evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Duel în Lumea Visurilor  -  Partida de bridge  -  Cerc la persoana întâi  -  Canicula  -  Greaţă  -  Crist sideral  -  Călătoria  -  Coana mare se mărită  -  Lunga vară  -  Nu este prima dată  -  Lumea lui Ingo  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Luminile oraşului IX  -  Dona  -  Cap de listă  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Între două lumi  -  Colecţionarul  -  Calul cruciatului  -  Începutul  -  Aedes  -  Proză absurdă  -  Zori  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  Echilibrul  -  Cojocul (Cujuh)  -  Luminile oraşului 2 (III)  -  Nouăsprezece zile (I)  -  Alertă !  -  Jocul meu pentru Dumnezeu şi ai lui  -  Psihopatul  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Darul divin  -  Cioara  -  Război obişnuit  -  ROV-27  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Fragmente de... viaţă  -  Curcubeul  -  Veşnic orizont  -  Nyprus  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Muzeu Apocaliptic  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  Luminile oraşului XIX  -  Mamal - Despărţirea  -  Pierduţi în ceaţă  -  Felix II  -  Povestea unui ceas


Texte.01

Texte.01
  Roman Tolici
varianta print

Roman Tolici



Publicat Vineri, 31 Ianuarie 2003, ora 10:05

       Potas scuipa si intra inauntru. Inauntru era intuneric. Afara era tot intuneric, dar inauntru era si mai intuneric. Potas privi in jur, dar nu reusi sa vada nimic, caci era foarte foarte intuneric si nu se vedea chiar nimic. Potas insista in a privi in acel intuneric bun de taiat cu cutitul, sperand ca pana la urma sa vada totusi ceva. Dar cat nu se stradui, nu reusi sa vada nimic. Atunci Potas scuipa si iesi din nou afara, unde se mai linisti putin, deoarece, dupa cum am mai spus, afara era mai putin intuneric decat inauntru. Afara era bezna, nu spun nu, dar totusi nu chiar asa ca inauntru. Mai puteai totusi distinge cate ceva, pe cand inauntru era insuportabil. Potas statu putin pe ganduri, apoi mai scuipa o data si intra din nou inauntru, unde gasi acelasi intuneric, neschimbat, neluminat nici cu o iota. Ciudatenia dracului, sopti Potas si iesi din nou afara..

     

     



     

     

      Era cald. Mergeam alene pe strada, nestiind incotro ma indrept. De o data, in fata mea aparu o batranica cocosata, care lingea de zor o inghetata. Venea drept spre mine. Cand s-a aproapiat, am incercat s-o iau la dreapta ca sa nu ne ciocnim, dar batranica o lua tot in dreapta (in stanga ei). Scos din visare, am intors-o spre stanga, dar asa cum era de asteptat, batranica o lua si ea la stanga (dreapta ei). Putin enervat, am luat-o iarasi la dreapta, batranica si ea la dreapta, eu la stanga, batranica la stanga, eu la dreapta, batranica la dreapta, eu stanga, batranica stanga, dreapta, dreapta, stanga, stanga, dreapta, batranica se opri, privindu-ma enervata. Am zambit incurcat si am luat-o spre stanga, dar batranica se misca in acel moment, tot spre stanga. Ah, am gemut, luand-o la dreapta, dar batranica, cu o reactie uluitoare, o lua tot spre dreapta. Pardon, am marait si am luat-o la stanga, batranica si ea la stanga. Nu se poate, am strigat si am luat-o la dreapta, batranica si ea la dreapta. Bagami-as, rapid la stanga, batranica si ea la stanga. Futui, fulgerator la dreapta, batranica la dreapta. Nuuu! Am tipat luand-o la stanga. Batranica la stanga. Am prins-o atunci de talie si in timp ce fanfara militara se porni pe cantat, m-am avantat intr-un vals ametitor, invartind batranica ce continua sa linga inghetata care i se prelingea deja pe cot, in timp ce cu cealalta mana, ma tinea gratios pe dupa gat, privindu-ma drept in ochi. Stanga dreapta, stanga dreapta, param, param, param, pam-paaam, param, param, param, pam-paam, param, param, param, pam-paaam, parararara-pam-pam, parararara-pam-pam, pararaaaaampam, pararaaampam.. Cata frumusete, cata gratie, ce dulce abandon. Strada intreaga murea de invidie privindu-ne cu gura cascata si noua nici ca ne pasa. Rochia batranicii imi fosnea delicat intre picioare, palma ei aspra se lipea transpirata de a mea, strangand-o cu emotie atunci cand o roteam mai tare, imi zambea cu gura lipsita de dinti, si atunci am recunoscut-o. Era ea, batrana si monstruoasa, asa cum nu o mai vazusem niciodata, nimic nu mai ramase din tulburatoarea frumusete, doar ochii, doar pupilele in a caror luciu, ma oglindeam eu, la fel de batran si de singur..

