evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Muza  -  Contrapaganda  -  Pescăruşul  -  Macii  -  Jocul Zeilor (VI)  -  Je t'aime mélancolie  -  Luminile oraşului XX  -  Clocitorul Josh  -  Om vs. cyborg  -  Scrisoarea  -  Jocul  -  Mesajul  -  Sclipiri de Soare  -  Ziua în care a dispărut Mircea  -  Cel care nu mai e  -  Acolo sus, vulbul  -  Umbra  -  Luminile oraşului XXXIV  -  La frontieră  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Casa nebunilor  -  Ion cel fericit  -  Conştiinţa împăcată  -  Inelul de platină  -  Aniversarea  -  Peştele albastru  -  Meditaţie  -  Aura urii  -  Iluzia viselor  -  Uezen  -  Dialog cu Ion Luca Caragiale  -  Luminile oraşului X  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Meduza (IV)  -  Norul de argint  -  Casa galbenă  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Învingătorul ia totul  -  Îmbrățișare  -  Zombi  -  Ghavany  -  Tentaţia continuă  -  Peştera II  -  Povestea unui ceas  -  Luminile oraşului XXX  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Fragmentalism  -  Boaba de spumă  -  Copilul gheţii


Poezia Mirelei Cadar – Un „Clavecin bine temperat”

Mirela Cadar, „Refugiul dorin

Adrian Botez



Publicat Duminică, 13 Martie 2011, ora 08:46

      La prestigioasa Editură Citadela (condusă de omul de cultură, scriitorul şi ziaristul sătmărean AUREL POP), a apărut volumul de poezie al Mirelei CADAR, „Refugiul dorinţei”.

      O poezie senzualistă, estompând aluviunile raţiunii până la clarul şi limpedele Revelaţiei ... „de fineţe” („fineţe” care eclipsează...însuşi „toiul” Revelaţiei!) – o poezie de intuiţie feminină, cu reverberaţii elegante, în ambele cosmosuri – Creaţia Lui şi interiorul ei – şi atunci când discursul e proaspăt-declarativ, dar chiar şi... „în reluare”.

      La „tombola” poeziei cadariene se câştigă, facil, „dorul” (uneori, şi el, mimat), iar nu furtuna oarbă a simţurilor şi patimii/pătimirii (de...”mlaştină”): „Raţiunea opacă nu discerne profunzimea/Unui fior” (cf. Labirint); „Un dor /Se zbate/Pe mlaştina pasiunii” (cf. Voiaj).

      Nu e o poezie reflexivă, ci a nervilor epidermici - o poezie intimistă („O lumânare pe divan/Miros de tămâie”), o poezie a dorului şi jindului, a nelămuritului, oarecum calchiată (cel puţin aşa vrea să dea impresia scriitoarea) după nichitstănescianul „dincolo-de-orizont, dincolo-de-marea”: „Vrăjită /Privind spre larg/Aştept ceva” (Voiaj), sau: „Aş zăcea aşteptând clipa/Lumina ochilor/Împlinirea” (cf. Dorinţa) şi: „Neîmplinit /se ascunde/În orizontul îndepărtat” (cf. Apus) – dar fără excesul răscolitor de „căutare şi ştiinţă”, al marilor neliniştiţi cosmici. Mirela CADAR n-are apetenţe pentru voiculesciana, tragica „vraişte a grădinii”. De fapt, ordinea şi curăţenia virginală domină până şi în visare.

      O caligrafie a sufletului, pe hârtia luminoasă, uneori suflând, ca în nişte foale „bine temperate”, în pânzele călătoriei, până la incandescenţă („Destinul/Privirea/Zilele zburau în neştire/Imaginea chipului/s-a pierdut în umbră/Sufletul ardea” – cf. Fiorul) – dar fără a obţine sau năzui la mari tumulturi, fără mari mize transcendente, fără teribile aşteptări spirituale. „Destinul” nu e neguros, ci elegant, „jungla” nu e terifiantă, ci seamănă cu bine-măsuratele grădini versailles-eze – niciodată nu se ajunge la „zborul ca frenezie a prăpastiei”, spre Sus sau spre Jos - iar „neştirea” e nu o întâmplare ontologică, ci o condiţie specific „cadariană”, o stare de continuă, de nestinsă, dar cuminte dorinţă. Cuvintele, uneori, se înghesuie emfatic („obsesie”, „omniprezent”, „conflict”, „tulburare”, „decalog”, tragedie romantică”, „vulcanic”, „erupţia sentimentului”, „haos” etc.), cu pretenţii de „tribunat” răscolitor-reverberator, dar nu sunt decât decoruri ale unei relative „bunăstări” sufleteşti, destul de bine mascate: „Eşti obsesia /Eşti omniprezentul/Eşti tulburarea” (cf. Obsesia) – dar se ajunge la: „O ultimă umbră/În orele trandafirii” (cf. Apus). Deci, „trandafirìi”...: totul e normal, totul e sub control. Nimeni să nu se îngrijoreze. Îşi va găsi galoşii exact unde şi i-a pus. E ordine şi o linişte de apartament, cu o vază de flori insinuantă, mirosind, vag, a selenaritate de-afară...

      Un panteism de salon, fără relief accidentat: „Mireasma de câmp/balsamul/arşiţa trupului/Izvorul /să-şi facă /prin mine /albia” ( cf. Să simt).

