evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Nopţi albe, zile negre  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Virus de sticlă  -  Nevastă rea  -  Masa de duminică  -  De aici, de sus...  -  Aether pro narcosi  -  Nyprus  -  Sexibon  -  Groparii  -  Cadoul  -  Himera  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Darul divin  -  Tolaie  -  Hoţul de timp  -  Novo Homo Sapiens  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Tentaţia continuă  -  Meduza (XI)  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Povestea unui suflet  -  Valea însângerată  -  O noapte într-un ceas  -  Crist sideral  -  Cine sunteţi?  -  Peştera II  -  Piese de muzeu  -  Atalia  -  Follow-Me  -  Luminile oraşului XXVII  -  Zodia de apă - Niagara poetry  -  Viola  -  Întunericul vieţii  -  Drum bun  -  Cercul  -  Luminile oraşului XV  -  Jocul Zeilor (I)  -  Vikingul  -  Lunea Maniacilor  -  Luminile oraşului XXXI  -  Povestea gândacilor  -  Satiră robotică  -  Luminile oraşului II  -  Aer  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Pasul craiului de munte  -  Ignis


La urma urmelor

Mirosea puternic a carne de curcubeu nenascut
  Mihaela Vârlan
Lutul
Uşile
Cimitirul partidului
Povestea florii
Stau singură
varianta print

Mihaela Vârlan



Publicat Duminică, 16 Martie 2003, ora 10:05

       LA URMA URMELOR
      I.
     
      Iau inima si o vântur prin aer
      cu sânge cu tot,
      o spal în apele ploii,
      o usc în bataia soarelui,
      si o zdrobesc sub talpa iubirii.
      În mers, ma frec de cenusa altora,
      iar când pielea se va toci îndeajuns,
      la urma urmelor,
      o sa-mi iau inima si o s-o înabus
      în poalele mortii.
     
     
     
      II.
     
      Doamne, apara-ma
      de grindina batailor de clopote
      înlocuind bataile inimii mele,
      înlocuindu-ma,
      locuindu-ma.
      Si parca ma desprind de coloana
      Si parca ma desprind de pe os
      Si parca plâng,
      dar fara organul de plâns
      Si râd parca, dr fara organul râsului,
      Ochiul a renuntat la privire
      Tacerea se strânge în jurul meu
      de parca-ar fi intrat
      la apa,
      Iar tu,
      congelata în antecamera unei priviri
      înmarmurita în cenusa unui ochi
      mergând
      dezbaram îngerii
      (îngerii lungi si striviti
      de astigmatism ai lui El Greco)
      de tot felul de prisosinti
      Mirosea puternic a carne
      de curcubeu nenascut.
     
     
      III.
     
      zâmbesc si deasupra cer
      cad în genunchi îngerii
      se pateaza de remuscari
      si pene de gaina
      zâmbesc din nou
      salut încaperea
      fac o reverenta
      si ma pliez la loc
      deasupra vecinul
      în camera alaturata vecinul
      si jos vecinul
      cânta la clavicembalul
      împutinat de vreme
      din gura-mi curg urmele
      unei viitoare dimineit
      si timpul se întinde
      adorm linistita
      îmi sorb cafeaua
      dar asta nu este un antidot grozav
      contra petelor de rugina
      ce-mi acopera obrazul
      stau într-o expectativa marmoreeana
      cu sufletul ingerat de secunde
      zacând sub epitaf
      întorcând capul la fiece cotitura
      spre crucile desertului
      (cadavre abandonate)
      si mângâind carnea
      vulturilor decedati
      rog un zeu longeviv
      (cel mai longeviv dintre toti)
      sa arunce cu ciuperci
      în capetele noastre
      gaurite prin care tâsnesc
      fântânile arteziene
      ca adevarate focuri de artificii.
     
     
      IV.
     
      Calc urât mirositor
      într-o lume a penelor albe
      Albul
      nu este culoare
      închipuirea este alba
      strigatul lui Munch este alb
      somnul
      moartea
      întunericul
      starea si eu
      care iubesc atât de mult albul.
      Ochiul purtat în lesa
      pe raza unor plimbari
      cutremurator de lungi
      plimbari diurne,
      plimbari nocturne
      asezându-si în rastimpuri
      cataracta pe fâsia de înger
      a unei iubiri
      întâmplator traite
      gambele de mers în idiomuri mute
      întinzându-si oasele
      la uscat pe prispa cotropita
      de un soare interminabil
      sufletul zigurat
      crescând din pântecele
      unei mame pierdute
      asteptând vergile ploii
      anuntate la mass-media
      dincolo de care nu exista
      mirosul prajiturii cu frisca
      înainte de care
      cu atât mai putin
      doar un asfintit improbabil
      si eu
      care iubesc atât de mult albul.
     
     
      V.
     
