evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Melcul  -  Întunericul vieţii  -  Caseta pirografiată  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Felix II  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Visătorul  -  Poveste de mahala II : Oiţa rătăcită  -  Fragmentalism  -  Coconul  -  Liniştea  -  Groparii  -  Ultima frontieră  -  Experimentul  -  Casa galbenă  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Fereastra din spate  -  Pierduţi în ceaţă  -  Cum să te fereşti de urs  -  Ea, eu şi ei  -  Pescăruşul  -  Pacientul  -  Tentaţia continuă  -  Ultima frunză  -  Mamal - Oraşul  -  Piese de muzeu  -  Punct. ªi atât  -  Luminile oraşului XXV  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  De aici, de sus...  -  Cruciada bucătarilor  -  Crist sideral  -  Flida Flado  -  Depozit.02  -  Tocăniţa de ciuperci  -  System Error  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Muribundul  -  Poză de buletin  -  Toate celelalte popoare  -  Înălţarea  -  Decablat  -  Destin  -  Luminile oraşului XXVII  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  ROV-27  -  Colecţionarul de îngeri  -  Timpul schimbării  -  Aedes  -  Dispariţia


Darul divin

(balada lui Vhenn)

Lucian-Dragoş Bogdan



Publicat Miercuri, 11 Decembrie 2002, ora 10:05

      Din neguri aparuse acolo, nenumita, urgie mare, clocot, uriasii-nspaimântând. Din cer se pogorâse - din alte lumi venita - si glasui spre oameni, pamântul framântând:

      - Alegeti-l pe-acela ce poate sa ma-nfrunte! Iar de nu vreti aceasta, curând va veti cai...

      S-au adunat uriasii din câmpuri, de la munte, s-au dus la focul sacru, ce poate-a-i sfatui. Au stat o zi si-o noapte, dar n-au putut alege si-atunci Morenne - vraciul - s-a ridicat si-a spus:

      - E rau daca acuma nu vrem a ne-ntelege! Eu zic ca Vhenn, viteazul, sa mearg-acolo sus; ridica stânci în brate si-alearga precum vântul, iar gându-i este ager si-i drept, neprihanit, e înghetat la suflet si mare-i e curajul... E falnic ca un rege, de nimeni biruit!

      Au stat atunci pe gânduri, caci Vhenn era un zeu si de erai cu dânsul scapai chiar si din foc. Doar Tuk - pismasul - singur, i-a pus pe loc gând rau:

      - Sa plece! zis-a. Nu vrem pe altu-n al lui loc!

      Vhenn mândru-atuncea spuse:

      - Asa sa fie dara. Sunt cel mai bun si drept e ca eu sa plec... Ma duc.

      - Norocul sa-ti surâda, viteazule! strigara.

      Si toti plângeau în urma-i afara doar de Tuk.

      S-a dus Vhenn spre vârtejul ce se casca din ceruri, s-a asezat alaturi si-o clipa l-a privit; a strâns în mâini maciuca ce-l apara de duhuri si-a adunat puterea si-n el s-a azvârlit.

     

     

     



     

      Erau acolo turnuri semete si ciudate, într-un tarâm aparte, un colt de Paradis. Si-a zamislit Eterul câte un fiu în toate si pentru toti tarâmul parea precum un vis.

      Din turnul sau viteazul privea mirat în juru-i, caci toti stateau în mediul în care-au fost a fi. Ceva diform si negru, ce-avea doar ochi pe trupu-i; necunoscuti din plasma, ce n-ai fi zis ca-s vii ; erau fiinte-nalte, teposi cu trupul roata, în aburi stând, ori apa, sau vietuind în stea. Iar Vhenn privea la monstrii dar s-a oprit deodata caci printre ei, departe, el a zarit ceva. Ceva divin ce nu poti în vorbe a descrie, caci nu era fiinta, eter, neant sau stea si n-avea doar o forma dar n-avea nici o mie, iar vocea-i era susur, lumina, catifea. Si-a sufletului gheata i se topi pe data si-o vraja îi cuprinse a trupului miscare...

