Rătăcesc, fără mine
prin culoare de vis care curg
și mi-e cald, și-mi doresc,
doar răcoarea din crâng.
Nuferi albi, ridicați
peste ape stătute, semeți,
alburind, verde trist
și-ncântând pe mai marii poeți.
E un joc de culori,
șuvoaie nebune curgând,
pe ulciorul, ce-l poartă copila
la râul din veselul crâng.
Clipa înfiptă, într-un secol
ce-alergă pe aripi de vânt,
e iluzia clar obscură, din liniștea,
unui simplu cuvânt.
N-o aud, nu o văd, nu o știu,
nu o simt, dar o vreau,
este clipa sublimă trăită aici
și în veci, eu, cu mine o iau!
Crucea mea, e făcută din albe petale
de crin,
și în pumnul meu strâns,
e speranța născută din anii de chin!
...
[continuare]