      Ombilicul meu cercetat cu minutiozitate
      de maretia elefantilor orbi
      se pliaza ordonat în dulapul atâtor generatii
      iar pentru a nu distona vaga solmizatie diurna
      cauta sa nu paraseasca cadrul caci i-ar fi fatal
      fara drept de apel ar fi penalizat cu rânjete solemne
      si vândut pe dolari americani.
      Fara odihna, iata cum cei dragi, biciuesc,
      spre îmblânzire, zi si noapte,
      unghiul de incidenta pe greabanul caruia mi-am calarit
      (niciodata cu suficienta solicitudine)
      miriadele custi efigii de facto ale starii de a fi
      decaloage senine picura din lumânari pe sfârsite,
      (simple proptele de lemn)
      concluzii de sare pironite pe epiderma.
      Ah, niciodata n-o sa-mi iert
      Aceasta emixtiune în necunostinta de cauza.
     
     
     
      VI.
      DECENTELE ARIPI
     
      rugaciunea habitat al penelor albe
      îmbraca îngerii din cap pâna-n picioare
      chivernisindu-i,
      deshumând credinta în strigat,
      Când nu exista ruga, îngerii sunt goi.
     
     
     
      VII.
     
      moartea
      umbra perfecta a vietii
      se insinueaza meticulos ca o terapie misionara
      în preajma
      copacii sughit pomeniti de caderea frunzelor
      sonerii impacientate incendiaza linistea
      anuntându-i prezenta dincolo de usa
      peretii mei poarta amprente digitale si
      transparenta unei lumi murale se justifica,
      ceasul bisericii centrale bate într-una ca un
      sisif alergând între viata si moarte
      pendulul hârjonindu-se cu Timpul (implacabilul domn)
      se propteste
      uneori de frontispiciul tacerii
      alteori de osemintele secundelor plângând alb
      în hohote negre
      strigoii lor
      îngerii secundelor
      figuranti prost platiti ai transcendentei
      spionii nostri de toate zilele de toate
      noptile îmbrâncite pe trotuarele fricii
      smulgând scalpul fiecarui rasarit si redându-le
      memoriei idolatru colectionar pitit în penumbra
      de unde mânuieste
      cu îndemânare malitioasa
      toate sforile prin care ne putem declina identitatea.
      E mare furtuna, da, cu atât mai mare
      cu cât paharul e mai mic nu demult
      recunoscând într-un proces cu usile închise
      ca în noaptea cu luna plina
      am fost violata de o Masca
      am spus ca Pirandello avea si el dreptate
      - Toate mastile sunt imperfecte! -
      dar Aceasta, domnilor, Aceasta
      care m-a posedat facând oficiile agoniei
      era o Masca perfecta si
      niciodata nu mi-as fi putut imagina
      ca exista perfectiune.
     
     
     
      VIII.
     
      zi si noapte îmi împart iubirea
      ea nu-i niciodata a mea
      îmi apartine pe jumatate de fapt
      foarte multe lucruri îmi apartin pe jumatate
      am constatat
      chiar si moartea apartine vietii
      pestii cu pene acelor de ceasornic
      înca veghind ca lucrurile sa ramâna
      ceea ce sunt. Simt cum exist în fiecare
      din ele pulsul lor pulsul meu
      sinele meu devastând sinele lor
      mimetismul acestei fraze e pasare de prada
      aparatinând si ea vazduhului apartinând si ea
      cuvintelor al caror înteles ticaie
      pe masura ce sângele coboara di nmine
      (nici nu stiu daca este al meu
      sau îl împart dintotdeauna cu un zeu vecin).
     
     
     
      IX.
     
      oglinzile trupului meu
      iluzia ciobului departe
      secole siroind pe trotuare
      sângerând la fiece cotitura
      ba la un picior, ba la o mâna
      ba la un ochi de fântâna
      chipul meu desfrunzit în sângele lor
      e tarâna.
      Prea târziu m-am nascut pentru a ma oglindi
      în izvor
      prea repede pentru a ma regasi în ocean
      mai degraba în noapte, mai degraba-n copac
      în pamânt sau în soapte.
     
     
     
      X.
     
      cadru patat cu îngeri varuiti reconstituind un décor
      feminin
      unde ploua diurn ca un remember bacovian
      albul ajustându-se în negru vizavi un carpe diem
      rabufnitor si
      complicata placere de a fi unu dormiteaza sub pietricele
      filosofale.
      Totul
      pâna si firimiturile regale ale unei promisiuni politice
      catapultata din boxa unei candidaturi
      Se izbeste de aceasta scursoare placentara
      tremurând pe când parte din viscere parte din creier
      parte din ochi.
     
