evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Nebunul  -  Între ziduri  -  Reactorul  -  Luminile oraşului XXIV  -  Praf minune  -  Puroi I  -  BO  -  Fălci însângerate  -  Labirintul de gheaţă  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Program de criză  -  Melcul  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Luminile oraşului II  -  Inelul de platină  -  Pasul craiului de munte  -  Visând cu ochiul deschis  -  O noapte într-un ceas  -  Cunoaştere  -  Ceasul ispitirii  -  Muzeu Apocaliptic  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Luminile oraşului XI  -  Un singur trup, un singur suflet  -  Accidentul  -  Luminile oraşului XIX  -  Somnul  -  Liniştea  -  Genocidul  -  Ignis  -  Mărturisirea lui Abel  -  Inelele lui Saturn  -  Ultima frunză  -  La frontieră  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  În tren  -  Ceasul voinicului  -  Obsesia  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Norma  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Oglinda  -  Meduza (III)  -  Pânza de paianjen  -  Odă pentru Măria Sa, Îngerul nostru  -  Luminile oraşului XIII  -  Din vitrină  -  Flida Flado


Instantanee

Adrian Botez



Publicat Duminică, 13 Noiembrie 2011, ora 01:06

      îşi dă drumul soarele - din vârf de cetini
      tot mai
      repede - din creangă în creangă
      de-a rostogolul - până în
      ochii mei şi-ai apelor: ruşinat -
      se dă după munţi
      ca o fiară luminată
      peste fire - sfioasă
     
     
      ard răşini în căţuia de noapte a brazilor
      e o vreme - o-nlesnire spre tainiţa cerului
      corbi orbi se rotesc spre sălbaticul cuib din
      misterul înalt
      un ou a căzut şi s-a spart: cerul s-a-ncleiat de
      aştri - dar Dumnezeu a suflat peste cenuşile
      albe - şi nouă trepte de cer au tresăltat
      senin cristal - îngheţat-au tărie
     
     
      în fiece brad se înalţă castelul de duhuri
      spaime - extaze străpung armura de cetini
      din piatră-n piatră - din ramură-n
      ramură - şerpuieşte - zguduind cu lumină
      galaxia minunii
     
     
      deasupra mea - îndelunga binecuvântare a
      bătrânului brad: încep să-ntrevăd freamătul tainic
      al frăţiilor aştrilor
      întâi însă nu uit să fur - cu palma din zbor
      maramele albe-ale fecioarelor - tresăltând de
      înspumate spaime - străpungând pretutindeni lumina: fiicele
      de apă-ale muntelui
     
     
      pe foaia albă-a mestecenilor - pasărea
      văzduhului - în zbor bine stilat - scrie
      bătrâna legendă a lumii
     
     
      coboară cirezile din munte - de la Fântâna Tinereţii:
      între coarne - pe frunte - fiece bour
      poartă povara stelei de zeu
     
     
      din tihna măreaţă de cetini
      se iscă-o vestire a firii:
      prin aer - prin apă şi vânturi
      încinse-n cutremur pământuri
      stârnesc vremea greu-asfinţirii
     
     
      în hori de priveghi şi mânie
      s-au prins tainic duh şi stihie:
      vibrând ca un preot blestemul
      îi strâng lumii-n tainiţe semnul
      dezleg răzbunării îndemnul
      spre-o lume ce nu va să fie
     
     
      ce-i strâmb şi răznit de pe osii
      beteagul de rost - prag spre bezne
      şi-şi vrea prăbuşiri spre mai lesne
      acum - prin sentinţa pădurii
      îşi scurge otrăvile gurii
      în rug noitor al făpturii
      în dans şi arginturi de glezne
     

© Copyright Adrian Botez
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online