evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ultima eclipsă (I)  -  Detenţie  -  Decablat  -  Felix II  -  Meditaţie  -  Eu, Singularul Absolut  -  Geneza  -  Novicele  -  Nyprus  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Striptease  -  Taina norilor  -  Povestea unui ceas  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Ankirah  -  Tânăr si încă nescris  -  Triunghiul roşu  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Zei şi oameni  -  Nebunul  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Ultima ispitire a sfântului Anton  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Jocul  -  Recurent  -  ªahul de duminică  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Panica  -  Macii  -  Unii îmi zic Charon...  -  Sclipiri de Soare  -  Manifestul de aur al desăvârşirii  -  Text experimental  -  Re-insecţie  -  Dansând pe sârmă  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Talent  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Inelul de platină  -  Jocul  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle  -  Cyborg story  -  Somnul uitării  -  Mutare disciplinară  -  Portiţa  -  Pojghiţa subţire a conştiinţei  -  Eu şi Cu Mine  -  Furnizorul de vise  -  Diamantul


Finalul unui luceafăr sinusoidal sau Mântuirea prin oglinda spartă: „Echilibrul lumilor”, de Snowdon King

Finalul unui luceafăr sinusoidal sau Mântuirea prin oglinda spartă: „Echilibrul lumilor”, de Snowdon King
  Adrian Botez
Nu faci conversaţie cu un asasin
Nu pentru voi
Calea muntelui
Ospeţe
Delir de primăvară
varianta print

Adrian Botez



Publicat Duminică, 8 Mai 2011, ora 09:34

      În mod aproape miraculos, pentru cei ce nu ar cunoaşte firea eminamente poetică a autorului trilogiei despre Uezen – a treia parte, Echilibrul lumilor, stă sub semnul Luceafărului eminescian! Al Cosmicului Sacrificiu al Dragostei/Prin Dragoste...

     

      Dar măiestria lui Snowdon King (profesionalismul românesc începe să-şi spună cuvântul, tot mai răspicat!) constă tocmai în mascarea transfigurării, cu valenţe şi efecte cosmice. În primul rând, asistăm (şi nu aceasta este partea cea mai izbutită, din punct de vedere estetic, a romanului! – ...deşi, în ce priveşte stilul, avem de-a face cu o unitate perfect armonioasă!) la un veritabil curs, în care autorul îşi expune propria viziune, asupra metafizicii universului de el însuşi imaginat. Ca preludiu al cursului de metafizică, însă, există pasajul în care Anuk, înnebunit de moartea iubitei sale Asiria, pentru a o re-întâlni, n-are importanţă cum şi sub ce chip şi sub ce condiţii extra-ontologice (şansă, cel puţin în registru uman, întrevăzută doar ca pseudo-viziune a exasperării îndrăgostitului autentic, de sorginte cosmică!) face pactul cu echivalentul creştin al Diavolului/Mefistofeles – Z 'Davaar:

     

      „... Eu sînt Z’Davaar, stăpînul întunericului şi al lumii de mijloc…

      — Ia-mi viaţa mea şi fă-o pe ea să trăiască!

      — E prea puţin ce-mi oferi. Nu de viaţa ta am nevoie. Asiria va merge cu mine. Dacă vrei s-o mai vezi, atunci…

      — Atunci?

      — Atunci vei face tot ce-ţi spun. Şi veţi fi împreună o eternitate.”

     

      Şi, tocmai din acest moment, extrem de sensibil, începe “prelucrarea” metafizică, de mare şi pervers rafinament, a lui Anuk, de către Z'Davaar:

     

      “— Aţi fost duşi de nas, Anuk. În întuneric se nasc sufletele şi îşi primesc misiunile lor. Democles este doar un suflet puternic care a vrut să-mi ia locul. A fost izgonit din Obscuris şi de atunci rătăceşte prin lumea materială. Şi-a creat o lume numai a lui în care s-a ascuns şi s-a înconjurat de lumină. De ce crezi că nu îşi face niciodată apariţia pe pămînt? De ce trimite doar mesaje celor pe care încearcă să-i îmbete cu puterea creaţiei şi salvarea sufletului prin ascensiune? Îi este teamă de distrugere, îi este teamă de moarte. L-am lăsat, îl iubesc prea mult pentru a-l pune în lanţurile propriei lumi. Însă trebuie să primească o lecţie definitivă. Trebuie să se întoarcă acolo unde-i este locul, în lumea întunericului veşnic.

