evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ambiguitate clinică  -  Arma secretă  -  Cu preţul morţii  -  În umbra deasă a realităţii  -  Uitarea  -  Diamantul  -  Rapsodia  -  Triunghiul roşu  -  Conştiinţa lui Uezen  -  Cojocul (Cujuh)  -  Norma  -  Pendulul municipal. "La dolce vita"  -  Cercul  -  Mamal - Beciul  -  Mr. Loverman  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Mamal - Oraşul  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  System Error  -  Taina norilor  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  Meduza (X)  -  Luminile oraşului XX  -  La lumina...  -  Psihopatul  -  Secretul  -  Tranzit  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Fata din vis  -  Ultima eclipsă (I)  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Texte.01  -  În beci  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Ancheta  -  Vatmanul - O pasiune  -  Sentofagia  -  Un bilet de plecare de pe Soregaard  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  Jocul Zeilor (V)  -  Dincolo de ceţuri  -  Lumina neagră  -  Gânduri  -  Nyprus  -  Luminile oraşului XIX  -  Lunga vară  -  Atingeri sensibile  -  Un pahar de vin  -  Submarinul Roşu


În care autorul se râde...

Ovidiu Bufnila
  Mihai Iovănel
varianta print

Mihai Iovănel



Publicat Joi, 11 Noiembrie 2004, ora 08:41

       Când se întâmpla sa amintesc numele lui Ovidiu Bufnila în câte o discutie, replica interlocutorului este în cel mai bun caz : "Cine naiba mai e si Bufnila asta?", în cel mai rau caz, replica suna : "Cine dracu' e Bufnita asta?". Nu este începutul cel mai promitator pentru o conversatie literara, dar, de bine, de rau, este totusi un început.

     

      În cazul nefericit pentru mine în care nu as fi fost pasionat de S.F. si, în consecinta, nu as fi parcurs numeroase fanzine, antologii si alte publicatii de gen, e foarte probabil ca nu as fi ajuns sa ma consider un fan al lui Ovidiu Bufnila si cu atât mai putin sa suflu vreun cuvintel pe acest subiect. Si nu ar fi fost vina nimanui. Desi autorul a debutat pe la începutul anilor '80, desi a publicat abundent în mai toate revistele din tara (nu numai profilate pe S.F.), desi are pâna în momentul de fata trei volume publicate în format obisnuit si alte câteva în format electronic, pe LiterNet, aceasta fara a socoti contributiile la antologii sau volume colective, desi câtiva critici buni au scris mai mult decât pozitiv despre el, cu toate aceste desi-uri consecinta pozitiei cvasianonime a lui Ovidiu Bufnila în mainstream este daca nu rezonabila, cel putin explicabila.

     

      Si nu e vorba în primul rând de prejudecata "S.F.-ul tine de paraliteratura, prin urmare este o chestie facultativa". Textele lui Ovidiu Bufnila pot fi descrise ca sefeiste, dar o calificare ca aceasta e la fel de utila ca o definire a ratei drept o gâsca un pic mai mica. E vorba mai curând despre editurile mai mult sau mai putin periferice la care au aparut volumele; daca ar fi fost "produse" de edituri ca Polirom sau Humanitas, care prin sistemul lor de relatii mediatice pot dirija gustul, sansele lui Ovidiu Bufnila de a accede la invidiabilul club de autori COOL ar fi crescut considerabil. Altfel... Dar principala explicatie e data de bizareria compozitiilor. Un cuvânt care-le adjectiveaza convenabil stranietatea este angloamericanul "freaky". În limbajul curent al criticii de întâmpinare, cuvântul e usor traductibil prin "ceva-neserios-fata-de-criteriile-noastre-de-seriozitate-cu-care-masuram-literatura". Ceva-care-nu-merita-osteneala, adica.

