evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Vikingul  -  Boaba de spumă  -  Cercul  -  În noapte  -  Nick  -  Pure Evil  -  Floarea de loldilal  -  Fragmentalism  -  Regele animalelor  -  Re-insecţie  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Café du Marcel  -  Diamantul  -  Natură moartă, cu portret  -  Aici şi acum  -  Fata din vis  -  Povestea unui ceas  -  Virus de sticlă  -  Vatmanul - Purificarea  -  Children of mine  -  Proiecţionistul  -  Jocul  -  Luminile oraşului XIX  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Metastază  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Rapsodia  -  Efect de înflorire (Napoca)  -  Omu' nostru de "sus"  -  Novicele  -  Om vs. cyborg  -  Depozit.02  -  Poveste cu un zmeu  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Caiet de regie  -  Cyborg story  -  Jocul Zeilor (I)  -  Jocul Zeilor (II)  -  Texte.01  -  Concurenţă neleală  -  Închis  -  Unii îmi zic Charon...  -  Greaţă  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle  -  Furnizorul de vise  -  Jocul  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Meduza (III)  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Himera


Ionuţ Caragea lansează "33 bis"

News Team



Publicat Duminică, 27 Ianuarie 2008, ora 13:17

      Ionuţ Caragea şi-a lansat chiar la debutul acestui an un nou volum de poezie sub titlul "33 bis" la Editura Fides din Iaşi.

     

      Prefaţă de Dumitru Scorţanu

      Iaşi, ianuarie 2008


     

      O nouă paradigmă

     

     

      La momentul debutului lui Ionuţ Caragea, mă foloseam de textul de pe coperta a patra a primului său volum de poezii, Delirium Tremens (debut pe hîrtie la care mă simt oarecum „complice”), pentru a anunţa pe această cale naşterea unui mare scriitor canadian de origine română despre care vom auzi vorbindu-se, cu siguranţă, din ce în ce mai mult.

      După o primă lectură, fugară, a manuscrisului electronic, care îmi confirmase impresia bună lăsată de poeziile sale aflate pe net, luasem decizia de publicare şi remisesem manuscrisul spre lectură redactorului de carte (stagiar) pe care-l aveam pe atunci. „Yeah, astea nu-s poezii, cartea este o mizerie!“ mi-a spus, după trei zile de lucru, redactorul de carte. Niciodată nu mai întîlnisem o diferenţă atît de mare de apreciere faţă de o carte între mine şi un colaborator din redacţie. Am reluat lectura cu o şi mai mare atenţie şi m-am convins că textele lui Ionuţ Caragea au o forţă deosebită, că ele sînt poezie, chiar dacă (sau tocmai pentru că –) una de un tip nemaivăzut. Dar era necesară o schimbare de paradigmă. L-am concediat pe stagiarul aflat în perioada de probă („Dacă nu ai învăţat la Litere să recunoşti un mare talent de la prima ochire, se cheamă că ai făcut facultatea aceea degeaba!“) şi am mers mai departe.

      Nu, Ionuţ nu este postmodern, nici clasic, nici optzecist, douămiist sau cum veţi fi vrînd să-l numiţi, domnilor critici literari, el este, pur şi simplu, POET.

      De data aceasta, la publicarea celui de al cincilea volum de poezie al lui Ionuţ Caragea voi scrie, cu aceeaşi îndrăzneală, cîteva cuvinte despre un poet deja cunoscut, „consacrat”, curtat, care a publicat pînă acum echivalentul a şase cărţi de poeme, de o mare diversitate tematică şi stilistică – ar putea observa un cititor superficial. Unii comentatori erau de părere chiar că ar mai fi în perioada căutărilor de sine.

      Dacă scriu acum despre ansamblul operei poetice a lui Ionuţ Caragea, o fac deoarece simt că ne aflăm într-un moment în care producţia primei sale perioade poetice este la apogeu, ea reuşind să se închege într-un corpus cu o identitate bine conturată. Este în acelaşi timp şi un moment în care nu ştiu în ce direcţie o va lua scriitura sa: nu cumva va vira înspre proză?

      De asemenea, va putea oare Ionuţ să ignore poemele ce-i dau ghes, „dîndu-şi” sieşi un disconnect, sau va trebui să se link-eze strîns, aicea jos, de catargul prozei, precum odinioară Ulise de cel al navei sale?

      Ca unul care a avut privilegiul să citească literă cu literă toate poemele lui Ionuţ (unele dintre ele cu adevărat „la cald”, la doar cîteva ore după ce au fost scrise, profitînd din plin de decalajul orar care îmi permitea să mă îmbib de aburii poetici ai versurilor încă fierbinţi, trimise de autor înainte de a-şi oferi o oră-două de somn), vă pot mărturisi că, tot notînd titlurile „celei mai bune poezii de pînă acum” din volumele lui Ionuţ Caragea (dintr-o deformaţie profesională care mă face să îmi notez mereu, citind un volum, cel mai semnificativ pasaj, pentru a da cititorilor, pe coperta a patra, esenţa volumului), am fost pus de fiecare dată în situaţia de a avea liste prea lungi, de a opera mereu tăieturi, reordonări continue, alegerea textului ilustrativ al copertei a patra devenind ulterior foarte dificilă.

      Ce am constatat în aceşti aproape doi ani? Că Ionuţ este mistuit de un foc interior devastator, care îi face corpul să devină canalul de transmisie al poeziei din sufletul său către semeni, către univers.

      Alimentat iniţial de o mare dragoste cu final nefericit, care a generat majoritatea poeziilor sale de dragoste, acest foc a ars mai apoi din cauza bolii, a suferinţelor cauzate de meditaţia asupra vieţii, a morţii, a actului creator, de dorul de locurile copilăriei (plaiurile natale? patria? – şi da şi nu, oricum, patriotismul său este unul de calitate, nu unul sforăitor), de regretele legate de raporturile cu părinţii, de schimbările negative ireversibile aduse de aşa-numita modernizare şi „globalizare” din ultimele decenii, care au marcat întreaga omenire, de exacerbarea fără precedent şi la nişte cote alarmante a individualismului şi – o spun fără nici un ocol – a alienării omului în societatea de consum contemporană. Şi, ca o apoteoză a căutărilor sale poetice, în volumul de faţă, Ionuţ conchide:

     

     

      „şi când voi ajunge la cer

      şi se va rupe apa născătoarei mele de poezie singurătatea

      atunci voi fi cu adevărat fericit

      ca un nou venit întru marea împărăţie

      a cuvântului ce-nvaţă să meargă de-a buşilea

      până când va sta drept şi tăcut

      ca o cruce răstignită pe om”


      (Întru marea împărăţie a cuvântului)

     

      iar mai apoi:

     

      „şi vine clipa şi vine clipa neaşteptată când […]

      […] sufletul tău rămâne atât de singur

      atât de singur că nu mai ştie

      pe ce lume se află”


      (Rastel cu lacăt la gură)

     

      desemnînd cu precizie chirurgicală cauza tuturor relelor ca şi remediul contra oricărui rău – singurătatea, adevărată temă a acestui al cincilea volum publicat pînă în prezent pe suport material.

     

     



     

      La început am fost cucerit de îndrăzneala acestui tînăr care spărgea toate canoanele, ridicînd un firewall între poetul din sine şi regulile poetice „clasice” care se izbeau de filtrul lui necruţător. Poezii precum Eu la pătrat, Delirium Tremens sau Dumnezeul Matrioşka se înscriu în această categorie. Nu poţi construi decît după ce dărîmi, după ce arzi, după ce cauterizezi totul pe locul viitoarei alcătuiri. Dar chiar şi în aceste poeme demolatoare, iconoclaste, se întrevede o salvare morală de origine divină, creştină. Lucru rar într-o epocă bîntuită de păgînisme şi de indivizi însemnaţi:

     

      „viaţa-i geometrie – simplă cum sunt Eu

      însă Eu² = Dumnezeu”


      (Eu la pătrat)

     

      „Câteodată preschimb apa în vin, dar mă îmbăt cu apă chioară […]

      Realitatea este atât de dură încât ne ascundem în versuri

      perverse”


      (Delirium Tremens)

     

      „dumnezeul meu este vântul

      mama mea este marea

      dragostea ţipă

      pescăruşul flămând

      pescarul curăţă

      inima de solzi (s. n.)”


      (Trecere)

     

      Şi totuşi, la primele sale volume nu m-au cucerit atît poeziile de dragoste, care sînt minunate, sfîşietoare, sau cele de revoltă, ci mai cu seamă acele poezii legate, cu siguranţă, de poezia clasică şi de forma „canonică” a acesteia. Pentru că Ionuţ Caragea a abordat acest gen cu o seriozitate şi un respect exemplare, în pofida încercărilor vieţii şi a oamenilor-femei asupra fiinţei sale celei mai intime. Chiar dacă unele poezii le simţeam puţin cam bacoviene, ba chiar baudelairiene, versuri precum cele de mai jos m-au mişcat, atrăgîndu-mi atenţia că acest autor ştie să dea atenţia cuvenită şi tehnicii poetice clasice sau, dacă nu-i aşa, atunci are o înzestrare cu totul ieşită din comun, ca şi o stăpînire rar întîlnită a cuvintelor din limba română:

     

      „Şi iată-l cum păşeşte

      E mai bătrân cu-o treaptă

      A fi este – lumeşte

      O pildă înţeleaptă […]

     

      Şi iată-l cum păşeşte

      Poet printre poeţi

      Lumescul nelumescul

      Mă vreţi şi nu m-aveţi…”


      (Şi semeni printre semeni)

     

      sau adevăratele bijuterii de versificare „A mea aleasă”, „Efemer”, „Sânge”, „Macabru”, „Vigor mortis”, „Ultimul cuvânt”, „Vinerea Mare”, „Umbra vieţii”, „Cu-acest poem”, „Sâmbete maligne”, „Frig în tainiţele morţii”, „Migrenă”, „Exil”, „Moartea-n patul meu se-aşterne”, „Creatoarea de coşmaruri”, „Sfertul de om”, „Afară ninge rar”, „Lacrimi de zefir”, „Boala”, „Pot să?”, „Câte lacrimi”, „Te-am dorit”, „Un oarecare”, „Pietre de hotar”, „Îmi port îngerul pe umăr”, „Avem nevoie?” „Spărgătorul de cruci”, „La pescuit”, „Nu suntem animale”, „Nu sunt singur”, „Să nu fiu”, „Moartea n-are flec la tocuri”, „Amar”, „Pântecul Matern”.

      De bună seamă însă că apogeul travaliului său poetic, pe toate planurile, este „Analfabetism literar”, care încheie apoteotic volumul de faţă. Atît de impetuos încît le promitem cititorilor republicarea sa într-un volum separat, care să-l celebreze.

     

      Şi, întrucît

      „dacă n-ar fi casa de la marginea apei

      cu pereţii proaspăt văruiţi

      în culoarea celor patru anotimpuri

      de singurătate […]

      la ce-aş mai visa?”


      (Casa de la marginea apei)

     

      eu sper că produşii născătoarei de poezie a lui Ionuţ să vadă în continuare lumina zilei, întru încîntarea celor de pretutindeni care înţeleg limba lui Eminescu şi care nu sînt mulţumiţi de constatarea recentă că

     

      „The world is made in China”,

     

      dar care nici nu consideră că toate

     

      „relele revin Rusiei”,

     

      deşi…

     

© Copyright News Team
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online