evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Sharia (fragment)  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Servisul Auto  -  Puroi I  -  Orb  -  Clocitorul Josh  -  Bumerangul lui Zeeler  -  Lacrimi de stea  -  Iluzia viselor  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Hora Ielelor, Pensiune II  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Iza  -  Învingătorul ia totul  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Sfârşitul lunii  -  Follow-Me  -  Oglinda  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Luminile oraşului XII  -  Îndelunga aşteptare  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Valoare reziduală  -  Creatorul  -  Cerc la persoana întâi  -  Război obişnuit  -  Vid imprevizibil  -  Poză de buletin  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  Poveste de viaţă  -  Dimineaţă târzie  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Cyborg story  -  Luminile oraşului XIV  -  Începutul  -  Asaltul  -  Joia neagră  -  Curândul  -  Chipul de pe Marte  -  Supravieţuitorul  -  Cap de listă  -  Mutare disciplinară  -  Chat Room  -  Salvatorul  -  Cruciada bucătarilor  -  Mărturisirea lui Abel  -  La lumina...  -  Îngerul cenuşiu - Zora  -  Canicula


O pasăre cenuşie

Adrian Botez



Publicat Sâmbătă, 11 Iunie 2011, ora 13:11

      o pasăre cenuşie stă – şi mă
      priveghează – din copacul ei
      descărnat
     
      ceasul n-a mai găsit de cuviinţă să se
      vădească – şi
      n-a mai sunat
     
      mă priveşte – pasărea cenuşie – ţintă
      în ochi – până mi se răceşte şi
      măduva spinării – până ce îngheaţă
      şi cad din cer – câte
      una sau buluc – stelele – prefăcute –
      şi
      ele – în cenuşă – de
      prezenţa obsesivă (piază rea – pieziş
      ascultată de soarta cea moartă) –
      de prezenţa
      batjocoritoare – cât şi-o vrăjitoare - a
      păsării
     
      de sub pământ bulbucesc
      suspinele unui monstru blajin – care
      hălăduieşte acolo – din veac – ferecat în
      adâncuri
     
      şi faţa pământului se face
      riduri-riduri – de la suspinele
      bietului întemniţat – în propria-i
      necredinţă
     
      ...nu mai am unde fugi – nu mai
      am unde scăpa: toate
      drumurile s-au sinucis: uite
      aşa – s-au strâns
      unul pe altul – de gât – cu
      lungimea lor
      insuportabilă – nejustificabilă – în faţa
      contabililor livizi ai
      universului – năpădit de
      nepăsare - şi de
      buruiana cenuşii
     
      stau – resemnat – ochi în
      găvan gol – cu pasărea
      cenuşie: tot jarul din vine se
      stinge – prelinge – se
      scurge – bucăţi lichide – precum lutul
      asudat de coşmaruri – într-o
      mocirlă: sunt ceasurile
      pe care le-am tot amânat – de la
      viaţă – şi acum – zac îngălate
      îngăimate – cleioase – unele în
      altele îmbrâncite – fără chip
      fandosite – resorbite în orbirea de
      Moarte – în lipsa de
      ecou – de onorabilă – visătoare şi
      aprig – brav vânătoare
      Moarte
     
      ...doar o surzenie cronică
      scrisă în nicio
      cronică – a înjositei prin
      zdrenţuire şi uitare – printre
      schelete umflate de-orgolii călare – fosta doamnă
      Moarte
     
     
      ...dacă însăşi Moartea a fost
      părăsită de onoare – dacă însăşi
      Moartea - nu se mai poate ţine în
      şa – mândră şi
      exemplară – dacă – deci
      nici în Moarte nu mai ai nădejde – te-ntrebi:
      unde ai ajuns – unde
      s-a ajuns?
     
      îmi plesnesc – explodează de
      singurătate – unul câte unul
      degetele mâinii
      drepte – deci
      nimeni nu va consemna – nu va
      şti – ceea ce eu acum
      spun – dau – către zadar
      mărturie
     
      ...acum – am închis până şi găvanele foştilor
      ochi – să
      uit că exist – să uit să fiu
      trist
     
      n-ai cum să te opinteşti
      afară din soartă – când
      nu mai ai chef nici măcar
      să-ţi chemi înapoi (ca pe câinii sloboziţi – peste
      noapte – din lanţ) – Privirile – care
      s-au ascuns – toate – găvozdite unele peste
      altele – în lucrurile privite
     
      lasă-le acolo – Privirile: poate ele
      recunoscându-se una pe cealaltă
      (privire privindu-se până la
      osul privitului) – vor şti să
      plângă – măcar
      să plângă – ceea ce orbitele
      tale – scobite şi
      negre – nu mai sunt în stare şi-n
      rost – să facă – s-au
      dezobişnuit – pe bună dreptate: de ce să-ţi reverşi posibila
      vlagă – peste ogoare însămânţate – burduşite deja cu sămânţa
      a milenii de
      zgură?
     

© Copyright Adrian Botez
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online