     

      Specialitatea numarul unu a lui Ovidiu Bufnila e cautatul prin tomberoanele literaturii & reciclarea obiectelor gasite. O lista care ar inventaria subansamblele scrierilor lui ar trimite la surse din cele mai diferite: de la gunoaie consumiste pentru uzul adolescentilor (B.D.-uri/ desene animate/ maculatura cu aliensi versatili, tehnologie space-opera, aiureli fantasy) la cascadori ai râsului batjocoritor ca Robert Sheckley sau Frederic Brown, de la manuale ferfenitite de filozofie cyberpunk la mahmureala logica din prozele lui Harms, sau de la imaginarul burdusit de jazz al literaturii americane interbelice pâna la ceaiurile, bârfele si paruielile din schitele ironicului Caragiale. Si, desigur, de la imaginatia sadica din textele lui Ovidiu Bufnita la nihilismul compozitional din scrierile aceluiasi - pentru ca autorul se autoplagiaza, ca sa zic asa, cu delicii, în dictionarul lumii fictionale compilate din textele lui Ovidiu Bufnila, gravitatia e im cuvânt care nu exista. Si aici anexele lui (verosimilitate, motivare, cauzalitate, coagulare logica sau epica) nu exista, decât eventual ca niste notiuni jerpelite, cu compozitia ireversibil alterata. Mortii si viii, imaginarii si realii, livrestii proprii sau de aiurea se pupa într-o fericire somnambulica a independentei totale fata de prejudecata vreunui realism. Deasupra lor hahaie ironic, batjocoritor si ubicuu - Autorul.

     

      Toate acestea, valabile pentru antologia de proze scurte "Moartea purpurie" (1995) si pentru romanul "Jazzonia" (1992), se regasesc în ultima carte de pâna acum a lui Ovidiu Bufnila, "Cruciada lui Moreaugarin" (*). Butasirea surselor începe înca din titlu, care trimite - fara vreo consecinta ulterioara însa - la "Insula doctorului Moreau" a lui Wells si la "Hiperboloidul inginerului Garin" a lui Alexei Tolstoi. Cartea preia si recontextualizeaza în doua module ce interfereaza partial texte mai vechi ale autorului. Primul modul e compus din doua povestiri, Cruciada lui Moreaugarin si Legiunea Diavolului, pe care le citisem în editiile din 1994 si 1995 ate antologiei S.F. scoase de Editura Nemira. Acestea, fara îndoiala textele cele mai bune pe care le-a scris Ovidiu Bufnila, structureaza trama epica a volumului/ romanului. Ele valorifica unkitsch zgomotos si ostentativ, de opereta science-fiction. S.F.-ul nu este aici mai mult decât un teritoriu de manevra, sau un repertoriu de conventii ale genului, de locuri comune ale unor lumi alternative inexistente în mod curent (matrici informationale, identitati mobile detasabile, replicabile, interschimbabile, mutanti, ciudati, monstri, voiaje interplanetare, arme dupa ultimul racnet al viitorului, decoruri imitate dupa grafica fanzinelor etc.), sau o palarie din care Ovidiu Bufnila scoate ce vrea. Livrarea povestii este verbalizata prin intermediul unui smecher intergalactic. Bazar, mercenar hârsit în batalii care de care mai sângeroase, cinic, sadic, argotic, înviat din morti, neezitant când e vorba sa reteze scafârlii cu spanga si sa se razbune pe generalul Ib Hassan. Întrucât textul nu este repovestibil decât cu pierderi semnificative, dau un citat ceva mai lung:

     

     