     

     

     


     

     

      Situatia s-a inrautatit brusc. Apoi incet incet s-a imbunatatit si cand totul parea sa fie bine, brusc, s-a inrautatit iarasi. Si cand parea sa nu mai existe nici o speranta, situatia a inceput sa se amelioreze pana s-a rezolvat aproape in intregime, ca brusc, sa se inrautateasca iarasi.

     

     


     

     

      Numai incearca, dar sa nu spui ca nu ti-am spus. Daca vrei, fa-o, dar te-am prevenit. Treaba ta, dar fii atent. Joaca-te, joaca-te.. Te joci cu focul. Fii foarte atent. Daca nu tii la sanatate, dai bataie. Dar nu uita, te-am prevenit. Stiu ca te crezi mare. Te crezi puternic si stiutor. Esti destul de optimist, sa stii. Tine-te bine, durule. Ai putintica rabdare si ai sa vezi. Eu zic sa-ti cumperi deja bandajele. Cumpara-ti si calmante. Ai putea sa-ti faci de pe acum o rezervare la spital. N-ar fi rau sa-ti cumperi si un loc de veci. Poti sa trimiti deja telegramele. Decat sa te uiti, mai bine roaga-te. Aaa, nu crezi? Bine, bine. Dar fii atent, iti spun ..stai putin. Ce-mi tocesc eu gura cu tine? Du-te, fa-o, spune, vezi. Oricum, va fi prea tarziu. Eu te-am prevenit, desi nu-mi pasa nici cat negru sub unghie. Imi pareai simpatic si m-am gandit ca ar fi pacat de tine, dar vad ca nu vrei sa intelegi. Treaba ta. Daca tii cu tot dinadinsul.. Dai bataie, eroule. Nu cred ca o sa vin la inmormantare. Iti trimit doar niste flori. Daca ti-or mai folosi la ceva. Hai. Ce mai stai? Parca spuneai ca nu vrei sa auzi nimic? Sau poate te-ai razgandit? Hai c-o sa reusesti. Iar daca nu, nu. Ce naiba? O singura incercare nu e de ajuns? Baga, baga, nu fi las. Gandeste-te doar, cat de placut va fi daca vei reusi. Daca vei reusi. Dar eu unul nu cred. Dar tu incearca.

     

     

     


     

     

      Te vreau pe tine, mi-a spus, dar si pe el, sunt in impas, nu stiu pe cine s-aleg. Tu esti tanar, frumos si destept, el e bogat, nu foarte batran si deloc prost. Va doresc pe-amandoi, mi-a zambit, dar stiu ca nu se poate.

