evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ziua a şaptea  -  Luminile oraşului V  -  Text experimental  -  Contrapaganda  -  Aer  -  ROV-27  -  Jocul  -  Război obişnuit  -  Omul invizibil  -  Nebunii lui Arrianus  -  Brăduţul  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Sfântul  -  O dimineaţă perfectă  -  Nu este prima dată  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Soldatul  -  Drum bun  -  Luminile oraşului XXII  -  Cristerra  -  Halucinaţie  -  Meduza (VIII)  -  Hora Ielelor, Pensiune II  -  Extratereştrii alienaţi  -  Lumină dublă  -  Puroi II  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Sub nori  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Fălci însângerate  -  Joia neagră  -  Portiţa  -  Locul pierdut  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Triunghiul roşu  -  Alfa si Omega. Moon  -  Paradox  -  Cruciada bucătarilor  -  Vânătoarea  -  Outland  -  Meduza (XII)  -  Luminile oraşului  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Striptease  -  La copcă  -  Catedrala  -  Zei şi oameni  -  Toate celelalte popoare  -  Interviul


O voce poetică şi antologia ei tematică

O voce poetică şi antologia ei tematică
  Ionel Popa
varianta print

Ionel Popa



Publicat Sâmbătă, 15 Mai 2010, ora 18:04

      Ionuţ Caragea este o voce poetică suficient de personală pentru a fi băgată în seamă. Volumul Poezii de dragoste, Ed. Fides, Iaşi, 2010, fără a fi o carte mare, e o antologie capabilă să-mi susţină afirmaţia. Cîntul său se aude pe un portativ între tradiţia modernismului şi notele postmodernismului. Antologia se deschide cu Am rupt o foaie de hîrtie, un poem ce-l putem considera “prefaţa” ei, ideea lui fiind: viaţa fără iubire nu e decît un “cocoloş de hîrtie”. Versurile poetului păstrează adevărul evanghelistului: dacă dragoste nu e, nimic nu e. Simetric, ultimul poem al volumului, Clopote de întuneric, conţine un jurămînt făcut iubirii: “cît voi fi/ nu voi înceta să cred în iubire”. Între aceste poeme se desfăşoară registrul erotic din versurile poetului din Canada care scrie numai în limba mamei, de la cîntarea corpului femeii la cîntarea iubirii bărbatului şi a femeii, din cînd în cînd auzindu-se cum “iese din piept cîte un oftat şi încet, încet totul devine un “vis” aflat sub puterea “păsării de pradă”. Cu toate acestea elegiile sunt rare, dar versul lor are o puternică şi autentică vibraţie (A cîta oară, Poem în lipsa ta). Roasele plicuri eminesciene sunt înlocuite de pozele din album (Album). Pasiunea iubirii face din bărbat un răzvrătit luciferic, poetul propunînd imaginea lui propie pentru ceea ce a urmat gestului prin care Eva întinde lui Adam mărul “ (…)gustam/ din merele tale nu-mi păsa/ (…)/ lepădîndu-mă de toate păcatele trupeşti/ între îmbrăţişările tale lumeşti/ izvorîtă din adîncul celulelor adolescentine/ (…)/ nu pot rezista în faţa ispitei reîncarnate/ într-o dulce fecioară” (Baby, baby). Iubirea dăruită de femeie e divină, ea e poruncă divină şi chemare universală (Fata din tablou). Atunci cînd cîntă iubirea ca trăire concretă poezia lui Ionuţ Caragea devine poezie erotică. Poetul are condei pentru senzualitatea iubirii, versurile lui conţinînd metafore care se reţin: “mă sfinţeam în iordanul pulpelor tale/ cuminte într-un dormitor de catifea”. Poetul respinge “rugăciunile deşarte” şi ascetismul mincinos: “universul este doar al nostru pe acest pat/ aşternut paradisul/ ne facem de cap nu ne mai interesează nimic/ ceilalţi îşi muşcă limbile de ciudă/ spunînd rugăciuni deşarte tînjind la fructele tale/ înghiţind în sec”. Senzualismul îmbracă chiar tiparul psalmului: “Între sînii tăi apă vie/ Reînvie mucenici de filofteie/ Femeie, femeie/ Mă vindeci de pustietate,/ Dorinţele mi-au ţinut post în fiecare noapte/ De azi am dezlegare la şapte păcate”. Atotputernicia şi permanenţa iubirii sunt sugerate de versuri ca acestea: “vom face dragoste în rime/ îmbrăţişate/ încrucişate/ pînă cînd toate nopţile/ vor fi albe”. Puternicul senzualism e ilustrat şi de poemul Ce tot te fofilezi. Poezia e ilustrativă şi pentru drumul-căutare al poetului între tradiţia modernismului şi postmodernism. Bărbatul respinge ipocritele pudori sau femeia joacă jocul seducţiei? Chemarea la iubirea telurică nu anulează însă spiritualizarea actului erotic: “Ce tot te fofilezi în spatele ceştii de cafea modemoiselle/(…)// ce tot ne jucăm de-a v-aţi ascunselea/ în spatele cuvintelor timide/ ştiu că eşti omidă de frunza mea avidă/ să mă dezgoleşti/ şi-n fluture să te înalţi în geamăte fîlfîitoare”. Mai putem exemplifica şi prin Pămînt, crisalide şi fluturi. Sub masca teribilismului şi a limbajului şocant, în doze variate, poetul ascunde veşnica poveste de la Adam şi Eva pînă la Ion şi Ioana (Ion şi Ioana). În manieră ludică combinată cu coşbucianism şi o versificaţie de tip popular este realizat un admirabil portret al corpului femeii – o odă. Tot un poem “jucăuş”, care încearcă exprimarea fericirii iubirii este Am ales un titlu sugestiv. O altă caracteristică a poeziei iubirii semnată de Ionuţ Caragea este de căutat la nivelul figuraţiei. Poetul a renunţat la decorul cosmic şi la retorismul patetic, grav. Povestea de iubire se desfăşoară în “zilele noastre”, într-un decor citadin şi cotidian. Poetul are resurse, uneori mai viguroase, alteori mai firave, pentru a construi o metaforă care salvează versul de banalitate În inima oraşului. Acelaşi efect benefic îl are regia textului Best friends. Între tradiţia modernismului şi postmodernism se află poemul ironic Interviu cu un pierde-vară. Tot de un anume postmodernism ţine snobismul cultural, acea fecventare prea fecventă(!) a sintagmelor în limbi străineze. Acestea sunt de găsit în Tache de maissance; Quaero. Iubita mea, marţiană; Baby, baby; Best frients. Ecourile textualismului, procedeu manierist la postmoderni, găsim, e drept cu măsură, şi în poezia lui Ionuţ Caragea. De exemplu, în Şi cîte or mai fi de zis, un amestec de idilă şi baladă, putem identifica ecouri coşbuciene, blagiene, argheziene. Totul e salvat de dibăcia regizorală a poetului. Alte ecouri mai sunt prezente în Cer de nisip, A cîta oară, Nu mai pricep, Eterna iubire, dar nu mai pot fi delimitate riguros. De remarcat în aceste texte e îndîrjirea de forjare, cu multe izbînzi, a glasului personal. Dar dincolo de aceste aspecte mai mult sau mai puţin postmoderne trebuie să menţionăm un alt aspect mult mai important care dă sama într-o mai mare măsură despre caracteristicile poeziei lui Ionuţ Caragea, despre harul său poetic. Am în vedere acele simboluri, metafore, imagini care trimit spre fondul de aur al culturii (mituri, legende). Cîteva spicuiri: “iar rătăcesc amintirile ameţite în sufletul meu labirint/ urmîndu-ţi firul, iubito, paşii-mi se pierd pe-o plajă pustie”; “ne jucăm de-a v-aţi ascunselea prin tranşeele negre/ îţi mîngîi aripile de înger, în Constelaţia Fecioară/ spicul de grîu”; “şapte erau zilele-n care te ghiceam în şapte păcate”; “Rămîne călcîiul iubirea săgeata şi dorul”; “din aproape în aproape ca focul şi apa”; “sufletul floare”.