      — Cum vrei să faci asta?

      — Mai întîi trebuie să recuperez sufletele convertite. Vreau ca toţi edenienii şi discipolii luminii să dispară. Asiria va rămâne în lumea de mijloc. Îi voi păstra memoria intactă, astfel încît să nu te uite niciodată, şi te va aştepta. Dacă îmi îndeplineşti cerinţele, veţi fi pentru totdeauna împreună. Totul depinde de tine.

      — De ce nu faci totul de unul singur dacă eşti atît de puternic? De ce ai nevoie de mine?

      — Nu vreau să intervin direct în viaţa oamenilor, în evoluţia sufletelor lor. Fiecare trebuie să îşi descopere partea întunecată fără să se afle sub influenţa mea directă. Fiecare trebuie să înţeleagă că distrugerea este singura cale prin care se poate întoarce la origine.”

     

      ...Fireşte, în acest moment, autorul intervine cu... ”Varianta din Oglindă” – adică, aceea a lui Democles-Dumnezeul Luminii... Fireşte că nu pot exista două adevăruri – deci, încă de acum se întrevede necesitatea actului magic, pentru soluţia ontologiei umano-anuk-iene: SPARGEREA OGLINZII MINCINOASE! – şi, ca în Povestea lui Harap-Alb, alegerea Adevărului Cosmico-ontologic, ca suprem risc asumat, în eternitate... Iată „varianta demiurgico-metafizică a lui Democles”, prezentată auctorial, la modul... ”ventriloc”! – o variantă care, cu adevărat, stă sub semnul „ECHILIBRULUI LUMILOR”, nu poate funcţiona (această variantă metafizică) DECÂT sub semnul acestui echilibru (Stăpânul Cântarului Cosmic este întrevăzut, dar nu sub limita suspansului!) – şi, explicit, înţelegem că alegerea lui Anuk, pentru Proba Oglinzii Mincinoase (şi DELOC tranzitorii, îşi închipuie Z'Davaar...!) – s-a făcut oarecum sub semnul aleatoriului, dar, în cadrul unui cadru probabilistic de extensie cosmică, TOCMAI ANUK era ţinta perfectă, pentru teleologia divină:

     

      “La început, Democles, stăpînul Celestiei, Lumea luminii veşnice, le ascunsese edenienilor informaţiile despre Purgatoriu şi Obscuris. Nu voia ca menirea lor să fie influenţată de existenţa unor lumi concurente, „străine” şi „de neînţeles”. Orice explicaţie ar fi putut provoca o „curioasă” alternativă. Şi nu ar fi vrut să-i ofere lui Z’Davaar acest avantaj.

      Cînd Democles aflase despre conspiraţia îngerilor, era deja prea tîrziu. Nelegiuirea se întinsese în mai multe sisteme solare, depravarea se înmulţise şi, mai mult de atît, apăruseră primii copii rezultaţi din încrucişarea îngerilor cu a oamenilor. Aceştia se dezvoltau foarte repede, erau mult mai inteligenţi şi puternici ca ceilalţi copii, şi aveau tendinţe dominatoare şi criminale. Z’Davaar îşi freca palmele de bucurie. Ştia că prin influenţa sa asupra lui Sariman încălcase regulile jocului, dar avea un as în mînecă...

      Edenienii aflaseră despre existenţa Purgatoriului după ce seria de catastrofe naturale le oprise ciclul ascensiunii. Atunci Democles fusese nevoit să le ofere o speranţă, un loc în care sufletele lor urmau să „se odihnească” pînă la găsirea unui nou cămin. Voia să le creeze edenienilor o altă planetă, dar îi promisese lui Z’Davaar că nu se va amesteca niciodată în transformarea firească a universului fără să-l consulte. Z’Davaar ştia că va veni momentul cînd Democles îi va cere acest serviciu. Aşteptase peste 400 de milioane de ani ca Uta’H să se transforme într-o stea roşie şi îşi pregătise o lista lungă de revendicări.

