A.B. - Domnule Nicolae Spirescu, doresc să vă felicit din toată inima pentru acest nou vernisaj!
Cum şi cât timp lucraţi pentru pregătirea unui asemenea vernisaj?
N.S. - Niciodată nu mă gândesc la timp,(zambeste) nu se poate încadra în timp lucrul la un tablou, am sute de compoziţii, portrete, peisaje, nu pot spune în cât timp le termin.
Şi doresc să vă dau un exemplu: un tablou lucrat în Veneţia, când mergeam acolo, îl lucram în aproximativ 2-3 zile, lucram doar de la 7 la 8.30 dimineaţa, o oră şi jumătate, pentru că cerul şi apele Veneţiei se schimbă de la o oră la alta, deci trebuia să revin a doua zi, la aceeaşi oră, să prind culoarea, nuanţa pe care o doream.
Şi, totuşi, timpul pe care îl folosesc pentru crearea unei lucrări este indefinit.
Altă dată, am terminat un tablou în 2 ani să zicem, îl întorc cu faţa la perete, după un timp îl privesc cu mare atenţie, să vad ce îi lipseşte, sau dimpotrivă, dacă are ceva în plus.
A.B. - Întotdeauna reveniţi asupra unei lucrări?
N.S. - Da, aşa fac, revin la o lucrare, aşa cum faceţi şi dumneavoastra probabil când scrieţi, este necesar.
A.B. - Ce cuprinde această expoziţie?
N.S.- Această expoziţie cuprinde lucrări făcute mai demult, aşa cum am spus multe lucrări le refac, desigur în aceeaşi ţinută.
Vă dau un exemplu, am un portret început acum... 16 ani, mi-a plăcut o anumită ipostază, o anume privire, un zâmbet, pe care numai cel care priveşte cu ochi artistic ştie ce înseamnă. Am rugat un anume model să-mi pozeze numai faţa, sau numai gura... privirea.
A.B. - Aţi avut modele speciale, frumoase?
N.S.- Nu ştiu cum s-a întâmplat, dat toate modelele mele au fost frumoase, şi mă gândesc acum când o să primesc un „angel radios”, ca să va fac o bucurie, mi-ar plăcea foarte mult să va pictez pe Dumneavoastra ...frumoasa poeta Angela Baciu.
A.B. - Ar fi pentru mine o mare onoare şi bucurie, vă mulţumesc foarte mult.
N.S.- Vă aştept să colaborăm.
A.B. - Acest vernisaj a fost foarte bine primit de iubitorii de artă din Galaţi. Ce mai urmează?
N.S.- În septembrie a.c. voi pleca la Viena cu o expoziţie, la băiatul meu. Sper ca şi aceasta expoziţie să fie bine primită, desigur totul se va filma, fotografia şi se va aduna intr-un material.
Mai concret, sper să se alcătuiască un album ce va apărea cât mai curând, cu aproximativ 80 de pagini şi voi sintetiza pe etape, ani, decenii, pe jumătate de secol ceea ce am lucrat eu de-a lungul timpului.
A.B. - Pictorul Nicolae Spirescu este un om împlinit? Dar fericit?
N.S.- Îmi place, este o întrebare filosofica, aş putea face filosofie pe marginea acestei teme, am muncit mult, împlinirea vine cu timpul. Fericit?
Fericirea nu vine din afară, fericirea vine din noi...
A.B. - O ultimă întrebare: v-aţi dori să vă scrie cineva biografia?
N.S.- Nu, biografia mea ...mi-am scris-o singur, prin munca şi lucrările mele.
A.B. - Domnule Nicolae Spirescu, vă felicit pentru tot şi vă mulţumesc.
© Copyright Angela Baciu
|
|
|
 |
Nota : |
Gala |
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|