evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului XXVIII  -  Luminile oraşului V  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Coconul  -  Îndelunga aşteptare  -  Cercul  -  Regele animalelor  -  Accidentul  -  X Factor  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Meditaţie  -  Planeta ascunsă  -  Melodia care nu se aude  -  Transcendere  -  Război total  -  Reactorul  -  Trenul  -  Lacrimi de stea  -  Războiul  -  Dimineaţă târzie  -  Perdeaua lui Simon  -  Cum să te fereşti de urs  -  Dacă ar fi fost să alegi altceva  -  Inelul de platină  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Somnul uitării  -  Fotografii  -  Strada Cosmos  -  Furnizorul de vise  -  Limoniu  -  Atalia  -  Legendele Căutării (II)  -  Damnarea numelui  -  Experimentul  -  Timpuri Noi  -  Sedrina  -  Orb  -  Răscrucea  -  Călătoria unui artist...  -  Între ziduri  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Duhovnicul  -  Prima pagină  -  Scrisoarea  -  Eu, Singularul Absolut  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Luminile oraşului XXXI  -  Panica  -  Luminile oraşului X  -  Dependent TV


"Coincidenţă !" au strigat

"Coincidenţă !" au strigat
  Lucian-Dragoş Bogdan
A tricky individualism
Not yet
Tears of a star
My values vs. yours II
My values vs. yours
varianta print

Lucian-Dragoş Bogdan



Publicat Luni, 3 Februarie 2003, ora 10:05

      Cele ce urmeaza a fi scrise aici s-au petrecut la foarte mare distanta în timp de zilele noastre. Nu stiu daca la mare distanta în trecut sau la mare distanta în viitor si, în ultima instanta, nici nu cred ca asta are vreo importanta.

      Era o dupa-amiaza placuta de primavara când Robert se îndreptase catre laboratorul sotiei sale. Poate ca unii se vor întreba ce cautase el acolo tinând cont ca de când lucra Anna, nu vizitase acel loc decât de doua ori. S-ar putea crede ca se întâmplase ceva deosebit de grav, care urma sa se transforme într-o adevarata aventura pe care rândurile urmatoare sa o puna în lumina. În realitate motivul fusese unul cât se poate de banal: în laboratorul unde lucra Anna se încercase sintetizarea unei noi substante. Fondurile guvernamentale pentru laboratoare se obtineau tot mai greu si erau tot mai mult conditionate de obtinerea unor rezultate cât de cât importante. Din pacate însa în acel laborator tot ceea ce se realizase în domeniul inovatiilor fusese insignifiant si singurul proiect care mai putea da o gura de oxigen era cel asupra caruia se concentra acum activitatea tuturor. În câtiva ani de când se emisesera primele teorii legate de acel experiment lucrurile evoluasera si acum se ajunsese pe ultima suta de metri. Si, cum se întâmpla în general când treaba se apropie de sfârsit, munca se intensificase în ultimele saptamâni, cei din laborator lucrând zi si noapte.

      Toate acestea îl lasasera reci pe Robert. În aceasta atmosfera febrila el era un nemultumit; Anna, ca sefa de proiect, venise acasa doar ca sa doarma trei-patru ore pe noapte. La început, Robert acceptase situatia; vorbisera zilnic la telefon si, uneori, luasera prânzul împreuna la micul restaurant aflat vizavi de laborator. Cu timpul lucrurile se înrautatisera. Robert începuse sa se plictiseasca sa petreaca singur zilele. Flamânzise pentru ca, orisicât, un prânz la doua-trei zile nu-i era de ajuns. Si când, în sfârsit, mizeria si dezordinea îl dadusera afara din casa se hotarâse sa faca pasul decisiv.

      Robert se îndreptase deci spre laborator. Starea lui de spirit era usor de ghicit; la fel si cea a Annei, dupa o saptamâna de lucru neîntrerupt. La confluenta celor doua stari se produsesera descarcari remarcabile. Doar ca intensitate, caci scenariul e acelasi de când Adam s-a pricopsit cu Eva: întâi strigate (în crescendo), apoi lacrimi, pareri de rau, îmbratisari si, într-un fericit final, împacarea.