      Dar peste tot o voce - nici grava, nici cântata - se coborî deodata si zise, tunatoare:

      - Cu totii sunteti fiii creati de-a mea putere, eu sunt al vostru tata, ce v-am facut sa fiti. Gânditi-va un lucru sa-mi cereti fiecare pentru ai vostri semeni, neantul sa-l razbiti, caci va veni urgie, dar cei ce stiu a cere o vor razbi... Weéne, esti primul care ia...

      Iar linistea, ce totul luase-n stapânire, o frânse-ncet weéanul, spunându-si vrerea sa:

      - As vrea ca viata noastra sa nu mai stea cladita doar între doua stele, ci între trei! grai.

      - Asa sa fie-atuncea, dorinta e-mplinita! Iar tu, mean puternic, ce ai a glasui?

      - De s-ar putea ca apa sa treaca si prin soare, nu doar prin piatra arsa! rosti meanu-ncet.

      - E bine, spuse tatal. Iar tu, trufasa krare, ce iei pentru-ai tai semeni, de vrei sa tineti piept?

     

     

     


     

      Si multi dorira multe si ce au vrut ei luara... Dar vai de-aceia care cereau ceva pripit, caci tatal lor facut-a ce-au zis ei prima oara si ce-au cerut pe urma n-a mai îndeplinit...

      - Dar tu, tu, pamântene, ce ai a-mi cere? zise.

      Vhenn se gândi o clipa, apoi se ridica.

      - Doresc acea fiinta facuta doar din vise ce m-a vrajit cu totul... În turnu-acela sta!

      - E vrerea ta? Esti sigur? Nu spune-acestea-n pripa. Nu cere pentru tine, ci pentru-ai tai tu ia...

      - Sunt sigur, zise omul. Am vrut din prima clipa. Cu-aceasta frumusete, neantu-l vom surpa.

      - Dar eu nu voi acestea! fiinta minunata grai spre adunare, sclipind precum o stea. Sunt fariana mândra si nu-i voi sta plecata... E-un monstru ce-mi repugna si nu îl voi urma!

      - Nu ti-o pot da, vezi bine, caci nu e-n a ei vrere; nu poti avea un lucru ce altii-ar întrista... Gândeste-te, deci, bine si altceva îmi cere si tine cont ca graba întotdeauna-i rea!

      Dar pe viteaz cu totul îl doborâse dorul si din ce spuse tatal el nu mai auzi. Nu mai gândi nimica si-n hau îsi frânse zborul, iar trupul sau se duse si pulberi deveni.

      Si fariana plânse:

      - Am fost necugetata! Fa, tata, o minune, încearca sa-l învii...

      El strânse-acele pulberi ce Vhenn au fost odata, le împarti în doua si, molcom, glasui:

      - Facu greseala mare! Dar... fie a lui vrere: în loc sa fie unul, voi face-acuma doi...

      - Si eu voi fi o parte, caci ast-a vrut a-ti cere, ca el sa-mparta viata cu mine mai apoi...

      - Si-ai tai? grai iar tatal. Îi lasi ca sa se stinga?

      - Cu ei ne leag-acuma, aceasta este vrerea! Ei - curajosi, puternici, catând mereu sa-nvinga, noi - frumusetea vietii, sa le-alinam durerea. Sa-i ajutam atuncea când n-or putea razbate, sa nu mai fie singuri, ca-n doi e mai usor...

      Iar tatal lua atuncea din pulbere o parte, sufla pe ea si scoase viteazul muritor. Si Vhenn era acuma mai mic decât fusese, dar fala si puterea nu i-au slabit deloc. Apoi lua fariana si-n ce ramase-o puse, sufla asupra dânsei si-un om facu în loc. Era ca Vhenn faptura dar gingasa, frumoasa, cu suflet de lumina, cu vorba-mbatatoare; caci de sub masca ceea, ce-a zis ca-i monstruoasa, graia tot fariana, mereu stralucioare.

     

      Plecar-apoi cu totii de unde se-adunara,

      Iar Vhenn cu-a sa pereche Pamântul l-au chemat.

      Catar-un loc feeric si-acolo se-asezara

      Si mii de ani de-atuncea urgia-au asteptat.

     

© Copyright Lucian-Dragoş Bogdan
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online