evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Nouăsprezece zile (I)  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Mamal - Beciul  -  Fluturi  -  Somnul uitării  -  Citadela Asociaţiei  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  ROV-27  -  Primăvara nucleară  -  Război obişnuit  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Icoana  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Aripile din cer  -  Luminile oraşului IX  -  Luminile oraşului XIX  -  Gheşeft  -  Je t'aime mélancolie  -  Nebunul  -  Coconul  -  În beci  -  Învingătorul ia totul  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Sunet pentru suflet  -  Începutul  -  2 fast 4 you  -  Din vitrină  -  Curândul  -  Omul apropiat  -  System Error  -  Fotografii  -  Sub nori  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Ziua în care a dispărut Mircea  -  Om vs. cyborg  -  Corabia nebunilor  -  Starea de trecere  -  Mamă de duminică  -  Visul  -  În vizită la psihiatru  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Mărire şi decădere  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Piese de muzeu  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Vânzatorul  -  Luminile oraşului XXVI  -  Omul cu păsări  -  Viola


Moartea Nebunului

Gheorghe Rogoz



Publicat Sâmbătă, 15 Mai 2010, ora 17:50

      Timpul lasă urme în turbate minţi.
      Lumina străpunge icoane de sfinţi.
     
      La un ceas de rugă, într-un sat uitat,
      Nemurirea plânge, pe un trup plecat.
     
      În tăcerea seacă, răstignită-n strană,
      Nimeni nu mai varsă,
      lacrimă de mamă.
     
      Lung şi trist răsună, dangătul de veci.
      Pomenirea-i fadă, în cuvinte seci.
     
      Căci a fost Nebunul,
      doar un biet sărman,
      Ce-a murit aiurea, la cap de lan.
     
      Nimeni nu mai ştie, din ce a trăit.
      Rar primea pomană; puţini l-au cinstit.
     
      Nu ruga pe nimeni; nu cerşea de fel.
      Le spunea în faţă, că-s mai răi ca el.
     
      Vorba lui strivită, de un glas ciudat,
      Le-amintea de Domnul, hulit şi uitat.
     
      Îngâna cuvinte, cu şi fără rost.
      Rar sclipea ideea; dură, nu de prost.
     
      N-a putut un biet nebun, când şi cum să tacă.
      Preotul s-a îndurat, slujba să îi facă.
     
      În uitarea serii, părăsit în casă,
      Un „ceva” scâncea, lâng-un colţ de masă.
     
      Blana zdrenţuită, pudrată de colb,
      Ruşina privirea, neamului meu orb.
     
      Îi fusese sfetnic, în priveghi de noapte,
      Îi furase-un zâmbet, tolănit pe spate.
     
      Împărţise pâinea, neagră şi scorţoasă,
      Îi duse-se osul, rar căzut sub masă.
     
      Somnul îi veghease şi în zi de hram,
      Alungase cioara, neagră de pe ram.
     
      Îşi privea stăpânul, fără să-nţeleagă,
      Cum de moare singur, printre-o lume-ntreagă.
     

© Copyright Gheorghe Rogoz
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online