evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Întâlnirea  -  Theron Girradus  -  Cruciada bucătarilor  -  Războiul  -  Circ  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  De profundis  -  Colecţionarul de îngeri  -  Războiul lumilor  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Pânza de păianjen  -  Veşnic orizont  -  Coşmar  -  Aedes  -  Homus trolEIbuzus  -  La lumina...  -  Alfa si Omega. Moon  -  Fragile  -  Zona 25  -  Sexibon  -  Vrăjitorul  -  Închis  -  Nu este prima dată  -  Fata din vis  -  Meduza (IX)  -  Zori  -  Fereastra din spate  -  Muza  -  Tranzit  -  Peştele albastru  -  Tarsius  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Fluturi  -  Dincolo de evoluţie  -  Experimentul  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Gol  -  Vikingul  -  Meduza (X)  -  Vizita  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Luminile oraşului III  -  Începutul  -  Caseta pirografiată  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Gheşeft  -  Colecţionarul


Luminile oraşului VIII

Ciprian Ulea



Publicat Sâmbătă, 25 Martie 2006, ora 22:18

      Pentru a nu stiu cata oara privea cerul care se degaja. De la prima ora facea asta, de cand se trezise. Inca mai burnita usor si promitea ca soarele sa rasara. Intra in casa, se invarti un pic si iasi din nou. Intra la loc in casa si se duse la frigider si isi cauta ceva de mancare. Chris il privea zambind si veni si ea la masa.

     

      Ploaia se oprise. Pata de albastru incepea sa se mareasca. Aerul era inca placut, curat, racoros, asa cum rar mai era in LA, doar dupa ploile ma lungi uneori. Deja ploua de sase zile. O ploaie scarboasa, fara pic de vant, nici un surfer nu iesise. TJ se hotara. Monta portbagajul pe mica Toyota si fixa bine BMX - ul. Arunca in portbagaj skateboardul, inline-urile Christinei, apoi si pe ale lui. Gandul ii statea tot la BMX, de cand cu ploaia asta era uns si lustruit de aproape ii luase vopseaua. Continua sa se invarta prin curte.

     

      Deja se luase la intrecere cu cateva masini. Vorbeau intr-una bine dispusi. Chris era fericita ca revenise la normal. TJ ura ploaia si desi incerca sa o ascunda, devenea mai iritat de faptul ca nu poate face nimic. Actiunea recenta de antrenament il inviorase, insa inca trei zile de ploaie incepusera sa-l enerveze iar. Masina accelera de-a lungul coastei si cu o frana scurta opri in fata parcului. Chris isi lua rucsacul.

     

      Cu fiecare trecere pe vert amplitudinea crestea. Ii venea sa zbiere de bucurie. Obisnuitii cunoscuti incepeau sa se stranga in parc. Trecu pe extensie si la revenire, cu o viteza infricosatoare, sari pentru un alley-up-540-over-the-gap. Isi dadu seama de viteza si inaltime si se dezechilibra in aer dupa primele 360 de grade si o lua cu capul in jos. Nu percepea decat o imensa bucurie in asteptarea loviturii, o satisfactie cretina. Vazu handrail-ul trecand pe langa el. Intoarse capul in sus si il cuprinse ingrijorarea. Cadrul greu se indrepta spre el. Hoffman Bikes, vazu el cu coada ochiului si se ghemui. Contactul cu materialul pipe-ului nu fu dur. Se rostogoli ca un natarau spre jumatate, iar dupa ce se opri lua un ghidon in coaste de la BMX care il facu sa se strambe de durere. Se ridica si lua bicicleta cu un aer de profesionist si iesi de pe rampa.

     

      Se insera. Mototoli cutia de suc recent bauta. Se scula de pe banca si arunca cutia la gunoi. Normal ca nu nimeri si lua cutia de jos cu o strambatura si o arunca in cos de aproape. Cam toata lumea era pe picior de plecare, cu mic cu mare. TJ isi mai examina o data juliturile si o luara amandoi la picior spre Toyota. La ora 21:30 vroiau sa ajunga la meciul de fotbal al universitatii. Ca spectatori.

     

     



     

     

      Iesira sporovaind din grupul de fani. Grupul se destrama si isi luara la revedere.

      - Ei, ii baturam si pe astia... facu bucuros din mana TJ.

      Chris dadu din cap. Ei nu prea ii placea din cale afara fotbalul american.

      - Stai, frana el. Sa luam ceva de haleala si o bere. Cauta un loc de parcare in fata micului magazin si il gasi de-abia dupa coltul strazii. Urca masina pe bordura ceea ce ii zgaltai cam serios.

      - Ma intorc in cinci minute, facu el vesel. Scoate pistolul daca ti-e frica, mai ranji el.

