evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului XXX  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Enigma de cristal  -  Inelul de platină  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Luminile oraşului IX  -  Praf minune (II)  -  Gândacul  -  Valoare reziduală  -  Iluzia viselor  -  Mr. Loverman  -  Luminile oraşului  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Soldatul  -  Luminile oraşului XII  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Învingătorul ia totul  -  Fluturi  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Experienţa însoţeşte sensul ascuns al misiunii noastre  -  Meduza (IX)  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  BO  -  Casa nebunilor  -  Vatmanul - O pasiune  -  Coşmar  -  Mărturisirea lui Abel  -  Odă pentru Măria Sa, Îngerul nostru  -  Călătorie la Muzeul Quale  -  Jocul Zeilor (VI)  -  Lumină dublă  -  Sfântul  -  Luminile oraşului XIX  -  Pescarul la apus  -  Invizibilul  -  Meduza (II)  -  Strada castelului : Câte lumi  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  Homus trolEIbuzus  -  John-486  -  Halta părăsită  -  Dincolo de evoluţie  -  ªahul de duminică  -  Sunet pentru suflet  -  Lumina neagră  -  Muzeu Apocaliptic  -  Floarea de loldilal  -  Imdiola


Scrisoare pentru mama

Angela Baciu



Publicat Sâmbătă, 15 Mai 2010, ora 17:20

      I
     
      De Paşti,
      Am ajuns la 38 de ani
      şi am trăit mai mult decât alţii
      în 80, ce spun, 100 de ani,
      pielea mea transparentă,
      de copil
      timid, prea timid,
      cu ochi mari, negri,
      plângeam din orice,
      firavă cum eram,
      mă împleticeam la fiecare pas,
      mâna mamei – dreapta
      – îmi strângea încheietura
      să nu cad.
      ce picioare frumoase avea mama,
      în sandale grena cu
      tălpile groase şi taior la modă,
      „sare şi piper”, ce denumire
      mai era şi asta, taior pipit,
      se numea
      EU
      Nu aveam nici un rost,
      MAMA ERA SINGURUL MEU ROST !
      şi îmi doream să fiu ca ea.
      ADOLESCENŢA – un fel de
      muţenie
      fără chip
      cu poza lui Nichita lipită pe uşă,
      o oarecare luciditate,
      spintecam
      în fiecare zi dezordinea
      din suflet de sus în jos
      şi priveam prin fereastra dormitorului
      Biserica Trei Ierarhi.
      în fiecare noapte scriam în jurnal,
      tare îşi mai dorea mama să citească măcar două rânduri,
      să vadă ce scriu
      despre ea.
      adormeam.
      până la 9 ajungea pojghiţa aceea lucioasă a nopţii.
     
      II
     
      şi brusc mi-am dat seama că toate amintirile mele,
      ale noastre,
      mă însoţesc, merg cu mine peste tot.
      păna la 9 ani ce-a fost ?!
      zâmbetul mamei, sticlele de cico, căţelul roz din pluş,
      luat pe-o trotinetă verde, răţusca brodată de deasupra uşii
      (când am plecat a rămas acolo)
      trandafirul din broşa mamei,
      inelul ei cu piatră albastră, purtat
      pe inelar.
      până la 19 ani ce-a fost ?!
      am redescoperit jurnalul, meditaţiile, nesfârşitele probleme
      de matematică din gheba, comentariile literare, examene,
      prima întâlnire la Pescaru, într-un început de toamnă,
      un film la cinematograf,
      stăteam în ultimele rânduri să ne ţinem de mână
      disperarea de a trăi mai repede, de a iubi
      totul
      deodată, de a râde,
      bucuria plimbărilor
      pe ‘libertatea’ văndută ieftin.
      ce frumoasă era Dunărea
      din ochii mei de atunci !
      DA, ACEI ANI I-AM PIERDUT PENTRU TOTDEAUNA.
      cu timpul m-am văzut mai bine,
      am ales să nu fiu niciodată singură,
      mai ales în ziua
      nunţii. mireasă tânără în caleaşca trasă de cai albi,
      mama-tata-eu-tu ,
      m-am cercetat de atunci
      pe toate feţele –
      luna de miere într-un hotel vechi, de provincie ,
      apoi
      fericirea de la malul mării, l-am adorat, l-am privit dormind,
      l-am iubit, i-am citit toate versurile mele m-a ascultat
      mereu
      mereu
      eu şi el într-o fotografie, la mare, cu pălăria de pai
      albastră şi doi câini uriaşi –
      simţi nisipul fierbinte şi astăzi,
      îl mai simţi?
      lung şi chinuitor început, ştiai mamă ?
      în locul în care respiram eu, erai şi tu...
      trecut-au anii...
      aşa cum trăia el, trăiam şi eu,
      cu forţă,
      cu disperarea, cu nebunia de a mai câştiga o zi,
      de a învinge.
      la 28 de ani… am avut o revelaţie :
      IADUL E AICI PE PĂMÂNT !
      printre noi, viaţa nu ne aparţine
      trăim haotic, străini,
      fără umbre – destinul este mereu cu un pas înaintea noastră
      şi hotărăşte.
      trăiam doar clipa,
      apoi am înţeles -
      în spatele aparenţei nu există decăt VIDUL!
      nu mai aveam nimic,
      doar încleştarea,
      echilibrul nu mai exista, s-a prăbuşit
      odată cu tinereţea,
      odată cu străngerea mâinii mamei
      odată cu BOALA.
     
