|
|
|
|
| George Arion - Spioni în arşiţă |
|
| |
|
|
|
|
|
Spioni în arşiţă
Publicat Sâmbătă, 20 August 2005, ora 23:16
Ellery Queen este poate cea mai celebra si mai apreciata revista dedicata integral literaturii politiste si de mister din lume. Luna de luna, pe lânga povestiri si nuvele semnate de cei mai cunoscuti scriitori americani, apar si traduceri din autori straini, la rubrica Passport to Crime. Nu la multa vreme dupa ce am citit ultimul numar al acestei reviste, s-a întâmplat sa citesc si cel mai recent roman al lui George Arion, Spioni în arsita. Concluzie: daca ar fi ca revista Ellery Queen sa caute si un autor român de literatura politista pentru rubrica mai sus-amintita, atunci George Arion ar fi cea mai înteleapta alegere.
Spioni în arsita este un roman care se citeste într-o singura sedinta, cu sufletul la gura, este un roman care îti rapeste simtul timpului. Stilistic vorbind, prima parte (capitolul Prima zi) este cea mai izbutita. Dincolo de introducerea oarecum stereotipa a personajelor (cu toate ca suntem anuntati înca de la început ca "epoca romantismului în spionaj se dusese"), autorul ne ofera o descriere memorabila a statiunii egiptene Sharm El Sheikh îmbâcsita de soarele dogoritor, cufundata în lentoare, într-un marasm hipnotic, asemanata în repetate rânduri cu o pânza de paianjen întinsa cu un scop anume. Scopul, desigur, ni-l spune personajul principal, Claudiu Ropan, agent secret din partea româna, care trebuie sa-si întâlneasca omul de legatura. Acesta se dovedeste a fi o femeie, Ella, chiar femeia dupa care Ropan tânjeste de ani buni de zile, femeia care-l vrajise în adolescenta si la care îi ramasese lui pentru totdeauna gândul.
De aici încolo, cititorul se trezeste captivat mai degraba de povestea celor doi, decât de intriga de spionaj. Autorul însusi pare înclinat mai mult sa urmareasca relatia lor intima (gândurile, framântarile, tatonarile), iar actiunea propriu-zis politista sufera de inconsistenta. Mai departe de jumatatea romanului aflam ca spionii trebuie sa-l întâlneasca pe Surescu, un contabil fugit din tara, acuzat ca a stat în spatele a doua mari escrocherii nationale: un joc piramidal de noroc (recunoastem usor Caritasul) si un soi de banca de întrajutorare (recunoastem FNI-ul). Adevarata afacere oneroasa este însa asa-zisa Vampiria (adica: Drakula Park). Întâlnirea pe un yaht cu acest Surescu si alte câteva pagini de la finalul romanului sunt gândite sa contrabalanseze ceea ce eu as numi "imposibila dragoste a doi spioni".
George Arion demonstreaza, asadar, ca a învatat lectia romanelor politiste si de spionaj din Lumea Noua. Lectie care spune ca actiunea politista... [continuare]
|
|