|
|
La urma urmelor
| | Mirosea puternic a carne de curcubeu nenascut |
|
|
| |
| |
|
Publicat Duminică, 16 Martie 2003, ora 10:05
LA URMA URMELOR
I.
Iau inima si o vântur prin aer
cu sânge cu tot,
o spal în apele ploii,
o usc în bataia soarelui,
si o zdrobesc sub talpa iubirii.
În mers, ma frec de cenusa altora,
iar când pielea se va toci îndeajuns,
la urma urmelor,
o sa-mi iau inima si o s-o înabus
în poalele mortii.
II.
Doamne, apara-ma
de grindina batailor de clopote
înlocuind bataile inimii mele,
înlocuindu-ma,
locuindu-ma.
Si parca ma desprind de coloana
Si parca ma desprind de pe os
Si parca plâng,
dar fara organul de plâns
Si râd parca, dr fara organul râsului,
Ochiul a renuntat la privire
Tacerea se strânge în jurul meu
de parca-ar fi intrat
la apa,
Iar tu,
congelata în antecamera unei priviri
înmarmurita în cenusa unui ochi
mergând
dezbaram îngerii
(îngerii lungi si striviti
de astigmatism ai lui El Greco)
de tot felul de prisosinti
Mirosea puternic a carne
de curcubeu nenascut.
III.
zâmbesc si deasupra cer
cad în genunchi îngerii
se pateaza de remuscari
si pene de gaina
zâmbesc din nou
salut încaperea
fac o reverenta
si ma pliez la loc
deasupra vecinul
în camera alaturata vecinul
si jos vecinul
cânta la clavicembalul
împutinat de vreme
din gura-mi curg urmele
unei viitoare dimineit
si timpul se întinde
adorm linistita
îmi sorb cafeaua
dar asta nu este un antidot grozav
contra petelor de rugina
ce-mi acopera obrazul
stau într-o expectativa marmoreeana
cu sufletul ingerat de secunde
zacând sub epitaf
întorcând capul la fiece cotitura
spre crucile desertului
(cadavre abandonate)
si mângâind carnea
vulturilor decedati
rog un zeu longeviv
(cel mai longeviv dintre toti)
sa arunce cu ciuperci
în capetele noastre
gaurite prin care tâsnesc
fântânile arteziene
ca adevarate focuri de artificii.
IV.
Calc urât mirositor
într-o lume a penelor albe
Albul
nu este culoare
închipuirea este alba
strigatul lui Munch este alb
somnul
moartea
întunericul
starea si eu
care iubesc atât de mult albul.
Ochiul purtat în lesa
pe raza unor plimbari
cutremurator de lungi
plimbari diurne,
plimbari nocturne
asezându-si în rastimpuri
cataracta pe fâsia de înger
a unei iubiri
întâmplator traite
gambele de mers în idiomuri mute
întinzându-si oasele
la uscat pe prispa cotropita
de un soare interminabil
sufletul zigurat
crescând din pântecele
unei mame pierdute
asteptând vergile ploii
anuntate la mass-media
dincolo de care nu exista
mirosul prajiturii cu frisca
înainte de care
cu atât mai putin
doar un asfintit improbabil
si eu
care iubesc atât de mult albul.
V.
Ombilicul meu cercetat cu minutiozitate
de maretia elefantilor orbi
se pliaza ordonat în dulapul atâtor generatii
iar pentru a nu distona vaga solmizatie diurna
cauta sa nu paraseasca cadrul caci i-ar fi fatal
fara drept de apel ar fi penalizat cu rânjete solemne
si vândut pe dolari americani.
Fara odihna, iata cum cei dragi, biciuesc,
spre îmblânzire, zi si noapte,
unghiul de incidenta pe greabanul caruia mi-am calarit
(niciodata cu suficienta solicitudine)
miriadele custi efigii de facto ale starii de a fi
decaloage senine picura din lumânari pe sfârsite,
(simple proptele de lemn)
concluzii de sare pironite pe epiderma.
Ah, niciodata n-o sa-mi iert
Aceasta emixtiune în necunostinta de cauza.