      "Într-o luna am navalit val-vârtej în cârciuma lu' Jean Limbosu' din Longville. Acolo-si freca mândretea de curut sirena mea, Silvena Mureno. Cum m-au vazut, fioros si furios, curveturile au început sa urle pline de înversunare. Au aruncat în mine cu solzi, cu cochilii de melci si cu meduze. M-au scuipat. M-au lovit peste fatalie cu cozile lor umede, umede, au încercat sa ma sugrume cu pletele lor prin care sâsâiau ghemuri de serpi de mare. Niste nebune, tâtoase cu gura mare si pline de draci. Jean Limbosu s-a facut stacojiu. Nu se astepta sa-i cad pe cap pe nepusa masa. Îl avertizase nu stiu care ca umblu dupa Ib Hassan prin lumile nebune da' n-a crezut pâna nu m-a vazut. Ma stia el bine, se vedea de la o posta. I s-a crapat bratu' de cristal. I s-a umezit ochisoru'. Unu' avea pocitania. Pe celalalt îl pierduse în batalia de pe Gomela. L-am simtit eu. Îi bubuia inimioara, îi fierbea sângele, îi tremurau genunchii. - Noroc, fatalie! i-am zis. - Noroc, frate! a mormait Limbosu, vrând sa ma duca de nas. Mi-a întins o halba de bere subtiata cu zeama de praf de pusca. Am dat halba pe gât da' tot nu m-am înmuiat. Limbosu' mi-a mai întins una doar, doar m-o da la podea. Eu l-am luat de gât. L-am întepat cu spada-ntre coaste. L-am tras de barbuta de tap. I-am înfundat un pumn în nasu-i borcanat. I-am suierat la ureche: - Fratalie, ai bagat-o pe mâneca. - Cruta-ma, Bazar! Al dracu', Jean Limbosu'. Mi-a zis plângând în hohote ca facuse afaceri cu cadavrele de la Bunna Sol. Caporalu' lu' Ib Hassan carase mortii de pe câmpu' de lupta. Floarea soldatimii siderale trecuse prin mâinile spurcate ale lu' Jean Limbosu' sub forma de hoit. Mare pramatie, Jean. Te-ar fi vândut pentr-un galben, nu mai mult. Ce ticalos! Mi-a pupat mâinile, mi-a pupat bocancii. S-a lovit cu fruntea de podea în timp ce curvistinele se dadeau si ele de ceasul mortii. Ţipau, nebunele. Cum am întrebat de Silvena Mureno, Jean Limbosu' a facut fete, fete. Ca Silvena ar fi fost puicuta unuia din garda imperiala si alte minciuni gogonate. L-am înghiontit. I-am tras un dos de palma. Smecher, Limbosu' avea o carabina sub sortu-i patat de grasime si de bere. Am fost mai iute ca el. L-am spintecat ca pe un porc."

     


     

     

      Povestii acesteia de carton reciclat si resemnificat ironic i se face, într-un al doilea modul (ale carui secvente alterneaza cu cele ale firului principal), un upgrade. Ovidiu Bufnila atasaza povestii cvasicentrale (a razbunarii lui Bazar si a cruciadei în care acesta pleaca în solda lui Moreaugarin) o serie de marsupii narative sau eseistice, ce remonteaza cu unele modificari texte mai vechi ale autorului (Sapte oameni cu joben si altele). Legatura dintre cele doua module este mai curând vaga, desi unele ecouri (onomastice etc.) se transmit dintr-unul în altul. Textele acestea functioneaza fara gres în cel mai pur regim aiuristic; ete mizeaza pe efectul adus de corcirea neproblematica a unor secvente luate din planuri eterogene de realitate (culturala sau empirica, casnica sau planetara, magica sau curenta). Haloimasul logic este uniformizat prin aplicarea unui strat gros de vaselina stilistica marca Bufnila.

     

      Nu exclud ipoteza cum ca cineva, neconvins de cele scrise anterior, s-ar putea întreba de ce totusi îmi place Ovidiu Bufnila pâna la a ma considera un fan al textelor lui. Ma conformez, deci, la modul cel mai didactic-catehetic de care ma simt în stare. Îmi plac textele lui Ovidiu Bufnila asa cum îmi plac desenele cu Bugs Bunny: pentru umorul lor cinic, liber si inteligent, care îsi inventeaza profunzimi în care nu te pierzi, dar te simti bine. Îmi mai plac pentru lejeritatea autoironica cu care experimenteaza în dreptul Textului, fara a face un capat de tara din aceasta; pentru tributul (fie si usor batjocoritor) pe care îl aduce S.F.-ului; pentru faptul ca nu ma plictisesc citindu-l; pentru faptul ca în literatura româna, din câte îmi pot da seama, nu seamana cu nimeni. Nu îl confund pe Ovidiu Bufnila nici cu Stanislaw Lem, nici cu Philip K. Dick, nici cu Harms, nici cu Dostoievski, nici cu Marin Preda; pur si simplu, din motivele pe care mai mult sau mai putin exhaustiv le-am expus înainte, îmi place.

© Copyright Mihai Iovănel
Nota :    (*) Ovidiu Bufnila - Cruciada lui Moreaugarin, prefata de Catalin Ionescu, 152 p., Editura Pygmalion, Ploiesti, 2001
Sursa :   Adevarul literar si artistic, nr. 735 / 21 septembrie 2004, pag. 8.
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online