evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Novicele  -  Submarinul Roşu  -  Psihopatul  -  Cărăușul  -  La frontieră  -  Jocul Zeilor (I)  -  Luminile oraşului XXX  -  În beci  -  Peştera I  -  Alertă !  -  ªarpele Midgardului  -  Kamikaze  -  Resacul Timpului  -  Norma  -  Lumină dublă  -  Duhovnicul  -  Luminile oraşului IX  -  Dl. Ics  -  Îndelunga aşteptare  -  Interferenţe  -  Luminile oraşului XI  -  Gondolierul  -  Arta de a purta un război  -  Asaltul  -  Damnarea numelui  -  Sub nori  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Străinul  -  Cerc la persoana întâi  -  Povestea unui suflet  -  Prima pagină  -  Pacientul  -  Calul cruciatului  -  Pescarul la apus  -  Gândacul  -  Praf minune (III)  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Pierderea  -  Exterminatorul  -  Children of mine  -  Extratereştrii alienaţi  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  Fata morgana  -  Evadare din Paradis  -  Jocul Zeilor (VI)  -  De o sută de ori Adrian  -  Luminile oraşului XVII  -  La copcă  -  Visătorul  -  Chat Room


Moartea Nebunului

Gheorghe Rogoz



Publicat Sâmbătă, 15 Mai 2010, ora 17:50

      Timpul lasă urme în turbate minţi.
      Lumina străpunge icoane de sfinţi.
     
      La un ceas de rugă, într-un sat uitat,
      Nemurirea plânge, pe un trup plecat.
     
      În tăcerea seacă, răstignită-n strană,
      Nimeni nu mai varsă,
      lacrimă de mamă.
     
      Lung şi trist răsună, dangătul de veci.
      Pomenirea-i fadă, în cuvinte seci.
     
      Căci a fost Nebunul,
      doar un biet sărman,
      Ce-a murit aiurea, la cap de lan.
     
      Nimeni nu mai ştie, din ce a trăit.
      Rar primea pomană; puţini l-au cinstit.
     
      Nu ruga pe nimeni; nu cerşea de fel.
      Le spunea în faţă, că-s mai răi ca el.
     
      Vorba lui strivită, de un glas ciudat,
      Le-amintea de Domnul, hulit şi uitat.
     
      Îngâna cuvinte, cu şi fără rost.
      Rar sclipea ideea; dură, nu de prost.
     
      N-a putut un biet nebun, când şi cum să tacă.
      Preotul s-a îndurat, slujba să îi facă.
     
      În uitarea serii, părăsit în casă,
      Un „ceva” scâncea, lâng-un colţ de masă.
     
      Blana zdrenţuită, pudrată de colb,
      Ruşina privirea, neamului meu orb.
     
      Îi fusese sfetnic, în priveghi de noapte,
      Îi furase-un zâmbet, tolănit pe spate.
     
      Împărţise pâinea, neagră şi scorţoasă,
      Îi duse-se osul, rar căzut sub masă.
     
      Somnul îi veghease şi în zi de hram,
      Alungase cioara, neagră de pe ram.
     
      Îşi privea stăpânul, fără să-nţeleagă,
      Cum de moare singur, printre-o lume-ntreagă.
     

© Copyright Gheorghe Rogoz
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online