      Marketul era plin. Isi dadu pumni in cap ca alesese unul asa aproape de campus. Totusi statu la coada de la casa, plati si o lua la trap spre masina. Intra cu totul intr-un grup de colegi fotbalisti si cativa fani. Cazu in fund si scapa punga pe jos. Se uita in sus. Era amicul Hank, vedeta liceului, quarterbackul Lenny Gregor si inca un fundas, plus inca trei suporteri. Se stramba la ei. Lenny il ajuta sa se ridice de jos.

      - Baieti, mai slabiti si voi ca produceti accidente, glumi TJ. Acuma trebuia sa va dau in judecata pentru atac, rase el.

      Tinerii din grup incepura sa rada.

      - Scuze omule, facu Lenny.

      - Ai jucat beton omule, Hank a fost si el la inaltime ca de obicei. Ce-ti face bratul dupa ce te-a lovit tampitul ala? Am crezut ca ti l-a scos din umar de tot.

      - Cam doare dar nu asa rau. In trei patru zile trece.

      - Hei, se auzi deodata glasul strident al lui Hank, tu esti tipul care m-a pocnit acum doua saptamani. Va sa zica ne intalnim din nou.

      - Ei, a fost o tampenie, ciondaneala ca intre colegi, facu indiferent TJ. Oricum am facut pace, nu? continua el impacuitor.

      - Poate ai facut pace tu, din partea mea mai putin. Asta cu prietenii lui Jeff si Nicky surferul cu grupul lor de tocilari sint prietenii in cauza carora ne-au pocnit pe mine, pe Johnny cel mare si pe Sam.

      - Piticul asta? facu Lenny.

      - Mi-am cerut scuze, a fost o neintelegere.

      - Sigur ca da, si noi o sa ne cerem scuze nu baieti?

      TJ se uita la mutrele lor. Iarasi redevenisera gorilele scapate din cusca. Il inconjurara. Erau sase contra unu, dintre care trei carora nu le ajungea nici pana la gat. Ofta, lasa repede punga de hartie pe asphalt, cu grija sa nu se rastoarne, apoi facu un pas drept in mijlocul lor, fara ca acestia sa poata reactiona. Brusc misca piciorul si ii lovi pe rand intre picioare. Pozitia pe care o adoptasera in jurul lui parca atragea. Se uita ingandurat la cei sase care se tavaleau injurand cu mainile intre picioare.

      - Hei, ce dracu faceti aici netotilor? vocea era autoritara. TJ se intoarse. Aparuse antrenorul Feinberg. Se lasa brusc la pamant, isi puse mainile intre picioare intocmai ca agresorii sai si incepu sa se vaite.

      - Vrem sa deschidem un club culinar, domnule antrenor, facu TJ printre suspine. Asta este salutul clubului Omleta...

      - Cretini... dadu antrenorul din cap.

      - Pai daca-i pe asa io nu fac parte din club, facu TJ contrariat. Se ridica, culese punga de langa zid si pleca spre masina. La revedere, facu el scurt, cu un glas suparat.

     

      - Hei, ce-ai intarziat atata? il chestiona Chris severa cand ajunse la masina.

      - Hei si tu, am facut pace cu Hank.

      - Fundasul?

      - Da. Vrem sa deschidem un club. Cu totii iubim ouale.

      - Ce aiurezi tu acolo?

      - Serios, niciodata nu ma crezi. Am discutat tot felul de chestii serioase despre oua.

      Chris dadu din cap. era mai bine sa nu ceara explicatii. Dar cand mica Toyota dadu coltul strazii ii vazu pe cei sase care inca se mai tineau cu mainile intre picioare.

      - Aaaaa, rase ea... Oua..... Ati ajuns la vreun rezultat?

      - Da. Mai bine intregi decat omleta.

     

     


     

      - Chiar nu credeam vreodata sa se puna pret pe capul lui Bill Sadley, facu el dand din cap. Cel mai tare recuperator de fonduri, cel mai eficient, cel mai discret si mai dureros... Ce naiba o fi facut?

      - Daca nu ma lasi sa zic pana la cap... Se pare ca omul nu a predat toate diamantele recuperate de la Hawkins acum o saptamana si s-a gandit sa-si traga si un mic profit.

      - Ei pe naiba, are atatea comenzi, atatia clienti....

      - Bai, e vorba de vreo 15 milioane de dolari. Cu banii astia traieste bine-mersi oriunde vrea el.

      - Daca poate sa le vanda, facu TJ incredul.

      - Poate si a si facut-o, insa intamplator a fost descoperit. Unul din intermediari s-a facut manga la un hotel de pe Sunset si a debitat totul din el. Pacat ca nu stim cine ii vrea capul, eram curioasa cine l-a angajat sa recupereze diamantele.

