evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Exterminatorul  -  Contrapaganda  -  Timpul  -  Luminile oraşului XIII  -  Jocul Zeilor (V)  -  O scânteie într-un ocean de linişte  -  Vid imprevizibil  -  Mărturisirea lui Abel  -  Dincolo de ceţuri  -  Pastel  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Răspuns fără întrebare  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  ªarpele de aramă (I)  -  Eu şi Cu Mine  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Îmbrățișare  -  La copcă  -  Bătrânul, literele şi noaptea  -  Valea blestemată  -  Transplant de suflete...  -  Flida Flado  -  Călătorii cu îngeri  -  Cyborg story  -  Luminile oraşului XIX  -  Clocitorul Josh  -  Elixirul vieţii  -  Talent  -  Interviul  -  Mergem acasă  -  Tentaţia continuă  -  Cerc la persoana întâi  -  Noapte bună, Andrei  -  Casa de la marginea pădurii  -  Mesajul  -  Re-insecţie  -  Eu, Singularul Absolut  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle  -  Casa nebunilor  -  Cel care nu mai e  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Aedes  -  Drumul spre (II)  -  Capsula  -  Întunericul vieţii  -  Misiunea  -  Virus de sticlă  -  Tranzit  -  Luminile oraşului 2 (I)


De neuitat - Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Andrei Gorzo



Publicat Miercuri, 22 Decembrie 2004, ora 22:23

      Într-o zi de Sfîntul Valentin, pe o plaja sfichiuita de ninsoare, Joel o zareste pentru prima data pe Clementine. Aparitia ei îl întrerupe dintr-o meditatie la fel de posomorîta ca vremea, despre reputatia nemeritat de buna de care se bucura nisipul; deci nu e el barbatul care, vazînd o femeie cu par albastru singura pe plaja, sa puna mîna pe ea. Joel prefera sa puna mîna pe jurnal si sa-si noteze experienta - prilej de a medita, în fata paginilor goale, la viata lui atît de saraca în evenimente care sa poata fi colectionate ca amintiri. Ea e cea care-l abordeaza pîna la urma, cu directetea aceea nestudiata, lipsita de narcisism, care pîna acum ar fi trebuit sa faca din Kate Winslet, interpreta Clementinei, o vedeta mai mare decît Angelina Jolie si Jennifer Lopez la un loc. Îi pune o întrebare pe care Jim Carrey, interpretul lui Joel, n-are cum s-o fi auzit prea des: "Tu esti mai închis în tine, nu?" Dar asta-i adevarul: Carrey e aici un tip linistit, daca nu chiar inhibat - si e credibil. Trasaturile lui sînt obisnuite sa se lat-lungeasca, dar aici par îngreunate, ba chiar cazute - asta si datorita faptului ca regizorul Michel Gondry a avut grija ca imaginea sa aiba un aer usor neîngrijit, de parca actiunea s-ar petrece în lumina neiertatoare a diminetii de dupa o noapte pierduta. În fine, în seara aceea Joel ajunge acasa la Clementine. Nu sta mult, dar seara urmatoare si-o petrec tot împreuna, stînd întinsi pe gheata si uitîndu-se la cer. Sînt pe drumul cel bun. Vine dimineata si ea se invita la el. Apoi vine genericul de început si se schimba totul.

     

      În realitate, Joel si Clementine nu s-au întîlnit pentru prima data atunci, pe plaja aceea. Adica s-au întîlnit pe plaja, dar nu la începutul filmului, ci altadata. Au mai fost o data pe drumul cel bun, ba chiar au avut timp sa se îndeparteze de el si sa parcurga pîna la capat un alt drum - unul foarte prost. La capatul drumului, Clementine a gasit o firma numita Lacuna, unde un doctor afabil (Tom Wilkinson) a scapat-o de sarcina ei nedorita: nu copilul lui Joel, ci Joel însusi. Acesta a fost expulzat din memoria ei ca un locatar insuportabil, cu toate catrafusele lui. Cu putin timp înainte de Ziua Îndragostitilor, Joel a aflat totul si, ca sa se razbune, s-a operat la rîndul lui. Programul Lacuna e un element de SF, dar e tratat astfel încît sa nu iasa în evidenta: tehnologia e "de casa" si activitatea firmei are aerul de rutina al unui serviciu de avorturi. Mai putin credibil e sentimentul de ultragiere care-l împinge pe Joel sa si-o stearga din memorie pe Clementine: Joel-ii acestei lumi obisnuiesc sa-si pazeasca amintirile - în special amintirile chinuitoare - cu vigilenta unor credinciosi carora li s-au dat în grija niste moaste; nu-i vezi renuntînd la ele într-un moment de furie. Dar ne e usor sa sarim hopul, pentru ca vrem sa vedem ce va urma - cum se va descurca scenaristul Charlie Kaufman (care si-a plasat un film anterior în capul actorului John Malkovich) în capul lui Joel. Si ce urmeaza e uluitor. În timp ce tehnicianul (Mark Ruffalo) care supravegheaza stergerea amintirilor lui Joel o pune de un bairam cu prietena lui (Kirsten Dunst) chiar în patul pacientului, în timp ce celalalt tehnician (Elijah Wood) îsi forteaza norocul cu Clementine, folosindu-se de tot ce aflat despre ea, începe filmul povestii de dragoste dintre Joel si Clementine si, chiar în timp ce se deruleaza (înapoi - de la ultima cearta la prima întîlnire), secventele încep sa se stearga. Imaginile încep sa tremure, vocile se distorsioneaza, paharele dispar din amintirea unei petreceri, calatorii dispar din amintirea unei gari si, la un moment dat - o sclipire de-a regizorului Gondry -, tacanitul tastelor de la calculatorul conectat la memoria lui Joel sugereaza rapaitul unei mitraliere care-i rade amintirile.

     

      Puterea acestor secvente (apropiata de teroare) provine din faptul ca aria masacrului se extinde inexorabil spre începutul nevinovat al iubirii, spre lucrurile frumoase care au fost condamnate la disparitie pentru simplul motiv ca mai tîrziu s-au degradat. Si, la jumatatea operatiei, Joel se razgîndeste. Îi explica lui Clementine ce se va întîmpla si împreuna cauta o solutie. Toate astea se întîmpla tot în amintirea lui si lucrurile pe care si le spusesera atunci se amesteca ametitor cu explicatiile urgente de acum. Încearca sa evadeze împreuna de pe teritoriul amintirilor condamnate si sa se refugieze în ascunzatorile memoriei lui, de exemplu - o sclipire de-a lui Kaufman - acolo unde-si pastreaza cele mai rusinoase amintiri din copilarie si din adolescenta. Filmul e mai mult decît ingenios. E cu adevarat poetic - îsi foloseste ingeniozitatea în scopul de a distila si intensifica un aspect al experientei umane. Si, alaturi de Cold Mountain, e cel mai romantic film al anului: chiar daca nu mai au amintiri, atît Joel, cît si Clementine pastreaza o constiinta inexplicabila a absentei celuilalt, asa cum un perete alb pastreaza conturul tabloului care era agatat acolo.

     

© Copyright Andrei Gorzo
Sursa :   Dilema Veche
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online