      Aflat pe drumul împlinirii poetice, Ionuţ Caragea mai “scapă” versuri ce suferă de neîmpliniri. De exemplu, înfiind versul liber acesta nu are totdeauna acoperirea metaforică necesară pentru viabilitatea lui; alteori necontrolul limbajului terebilist duce la diminuarea lirismului; versificaţia albă şi renunţarea la punctuaţie pot duce la “încîlcirea” sintaxei. Sunt situaţii în care idei, sentimente, viziuni de o puternică originalitate nu sunt susţinute de versuri pe măsura lor. Aşa este cazul poemului Tanti, Tanti: iubirea e christosul din noi, e crucea noastră. De asemenea textul e prea lung, el putînd fi “rupt” în două poezii pe două motive distincte, dar înrudite. De lungimi inutile care antrenează o zgură epică sufocînd lirismul şi viziunile poetice suferă şi alte poeme. Cînd îşi aduce aminte de versificaţia “canonică”, poetul scrie baladă, elegie, romanţă, texte demne de reţinut.

      Dacă am semnalat anumite neîmpliniri nu înseamnă că minimalizăm poezia lui Ionuţ Caragea, că-i negăm multele împliniri. Am reţinut o serie de imagini care ilustrează harul poetic, originalitatea autorului antologiei atît de simplu, dar exact poetic intitulată Poezii de dragoste: “Am rupt o foaie de hîrtie/ după ce am lăsat-o plină de semne”, “mă sfinţeam în iordanul pulpelor tale”, “trăiam a doua tinereţe/ în faţa unui teanc /de poze”, “sunt prisăcarul iubitelor din altă galaxie”, “i-am închinat atîtea poeme femeii/ de i-am făcut cerdac la moara cu visuri”, “Aş fi născocit o nouă biblie ispitit de coapsele tale”, “Rămîne călcîiul iubirea săgeata şi dorul” “mă voi închina femeii/ universul s-a creat în jurul formelor ei”. De asemenea cîteva texte sunt cu adevărat antologice: Am rupt o foaie de hîrtie, În altă viaţă am fost un rîu, Ion şi Ioana, Iubita de la capătul lumii, Iubita mea, Eva, pe care am cunoscut-o astă-toamnă, Nopţi albe.

      În ce are mai bun, antologia se încheagă într-un cîntec închinat femeii. Ea are versuri capabile să impună o voce poetică.

     

     

© Copyright Ionel Popa
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online