      În cele din urmă, stăpînii celor două lumi eterne ajunseră la încheierea unui protocol care trebuia respectat deopotrivă de ambele părţi. Îl denumiră Protocolul Lumii de Mijloc. Purgatoriul, care la început nu fusese decît un depozit din care Democles şi Z’Davaar îşi alegeau sufletele, îşi schimbase structura şi organizarea. La comanda lui fusese ales marele înger, Ethiel, cel care avea darul vieţii, al morţii şi al neantizării. În nivelurile superioare urmau să conducă îngerii Miral, Geah, Randalf, Akamyel şi Temuu Kamoon. Sufletele edenienilor dipăruţi urmau să rămînă acolo pînă la crearea unei noi planete. În schimb, îngerii răzvrăţiţi, în frunte cu Sariman, erau obligaţi să trăiască şi să conducă în nivelurile inferioare ale Purgatoriului, urmînd să se ocupe de supravegherea umbrelor. Din rîndul lor, la presiunile lui Z’Davaar asupra lui Democles, Azmyel era singurul care fusese lăsat pe pămînt să se ocupe de demoni şi de progeniturile născute din încrucişarea îngerilor cu a oamenilor. Acesta, însă, nu mai putea experimenta simţurile umane cum ar fi bucuria şi plăcerea, tocmai pentru a nu se mai încrucişa cu tinerele femei. Azmyel nu avea emoţii şi nu avea empatie.

      Îngerul Karon, al doilea ca putere după Ethiel, era stăpîn peste lumea morţilor, Crix-a-Dem, acolo unde consulta bibliotecile karmelor, judeca sufletele şi le pregătea pentru călătoria spre Purgatoriu sau reîntoarcerea lor în lumea celor vii. Sub comanda sa directă acţionau mai mulţi îngeri dintre care cei mai puternici erau Goriah, Khoryel, Azeth, Syndael, Azuryal şi Surryel. Fiecare înger avea o sarcină precisă. Azeth era îngerul morţii, cel care trăgea sufletele muribunzilor afară din trup, pe gură, fără chin şi fără durere, şi le preda îngerului Goriah pentru a fi duse în Crix-a-Dem şi mai apoi spre Purgatoriu şi lumile veşnice. Khoryel veghea asupra sufletelor tinere aflate la prima încarnare şi tot el era primul judecător în consiliul îngerilor format de Karon. Syndael comanda sufletelor prin groază şi strigăt să părăsească trupurile bolnave de care se ataşau prea mult şi pe care trebuiau să le lase să moară. Azuryal veghea asupra virtuţilor oamenilor şi comanda neamurile arătîndu-se conducătorilor luminaţi care îi ascultau poruncile. Surryel intra în visele oamenilor şi le arăta ce pedeapsă se va abate asupra sufletelor lor dacă nu vor urma calea luminii. Era singurul înger care putea să călătorească atît în Celestia cît şi în Obscuris şi să ofere informaţii şi imagini despre sufletele ajunse acolo. Tot el veghea şi asupra edenienilor rămaşi în viaţă şi înregistra în cartea karmelor luminoase întreaga lor evoluţie.

      Democles şi Z’Davaar hotărîseră ca numărul ciclurilor în care oamenii puteau să evolueze spiritual să fie redus la 100, iar numărul reîncarnărilor să fie limitat la 7. Sufletele celor care nu reuşeau să evolueze spiritual urmau să devină umbre şi erau ţinute pentru 666 de ani în nivelurile inferioare ale Purgatoriului. Apoi aveau dreptul de a poseda creaturile vii ale universului, transformîndu-le în demoni. Demonii trăiau mii de ani sub conducerea lui Azmyel, acumulînd experienţă negativă pentru săvîrşirea întunecării şi întoarcerea în Obscuris. Cei care mureau fără să-şi atingă ţelul erau neantizaţi de către Ethiel.

      Z’Davaar era satisfăcut pentru că, în sfîrşit, dispăreau favoritismul, iertarea şi mila cu care Democles trata sufletele rătăcite. Se săturase de cît stătuse la mîna celui care modificase regulile jocului după propriul lui plac. Spera ca noua sa putere de influenţă prin intermediul umbrelor şi demonilor să îi aducă un număr superior de suflele în Obscuris, pentru a schimba balanţa puterii. Mai mult de atît, acum avea dreptul să-şi facă apariţia fizică în lumea celor vii, să-i mintă şi să-i manipuleze pe cei care cunoşteau istoria originii lumilor şi a universului, aşa cum le fusese transmisă de însuşi Democles pe calea luminii... Primul care îi căzuse în plasă fusese chiar Anuk, unul dintre puţinii edenieni rămaşi în viaţă... Acesta credea că Democles era doar un suflet răzvrătit, izgonit din lumea întunericului veşnic.”

