evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului  -  Chat Room  -  Accidentul  -  Liber arbitru  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Meduza (II)  -  Crist sideral  -  Renaşterea...  -  Canicula  -  Kamikaze  -  Corabiile lungi  -  Descoperirea  -  Invizibilul  -  Lunea Maniacilor  -  Floarea de loldilal  -  În căutarea zborului  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Drum fără întoarcere  -  Delir  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Zori  -  Penato e căutat de prieteni  -  Iluzia viselor  -  Pânza de păianjen  -  Avatarul  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Ceaţa  -  Epsilon  -  Luminile oraşului XV  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Imdiola  -  Sentofagia  -  De acum şi până-n noapte  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Pure Evil  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  Sinucigaş plătit  -  Proiecţionistul  -  Moştenire de familie  -  Luminile oraşului XXVII  -  Universul lent  -  Conştientizarea  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Omul cu păsări  -  Uitarea  -  Peştera II  -  Triunghiul roşu  -  Poetul cerşetor


Tentaţia continuă

fragment din volumul "Asteptind-o pe Sara"

Michael Hăulică



Publicat Duminică, 4 Decembrie 2005, ora 16:07

      (...)
     
      Din zorii fiecarei dimineti in care ne trezim, ne spalam ochii de visele noptii, ne simtim datori sa cadem in ispita. In ispita trairii. In ispita cautarii unui loc in care sa nu miroasa, sa nu mai miroasa a tei plouati. De-aia ne invirtim mereu printre oameni, de-aia nu raminem dracului intre cei patru pereti ai linistii noastre si ne aruncam cu capul inainte, inconstienti, da, inconstienti, pentru ca stim, STIM, ca totul nu e decit suferinta si regret si desertaciune.
     
      Ce-au insemnat toate femeile astea care au fost? Ce vor insemna toate cele care vor mai fi? Nimic. Pentru ca nu luam cu noi decit amintirea singuratatii. Toate celelalte ramin in amintirile celorlalti. Care, la rindul lor, nu vor pleca de-aici decit cu amintirea singuratatii lor.
     
      Si-atunci de unde ideea asta a competitiei, a eternei concurente intre oameni, intre barbati si femei? Omul a iesit la vinatoare intru continua, vesnica sporire a colectiei de trofee, oricum le-o zice: femei/barbati, copii, bani... in fiecare zi punem caramizi in zidul care nici pe departe n-o sa ramina ca o opera de arta, nici pe departe, el n-a fost si nu va fi, in final, decit zidul incarcerarii noastre, zidul de lucruri marunte care, de vom avea curaj, de vom avea suficient curaj, ar trebui sa recunoastem ca, de fapt, nu face nimic altceva decit sa ne desparta de ceilalti, nicidecum sa ne apropie, nicidecum sa ne contopeasca pe toti intr-o materie pe care de mici am fost invatati s-o numim viata. Si, la rindul nostru - desi stim ca nu-i asa, desi ne-am fript de o suta si-o mie de ori cu asta, ne invatam si copiii sa si-o doreasca, s-o vineze...
     
      Unii isi parasesc copiii in momentul in care isi dau seama, inteleg ca nu-i mai pot minti. Caci, ce naiba altceva facem atunci cind le vorbim despre frumos, despre adevar, despre iubire? Care frumos? Care adevar? Care iubire? Despre singuratate ar trebui sa le vorbim copiilor nostri, pentru singuratate ar trebui sa-i pregatim, pentru ca binele, frumosul, adevarul si dragostea le vor invata si singuri... in clipele in care nu ploua. In orele si zilele in care nu miroase a tei plouati.
     
     
     
      Cuvintele trag dupa ele intimplarile. Stiu asta. Am mai spus-o. Si-acum...
     
      Obsesia pe care am facut-o pentru singuratate cred ca a chemat-o spre mine. Tocmai acum, tocmai acum cind am inceput sa ma tem de ea.
     
      Era o vreme in care tot ce-mi doream era sa fiu singur. Acum sint singur si nu-mi mai doresc asta. Cind sintem tineri bravam, vrem tot ce nu avem, tot ce ne provoaca, tot ce-i socheaza pe ceilalti. Cu virsta, numarul lucrurilor care ne sperie sporeste si poate de aceea ne dorim din ce in ce mai putine...
     
      - Ai grija ce-ti doresti...
     
      Unde era atunci Sara, Sara Blu, cind imi doream singuratatea, ca sa-mi spuna toate astea? Unde? Pe cine iubea? Cui ii spunea vorbele ei adevarate, mereu adevarate, cine se bucura de ele sau, dimpotriva, nu le baga in seama, trecind peste ele cu zimbetul superior al barbatului - vorbe de muiere! -, cine? Cui ii scria ea povesti si romane si e-mailuri, cui ii dadea ea telefoane intrebind cu vocea aia a ei speriata (de singuratate? de mirosul teilor plouati?), tremurinda: esti suparat? Esti suparat pe mine? Cu cine si-o tragea, cu cine se mingiia, cine-i framinta rombilicul atunci, inainte sa afle macar ca-l are, ca exista? (...)

© Copyright Michael Hăulică
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online