      Dar eu te iubesc, i-am soptit. Bah, zise ea, si el spune la fel, ba chiar insista cum tu n-ai insistat niciodata. El imi da flori, parfumuri, blanuri, inele, cercei, ciocolata, bani, sarutari de maini, tu imi dai orgasme si lacrimi. Stii bine cat de repede se uita orgasmele, iar lacrimile, de lacrimi nu vreau sa mai spun nimic, lacrimile se plang, am obosit sa tot plang, vreau sa rad. El ma face sa rad, spune bancuri dragute, decente, tu nu spui decat porcarii, ce sa fac? As fi vrut sa nu te fi intalnit niciodata, as fi vrut sa nu-l intalnesc nici pe el, dar v-am intalnit si-acuma de voi depinde, de tine, de el. Eu doar o sa privesc cum va bateti pe viata si pe moarte. Unul trebuie musai sa moara, tu sau el, mai bine el, sau poate tu..

      L-am insfacat de rever, l-am pocnit cu pumnul in fata, crispat, ma privit si ochii i s-au umplut de ura. De ura plina fu lovitura ce mi-o dadu, in gura, in burta, in oua, genunchi. L-am lasat suportand durerea, randul meu venise curand. Cap in gura, cot in barba, picior in piept, gemete inabusite, ea priveste tacuta, excitata cred. Imi curge sange din nas, lui din gura, el scoate cutitul, eu scot pistolul. Simt lama fierbinte sfasiindu-mi matele, urlu si apas pe tragaci. El tace. Creierii zboara stropind terenul de joaca.

      Culorile nu mai sunt colorate, ea are buzele negre, nu plange, ma priveste mirata. El e deja mort, poate si eu, dar totusi o vad, se apleaca si-mi spune: nu v-am iubit niciodata, am vrut doar flori, parfumuri, blanuri, inele, cercei, ciocolata, bani, sarutari de maini, orgasme si lacrimi. Sunteti niste prosti.

      Am fost niste prosti.

     

     

     


     

     

      Porcii o fascinau dintotdeauna. Ii adora, ii adula, ii iubea cu dragostea sincera a unei copile de cinci, de sase, de zece, de paisprezece ani neimpliniti inca dar foarte curand depasiti, cand poate va ajunge la ura spre care au indreptat-o mama, tata, sora. Dar deocamdata-i iubea. Era gata sa stea ore dea randul urmarindu-i printre barnele cotetului, cum stau, cum se scarpina unii de altii, cum isi afunda raturile zbarcite in laturile care trebuie sa fi fost extrem de delicioase, tinand cont de pofta cu care clefaiau grohaind de placere. Ochii lor mici, cu gene albe si rare o priveau aproape indiferenti, dar ea stia ca o vad, o observa, o urmaresc cu aceiasi curiozitate cu care-i urmarea si ea. Caii, vacile, caprele, oile, toate aceste animale i se pareau atat de banale, urate si proaste in comparatie cu porcii frumosi, blanzi si inteligenti. De ce-i dispretuiau oamenii atat de mult, de ce-i considerau urati, murdari si prosti, si mai ales de ce-i sacrificau, tocmai pe ei si tocmai in preajma acelei sarbatori pe care o considerau cu totii atat de sfanta.

      Se ascundea in colturile cele mai indepartate ale casei, acoperindu-se cu o plapuma groasa, dar cat nu s-ar fi straduit tot ajungeau la ea tipetele lor pline de disperare, strigand dupa ajutor, cerand mila si compatimire. Nu-i putea ajuta. Stia asta foarte bine si varsand lacrimi amare statea ghemuita implorand iertare pentru ea care nu facea nimic, pentru tata, care baga fara sa tremure baioneta in inima nenorocitului, pentru mama, care invita cu un zambet radios toata familia la masa, pentru fratii si surorile care devorau salbatic cel mai iubit dintre animale. Ramanea tacuta si trista in fata farfuriei ce-i producea greata. Fugea apoi si tremurand intra in cotet, se ghemuia alaturi de cei ramasi si plangea. Porcii plangeau si ei, atingandeu-i obrajii cu raturile umede si ea stia ca groh-grohul care il susurau la ureche insemna de fapt ca ei au iertat-o, ca o iubesc la fel de mult cum ii iubeste si ea.

     

     

     


     

     

      Razboiul se sfarsise demult. Nu se mai asteptau liste cu morti, nu se mai varsau lacrimi de bun venit, nu se mai ascultau cu infrigurare ultimele stiri, iar barbatii isi dadusera demult uniformele prafuite prada moliilor care apucara si ele sa uite gustul sangelui, sudorii si prafului de pusca. Vaduvele isi instalara portretele sotilor pe noptierele din sufrageriile unde alti barbati isi fumau tigarea urmarind meciul de sambata seara. Logodnicele insingurate se logodira din nou. Orfanii uitara chipurile tatilor mult prea eroi. Mamele-si plansera cu pre multa tristete fiii resemnandu-se pana la urma in bautura. Guvernul finaliza distributia ajutoarelor suplimentare. Cladirile distruse fura renovate, minele dezamorsate, monumentele eroilor inaugurate, strazile maturate, spalate, curatate cum nu se poate mai bine de toate urmele terorii. Iar cei ce pana nu demult erau dusmani de moarte devenira prieteni, parteneri de afaceri, vecini cumsecade si toti, si noi si ei, nu ne doream decat sa stergem rusinea de a ne fi omorat cu atata cruzime. Si tocmai atunci, cand totul parea sa se fi reintors pe fagasul normalitatii amortitoare, ca din pamant, sau din cer, sau cine stie de unde, aparu el, si toti il recunoscura ingroziti, consternati, intepeniti de uimire, de spaima, de surpriza cea mai surprinzatoare. De unde cum si de ce? Slabit, ars de soare, plin de noroi, sange si mirosuri statute, era atat de mare (doi metri, poate mai mult), cu mantaua gaurita de gloante si rupta de sabii, cu bocancii scalciati, zgaraiati, prafuiti si grei ca doua haltere pentru titani. Cu obrazul neras, dintii galbeni si ochii rosii, gatul negru si mainile crapate, era totusi atat de frumosOrfanii se ascundeau speriati, mamele se trezeau din betie intinzand disperate bratele sa-l cuprinda, vaduvele se albeau la fata si lesinau, iar fetele proaspat logodite plangeau umezindu-si rochiile de mireasa. Soldatul trecu insa fara sa observe pe nimeni, fara sa se opreasca, refuza apa, mancarea, adapostul, dragostea. Si toti intelesera atunci ca razboiul nu s-a sfarsit, ca razboiul abia urmeaza, mai crud si mai nemilos ca niciodata.

     


     

     

      Poate n-o sa ma credeti, dar o chema Muza. Muza Lusenberg. Era tanara, frumoasa, desteapta, sensibila. Era roscata, dar n-am vazut-o niciodata asa, isi vopsea parul mereu. Era deci blonda, bruneta, satena, verde, albastra, argintie, dar nu roscata, spunea ca rosul a reprezentat-o doar in copilarie. Copilaria apuse demult, cu secole, milenii, miliarde de ani in urma, asa-mi spunea, ca e foarte batrana, doar ca nu se vede. Incercam s-o cred pe cuvant. Pe cuvant de onoare, spunea, pe bune, spunea, iti jur, imi spunea si eu o credeam caci eram indragostit cum nu mai fusesem pana atunci si orice-mi spunea mi se parea plin de adevarul cel mai adevarat. Te iubesc, ii sopteam la ureche si ea radea dandu-si capul pe spate, ramai cu mine pana la moarte, nu ma lasa, ea radea si nu-mi raspundea nimic, isi dadea doar capul pe spate, ma lasa sa-i sarut alunita in forma de trefla si-mi transmitea telepatic gandul de care-mi era atat de frica: voi pleca, spunea gandul ei strapungandu-mi timpanul, te voi parasi cum am parasit si pe altii, mult mai buni decat tine si nu ma voi intoarce in veci, caci multi altii ma mai asteapta, ma cheama, ma doresc cu ardoarea de care tie ti-e frica, prostule. Isi puse haina de blana, ma linse pe frunte si pleca, lasandu-ma singur in singuratatea sfasietoare a camerei de hotel. Am pipait emotionat semnul inca umed ce-l aveam pe frunte si-am inteles ca n-am inteles si nu voi intelege nimic si am plans, fericit.

     

     

     


     

     

      In peisajul somptuos al muntilor am gasit curba accidentelor mortale de care auzisem pana atunci doar din ziare si de la televizor. In dreapta stanca abrupta, in stanga haul prapastiei. Sublima formula a drumului izbavitor. Odata cu noi ajunse si o echipa de la o televiziune locala a carei reportaje contineau aproape in totalitate doar relatari de la curba accidentelor mortale. Ne instalasem deja pe un pietroi urias de unde aveam o panorama de invidiat. Oamenii televiziunii isi pregateau sculele, cand se produse primul accident. Un jeep stropit cu noroi scartai jalnic din roti si clatinandu-se in deriva, se prabusi in prapastie, disparand in ceata haului. Oamenii televiziunii catadicsira doar sa-si intoarca putin capetele, urmarind norul de praf ce se ridica in bucle vesele pe urmele nenorocitilor. Accidentele sunt intradevar foarte dese, ne lamuri un tanar slabanog cu casti pe urechi, aveti putina rabdare si veti vedea. Intradevar, nu am fost nevoiti sa asteptam prea mult si o alta masina, un mercedes cu farurile aprinse aparu vuind si in momentul in care credeam cu totii ca va depasi curba, aluneca tremurand si doar un tipat de femee isterica ii mai insoti zborul spre eternitate. Ai filmat? Auziram vocea unuia din oamenii televiziunii. Urma apoi o intreaga serie de prabusiri care mai de care mai spectaculoase, cu scrasniri de roti, cu nori de praf, cu urletele disperate ale soferilor si pasagerilor ce-si strigau cu aviditate panica, cu prabusirile tacute in ceata ce parea ca nu se va satura niciodata.

     

     

     


     

     

      Hoja Dominte era tamplar. El era de fapt fierar, dar in timpul liber mai facea si tamplarie si din aceasta cauza se considera tamplar. Fieraria o facea oarecum din obligatie, desi ii placea si aceasta, dar adevarata sa vocatie o considera tamplaria. Cu toate acestea se ocupa de tamplarie extrem de rar, cam o data pe an. In rest era ocupat pana peste cap cu comenzile de la fierarie. Dar o data pe an, lasa totul balta si se apuca de tamplarie. Nu-i reusea niciodata nimic si nici scule de tamplarie nu prea avea, dar tamplarul, cu scule sau fara, tot tamplar ramane. Si daca se intampla sa-l intrebe cineva pe Dominte ce meserie are el zambea dispretuitor si nu spunea nimic, deoarece considera ca se vede pe fata lui ca e tamplar si daca cineva nu sesizeaza treaba asta, apoi e treaba lui, caci el tot tamplar ramane.

     

     

     


     

     

      Arcuindu-si spatele amortit de somn, pisica neagra deschise ochii mari mijindu-i la soarele diminetii de vara, dupa care incepu sa-si faca pe indelete toaleta. Dupa ce termina, isi mai arcui inca odata spatele si adulmecand aerul o lua din loc iesind din ascunzatoare. Dupa ce traversa curtea pustie impinse cu labutele poarta de lemn si iesi in strada. Mai intoarse odata capul si privi tablita agatata deasupra portii pe care cu litere scorojite de timp erau scrise numele si numarul strazii. Str. Florilor 49, citi pisica neagra in soapta si zambi la gandul ca era poate singura pisica care stia sa citeasca numele strazilor. Astepta cateva minute nemiscata privind tinta undeva, dincolo de cele lumesti, dupa care porni cu pasi marunti traversand rapid strada Florilor. Dupa ce ajunse pe partea cealalta a strazii intra intr-un gang intunecos prin care iesi in strada Compozitorilor pe care o traversa in graba. Sari un gard de piatra si pasind peste potecile intortocheate ale unei gradini ajunse in strada Zimbrului. Se opri un minut si-si relua drumul traversand strada Zimbrului si indreptandu-se spre intersectia cu strada Padurilor. Traversa intersectia evitand cu indemanare o masina si curand se pomeni in strada Sidefului. O traversa si pe aceasta si se indrepta spre strada Trotusului unde, urmari un grup de copii galagiosi, dupa care traversa strada Norilor, strada Soarelui, strada Repaosului, strada Mioritei, strada Simion Palos, strada Codrului si aleia Invalizilor. Se opri nehotarata in ce parte s-o apuce, dupa care isi continua drumul traversand strada Morilor, strada Norocului, strada Dorului, strada Ion Arnautu, strada Pavel Bostoaca, strada Vlaicu Perigonte, strada Gargaritelor, strada Fecioarei, strada Europei, strada Paris, Londra, New York, Roma, strada Mare, strada Mica, strada Orhei, strada Chisinau, strada Taraclia, strada Lumanarii, strada Iorgu Iordan, strada Filaret, strada Maimutelor, strada Asprimi, strada Decentei, strada Eliberarii Neamului, strada Mihai Eminescu & Veronica Micle, strada Ion Creanga, strada Puschin, strada Pirogov, strada Dezrobirii si depasind strada Arcului pisica neagra iesi in marele bulevard numit dupa parerea ei mult prea pompos Bd. Mare. Aici se opri pentru mai mult timp sa contemple suvoiul de oameni, masini si tramvaie ce scoteau toate la un loc un zgomot infernal ce semana cu ceva ce nu-si putea aduce aminte si prinzand cu exactitate galbenul semaforului tasni ca un glonte remarcand cu coada ochiului tramvaiul 13 a carui vatman schimba macazul injurand pe cineva invizibil. Ajunsa pe partea cealalta isi continua drumul traversand strada Galbenelelor, strada Dostoievski, strada Aviator Gagarin, strada Lomonosov, strada Rapelor, strada Marginasa si traversand raul pe podul de lemn iesi din oras indreptandu-se spre vest unde o asteptau orase mari si bogate, cu strazi a caror nume ciudate nu le cunostea inca dar care o asteptau cu siguranta cu oamenii, masinile, tramvaiele, autocarele, motocicletele, bicicletele lor, ce prefera cu toatele sa mearga in lungul strazii, traversandu-le mult prea rar pentru gusturile si nazuintele pisicii negre.

     

     

     


     

     

      Spurcat la gura, increzut ca un prost, incapatanat ca un magar, smecher de nu se poate, murdar, prost, ranchiunos, mincinos si urat pe deasupra. Asa l-as putea descrie pe Veniamin Viermescu. Dar oare merita un asemenea personaj o descriere? Eu zic ca nu. Asa deci, o sa-l descriu mai bine pe Vicentiu Vrednicescu care merita. Vicentiu este bun, frumos, inteligent, viril, intelegator, rabdator, onest, silitor, vegetarian, simpatic, saritor, modest, istet, rafinat, sensibil, curat, iubitor, manierat si nefumator. Intr-o dimineta, facandu-si obisnuita plimbare prin parc Vicentiu Vrednicescu dadu nas in nas cu Veniamin Viermescu care de indata ce-l vazu, i se adresa scuipandu-l in fata: Da si mie n ban mancami-ai pula! Dupa ce-si sterse fata cu batista, Vicentiu il privi zambitor pe neasteptatul sau interlocutor si-i spuse : As putea sa-ti dau oricati bani ai vrea, dar asta numai daca n-ai mai fi atat de spurcat la gura, increzut ca un prost, incapatanat ca un magar, smecher de nu se poate, murdar, prost, ranchiunos, mincinos si urat pe deasupra. Aceste cuvinte il infuriara nespus pe Veniamin si ne mai stand mult pe ganduri, scoase briceagul de care nu se despartea niciodata si il implanta direct in inima nefericitului Vicentiu, care prabusindu-se in genunchi, il prinse pe impasibilul Veniamin de brat si din ultimele puteri care-i mai ramasesera il injura cu singura injuratura pe care o pronuntase in intreaga sa viata: Dute dracului!, dupa care mai horcai putin, si-si dadu duhul. O fi gresit si el cu ceva, saracul, caci altfel nu i s-ar fi putut intampla o asemenea nenorocire.