      Anna se gândise atunci ca ar fi trebuit macar sa-i arate sotului ei acel ceva care tulburase linistita lor viata de familie. Îl dusese într-o încapere în care, în spatele unui geam de sticla, se afla recipientul cu amestecul de substante. Robert privise fara a întelege nimic, facuse vreo doua remarci pentru a-si masca dezinteresul, o sarutase pe Anna rugând-o sa vina cât mai repede acasa si daduse sa plece.

      Multe lucruri ti se întâmpla în viata. Multe dintre ele le consideri coincidente. Asta pâna în momentul în care ajungi la concluzia ca, de fapt, nu sunt coincidente. Atunci le pui pe seama destinului sau încerci sa gasesti tot felul de interconditionari între fenomene sau consideri ca exista un complot universal si tu esti manipulat sau te saturi de toate acestea si le lasi la capitolul coincidente. Indiferent de situatie devii filozof. În primul caz mai devii si credincios, în al doilea caz om de stiinta, în al treilea caz paranoic, iar în al patrulea caz indiferent.

      Indiferent de asta, important era ca în acea zi de primavara avusese loc o coincidenta. Dupa ce Robert se uitase la amestec si amestecul se uitase la Robert substanta se sintetizase.

      Bucuria tuturor fusese de nedescris, unii multumisera providentei ca îl adusese pe Robert acolo, laboratorul avusese de câstigat, Robert avusese de mâncare si tot ce-i mai lipsise, iar Anna venise acasa aducând cu ea si putina substanta pe care o daruise iubitului ei sot în amintirea acelei coincidente.

      Pâna acum nimic nu difera mai putin de viata de zi cu zi decât aceasta povestire.

      Cu timpul însa Anna sesizase ca substanta capata o tenta albicioasa ori de câte ori trecea Robert pe lânga recipientul ei si una întunecata ori de câte ori faceau dragoste. La început se amuzase, dar când într-o zi substanta începuse sa fiarba din senin si un strop sarise pâna la patul lor facându-i o arsura urâta pe fata, se înfuriase. Luase eprubeta si, insensibila la arsurile pe care i le facea în palma, o izbise de perete.

      Substanta se scursese pe zid, lasând în urma ei o pata neagra. Zugravisera camera; dupa doua zile pata iesise la suprafata. Zugravisera înca o data; efectul fusese acelasi.

      Mutasera atunci un corp de mobila ca sa o acopere si astfel viata lor reintrase în normal.

      Firul epic îsi încetineste din nou pasii în dreptul unei seri calduroase de vara când casa vecinilor luase foc. Robert si Anna se grabisera sa ajute la evacuarea lucrurilor împreuna cu ceilalti vecini, în timp ce pompierii se luptau sa stinga flacarile. Anna fusese cea care gasise caseta în care vecinii îsi tineau banii; fusese aruncata pe geam de unul din pompieri împreuna cu alte lucruri din dormitor si, la impactul cu solul, se deschisese. Anna se gândise ca ar fi putut fi furata usor în neatentia generala, asa ca se hotarâse sa o duca în casa ei.

      Nu apucase sa treaca bine pragul si usa se trântise cu zgomot în urma ei; Anna se speriase si scapase caseta.

      Se aplecase apoi sa o ridice.

      Lumina flacarilor de la casa vecina patrundea prin fereastra dând o irizatie ciudata locului. Nu apucase sa atinga caseta ca draperiile se trasesera singure, învaluind-o în bezna. Mâna în loc sa prinda caseta poposise pe podea; ca prin minune se afundase în ea dar, când ajunsese la încheietura, lemnul se închegase la loc zdrobindu-i oasele si tintuind-o locului. Anna urlase dar un scaun se repezise la ea sfarâmându-i capul. Sângele amestecat cu creier tâsnise în toate partile, fiind absorbit cu lacomie de pereti si draperii.

      Apoi trupul îi fusese rastignit pe podea.

      Când focul fusese stins si Robert intrase în casa, nu mai era nici o urma a masacrului. O cautase zadarnic pe Anna. Cineva îsi amintise ca o vazuse intrând în casa. Nu o gasisera nicaieri dar pe toti îi frapase ca acum peretii întregii case erau negri. Zisesera ca era ceva necurat la mijloc si-l sfatuisera pe Robert sa darâme casa. El fusese însa prea abatut ca sa se mai preocupe de asa ceva si, dupa putin timp, chiar se mutase în alt oras.

