evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Octopolul  -  Jocul  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Visul demiurgului  -  Lumea lui Ingo  -  Sedrina  -  Ulysse şi Hector  -  Unde dai şi unde crapă!  -  Luminile oraşului XI  -  Bodaproste  -  Casa galbenă  -  Pânza de paianjen  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Zori  -  Penato e căutat de prieteni  -  Pastel  -  Poveste de culcare  -  Melodia care nu se aude  -  Meduza (X)  -  Cincizeci  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Diamantul  -  Comando Fox  -  Furnizorul de vise  -  System Error  -  Meduza (IX)  -  Dincolo de evoluţie  -  Floarea de loldilal  -  Un pahar de vin  -  Lumea prin ţeava puştii  -  Clocitorul Josh  -  Dependent TV  -  Ultima eclipsă (II)  -  Geneza  -  Universul lent  -  Inelele lui Saturn  -  ªi atunci...  -  Novo Homo Sapiens  -  În vizită la psihiatru  -  Eu, Singularul Absolut  -  Ziua în care a dispărut Mircea  -  Poveste cu un cui  -  Cel care nu mai e  -  Omul apropiat  -  Atalia  -  În căutarea zborului  -  O şansă pentru câţiva  -  Almateea  -  O dimineaţă perfectă  -  Misiunea


Moartea Nebunului

Gheorghe Rogoz



Publicat Sâmbătă, 15 Mai 2010, ora 17:50

      Timpul lasă urme în turbate minţi.
      Lumina străpunge icoane de sfinţi.
     
      La un ceas de rugă, într-un sat uitat,
      Nemurirea plânge, pe un trup plecat.
     
      În tăcerea seacă, răstignită-n strană,
      Nimeni nu mai varsă,
      lacrimă de mamă.
     
      Lung şi trist răsună, dangătul de veci.
      Pomenirea-i fadă, în cuvinte seci.
     
      Căci a fost Nebunul,
      doar un biet sărman,
      Ce-a murit aiurea, la cap de lan.
     
      Nimeni nu mai ştie, din ce a trăit.
      Rar primea pomană; puţini l-au cinstit.
     
      Nu ruga pe nimeni; nu cerşea de fel.
      Le spunea în faţă, că-s mai răi ca el.
     
      Vorba lui strivită, de un glas ciudat,
      Le-amintea de Domnul, hulit şi uitat.
     
      Îngâna cuvinte, cu şi fără rost.
      Rar sclipea ideea; dură, nu de prost.
     
      N-a putut un biet nebun, când şi cum să tacă.
      Preotul s-a îndurat, slujba să îi facă.
     
      În uitarea serii, părăsit în casă,
      Un „ceva” scâncea, lâng-un colţ de masă.
     
      Blana zdrenţuită, pudrată de colb,
      Ruşina privirea, neamului meu orb.
     
      Îi fusese sfetnic, în priveghi de noapte,
      Îi furase-un zâmbet, tolănit pe spate.
     
      Împărţise pâinea, neagră şi scorţoasă,
      Îi duse-se osul, rar căzut sub masă.
     
      Somnul îi veghease şi în zi de hram,
      Alungase cioara, neagră de pe ram.
     
      Îşi privea stăpânul, fără să-nţeleagă,
      Cum de moare singur, printre-o lume-ntreagă.
     

© Copyright Gheorghe Rogoz
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online