     

      …Şi procesul sinusoidal, dinspre Lumină spre scufundarea în Demonism-Întuneric (după care va urma Revelaţia!) – începe, sub semnul Eros-ului ratat:

     

      “Egoul lui Anuk, cel care jurase credinţă luminii, fusese înlocuit de un altul care slăvea întunericul.(…)…Dar sămînţa edenianului nu mai fusese la fel de puternică şi pămînteana născu o fetiţă. Îi puse numele mamei sale, Olga. Iniţial, Anuk dori să ucidă progenitura dar Marina îl ameninţă pe un ton liniştit că-şi va pune capăt zilelor. Edenianul rămase pentru cîteva secunde în impas. Nu ar fi vrut să-şi piardă fertilul incubator dar nici nu voia să cedeze în faţa unei sclave. Şi totuşi armata sa avea nevoie de cît mai mulţi vandokari, gata să se sacrifice în numele părintelui şi stăpînului lor. O fetiţă? Le va lăsa să se bucure. Pentru o scurtă perioadă, această legătură de sînge ar fi putut să-i alunge Marinei gîndurile despre evadare...”

     

      …Forţa Iubirii, ca Eros Cosmic Taumaturgic/Izbăvitor, Eros Agapé-ul Hristic – este, însă, demonstrată, întâi, prin Logos: discuţia dintre Namur şi Uezen, în care se subliniază, solemn şi cu sonoritate vaticinară, reverberantă în constelaţii, că Eros-ul Agape este Supremul Risc, pentru Suprema Transfigurare: MÂNTUIREA!

     

      “— Dar, Uezen, nu este şi iubirea un sentiment egoist?

      — Să iubeşti înseamnă să te gîndeşti în primul rînd la binele celorlalţi. Ataşamentul tău faţă de Luana îţi poate deveni slăbiciune. Învaţ-o să meargă pe calea zettică...(…)

      — Dar dacă pierd nu-ţi vei da seama de intenţiile mele?

      — Nu şi dacă pierderea ta înseamnă un sacrificiu...

      — Adică îmi ceri să renunţ conştient la ceea ce am mai de preţ...?

      — Aşa cum şi Mud a renunţat la frumuseţea ei în favoarea deşertului. Aşa cum şi tatăl tău a renunţat la bogăţie pentru iubire. Este vorba despre alegere şi în funcţie de alegerea ta universul îţi va arăta calea...

      — De ce eu? De ce nu altcineva?

      — Ar putea fi oricine, dar numai tu ai conştiinţa mea.”

     

      …Chiar dacă autorul nu se abate, de obicei, de la obsesia spaţierii cosmice – iată că, printr-o metodă din secolul al XVIII-lea, uzitată şi de Goethe, scrisorile dezvăluie cosmosuri cel puţin la fel de semnificative şi de larg-respiratorii de rost, ca şi aventura narativă – ba chiar Izvoare de Revelaţii Ultime, Apocaliptice (în sensul nu de dezastruoase, ci de Profund Vizionare, Radical Schimbătoare de Registru Spiritual şi Perceptiv). Este cazul corespondenţei îndrăgostiţilor absoluţi, Namur-Luana (construiţi în dimensiuni tragic-boreale, precum Tristan şi Isolda sau Siegfried şi Krimhilda… dar cu conotaţii clar creştine!), în registru mundan, apoi, în cel transmundan:

     

      “Eşti o fiinţă minunată şi am văzut în tine miracolul şi perfecţiunea. Nu mă poţi condamna pentru acest lucru. Nu mă poţi condamna pentru că am vrut să te ţin în braţele mele şi să am grijă de tine. Cînd mă gîndesc la tine, las umanitatea deoparte. Chiar dacă asta este, uneori, împotriva regulilor pe care noile evenimente mi le-au impus. Lucru probabil pe care l-ai simţit şi pe care regret că l-am lăsat să ne afecteze relaţia. Cînd vei veni înapoi, îţi promit că se vor schimba multe. Te aştept cu drag, Namur.” (Răspunsul lui Namur la prima scrisoare a Luanei)

     

      …Atunci când Anuk-demonizatul experimentează, şi el, Eros-ul… îi cade Masca: este momentul în care Oglinda Magic-Mincinoasă/Înşelătoare începe să-şi fisureze şi chircească germenii ontologici falsificaţi:

     

      “…Necunoscutul era de neoprit şi Suara se arcui necontrolat şi strînse cearceaful între degete. Braţele ei cuprinseră gîtul lui, apropiindu-se de sforile măştii. Furios, necunoscutul le îndepărtă, strîngîndu-i mîinile cu putere. Atunci, sereniana îşi întoarse capul în semn de protest, dar continuînd să fie supusă. Se privi în oglindă, goală şi înfometată. Corpul lui parcă era al unui zeu. Apoi privirea ei urcă şi o întîlni pe a LUI. Un spasm violent îi cuprinse trupul. Masca alunecase pe pat şi Anuk rînjea diabolic...”

     

      …Furia De-Mascării, dinainte de Revelaţie, se transformă, la Anuk, în dorinţa de a se autodistruge ca “Exterior-Anuk”. Întâi apar ciocnirile cu angajări masiv-umane – apoi, cadrul cinematografic, creat de Snowdon King, se strânge şi se concentreză pe zvârcolirile, care anunţă ieşirea Fluturelui din Pupă, ale unui singur chip… CHIPUL LUCEAFĂRULUI-ANUK – chip de profundă şi sinceră POCĂINŢĂ, prin care capătă, în mod creştin, profund transfigurator, MARIANICA LACRIMĂ, ATOTIZBĂVITOARE :

     

      “…Liderul lenurienilor reuşi să afle totul despre bomba cu suflete, negustorii clonaţi şi, în locul cel mai sensibil, Luana..., pe care Namur simţea cum o pierde. Anuk rîse puternic, planul lui funcţionase perfect... Ceva, totuşi, îi atrase curiozitatea. Era un loc în mintea lui Namur unde nu reuşea să pătrundă. Oare ce secret se ascundea acolo? Să fie oare cheia distrugerii întregii alianţe? Să fie harta tuturor edenienilor răspîndiţi în univers? Se concentră şi mai puternic, folosindu-şi toată energia, pînă la epuizare. În cele din urmă reuşi. Atunci văzu pentru prima oară Obscuris şi Celestia. Iar cînd îi văzu şi chipul lui Democles, trăi cu adevărat revelaţia. Tot răul pe care îl făcuse, drogurile, crimele comise împotriva umanităţii şi mai ales împotriva semenilor săi, totul fusese în numele unui idol mincinos. Pentru prima oară de la părăsirea planetei Eden, o lacrimă îi curse pe obraz (s.n.). Nu îi rămînea decît un singur lucru de făcut...

      Deodată, un val de întuneric acoperi întregul spaţiu de luptă. Apoi se auzi o bubuitură puternică urmată de un pîrîit asurzitor. Umbrele treceau cu miile prin noua fisură deschisă spre universul fiinţelor vii, căutînd corpuri pe care să le posedeze. Acestea erau protejate de Sariman şi de toţi ceilalţi îngeri din nivelurile inferioare ale Purgatoriului. Peste cîteva minute se auzi un nou bubuit de tunete puternice şi se deschise o altă fisură prin care trecea marele înger Ethiel, care avea glasul ca un vuiet de ape dezlănţuite. Din spatele aripii sale stîngi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri, cu care se lupta împotriva îngerilor răzvrătiţi. În spatele aripii drepte stăteau înghesuite umbrele pe care reuşise să le prindă cu biciul său cu fulgere. Ethiel semăna la vedere cu jarul încins şi corpul său alb ca zăpezile Laponiei era înconjurat de o aură multicoloră. Îngerul Karon, cel căruia nu i se vedea niciodată chipul şi care avea corpul acoperit cu o mantie verde, stătea în spatele lui Ethiel şi ţinea în mîini cartea karmelor întunecate, marcată cu semnul întors al crucii. În ea scria numele umbrelor capturate sau ucise. Lîngă el se afla Temuu Kamoon, îngerul cu chip şi corp de copil, care trăgea cu arcul său cu fulgere albastre...”