      - Bun, si cat se ofera recompensa si pentru ce?

      - Pentru predarea lui intr-un anume loc, ce se va stabili ulterior, explica ea rabdatoare. Restul bandei poate sa dea ortu' fara discriminare.

      - Si alora care il prind nu le da prin cap sa faca jumate-jumate cu Sadley?

      - Pai in primul rand ar lua destui bani cine face treaba asta, adica 200.000 de dolari americani. Si oricand poate sa o pateasca la fel ca Sadley, nu? In plus Sadley avea niste legaturi de speriat daca s-a apucat sa le valorifice asa repede. Cine crezi ca ar mai avea tupeul asta?

      - 200.000. Fluiera el. Era mult. Enorm. Insa Sadley era cel mai sadic si mai crud asasin posibil, avea o gramada de asociati puternici, iar numele sau si al oamenilor sai era echivalent cu teroarea. In cazul in care sterpeleai ceva sau uitai sa-ti platesti datoria, traiai cu frica lui. Nu dadea gres niciodata. Un om calculat, insa sadismul sau si placerea de a-si chinui victimele ii adusesera si faima de nebun, ceea ce pentru el era in regula, deoarece clientii erau multumiti iar victimele nu protestau sperand la un tratament cat mai uman din partea sa. Merita, hotara el.

      - Merita? Hai ca esti simpatic, facu ea. Merita sa-i curatam pe toti, l-am fi curatat de mult pe Sadley dar e al naibii de periculos pentru a fi un simplu antrenament. Acum e altceva. Trebuie sa-l prindem viu. Asta e greu. Apoi sa-l facem sa ne spuna unde sint pietrele alea. Asta e usor, facu ea cu ochiul. E partea frumoasa, cum s-ar zice, pe langa impuscatul gastii.

      - Si noi cum le vindem? intreba el?

      - Alea sint nu pentru acum. Peste cativa ani, cand vom fi in Australia sau Noua Zeelanda, o sa uite lumea de ele in parte. Eventual poate aflam cine era clientul si il scapam si pe el de grija zilei de maine cu ocazia asta. Apoi le vindem linistiti in Elvetia, Brazilia, Argentina, Cayman, Mexic, Letonia, Rusia, ca sa dau asa cateva exemple. Sper ca nu ma intrebi si ce o sa facem cu atata banet nu?

      - Pai, o privi el cu admiratie, ar fi o chestie. E mult banet, mult peste ce ne trebuie noua. Ce facem cu el? Ne deschidem un hotel?

      - Asta acuma ti-a venit? Intreba ea socata. Mama, ce idee buna... Zona curata, linistita, un hotel mic, un colt de plaja, cateva randuri de bungalouri, un restaurant, un barulet, un debarcader.... Nu se poate sa nu-mi fi venit mie ideea asta. Gata, se entuziasma ea brusc. Asta e!

      - Asta e! Nu o vazuse niciodata asa entuziasmata, insa stia ca are de ce sa fie asa. El se gandise de cava timp la viitoarea lor ocupatie. Chiar incepuse sa se gandeasca deja la cum sa-si fabrice identitatea pentru asa ceva. Numai sa fi lasat asta ceva, cate diamante crezi ca a vandut pana acum?

      - Naiba stie, facu ea. A mai ramas sigur ceva si pentru noi daca se oferea 200.000 pentru el.

      - Asta necesita un plan bun... discutat la cina. O sticla de vin la lumina lumanarelelor, cu multa pizza. Iar acum o tura pe plaja sa ne facem pofta de mancare.

      - O tura pe plaja, fu ea de acord. Deja gandul unei pizza enorme si cu de toate o facea sa calce cu pasi de urias.

      - OK, pregatesc saltele, prosoape, totul. Tu pune placile in masina. Poate prindem ceva valuri.

      - Sigur prindem, facu ea bucuroasa. Iau si camera video?

      - Nuuu, de ce sa stam si cu grija ei? De fapt ia-o si bag-o in masina bine ascunsa si daca se merita filmam ceva. Ii sun pe baieti si pe fete?

      - Da. Cati crezi ca vin?

      - Nick sigur. Jeff sigur nu. Grasul vine. Aia mici, Jamie sigur vine. Sara, Helen si Jenny vin. Tia are de facut cu Charlie o analiza si sint in laborator pana la miezul noptii, iar Jeff sigur fuge dupa materiale si ce le mai trebuie. L-a cam luat la ochi profesorul Himmel.

      - La ochi, ca de auzit am auzit ca nu prea mai aude mosul, facu ea. Bine, suna-i si sa mergem.

     

© Copyright Ciprian Ulea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online