evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Transplant de suflete...  -  Luminile oraşului XXIII  -  Vânătoarea  -  Proză absurdă  -  Luminile oraşului XXVI  -  Australia, ca o felie de pâine  -  ªi atunci...  -  Imdiola  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  Fata morgana  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Puroi III  -  Factorul "Haos"  -  Lumina neagră  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Revederea de 20 de ani  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Praf minune (II)  -  Big Bang Boo  -  Acolo unde s-a oprit metroul  -  Invizibilul  -  Kamikaze  -  Diamantul  -  Răscrucea  -  Viziune  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Destin  -  The Alien Revolution  -  Omul invizibil  -  Dimineaţă târzie  -  Anul 10000  -  Poză de buletin  -  Dincolo de ceţuri  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Lala  -  Comando Fox  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Mamal - Despărţirea  -  Tolaie  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Vid imprevizibil  -  Călătorii cu îngeri  -  Resacul Timpului  -  Rochia străvezie  -  Uşa de la baie  -  Meduza (VII)  -  Tarsius  -  Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  Nu deschideţi uşa  -  Nebunul


Interviu cu Ionuţ Caragea

Interviu cu Ionuţ Caragea
  Amelia Stănescu
varianta print

Amelia Stănescu



Publicat Duminică, 31 Mai 2009, ora 10:10

      1. Domnule Ionuţ Caragea, aş vrea să ştiu, pentru începutul interviului nostru, când aţi plecat din România şi ce v-a determinat să faceţi lucrul acesta?

     

      Ca şi emigrant, am plecat din România în anul 2003, cu speranţa unui nivel de viaţă mai ridicat. În România nu aveam perspective optimiste, mai ales că meseria mea era de profesor de educaţie fizică şi sport.

     

      2. Cum caracterizaţi relaţiile cu spaţiul cultural dobrogean? Am înţeles că interacţiunile nu au fost tocmai fericite... mă refer la cele de până în 2009.

     

      Să spunem că relaţiile cu spaţiul cultural dobrogean nu prea au existat. Asta pentru că la debutul meu publicistic mi s-a întins o mână din Iaşi şi mai apoi pentru că revistele de literatură din Constanţa nu s-au arătat interesate de niciun fel de colaborare. Cu toate că ziarul Cuget liber a semnalat de două ori debutul meu pe prima pagină şi mi-a publicat articole referitoare la Canada, aceste repere au fost trecute cu vederea de către ceilalţi. Dar niciodată nu este prea târziu...

     

      3. Când aţi început să scrieţi şi cum simţiţi dumneavoastră poezia? Ce reprezintă ea pentru dumneavoastră? Ştiu că aţi avut o lectură bogată a literaturii SF. Chiar scrieţi literatură SF. Dar poezia, la dumneavoastră, nu s-a născut după o baie de lectură pe domeniu.

     

      Am început să scriu în jurul vârstei de 14 ani. Scriam poezii de dragoste, cu rimă, fără să fi avut vreodată vreun contact cu acest gen de scriere. În acel moment cred că poezia însemna mai mult timiditate. Au urmat tot felul de experimente pe hârtie, născute tot din nevoia de a exprima unele sentimente, dar fără ca să conştientizez ceea ce fac şi fără să urmăresc un obiectiv anume. Între timp am devenit un mare pasionat de ficţiune, adolescenţa mea însemnând contactul cu Herbert, Brussolo, King, Asimov şi mulţi alţii. Cred că literatura de ficţiune mi-a dezvoltat imaginaţia, îmbogăţindu-mi ulterior ludicul şi substratul creator. Însă poezia s-a născut cu adevărat în urma unui cutremur sentimental şi unor suferinţe fizice, în jurul vârstei de 30 de ani, în momentul în care am simţit o revelaţie şi o chemare spirituală.

     

      4. Sunteţi un scriitor prolific. Nouă volume nu este puţin lucru. Apariţiile editoriale se situează în intervalul 2006-2009. Cum explicaţi această abundenţă de liricitate într-un timp atât de scurt?

     

      Timpul nu are relevanţă atunci când scrii. Poetul trăieşte într-o altă lume, într-o altă dimensiune. Lucrurile care i se întâmplă, sunt dincolo de ceea ce mintea umană poate înţelege şi explica. Acest aspect a fost destul de bine evidenţiat de Milan Kundera în romanul „La vie est ailleurs”. Totuşi, în cazul meu, pot spune că am avut un sentiment puternic al fatalităţii, al celui care i se dă o anumită misiune pe ultima sută de metri. Să-i spunem calea spre mântuire, spre salvare. Şi, paradoxal, am descoperit că nu este vorba doar de destinul meu, ci şi al altor oameni care aveau nevoie de cuvintele mele.