     

      …Lucifer parcurge, astfel, cel de-al doilea cuadrat-drum zodiacal, de data asta (conform celei de-a doua legi zodiacal-astrologice: “2. LEGEA CORESPONDENŢEI: Ceea ce este sus este şi ceea ce este jos, Ceea ce este jos este şi ceea ce este sus. Această a doua lege explică faptul că există o armonie, un raport constant, o corespondenţă între diferitele planuri de manifestare ale Vieţii şi Fiinţei - respectiv planul material, mental şi spiritual. Aceste planuri sunt asemănătoare, diferenţa între ele fiind doar de grade şi nivel de vibraţii - sunt creaţii ale TOT-ului şi există în spiritul infinit al TOT-ului” – cf. Adi Mândruţă, Bazele filosofice ale Astrologiei ) , CEL DREPT–ADEVĂRAT (“DAO”, cum ar zice Tracii vechi şi confucianiştii contemporani…) – dinspre Eul Fals spre Revelaţie! Ca-ntr-o problemă de matematică superioară a a Sufletului, pusă în termeni metaforici – totul se rezolvă perfect metafizic, deasupra oricărei anticipări de logică primară:

     

      “…Anuk primi vizita lui Sariman, exact în momentul cînd se gîndea la Asiria şi greşelile pe care le făcuse pentru a fi împreună cu ea. Liderul îngerilor răzvrătiţi din nivelurile inferioare ale Purgatoriului avea corpul şi aripile negre şi era înalt pînă la tavan. Avea ochii ca două găuri adînci şi întunecate ce absorbeau lumina din jur. Vocea sa era ca aceea a unui android de luptă, dar mult mai puternică şi metalizată. În spatele său se aflau îngerii Kabaraam, Azibar, Ramon şi umbrele care reuşiseră să fugă din calea lui Ethiel. Sariman îi porunci lui Anuk ca toate umbrele să îşi găsească noi corpuri de posedat în rîndul armatei lenuriene.

      Anuk pierduse totul dar nu îşi pierduse definitiv credinţa în Democles. Regreta amarnic că fusese corupt de Z’Davaar şi se rugă în gînd să fie iertat. Apoi apăsă pe butonul de autodistrugere şi un spectacol imens de lumini invadă cerul de deasupra planetei Nede.”

     

      …Şi, pentru ca totul să capete valenţe transmundane, paradisice, mai curând nostalgic-extatice decât tragice – finalul aparţine unei CORESPONDENŢE ÎNTRE SUFLETE – “corespondenţă” mistică, de tip baudelaire-ian:

     

      „Dragă Luana, în ultimele zile am încercat în toate felurile posibile să-mi iau rămas bun de la tine. Şi în tot acest timp am descoperit un lucru, că nu pot. Îmi lipseşti, Luana, nici nu ştii cît de mult îmi lipseşti. De la tine am învăţat tot ce ştiu despre iubire şi singura fiinţă care mi-a dat un motiv în plus să merg mai departe în viaţă ai fost tu. Aş fi vrut să crezi că există cu totul altceva în afara punctului negru ce absoarbe luminile noastre. Dar poate că fiecare dintre noi are propria cale prin care află adevărul. Ştiu că nu a fost vina ta şi ştiu că acolo unde există sacrificiu există şi iertare (s.n.). Cît voi trăi în această lume, oriunde m-aş duce, o parte din tine va fi mereu alături de mine. Te voi purta în inima mea şi în gîndurile mele pînă cînd ne va fi dat să fim din nou împreună. Te iubesc, Luana, şi te voi iubi mereu” (Mesajul de adio al lui Namur către Luana, cimitirul Rembrand, Snowdon).

     

     




     

      1 - „Dar în Astrologie, ca în orice domeniu metafizic, gîndirea nu trebuie să se limiteze doar la sensul propriu al cuvintelor, şi se operează într-o foarte mare măsură cu gîndirea simbolică, aceea care ne permite să atribuim cuvintelor şi lucrurilor sensuri mai abstracte, mai adînci, asociate şi cu alte niveluri ale existenţei diferite de nivelul fizic” – cf. Bazele filosofice ale Astrologiei.

     


     


     

      …Iată-l pe Luceafărul-Lucifer-ANUK, obsedatul de iubirea ASIRIEI, izbăvit (prin sine şi prin alter ego-urile sale eterico-astrale, NAMUR-LUANA!), la modul majestuos şi epopeic, cosmico-creştin, prin autosacrificiul întru Dragoste. Nici nu se putea o mai frumoasă demonstraţie că, de la Dacii-DAOI (Poporul Lupilor şi Al Căii Celei Drepte) la Eminescu… până la Snowdon King - “Ideile mari călătoresc prin cosmos , /Fără tihnă-ori pălire-a Luminii”…!!!

© Copyright Adrian Botez
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online