VI.
DECENTELE ARIPI
rugaciunea habitat al penelor albe
îmbraca îngerii din cap pâna-n picioare
chivernisindu-i,
deshumând credinta în strigat,
Când nu exista ruga, îngerii sunt goi.
VII.
moartea
umbra perfecta a vietii
se insinueaza meticulos ca o terapie misionara
în preajma
copacii sughit pomeniti de caderea frunzelor
sonerii impacientate incendiaza linistea
anuntându-i prezenta dincolo de usa
peretii mei poarta amprente digitale si
transparenta unei lumi murale se justifica,
ceasul bisericii centrale bate într-una ca un
sisif alergând între viata si moarte
pendulul hârjonindu-se cu Timpul (implacabilul domn)
se propteste
uneori de frontispiciul tacerii
alteori de osemintele secundelor plângând alb
în hohote negre
strigoii lor
îngerii secundelor
figuranti prost platiti ai transcendentei
spionii nostri de toate zilele de toate
noptile îmbrâncite pe trotuarele fricii
smulgând scalpul fiecarui rasarit si redându-le
memoriei idolatru colectionar pitit în penumbra
de unde mânuieste
cu îndemânare malitioasa
toate sforile prin care ne putem declina identitatea.
E mare furtuna, da, cu atât mai mare
cu cât paharul e mai mic nu demult
recunoscând într-un proces cu usile închise
ca în noaptea cu luna plina
am fost violata de o Masca
am spus ca Pirandello avea si el dreptate
- Toate mastile sunt imperfecte! -
dar Aceasta, domnilor, Aceasta
care m-a posedat facând oficiile agoniei
era o Masca perfecta si
niciodata nu mi-as fi putut imagina
ca exista perfectiune.
VIII.
zi si noapte îmi împart iubirea
ea nu-i niciodata a mea
îmi apartine pe jumatate de fapt
foarte multe lucruri îmi apartin pe jumatate
am constatat
chiar si moartea apartine vietii
pestii cu pene acelor de ceasornic
înca veghind ca lucrurile sa ramâna
ceea ce sunt. Simt cum exist în fiecare
din ele pulsul lor pulsul meu
sinele meu devastând sinele lor
mimetismul acestei fraze e pasare de prada
aparatinând si ea vazduhului apartinând si ea
cuvintelor al caror înteles ticaie
pe masura ce sângele coboara di nmine
(nici nu stiu daca este al meu
sau îl împart dintotdeauna cu un zeu vecin).
IX.
oglinzile trupului meu
iluzia ciobului departe
secole siroind pe trotuare
sângerând la fiece cotitura
ba la un picior, ba la o mâna
ba la un ochi de fântâna
chipul meu desfrunzit în sângele lor
e tarâna.
Prea târziu m-am nascut pentru a ma oglindi
în izvor
prea repede pentru a ma regasi în ocean
mai degraba în noapte, mai degraba-n copac
în pamânt sau în soapte.
X.
cadru patat cu îngeri varuiti reconstituind un décor
feminin
unde ploua diurn ca un remember bacovian
albul ajustându-se în negru vizavi un carpe diem
rabufnitor si
complicata placere de a fi unu dormiteaza sub pietricele
filosofale.
Totul
pâna si firimiturile regale ale unei promisiuni politice
catapultata din boxa unei candidaturi
Se izbeste de aceasta scursoare placentara
tremurând pe când parte din viscere parte din creier
parte din ochi.
XI.
FARA TITLU
Vine un socrate de paie
se-aseaza pe singuratatea mea
si prinde a ma mosi cu un fus de tors lâna
ce se numea maieutica
Asa am îmbracat mieii care dârdâiau
sub ploaia rece
la urma de tot
vine o pasare neagra
se-aseaza pe ulucile suflarii
si prinde a croncani
- Hrrrsti, hrrrsti! striga pielea de pe mine.