     

      5. Vă consideraţi un scriitor de exil?

     

      Nu, niciodată. Sau mai bine zis, nu este un exil referitor la ţară. Exilul creator se poate defini prin ruperea de tot ceea ce este înconjurător cu scopul de a comunica mai bine cu conştiinţa superioară, cu divinitatea.

     

      6. Vorbiţi-ne despre legătura spirituală cu Iaşiul. Despre prietenii dumneavoastră de acolo: Dumitru Scorţanu, Marius Chelaru, Daniel Corbu, Florin Ţupu. De ce aţi ales să apăreţi editorial la Iaşi?

     

      Cel care m-a descoperit ca poet a fost editorul Dumitru Scorţanu. Pe vremea când activam pe un portal de creaţie, Agonia.ro, dânsul mi-a trimis un email prin care s-a oferit să mă publice. Am fost încântat de această propunere şi fără să stau prea mult pe gânduri, am acceptat. A fost mai mult o alegere intuitivă, eu necunoscând prea bine editurile şi oamenii din spatele lor. Dumitru Scorţanu s-a dovedit un prieten impecabil şi un profesionist. Tocmai datorită acestui lucru am menţinut colaborarea noastră pe parcursul celor 9 volume. Pentru mine oamenii îmseamnă mult mai mult decât numele unei edituri. La lansarea ce a urmat la Iaşi, în 2007, m-am întâlnit cu Marius Chelaru, Daniel Corbu şi Florin Ţupu, personalităţi marcante ale culturii româneşti. Astfel am luat contactul cu lumea bună a literaturii şi am stabilit primele relaţii de valoare.

     

      7. Aţi fost numit poet al internetului datorită debutului şi numeroaselor apariţii (şi datorită mărturisirii dumneavoastră: „M-am născut pe Google”). Vă place acest calificativ sau credeţi mai mult în scrisul pe hârtie? Se poate naşte un scriitor pe Google?

     

      Am fost declarat de unii recenzori Omul născut pe Google şi ulterior Poetul născut pe Google, tocmai datorită activităţii mele pe Internet şi a poeziei M-am născut pe Google, publicată în anul 2006 pe Agonia.ro. Cred în Internet ca descoperire şi mijloc de evoluţie către literatura pe suport fizic. Scrisul pe hârtie râmâne certificatul de autenticitate al unui poet. Referitor la naşterea pe Google, am publicat un amplu interviu în care propun specialiştilor Curentul Generaţiei Google şi în care vorbesc, alături de alte personalităţi din lumea literară, despre naşterea şi evoluţia în spaţiul virtual.

     

      8. Să ne întoarcem acum la volumul de debut. Ce semnificaţie are titlul „Delirum tremens” în accepţiunea dumneavoastră? Se ştie că această sintagmă - „delir care produce tremurături (ale corpului)”, conform „Dicţionarului de expresii juridice latine”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1999, p. 75 - este folosită pentru a denumi o stare de criză care apare la alcoolicii cronici... O faptă penală săvârşită în această stare nu constituie infracţiune...

     

      Delirium tremens putea fi un destin pe care îl puteam atinge. Am avut o viziune în care am realizat unde pot ajunge şi de ce să mă feresc. Am fost la un pas de nenorocire şi numai prin intermediul scrisului am reuşit să mă vindec. Să spunem că acest titlu se poate traduce mai uşor şi mai corect ca şi un delir cu tremurături poetice...

     

      9. Cărţile dumneavoastră arată foarte bine, aveţi cumva un sponsor? Cum aţi publicat aceste nouă cărţi? Este Canada locul în care se pot „refugia” scriitorii noştri de abrutizarea intelectuală/ culturală/ artistică pe care o trăim la ora actuală în România?

     

      Se ştie că sunt foarte puţini poeţi care beneficiază de ajutor publicistic. Iar cei mai mulţi dintre ei sunt obligaţi contractual să cumpere un anumit număr de exemplare sau beneficiază doar de un procent foarte mic din vânzări. Chiar dacă aş fi putut ajunge la o altă înţelegere cu editorul meu, am preferat să obţin toate drepturile de autor. Numai aşa puteam face orice doresc cu volumele mele şi numai aşa aş fi putut să le ofer întru îndeplinirea unor acte de caritate. Refugiul despre care vorbiţi nu se referă doar la o ţară anume. Se cunosc foarte bine politicile instituţionale în România sau defavorizarea provinciei. În momentul în care alegi emigrarea, mulţi te vor trata ca pe un trădător şi te vor da uitării. Chiar dacă cele mai importante nume ale literaturii române au murit în afara graniţelor sau, cel puţin, au trăit ani buni în străinătate.

