evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Submarinul Roşu  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Descoperirea  -  Taxi  -  Viziune  -  Uezen. Echilibrul lumilor  -  Duhovnicul  -  John-486  -  Oglinda  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Contrapaganda  -  Proză scurtă  -  Nebunul  -  Uchin (fragment)  -  Meduza (VII)  -  Eu şi Cu Mine  -  Enigma de cristal  -  Poveste cu un zmeu  -  Dimineaţă târzie  -  Poporul perfect  -  Ignis  -  Cristerra  -  Chat Room  -  Prima pagină  -  Jurământul  -  Proză absurdă  -  Povestea trenului  -  Colecţionarul  -  Planeta Fantomă  -  Fiii lui Rawser  -  O viaţă fără început şi fără sfârşit  -  Către a opta zi  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  Cum să te fereşti de urs  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Gheşeft  -  Coconul  -  Luminile oraşului XXX  -  Vrăjitorul  -  Omul cu păsări  -  Atingeri sensibile  -  Petrecerea  -  Întunericul de dincolo  -  Câmpul de luptă  -  Valea însângerată  -  Cine sunteţi?  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul


Era în amurg

Adrian Botez



Publicat Sâmbătă, 10 Septembrie 2011, ora 09:30

      era în amurg
     
      cavalerul în negru mă aştepta
      la povârnişul
      dinspre pădure: era palid şi-ncruntat
      şi-a azvârlit peste mine – mantia
      neagră – voind parcă – din mine
      să înţeleagă
     
      pentru prima oară – corbul nevăzut din
      ceruri – a cântat
     
      era în amurg – şi deodată –
      toate frunzele – cascadă de
      neîndurat - s-au prăvălit peste mine
      – cu ochii deschişi
      arzători: era linişte – ca-n
      nori
     
      cavalerul şi-a tras mantia înapoi:
      am rămas gol – cu
      luceferi pe umeri şi-n
      frunte – era
      ca după o nuntire de munte
     
      stele multe au lătrat
      în limba cea uitată a
      mea – şi m-am prefăcut
      că sunt de acord
      nu mai e lume – nu mai ai
      nume - doar cavalerul
      amurgului – venit
      din Nord
     
      tremură de frig gândurile
      – un pescăruş rătăcit
      a trecut peste inima mea – şi o a
      răcit – dar cât de
      grăbit
     
      sună din tamburine – surd –
      copacii măririi
      sună din valuri urmaşii ursirii –
      ba chiar
      urşii se iau după constelaţii – şi
      află unde mi-e ascunsă
      odalisca cea tunsă
     
      mi-e frică de ţipătul pescăruşilor – că-l vor trezi
      pe moşul din stele – pe moaşa-ntre iele
      că se vor deştepta chiar greul pământului şi
      greierele de ametist – şi-mi vor cânta
      dezacordat – concertul lui
      Liszt
     
      scotocesc adânc prin buzunare – după
      lumină: nu găsesc decât orbi însetaţi de
      lumină – şi scânteia
      de vină
     
      sunt bucuros de oaspetele păcat – şi în faţa
      lui m-am plecat: am luat apă cu pleoapele
      din agheazmatarul lunii
     
      şi - fluierând ceva ce nicicând n-am înţeles – dar
      acum am văzut - am plecat
     
      ...niciun cavaler în negru – de atunci – nu m-a mai
      căutat – ori - sub pădure – aşteptat – nici
      încruntat – nici neîncruntat: şi
      doar atâtea amurguri – de atunci până
      la noapte - în fântâni – au
      scăpătat...
     

© Copyright Adrian Botez
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online