      III
     
      joc trist, durere permanentă
      recunosc, trişez mamă,
      confecţionez noaptea iluzii,
      îmi impun fericirea şi sperii moartea, o alung,
      trişez furând din tinereţea altora, am devenit un
      personaj ideal,
      un simbol al puterii şi energiei,
      ori tu ştii, mamă,
      dincolo de fiinţa mea
      nu e decât deşertul.
      După… 30 de ani, mamă, nu mai există jurnal, nu mai există
      timp, totul se scrie pe suflet şi pe chipul meu,
      cu
      litere mari, acum poţi să mă citeşti, mamă, trăiesc
      între viaţa adevărată şi propriile mele halucinaţii.
      Lumea fantasmelor a devenit o poartă,
      O altă poarta...
     
     


     
      Levél anyámnak
     
      I
     
      Húsvétkor
      38 éves lettem és többet éltem, mint mások
      80, mi több, 100 év alatt, bõröm áttetszõ, mint egy babáé
      félénk, túl félénk voltam
      nagy, fekete szemekkel
      minden megríkatott
      törékeny lévén,
      megbotlottam minden lépésnél,
      anyám jobb keze fogta csuklómat, hogy el ne essek.
      milyen szép lábai voltak anyámnak vastag talpú
      cipõjében „só és bors” kosztümben, az akkori divat
      szerint, micsoda elnevezés
      ÉN
      Csak éltem céltalanul
      ANYÁM VOLT ÉLETEM EGYETLEN ÉRTELME.
      olyan szerettem volna lenni mint õ.
      a KAMASZ LÉT:
      egy képtelen
      némaság.
      Nichita képe az ajtóra ragasztva, némi józanság,
      felmetszettem,
      nap mint nap a lelkem
      rendetlenségét fentrõl lefelé
      és bámultam hálószobám ablakából
      a Trei Ierarhi templomot.
      minden éjjel naplót írtam
      anyám nagyon szeretett volna legalább néhány sort elolvasni
      hogy megtudja, mit írok
      róla.
      Belealudtam…
      a 9-ik emeletig emelkedett az éj sima selyme.
     
      II
     
      És hirtelen rádöbbentem, hogy minden emlékem,
      minden emlékünk
      elkísér engem mindenhova.
      9 éves koromig mi volt ?!
      anyám fiatal mosolya, ci-co üdítõs üvegek,
      rózsaszín plüsskutya zöld rolleren, kötött kiskacsa az ajtóm fölött
      (amikor eljöttem, ott maradt)
      a rózsa anyám brossán,
      kékköves gyûrûje
      az ujján.
      És 19 éves koromig mi volt ?!
      újra felfedeztem a naplóírás örömeit, az elmélkedést,
      végtelen matematika feladatok, irodalmi elemzések, vizsgák
      az elsõ találka a Halászban egy õszelõn
      egy film a moziban,
      az utolsó sorban, fogtuk egymás kezét.
      a kétségbeesés, hogy le ne késsük az életet, a szerelmet
      mindent
      egyszerre, a nevetést
      a séták örömét
      az olcsón eladott „szabadságot”
      milyen szép volt a Duna
      akkori szemeimben…
      igen , azok az évek örökre elt ûntek !
      idõvel egyre jobban megismertem magam
      leráztam magamról a magányt
      az esküvõm napján végleg.
      Ifjú menyasszony fehér lovak vontatta hintón,
      anyám-apám-én-te
      azóta minden lányban megvizsgáltam magam
      mézeshetek egy ódon, vidéki szállóban,
      aztán
      boldogság a tenger partján,
      imádtam, néztem ahogy alszik,
      szerettem, elolvastam neki összes versemet,
      mindig meghallgatta,
      mindig.
      én és õ a tengeren egy képen kék szalmakalapban
      két óriás kutyával –
      ma is érzed a homok forróságát?
      érzed még?
      hosszú és fájdalmas kezdet, tudtad anyám?
      ott voltál te is, ahol én lélegeztem…
      az évek elrohantak…
      ahogy õ élt, úgy éltem én is,
      erõfeszítésekkel,
      kétségbeesetten, õrült akarással, hogy nyerjünk még egy napot,
      hogy gyõzzünk.
      …28 éves koromban rádöbbentem:
      A POKOL ITT VAN A FÖLDÖN!
      közöttünk, az élet nem a miénk,
      kaotikusan élünk, idegenül,
      árnyék nélkül – a sors mindig egy lépéssel elõttünk
      és õ dönt.
      a pillanatot éltük csupán,
      aztán megértettem –
      a látszat mögött csak üresség van!
      semmim sem maradt,
      csak az egymásba kapaszkodás,
      az egyensúly megszûnt, összeomlott
      az ifjúsággal
      anyám kézszorításával,
      a BETEGSÉGGEL együtt
     
      III
     
      szomorú játék, állandó fájdalom
      beismerem, anyám, csalok,
      éjjel illúziókat szövök,
      erõltetem a boldogságot, és elijesztem a halált, elûzöm,
      csalok, ellopom mások ifjúságát,
      eszményi személyiség
      lettem, az erõ és energia szimbóluma,
      csak te tudod, anyám,
      lényem mögött
      a sivatag nyújtózik.
      35 éves korom után már nem írtam naplót, anyám, megszûnt
      az idõ, mindent egyenesen a lelkemre és az arcomra
      írok
      nagybetûkkel, most elolvashatod anyám
      a valódi élet és képzelgéseim között élek.
      A fantáziák világa kaput nyitott,
      Egy másik kaput…
     

© Copyright Angela Baciu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online