      Vecinii se întelesesera între ei, cumparasera proprietatea si distrusesera cladirea caci, spuneau ei, era bântuita de diavol.

      Era acum o noapte de toamna târzie când orasul din care plecase Robert revine din nou în centrul atentiei. Agitatia se stinsese de mult timp în marea majoritate a cartierelor; doar arterele principale gemeau înca sub apasarea masinilor. La miezul noptii reteaua electrica se prabusise, iar orasul ramasese în întuneric. Dealurile din împrejurimi se înaltasera si în mijlocul localitatii se cascase o falie imensa. Tot ce existase acolo se scufundase, iar apoi pamântul se asezase cuminte la loc.

      A doua zi dimineata lumea fusese în pragul isteriei si asta din doua motive. Primul fusese aflarea vestii ca un oras disparuse pur si simplu de pe glob, fara a lasa nici o urma si fara a se sti ce s-ar fi putut întâmpla. Se stia doar ca reteaua electrica cazuse brusc, apoi legatura cu orasul se întrerupsese. De asemenea, seismografele indicasera o miscare tectonica semnificativa în zona aceea.

      Al doilea motiv de isterie îl constituise culoarea neagra pe care o capatasera pamântul, orasele, obiectele, plantele si apele. Urmase o evacuare a Terrei asa cum probabil ca nici un scriitor nu-si închipuise si asta din punctul de vedere al vitezei de realizare. Robert plecase si el spre nu stiu ce destinatie ispititoare. Si când ultimele nave plecasera în exod, Terra fusese pulverizata pentru a pune capat blestemului care parea ca o lovise.

      Ar fi putut fi foarte bine o zi geroasa de iarna, daca s-ar mai fi ghidat cineva dupa timpul terestru, când întreg universul disparuse. Totul devenise negru, asta în cazul în care denumirea de negru ar mai fi avut vreun sens.

      Robert constientizase ca exista. Nu stia exact cum exista, dar oricum nu fusese vorba de forma fizica pe care o cunoscuse.

      Simtise ca mai exista cineva. Sau ceva.

      Acum, în sfârsit, suntem împreuna, simtise.

      Cine esti? vibrase el.

      Avusese sentimentul ca vibratia era stupida, caci deja cunoscuse acel ceva.

      Eu sunt substanta creata de tine, simtise, cea pe care ai facut-o sa fie.

      Cum? vibrase din nou.

      Eram doar un amestec, venise sentimentul, când ai aparut tu. Întregul amestec a fot contopit de iubire fata de tine si astfel s-a realizat sinteza mea. Te iubeam, dar tu erai om iar eu ceva complet diferit; tu iubeai pe altcineva. Toate sentimentele tale se opreau la o alta fiinta iar eu nu-ti puteam arata cât te iubeam. Am încercat în toate modurile sa te fac sa-mi întelegi sentimentele, dar n-ai priceput. Ba, mai mult, acel cineva a vrut sa ma distruga, ca sa te pastreze. Dar eu eram nascuta din iubire pentru tine si trebuia sa te am. Am îndepartat acea fiinta; tu m-ai parasit si altcineva a vrut sa ma distruga. Am încercat sa ajung la tine cum am putut. Si din nou tu ai plecat si altii au vrut sa dispar. Dar eu exist doar pentru tine si, iata, iubirea a facut ca în sfârsit sa te pot aduce lânga mine. Doar tu si cu mine.

      Sentimentele îl rasucisera în întregime dar nu conta. Nu exista nici timp nici spatiu, asa ca nu avea importanta.

      Dupa eoni, vibrase din nou:

      De ce ai facut totul negru?

      Doar iubirea e alb, e lumina; restul e întuneric. Eu te iubesc doar pe tine; de aceea doar tu esti lumina, pulsase ea.

      Si astfel, dupa o eternitate de nemiscare, începuse iar sa vibreze:

      Atunci, sa se faca lumina!

     

© Copyright Lucian-Dragoş Bogdan
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online