     

     

     


     

     

      Nimic nu e bine. Cu aceasta senzatie bizara se trezi Zamfir Poloboc in dimineata zilei de 22 august a anului 20148. Se scula de pe folidoca isi trase pamitila pe cortinfas si verifica daca solyratumul nu si-a schimbat inca indicele refristardic. De patru sute de ani de cand nu iesise din perifaclul sectorului Xex multe lucruri se schimbasera, fara ca el sa fie afectat in vreun fel. Zamfir isi pastra nestingherit starea de holdikaf impidisocar coexistand fericit alaturi de toifailii, fercabetii, dopinatii si lortii din perifaclu. Starea de triatitudine nu-l parasise nici o clipa in toti acesti ani si atunci cand senzatia de nimic nu e bine i se instaura in constiinta, Zamfir Poloboc se simti pentru prima data trist ca un bortisol de fositerie. Ce rost au toate aceste suife probitolare, aceste corsinalii pline de foh si derie, daca dupa patru sute de ani in care desi sordilma reusise sa puna stapanire pe tok, deliomifa nu a capatat nici una din cele sapte stari de fifi. Zamfir trase o gura zdravana de quwafi, flegma scarbit si punandu-si porfahul pe cap parasi perifaclul sectorului Xex in sunetele fanfarei militare solice care ii dadea respectuosul salut de bun plecat. Adio si n-am cuvinte, sopti nefericitul Zamfir Poloboc inainte ca ceata Saujului sa-l inghita pentru totdeauna.

     

     

     


     

     

      Era un imens hangar impanzit de structuri metalice, inalt de vreo suta de metri care nu mirosea a nimic. Atunci, cand am vazut tunul cu foc automat, mi-am dat seama ca e razboi, deoarece samuraiul latos care il manevra parea pus serios pe treba, tragand cu ura intr-un dusman nevazut de mine. Gloantele sau terminat destul de repede si atunci chipul lui a capatat o paloare teribila, pe care aveam s-o cunosc si eu mai tarziu. Mi-am intors privirea si l-am vazut. Era un dragon maro, inalt de vreo zece metri, care cobora vertiginos in spirala incolacindu-si coada pe stalpul de sustinere a uneia dintre platformele hangarului. Se indrepta spre mine si tragandu-si sabia argintie dintre solzi, ma impunse cu ea in burta, ma ridica in aer si fluturandu-ma ca pe un prunc deasupra capului, urla ceva in japoneza, ceva ce n-as fi inteles niciodata daca pe un ecran al hangarului nu mi-ar fi aparut aproape imediat traducerea: Traiasca Republica Chineza! Moarte pruncilor nounascuti!. Republica Chineza? Credeam ca e vorba de japonezi, dar cine dracu-i mai deosebeste? Si-apoi ce era cu pruncii nounascuti? Ce avea cu mine in cazul asta? Aveam aproape douazec si sase de ani! Eram, s-ar putea spune un destul de vechi nascut. De ce ma omora pe mine? Sunt nevinovat ! i-am strigat, Sunt matur! Nu-s nounascut! Nu vreau sa mor!... Si atunci, pe unul din peretii hangarului am vazut o oglinda in care dansa dragonul maro cu un bebelus palid in varful sabiei. Bebelusul eram eu.

     

© Copyright Roman Tolici
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online