science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Talent  -  Nevastă rea  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Mutare disciplinară  -  Închis  -  Tarsius  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (III)  -  Solilocviu  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Sexibon  -  Toate celelalte popoare  -  Răscrucea  -  Puterea pereche  -  Duhovnicul  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Unii îmi zic Charon...  -  În tren  -  Luminile oraşului II  -  Renaşterea...  -  ªarpele Midgardului  -  Puroi II  -  Recreaţia  -  Café du Marcel  -  Children of mine  -  Iluzia viselor  -  Casa nebunilor  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Cioara  -  Întunericul vieţii  -  Pierderea  -  Ceasul ispitirii  -  Al nouălea iad  -  La frontieră  -  Almateea  -  Luminile oraşului XXX  -  Primăvara nucleară  -  Zodia de apă - Niagara poetry  -  X Factor  -  Masa de duminică  -  Floarea de loldilal  -  Peştera II  -  În umbra deasă a realităţii  -  Reactorul  -  Luminile oraşului XI  -  Luminile oraşului IV  -  Jocul Zeilor (I)  -  Satiră robotică  -  Fanfara municipală  -  Luminile oraşului XIX


Fugind pe cerc

Fugind pe cerc
  Paul Tudor
Liniştea
Nevastă rea
varianta print

Paul Tudor



Publicat Duminică, 23 Octombrie 2005, ora 23:25

      Ma apropiam de virsta de 12 ani, cind mi s-a intimplat un lucru tare curios. Era o zi obisnuita din vacanta de vara, cind, pe la prinz, am iesit din casa, pentru a ma intilni cu prietenii de la bloc.
     
      Pentru a intelege bizarele evenimente ce s-au succedat si care si-au pus amprenta pe evolutia mea ulterioara ca fiinta intrebatoare, trebuie mai intii sa va schitez - imaginar, evident - o harta.
     
      Blocul in care locuiam pe vremea aceea cuprindea patru etaje adunate intr-un singur tronson. Avind o baza patrata, imobilul se inscria perfect intr-un cerc. In interiorul rotundului, pe linga bloc, fusese amenajata o gradina cu arbori si flori, protejata de un gardut din fier forjat, in timp ce circumferinta sa fusese imprumutata unei mici strazi ocolitoare.
     
      Mentionez ca blocul era deservit de o singura scara (o voi nota cu A), ce cuprindea insa doua intrari, sau iesiri, a1 si a2, aflate in opozitie, adica de o parte si de alta a imobilului. Locatarii le utilizau pe amindoua, dar usile de otel stateau intotdeauna bine inchise, din cauza curentului care, hauind pe casa scarii, dadea dureri de masele copiilor si batai de cap parintilor.
     
      Apropo de parinti: Cind aveau oleaca de timp, mamele se stringeau in fata blocului sporovaind pe bancile de la usa a1. Tatii preferau tablele si scaunele mai brute de la a2.
     
      In acea zi memorabila, am folosit usa principala.
     
      - Saru'-mina!
     
      - Sa traiesti, puiule! Vezi ca te cauta Liviu. Se invirtea pe aici.
     
      Imediat ce mi s-a adus la cunostinta aceasta informatie importanta, am plecat in cautarea tovarasului meu de joaca. Eram cei mai buni amici din lume. Ne intelegeam perfect. Am luat-o la pas pe aleea circulara. Am facut un tur complet de pista, si inc-o jumatate, dar nici urma de Liviu. Sa ma fi mintit mamele? I-am intrebat pe tati!
     
      - Liviu a trecut adineauri pe aici!
     
      Am inversat directia de inaintare. Iarasi la trap, am strabatut inca o data drumul rotund.
     
      - A intrebat Liviu de tine.
     
      Ce dracu? Am schimbat din nou directia de mers, luind-o de data asta la fuga.
     
      - Liviu parea cam suparat.
     
      N-am ezitat. M-am repezit in goana inainte, m-am oprit apoi brusc si am fugit in directia contrara. Nici un fel de Liviu.
     
      Pe urma am stat, sezindu-ma cu fundul pe bordura rece. Cum v-am mai spus, Liviu era cel mai bun amic al meu. Ne aveam ca fratii. Ne stiam dintotdeauna. M-am speriat. Daca gindeam la fel? Era oare posibil sa luam decizii identice? Cind eu mergeam, mergea si el, cu aceeasi viteza, dar exact pe partea cealalta a strazii. Cind alergam, alerga de asemenea. Cind ma opream, se oprea si el. Orice fenta folosita de mine, era imediat aplicata de tovarasul meu, in oglinda.
     
      Atunci, nu ne era dat sa ne mai intilnim vreodata. Cred ca am plins putin. (- Te-ai certat cu Liviu?! ma chestiona un trecator.)
     
      Extenuat, m-am tirit spre banca a1, a mamelor.
     
      Eram convins ca prietenul meu procedase intocmai, cu diferenta ca-si tragea sufletul pe banca tatilor. Ce era de facut? Incercasem orice: mers, fuga, fenta, oprire!
     
      Nu mai puteam de ciuda... Am hotarit sa ma intorc in casa.
     
      Ne-am ciocnit in scara blocului, dupa ce fiecare dintre noi intrase pe cite o alta usa.
     
      De atunci, ne-am dat intilnire doar in casa scarii. Prietenia noastra a durat ani de zile... Pe urma, ne-am despartit si nu ne-am mai vazut niciodata...
     
      De multe ori ma incearca un gind rau... Daca ne deplasam, in continuare, pe un cerc si nu numai Liviu, ci si multe alte fiinte si lucruri ramin intotdeauna de partea cealalta?

© Copyright Paul Tudor
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online