotic, zguduit de râs.

      Se retrase la una din mese târându-si piciorul cu un zgomot ciudat, ca si cum celalalt picior nu atingea niciodata pamântul.

     

     


     

      VI

     

      În colturile gurii îi luceau doi dinti, singurii pe care îi mai avea.

      Îl priveam cum înmuia bucata de pâine în tocanita si o molfaia când pe-o parte când pe cealalalta, stergându-si mustata dupa fiecare îmbucatura cu mâneca jerpelita a camasii.

      Nu era tocmai o imagine placuta, dar îmi facusem un obicei din a studia gesturile acestui batrân plin de mister si, oricât de scârbos era modul primitiv în care se hranea, nu-mi puteam dezlipi privirea de pe fata lui.

      - Ei, îmi sopti Mihai la ureche, i-ai descoperit secretul?

      - Mai lasa-ma, replicai, întorcându-i spatele.

      El râse în barba, agitat, strecurându-si mâna în buzunar.

      Ma întrebam ce-l facea sa fie atât de agitat. Cu siguranta suferise un soc nervos ce-i anihilase urmele oricarei sensibilitati.

      - Sunt fiinte interesante aceste personaje ce par picate din cer.

      Îl privii cu un aer întrebator. Pe fata i se citea o oarecare sovaiala.

      - Tu nu vezi? Nea Popa a picat de niciunde. Nimeni nu stie nimic despre trecutul lui, iar eu, neavând de lucru, i-am oferit casa si masa. Ai idee câti clienti am pierdut de când s-a pripasit pe prispa mea?

      Avea dreptate.

      Cei mai buni clienti disparusera, iar cei ramasi îsi pierdeau vremea cu povesti de tot soiul, neaducând nici un beneficiu firmei.

      Afacerile mergeau prost, iar Mihai parca îsi iesise din minti.

      Ma încruntai privindu-l cu dispret.

      Buna dispozitie îi reveni si începu sa râda.

      - Hai lasa, nu mai face fata asta. Nea Popa este aici si va ramâne cel putin pâna la primavara. Multumita?

      - N-am avut intentia sa va jignesc, i-am raspuns rusinata.

      - Fa-mi o cafea, zise fluturându-si degetele deasupra barbii si redevenind serios.

      - Da, domnule.

      Nu îmi puteam reprima ironia orisicât as fi încercat. Îi simteam privirea mustratoare, dar, daca m-as fi întors cu fata spre el, as fi izbucnit în hohote de râs si lacrimi.

     

     


     

      VII

     

      Strabateam holul dintre vestiar si bar când voci înfuriate ma silira sa ma opresc. Atunci devenii martorul involuntar al sfârsitului unui dialog al batrânului cu un necunoscut.

      - Asasinule! tuna vocea grava a strainului. Nu meriti ospitalitatea celor de aici. Într-o zi vor afla cine esti si te vor da afara, iar atunci când vei muri îti vor putrezi oasele într-un sant si nici ciorile nu se vor atinge de lesul tau infect.

      La auzul acestor cuvinte m-am îngrozit si am luat-o la fuga.

      Vazându-ma desfigurata de spaima, Mihai îmi oferi un pahar cu apa.

      Ma pregateam sa-i dezvalui motivul pentru care ma aflam în starea aceea de soc, dar privirile mi se lovira de ochii înghetati ai batrânului.

      Ma privea ciudat, trecându-si gânditor palma peste barba zburlita.

      Fata lui zbârcita parea sa fie sub influenta unei tulburari mai mare decât cea pe care mi-o provocase mie.

      - Te simti bine, domnisoara? ma întreba privind adânc în ochii mei.

      N-apucai sa raspund.

      Îl vazui rasucindu-si corpul cadaveric si disparând undeva în noapte.

     

     


     

      VIII

     

      Trecusera doua zile de la tulburatoarea discutie dintre nea Popa si necunoscut.

      Batrânul disparuse atunci si nimeni nu-l mai vazuse.

      Deodata usa se deschise si îsi facu aparitia. Parea bolnav si obosit.

      Se aseza la o masa facându-mi semn sa ma apropii.

      Îi oferii o ceasca de cafea fierbinte si ma asezai fara a-l saluta.

      Scormoni în scrumiera cu degetele înghetate, alegându-si un chistoc pe care îl aprinse. Trase cu pofta doua fumuri dupa care arunca restul.

      Evita sa ma priveasca si, probabil, cauta cuvintele potrivite pentru ceea ce avea sa-mi spuna.

      - Am fost securist, începu el sa povesteasca. Am fost un om rau care si-a maltratat sotia si si-a ucis prietenii. N-am iertat pe nimeni. Nici pe fratele meu pe care, într-un acces de furie, l-am aruncat în lanturi unde a si sfârsit. Nu mi-am putut ierta nici propriul fiu care a fost ucis încercând sa treaca granita. Sotia a înnebunit de durere când mi-am batut celalalt fiu pâna la lesin pentru ca nu ma informase despre planurile fratelui mai mare.

      - Cum? am exclamat indignata.

      - Nu ma întrerupe!

      Începu sa scormoneasca din nou în scrumiera cu un calm care ma calca pe nervi.

      - Nu întelegi! Ma facuse de râs.

      Aici se opri sorbind cu pofta din cafeaua fierbinte.

      - Pâna si mama ma dispretuia, dar nu-mi pasa. Vroiam doar sa fac cariera cu orice pret. Atât. Apoi, într-o dimineata, stresat de smiorcaielile sotiei i-am facut dosar si am internat-o într-un spital de boli nervoase. Am dat instructiuni stricte sa fie sedata permanent pentru a nu mai avea timp sa boceasca. Inima nu i-a rezistat si, în sapte luni, s-a curatat.

      - Dumnezeule!

      - Doua luni mai târziu regimul a cazut, iar eu m-am ales cu ochiul de sticla si piciorul de lemn. Cadoul de pensionare din partea colegilor.

      Se opri putin stergându-si fruntea cu dosul palmei si zâmbind acru, apoi îsi continua povestea.

      - Celalalt fiu ramas în viata s-a aliat cu familia fratelui meu mort si m-au lasat pe drumuri. Restul... stii.

      M-am ridicat ametita de pe scaun. Îmi doream cu disperare sa stau cât mai departe de bestia cu chip de om.

      Niciodata chipul desfigurat al batrânului nu-mi provocase atâta scârba.

     

     


     

      IX

     

      A doua zi dimineata o multime considerabila de curiosi si politisti se adunase în spatele barului în care lucram.

      Mi-am facut cu greu loc prin multime si nu mica mi-a fost uimirea când, lânga tomberoanele de gunoi, am vazut zacând trupul batrânului.

      Ochiul sanatos zacea strivit în palma stânga, iar cu dreapta îsi tinea limba.

      În camaruta unde locuise în ultimele lui zile, am gasit portretul meu pe care nu-l vazusem niciodata. Era o pictura frumoasa, dar femeia aceea nu semana cu mine. Avea privirea vesela...

      - Este perfecta, se auzi vocea calda a unui barbat în spatele meu. Dar mama avea ochi albastri si privirea trista.

      M-am întors încet si am privit adânc ochii necunoscutului.

      Am zâmbit amar daruindu-i portretul femeii pe care iubise atât.

     

© Copyright Emma Brad
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online