     
     
      XI.
      FARA TITLU
     
      Vine un socrate de paie
      se-aseaza pe singuratatea mea
      si prinde a ma mosi cu un fus de tors lâna
      ce se numea maieutica
      Asa am îmbracat mieii care dârdâiau
      sub ploaia rece
      la urma de tot
      vine o pasare neagra
      se-aseaza pe ulucile suflarii
      si prinde a croncani
      - Hrrrsti, hrrrsti! striga pielea de pe mine.
     
     
     
      XII. FARA TITLU
     
      De umarul zilelor mai speram sa ma sprijin, când
      adulmecata de talpile oarbe ale îngerului, când
      împroscata cu o pasare mare, neagra
      ce rasarise din coastele mele
      mi-am zis ca a venit vremea sa-mi îngrop obrazul
      în palmele timpului si sa adorm.
      - O, pasare, nu pune mâna pe sforaitul meu!
      am strigat, trezindu-ma din vis.
     
     
     
      XIII.
      NOROC CU LEGEA GRAVITATIEI
      Pentru George
     
      Cade soarele pe tâmplele frunzelor
      ranind clorofila
      Cade primavara în bratele liliacului
      ranind aerul
      Cade verdele în pamând
      ranind iarba
      si eu,
      Cad în bratele tale
      ranind iubirea.
     
     
     
      XIV.
      LASAREA ÎN PIATRA
     
      Lasa-ma sa te înzeiesc, trup,
      atât de neadevarat încât ai putea fi
      orice altceva
      copac
      pasare
      vazduh fara aer.
      Cuvintele înfrunzesc piatra
      care începe sa dea din aripi, pâna când
      atinge cu fâlfâitul ei
      privirea acest accesoriu al vederii,
      pâna când, înecând-o în propriul fâlfâit,
      atinge ochiul triunghiular
      din crestetul cerului.
      Iubesc starea pietrei,
      pentru ca ea
      este mama de drept a tuturor statuilor.
     
     
     
      XV. CEVA MA LASA RECE
     
      Eu nu sunt decât o alta pasare
      purtând în cioc oasele mele,
      eu nu sunt altceva decât un copac cu frunze minerale.
      Ceva ma lasa rece!
      Ceva ma lasa rece când
      mortii altor vieti stau cu spinarile
      lipite de privirea mea, nimic altceva
      decât o coloana vertebrala.
      Fiecare vertebra scrijeleste cu sârg,
      ceva ce ma lasa rece.
      Doamne, nu mai vreau sa adorm!
      Fiecare somn e un sicriu
      din care cu greu ma trezesc
      dând la o parte lespedea zorilor,
      spalându-mi stelele ratacite printre gene
      visele topite pe cerul gurii,
      înfulecând cucurigul din gâtlejul cocosilor isterizati.
      Doamne, trezeste-te la realitate,
      si nu mai visa mineral!
     
     
     
      XVI.
     
      Când amintirile sunt amintiri îngeresti
      Când gusturile sunt gusturi îngeresti
      Când limba vorbeste o limba îngereasca
      Când pâna si oglinda te priveste pe îngereste
      Este foarte greu sa scapi de aripi.
     
     
     
      XVII.
     
      Caci eu un om de sânge sunt, si-atât,
      Un om de sânge cald,
      de sânge rece,
      soarta botezând cu moartea.
      Luminând lumine-n lumi, lumine,
      Nici o pasare nu vine,
      De-acum n-o sa mai lumine.
      Caci eu un om de sânge sunt, si-atât,
      Un om de sânge cald, de sânge rece.
     
     
     
      XVIII.
     
      Suspendata între flux si reflux
      Memoria
      Arunca cu uitare în ochii luminii
      Lasând întunericul sa nasca vedere.
     
     
     
      XIX.
     
      1.
      copacii împlinesc voia frunzelor
      ca si poetul voia mortii, dar
     
      2.
      Timpul nu este un zeu
      nici secundele îngerii vestitori ai lui.
      Moartea nu este un zeu
      nici viata îngerul vestitor al ei
      si iarasi zic:
     
      3.
      - Scapa de sirul de sfinti
      ce postesc la portile zilei
      Arunca afurisita de dalta
      încaleca pe spinarea mea
      si vino sa cunosti cerul.
     
     
     
      XX.
      FOSILA VIE
     
      Devenind o specie pe cale de disparitie
      Iubirea se decise sa intre în rezervatii
      Lasându-ne s-o privim de pe margini.
      Mi-o amintesc perfect din pozele bunicii:
      Vietate salbatica zburdând în libertate
      pe pajistea sufletelor noastre.
     
     
     
      XXI. FARA TITLU
     
      numai viata mea
      desparte lumina de întueric
      numai carnea fructului
      sta între coaja si sâmbure
      numai pielea de pe mine
      sta între sângele meu si sângele tau
      numai eu si cu mine
      desparte iubirea de tine
      Se întuneca de ziua întomnându-se de vara
      Numai eu,
      stau între mine si mine.
     

© Copyright Mihaela Vârlan
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online