      Până şi expediţiile ontologico-epistemologice ale piraţilor-copii, ale piraţilor-nebuni (o nebunie absolut inofensivă, mai bine sau mai rău jucată!), puşi pe prăduială de cartier, au învăţat, din noapte... „răsăritul” atoateconsolator! Cf. Să fiu: „Să navigăm în noapte ca piraţii nebuni/Să fiu prada ta/La răsărit”.

      Până şi sfinţenia este butaforică (e şi normal: viscolul şi aerul tare al piscului presupun iniţierea dură, or....nu e cazul!): „Totul e ploaie de scântei/Corzile viorii sunt în flăcări/Ultima serenadă/Din seara sfântă” (cf. Concert), ba chiar uşor pleonastică: „Din paharul de cuminecătură/Sângele” (cf. Darul). Truisme, monotonii, sforţări penibile de a recupera inspiraţia, de pe unde nu există: „Un sfârşit ?/Sau un nou început?/Situaţie deprimantă./Halucinantă” (cf. Tu...); „Atmosfera feerică/Transformată/Într-o părticică de rai” (cf. Furtuna); „In beznă şi tăcere/Supravieţuirea e malefică”…(cf. Tu unde eşti?).

     

     

      Sentimentul morţii „cadariste” – ajuns până la...antagonismul „lipsă de bun-simţ” - ”stimă”: „Doamna decapitează/Pe cine întâlneşte /Depăşind bariera bunului simţ/Stimata doamnă în negru...” (cf. Doamna în negru). Iar Golgota – „O instrucţie perfectă” - ...cum altfel, într-o lume care evoluează spre „careul rond/cvadratura cercului” şi în care predomnesc rafturile sentimentale (cf. Între “eu” şi egretă – ...din nou, neconcordanţă între titlu şi...”expresia verbală”...ca şi în Odiseea, Remember...ca şi în multe alte cazuri de titluri cadariene, cu promisiuni triumfalist-epatante! ).

     

      ...Uneori, totuşi (destul de rar, din păcate), notaţii subtile şi credibile, emfaze în surdină, discreţie şi bun-gust al plasamentului elementelor constitutive ale unor imagini real-sugestive, expresii ale unei renunţări (sincere!) la teatralitatea vulgarizantă a existenţei: „O lumânare s-a stins/în aortă” (cf. Darul); „Prăpastia din sufletul prăpastiei/E plină de spini şi lacrimi” (cf. Îndemn); „Hoinăresc celule/(Lupta cu destinul)/Scheletul unei deziluzii? (cf. Septembrie); „Se prăbuşeşte o pasăre/Din libertatea cerului/Cuibul ei arde-n flăcări” (cf. Vestejirea buruienilor); „Propagarea armonioasă în decor/A invizibilului” (cf. Privirea). Dacă e să găsim vreo „fantă” majoră, în „echipamentul” poetic al Mirelei CADAR: renunţă mult prea uşor la recepţionarea corectă şi integrală a semnalelor (intermitente) ale transcendenţei, preferă desenul facil şi, adeseori, lipsit de orice eficienţă afectivă, unor trăiri efective, profund angajante. De ce era nevoie de, spre pildă, aceste „versuri”-neversuri...penibil debutante, pornite dintr-o autodistructivă patimă după ludicul artificios: „A tăcut!/Dar ei au înţeles/Fără cuvinte/Decorul e umbrit!” ... de salturile ratate, între barele trapezului, voit-râvnit cosmic: „În fiecare colţ zăcea/O umbră de privire/O fărâmă de suspin/Sau un urlet de durere/Răvăşit printre galaxii” ( cf. Decor)...?! De la suspin, până la urlet...de la colţ la galaxie...! - ...se trece cu seninul inconştient, nefiresc, dar, mereu, periculos, pentru destinul poetic... - al unei plimbări printre leii savanei ori printre tigrii junglei!

     

      ...Inima şi iubirile Mirelei Cadar se potrivesc, în ritm, mai curând cu colindul, decât cu furtunile şi cu...”haosul” – ...iar flacăra inimii „rimează” poetic mult mai firesc cu „adierea”, decât cu marile devastări şi dezastre: „Ecoul vocii/Pe corzile inimii/Ademenindu-mă/Colind” (cf. Haos); şi „Răsuflarea./Mii de lumini/Focul iubirii/Flacăra pâlpâie/Încet, încet,/O adiere” (cf. Flori de gheaţă).

      Starea de reverie este, în genere, una de largă, irepresibilă respiraţie... - de aceea, Mihaela Cadar dă doar titlul, dar nu şi conţinutul stării, prea descătuşat-romantice, pentru ea – şi produce, premeditat, confuzii în „familia de termeni constelativi” ai exprimării fenomenului propus spre „dezbatere”, pentru a-şi masca, astfel, noviciatul încă nedesăvârşit: „Întâiul coşmar/Imposibilitatea de-a despica/Tortul/Răsucit cu atâta măiestrie/În prezenţa ta./Juvenil” (cf. O reverie).

      Întrebările existenţiale sunt, şi ele (cum altfel?) „tandre”: „Un jurnal învechit//Printre file/Era un gest tandru” (cf. Întrebarea).

     

      ...Da, credem că Mirela Cadar şi-a autodefinit cel mai bine poezia, în pseudo-arta poetică Speranţa: „Evantai de plăceri” - ...personale, am adăuga noi, fără nicio urmă de maliţiozitate! În definitiv, orice om îşi decide trăirile şi riscurile unei vieţi, şi aşa, scurte...Nu e neapărat să facă, dintr-o decizie oarecare – Marea Poezie!

     

© Copyright Adrian Botez
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online