XII. FARA TITLU
De umarul zilelor mai speram sa ma sprijin, când
adulmecata de talpile oarbe ale îngerului, când
împroscata cu o pasare mare, neagra
ce rasarise din coastele mele
mi-am zis ca a venit vremea sa-mi îngrop obrazul
în palmele timpului si sa adorm.
- O, pasare, nu pune mâna pe sforaitul meu!
am strigat, trezindu-ma din vis.
XIII.
NOROC CU LEGEA GRAVITATIEI
Pentru George
Cade soarele pe tâmplele frunzelor
ranind clorofila
Cade primavara în bratele liliacului
ranind aerul
Cade verdele în pamând
ranind iarba
si eu,
Cad în bratele tale
ranind iubirea.
XIV.
LASAREA ÎN PIATRA
Lasa-ma sa te înzeiesc, trup,
atât de neadevarat încât ai putea fi
orice altceva
copac
pasare
vazduh fara aer.
Cuvintele înfrunzesc piatra
care începe sa dea din aripi, pâna când
atinge cu fâlfâitul ei
privirea acest accesoriu al vederii,
pâna când, înecând-o în propriul fâlfâit,
atinge ochiul triunghiular
din crestetul cerului.
Iubesc starea pietrei,
pentru ca ea
este mama de drept a tuturor statuilor.
XV. CEVA MA LASA RECE
Eu nu sunt decât o alta pasare
purtând în cioc oasele mele,
eu nu sunt altceva decât un copac cu frunze minerale.
Ceva ma lasa rece!
Ceva ma lasa rece când
mortii altor vieti stau cu spinarile
lipite de privirea mea, nimic altceva
decât o coloana vertebrala.
Fiecare vertebra scrijeleste cu sârg,
ceva ce ma lasa rece.
Doamne, nu mai vreau sa adorm!
Fiecare somn e un sicriu
din care cu greu ma trezesc
dând la o parte lespedea zorilor,
spalându-mi stelele ratacite printre gene
visele topite pe cerul gurii,
înfulecând cucurigul din gâtlejul cocosilor isterizati.
Doamne, trezeste-te la realitate,
si nu mai visa mineral!
XVI.
Când amintirile sunt amintiri îngeresti
Când gusturile sunt gusturi îngeresti
Când limba vorbeste o limba îngereasca
Când pâna si oglinda te priveste pe îngereste
Este foarte greu sa scapi de aripi.
XVII.
Caci eu un om de sânge sunt, si-atât,
Un om de sânge cald,
de sânge rece,
soarta botezând cu moartea.
Luminând lumine-n lumi, lumine,
Nici o pasare nu vine,
De-acum n-o sa mai lumine.
Caci eu un om de sânge sunt, si-atât,
Un om de sânge cald, de sânge rece.
XVIII.
Suspendata între flux si reflux
Memoria
Arunca cu uitare în ochii luminii
Lasând întunericul sa nasca vedere.
XIX.
1.
copacii împlinesc voia frunzelor
ca si poetul voia mortii, dar
2.
Timpul nu este un zeu
nici secundele îngerii vestitori ai lui.
Moartea nu este un zeu
nici viata îngerul vestitor al ei
si iarasi zic:
3.
- Scapa de sirul de sfinti
ce postesc la portile zilei
Arunca afurisita de dalta
încaleca pe spinarea mea
si vino sa cunosti cerul.
XX.
FOSILA VIE
Devenind o specie pe cale de disparitie
Iubirea se decise sa intre în rezervatii
Lasându-ne s-o privim de pe margini.
Mi-o amintesc perfect din pozele bunicii:
Vietate salbatica zburdând în libertate
pe pajistea sufletelor noastre.
XXI. FARA TITLU
numai viata mea
desparte lumina de întueric
numai carnea fructului
sta între coaja si sâmbure
numai pielea de pe mine
sta între sângele meu si sângele tau
numai eu si cu mine
desparte iubirea de tine
Se întuneca de ziua întomnându-se de vara
Numai eu,
stau între mine si mine.
© Copyright Mihaela Vârlan
|
Nu există nici un comentariu |
|
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii.
Comentariul nu poate include link-uri.
Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|
|
|
fantasy 
SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie