evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  ªi atunci...  -  Luminile oraşului XXV  -  Schimbare de management  -  De profundis  -  Invizibilul  -  Sete  -  Gol  -  Fanfara municipală  -  Dimineaţă târzie  -  Veşnic orizont  -  O noapte într-un ceas  -  Ion cel fericit  -  Fata din vis  -  Peştera II  -  Aici şi acum  -  Noapte bună, Andrei  -  Plastic  -  Luminile oraşului  -  Liber arbitru  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Transplant de suflete...  -  Fără doar şi poate  -  Ziua a şaptea  -  Călătorie la Muzeul Quale  -  Prima pagină  -  Luminile oraşului V  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Rapsodia  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Uezen. Echilibrul lumilor  -  Café du Marcel  -  Un singur trup, un singur suflet  -  Epsilon  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Oglinda  -  Tolaie  -  Dispariţia  -  Jocul  -  Meduza (V)  -  Peştera I  -  Interferenţe  -  Casa galbenă  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (I)  -  Fragmente de... viaţă  -  Virus de sticlă  -  Strada castelului : Câte lumi


Apoptosium

Apoptosium
  Igor Ursenco
varianta print

Igor Ursenco



Publicat Sâmbătă, 15 Mai 2010, ora 18:01

      Aş dori să semnalez apariţia ultimei mele cărţi, publicată pe un site american de selfpublishing.

     

      "Apoptosium" (recital de doliu după un regn procariot încă neclasificat).

     

      Numele vine de la termenul "apoptoză" - declanşarea programului genetic de moarte controlată, pentru a păstra homeostazia celulară a unui organism; program de sinucidere celulară, prin activarea genelor letale sau represia celor antiletale.

     

     



     

     

      Fortuna labilis

     

      MEMENTO:

      ”Literatura pură nu e decît non-literatură sau moartea însăși”, Jacques Derrida

     

      sub zodia convergentă a fulgerului

      în penurie de serotonină putea

      să-mi fie prieten Cuvîntul

     

      dar răspundem la nume şi sorţi diferite,

      întotdeauna ajungem prin linia despărțitoare

      a samsarei la unika

      amantă ce-o împărțim

      frățește: ea ne vizitează

     

      la diferite capete ale morții

     

      vine la mine Lucrezia Borgia doar

      de nodurile

      nervilor ei încinși se dezbracă: în patul meu karmic

      o perioadă rămîne dezgolită

      în giulgi transparent îmi acoperă

      ochii obosiți

      de atîta albastru debordant ea vine

      cu falangele pitite gingaș

      în palmele ei

      de gheață tot mai palide

     

     


     

      Regim cu vize de ieșire obligatorie

     

      linia frontului estetic generată

      pe recalescențele biografiei

      de va șerpuí funambul: printre

      bornele kilometrice

     

      la fiecare avort neplanificat de sens,

     

      zone geografice ale artei cu pete

      îndoliate așteaptă să le contureze

      copiștii Ben Așer & Ben Naftali dintotdeauna:

     

      dintotdeauna artiștii

      se deconspiră trautónici în creierul

      autofag al lui Dumnezeu: un masoret

      suficient

      de bun trebuie să-și fulgereze

      conștiința desfășurată

     

      în spațiu:

     

      în spațiu cel puțin Akaky Akakievici

      era un masoret autosuficient

      de mort pentru el însuși

      sau preferabil unul abia afectat

      de cataractă pe umbra

      cunoașterii

     

      promiscue ca o implozie cronică

     

      trupurile mele

      valabile toate ar putea deveni brusc grădini

      suspendate ale Semiramidei deasupra

      unei Patrii

      corporale extra-

     

      permisiv conectate la perfuzii

     

      cu serotonină zilele

      nelegitime

      ale cetățeanului apatrid

      Paul Verlaine (în ”L'art

      Poetique”) iarăși vor fi vibrînd

     

      anacronic ”altor ceruri,

      către alte iubiri”

      și la nimic

     

      alceva ”restul care e

      doar pur și simplu

      literatură...”

     

     

     


      Omnes vulnerant, ultima necat

     

      MEMENTO:

      ”…condamnat deja să port dintotdeauna, / în trupul // meu trecător, funcţiile // estetice şi // valoarea structuratoare // a cezurii...”, Igor Ursenco, CV Prosodic (text din volumul ”Logos”, tatăl meu : mama mea ”Imago”)

     

      (nu) (știi) (încă) (poemul) (care)

      (te va supraviețui)

      (balaurul cu nouă) (capete

      de acuzare) (trebuie că merită) (cel puțin)

      (o ghilotină pe an) (din aurul)

      (cel mai pur) (personaj-negativ-din-basmele-inițiatice) (își cunoaște) (încă din leagăn)

     

      (eroul) (care îți va veni de hac)

      (înt-o zi cu metastază) (fericită) (trebuie

      că s-a) (născut) (în vecinătatea) (umbrei

      personale) (undeva) (într-o grotă platonică sau o iesle) (ambele karmice) (în regresia profetică) (a virtualității)

     

      (rămîi) (antagonist) (mereu) (cu demnitate)

      (îți vei susține) (eroul)

      (personal) (în toate) (facultățile) (mentale) (și ale cenzurii)

      (de conștință) (mai puțin

     

      revoluțiile) (letale) (cu spectru

      larg) (de acțiune) (de la roșu) (sîngeriu

      spre alb calcifiat) (cu cît mai catifelate)

      (cu atît) (mai perfide revoluțiile) (abia așteaptă)

      (să își mănînce) (copiii proprii)

      (încă din fașă) (te poticnești) (antum)

      (în recluziunile) (próniei) (năpădite) (de licheni)

      (și niciodată) (de) (coaja

      adevărului) (ți se potrivește) (ca niște mănuși)

      (croite) (direct) (pe pielea clientului)

     

      (un) (palimpsest)

      (în casa regală daneză) (des-

      ființat) (odată) (cu Shakespeare)

      (dintotdeauna) (ai fost liber)

      (să îți scalzi) (capul de Orfeu) (în transpirația)

      (cu estrogen) (a Menadelor) (postume) (sau)

      (în praful) (contondent) (al ghilotinei)

      (dar sub nicio) (circumstanță) (stropșită)

     

      (mai sus) (de linia cezurii) (și

      mai puțin) (grabnic) (vărsătoriu

      de sînge) (ca divinitatea

      șantajistă) (din Vechiul Testament)

     

      (toți te rănesc)

      (numai versul tău) (nemimat)

      (pe masca mortuară a lui Aius) (te va ucide) (cu sînge)

      (la fel de rece) (cum e aporia)

      (scrijelită) (pe fonta regnurilor) (de pîndă)

      (în) (orologiul) (eclipsat) (de agonie)

     

      * * *

     

     

      REFERINȚE CRITICE

     

     

      Tărîmul ascuns şi magia literaturii: sau Despre

      trans-bordarea limitelor

     

      Personalitate polivalentă, Igor Ursenco vine dintr-un loc în care spiritul diferitelor etnii arde cu flacără mare, sub semnul curcubeului. Versurile sale – pline nu numai de copleşitoare aluzii culturale, ci şi de referinţe istorice şi politice – capătă adesea valoare de mituri ale (re)naşterii şi proiectări intangibile a germenelui uman.

      Poet situat în descendenţa lui Nichita Stănescu şi Ion Stratan, rafinat, cult, hiperinteligent şi ludic, Igor Ursenco crede în forţa incantatorie a Cuvîntului, iar poemele sale, pline de imagini puternice şi viziuni inspirate, stau sub semnul unei adevărate mistici a simbolurilor. Schiţînd o hartă spirituală în care se simte acasă, el caută neîncetat sensurile primordiale ale creaţiei şi ale existenţei. Aş spune că nota definitorie a creaţiei sale este ”trans-bordarea” limitelor de tot felul, transgresarea genurilor, speciilor şi noţiunilor, a frontierelor senzoriale și telurice, filosofice şi spirituale.

      În volumul ”apoptosium” e de găsit chiar un inventar al porţilor de acces către alte dimensiuni, pentru că poezia lui Igor Ursenco este iluminare pură, trăită într-o stare de luciditate maximă a conştiinţei poetice (printre altele, coperțile volumului sunt foarte sugestive pentru magia dinăuntru!).

      Suprasaturate de simboluri şi termeni încifraţi care își așteaptă decodificatorul ideal, textele lui Igor Ursenco au strălucirea stranie a unor amulete, brăţări şi pietre protectoare, purtate de şamanii ancestrali.

     

      Şerban TOMŞA

     

     


      Scrisă în pseudo-paradigma unei conștiințe lărgite a mentalității helenice, cartea ”apoptosium” ni-l revelează pe poetul Igor Ursenco nu ca pe posesorul unei rațiuni (”de a fi”) teleologice, cu nevoință indispensabilă de sisteme de referință rigide care –oricum în finalitatea lor – intră în disoluție escatologică și estetică. Textele admirabile, adunate în acest volum, își dezgolesc mai curînd, cu multă confidență, marginile autotelice, pentru a se proteja cu aceeași strășnicie de cerber: de orice intruziune, în structura lor evanescentă, a materiei brute. Printre interstițiile unei gîndiri (aș prefera să o numesc, în cazul lui Igor Ursenco, mai curînd ”nereziduală” decît) recognoscibil ”poetică”, nu prea este loc de generații de cititori care se se țină de mîini în grupuri solidare, ci de exploratori curajoși și solitari în acceptarea de a-și acoperi privirea în fața ”realității imediate”: doar cît a se strecura, în fantele rezultate ale alterității, cu o mai mare ușurință. Ecologică.

      În textele sale intri astfel ca într-un aditon de templu grecesc: dar fără prezența intimidantă a coloanelor canonice, șlefuite cu iconodulie simetrică. Încît poți spune cu mîna (sic!) pe inimă că ai putea face bună vecinătate cu stîncile de canion, la extremitățile interioare ale cărora nu poți exclude cu totul din calcul un «Banchet» ad hoc cu Platon ori curenții subterani celești în care Feuerbach și Buber s-au aruncat Unul întru salvarea Celuilalt.

     

      Rafael-Jesus GARCIA RUBIO HEDRON

     

     


     

      Versurile lui Igor Ursenco sunt plăsmuite în zodia dorinţei de experiment (şi reviriment), proiectate pe orizontul testamentar al avangardismului dintotdeauna şi de pretutindeni.

      Autorul şi le doreşte dense în simboluri, de cele mai multe ori cvasicriptice, mizînd avid şi oarecum ... decent-orgolios pe entropia sui generis – pe cea estetică, în mod special, ca «stare de dezordine... din care se naşte opera de artă prin intervenţia creatoare a artistului». Reproduc această definiţie, deoarece în cazul volumului ”apoptosium” fără ceva teorie nu se poate, ea, ”teoria”, fiind incifrată metaforic, evitînd apodicticul, cînd ar fi exclusă posibilitatea opoziţiilor.

      Din contră, contradicţiile, ”răspărul” semnificaţiilor sunt dorite, provocate în aceste versuri ale dihotomiilor şi – nu de puţine ori – ale extremelor. Sunt versurile ”datului natural”, dar şi ale travaliului programatic, perseverent.

     

      Leo BUTNARU

     


     

      După o viețuire arhetipală ce urmează modelul consacrat al lui Parmenide – cu totul valabilă în volumul ”Logos”, tatăl meu : mama mea ”Imago” –, textele din volumul ”apoptosium” aduc în prim-planul liricii moderne rizomatica ”fenomenologie a alterităţii” lui Emmanuel Lévinas și ontologicul ”Das Nihtige” a lui Carl Bart.

      Igor Ursenco trasează calea plauzibilă care ar merita urmată de gînditorii ce îi calcă pe urme, după ce vor fi renunțat definitiv la ”umanismul” trăit în ritmul tezelor ”anti-umane”, acum apărute tot mai frivole, ale lui Pico della Mirandola:

     

      ”...în penurie de serotonină

      putea să-mi fie prieten Cuvîntul

      dar răspundem la nume şi sorţi diferite,

     

      la nume şi sorţi diferite

      întotdeauna ajungem prin linia despărțitoare

      a samsarei la unika amantă ce-o împărțim frățește...”,

      fortuna labilis

     

      Debarasîndu-se definitiv de cearta de cîteva secole a ”universaliilor” care împarte toți artiștii creatori în nominaliști, realiști și conceptualiști (sau, după James Frazer, ”totemiști sacramentali, depozitari și conceptuali”), poetul – acum născut originar și original – se întoarce la misiunea sa primordială: nu mai mult decît masoretică, și anume ”cum să își declanșezi programul genetic de moarte controlată, pentru a păstra homeostazia celulară a unui organism, inclusiv poetic”!

      Pentru că – odată cotată în fluxul conștiinței – existența, pura existență, devine nu atît un ”capital” fluctuant, cît mai ales riscant. Astfel, numai corpul virtual (și prin urmare) ”estetic” trădează identitatea poetului (a poemului ce își refuză devenirea, mai exact, ”plasat” între paranteze husserliene), biografie palpabilă pe care majoritatea cititorilor săi nu pregetă să și-o etaleze cu ostentație morbidă:

      ”(...) (toți te rănesc)

      (numai versul tău) (nemimat)

      (pe masca mortuară a lui Aius)(te va ucide) (cu sînge)

      (la fel de rece) (cum e aporia) (scrijelită) (pe fonta regnurilor) (de pîndă)

      (în) (orologiul) (eclipsat) (de agonie)”,

      omnes vulnerant, ultima necat

     

      În ultimă Instanță, Tratatul pseudo-estetic «apoptosium» poate rezulta într-un Ghid mult mai practic și mai ofensiv din punct de vedere estetic decît orice Utopie lirică ce poate promite o nouă (?) revigorare spirituală!

     

      Alexander MIZIKOV

     

     

© Copyright Igor Ursenco
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online