     

      10. Ce ne puteţi spune despre comunitatea românilor din Canada şi despre nucleul cultural pe care l-au creat acolo? Sunteţi vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec. Cum a luat fiinţă această grupare culturală?

     

      Comunitatea românilor din Canada este una dezbinată. Nici nu se poate vorbi de o aşa-zisă comunitate. Românii au o genă rea, individualistă, care se vede mult mai bine afară decât în propria ţară. Probabil că istoria ne-a determinat să ne schimbăm mentalitatea şi avem enorm de lucrat la acest capitol. Sunt cofondator şi viceprepreşedinte al ASLRQ, o asociaţie venită să sprijine scriitorii cu orientare francofonă din provincia Québec. Însă se acceptă şi membri din exterior, cu condiţia să îndeplinească normele statutare. ASLRQ a apărut într-o perioadă de disensiuni între anumite grupuri de scriitori cu interese diferite şi mă bucur că noi am putut oferi o alternativă bazată pe înţelegere şi ajutor reciproc.

     

      11. Am văzut pe site-ul dumneavoastră imagini de la întâlnirile cu cititorii şi lansări de carte. Pot avea loc acestea într-o biserică?

     

      Biserica este un spaţiu spiritual. Oamenii nu sunt în general interesaţi de literatură şi nu se vor deplasa în număr mare pentru evenimente culturale. Însă dacă îi dai omului un pişcot şi un pahar de vin, îl poţi face să-şi deschidă apetitul şi pentru o lansare de carte, cu condiţia să mai rămână încă o oră după terminarea unei slujbe religioase. Trist dar adevărat...

     

      12. Veniţi în România, la Constanţa şi faceţi acte de caritate. Este, cumva, indirect, un răspuns, o replică aduse lipsei de receptare pe care aţi avut-o în zona aceasta a ţării, o dezamăgire pe care aţi trăit-o faţă de oamenii locului?

     

      Nu, nicidecum. Am donat cărţi încă de la apariţia primului volum, în şcoli, licee, spitale. Chiar şi în Constanţa, la Şcoala Generală 38, la Universitatea Ovidius, la Liceul Energetic. Trăind în Canada am învăţat că oamenii de acolo au mult mai mult respect faţă de oamenii cu probleme de sănătate. Întrucât am copilărit în cartierul Tomis Nord, unde se află şi centru de copii cu probleme psiho-locomotorii Orizont, am considerat să ajut şi eu, aşa cum pot, cu speranţa că vor urma şi alte iniţiative de acest gen.

     

      13. Ce urmează după aceste 9 volume de poezie? Vă reîntoarceţi la literatura SF? Care vă sunt proiectele viitorului apropiat? Pe când o nouă vizită în România?

     

      Venirea mea recentă în România mi-a produs un adevărat cutremur sentimental. Orice întoarcere înseamnă readaptare, orice plecare înseamnă renunţare. Nu mă gândesc la literatură ca la un proiect. După fiecare volum mă simt golit, de parcă nu aş mai scrie nimic niciodată. Sincer, România este casa mea şi m-aş întoarce şi mâine dacă aş avea un minim de stabilitate. Aş putea renunţa la unele avantaje materiale şi m-aş dedica mai mult vieţii personale, vieţii afective. Familia mea, rudele mele, prietenii mei sunt în România şi asta doare mereu. Paradoxal, după 6 ani de emigrare am ajuns la concluzia că am plecat numai pentru a ajunge poet, pentru a mă descoperi ca om, ca suflet, pentru a aprecia altfel valorile naţionale, oamenii, limba, locurile natale. Am căpătat o anume experienţă pe care o pot împărtăşi românilor de acasă. Însă sunt ei pregătiţi să asculte? Sau sunt ei capabili să îmi întindă o mână în momentul în care m-aş întoarce? Deocamdată sunt întrebări, urmează să mai tatonez acest subiect.

     

      14. Aş vrea să încheiem interviul cu un gând adresat cititorilor dumneavoastră, fie ei internauţi sau clasici...

     

      Tot ceea ce am scris se îndreaptă către cei pe care îi iubesc. La început m-am iubit mai mult pe mine şi asta nu mi-a adus niciodată o mare satisfacţie. Poezia însă m-a învăţat să mă ofer, cuvânt cu cuvânt, picătură de viaţă cu picătură de viaţă. Nu regret absolut nimic şi pot spune că abia renunţând la mine am început cu adevărat să trăiesc...

     

© Copyright Amelia Stănescu
Nota :    mai 2009
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online