evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
O noapte într-un ceas  -  ROV-27  -  Vatmanul - O pasiune  -  Alfa si Omega. Moon  -  Secretul  -  Conştientizarea  -  Proză absurdă  -  Somnul uitării  -  Dependent TV  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Fără doar şi poate  -  Archeopterix  -  Luminile oraşului XXVIII  -  În umbra sorţii  -  Fortul  -  Un pahar de vin  -  Ion cel fericit  -  Melcul  -  Călătoria  -  De profundis  -  Cerc la persoana întâi  -  Luminile oraşului XVII  -  Răspuns fără întrebare  -  Rapsodia  -  Lacrimi de stea  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Principiul alibiului  -  Outland  -  Virus de sticlă  -  Concurenţă neleală  -  Felix II  -  Printre oameni  -  Fata mării, Poliana  -  În noapte  -  Din vitrină  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Zei şi oameni  -  Bumerangul lui Zeeler  -  Iza  -  Luminile oraşului IV  -  Lumina neagră  -  Nopţi albe, zile negre  -  Sub nori  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  Corespondenţă literară  -  Jocul Zeilor (III)  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Apocalipsa  -  Babylon Five: Mercenarii


Terapia prin scris

Stephen King
Capcana pentru vise
traducere, note si prefata de Mircea Pricajan

Stephen King – Capcana pentru vise
  Mircea Pricăjan
Story of survival
Big Brother is watching you
Seven lives
Poetry's demise
The importance of being universal
varianta print

Mircea Pricăjan



Publicat Duminică, 7 August 2005, ora 20:53

      În 1999, Stephen King a suferit un grav accident. Pe când îsi facea obisnuita plimbare de dupa-amiaza pe marginea unui drum laturalnic din statul lui natal, Maine, o camioneta scapata de sub control l-a izbit din plin, fracturându-i soldul si mai multe coaste, aproape omorându-l. Multi au fost cei care au spus ca astfel are sa se încheie cariera lui de scriitor. A avut, într-adevar, nevoie de câteva luni bune de spitalizare, de operatii complicate, dar autorul romanului Misery a stiut si de data aceasta sa întoarca lucrurile în favoarea sa. „Niciodata n-am fost mai recunoscator faptului ca scriu ca în perioada cât am lucrat (16 noiembrie 1999 – 29 mai 2000) la Capcana pentru vise. Am trecut prin perioade lungi de disconfort fizic în acele sase luni si jumatate, iar cartea aceasta mi-a distras atentia. Cititorul va observa ca fragmente din acel disconfort fizic m-au urmarit în poveste, dar ce-mi amintesc mai bine este sublima evadare pe care o gasim în visele vii”, marturiseste Stephen King în „Nota autorului” de la sfârsitul romanului supus acum atentiei.

      De-ar fi sa privim cartea doar din aceasta perspectiva terapeutica, am spune ca e o reusita incontestabila. Capcana pentru vise tradeaza multe dintre angoasele autorului ei, multe dintre suferintele si framântarile prin care a trecut acesta în timpul procesului de creatie. Acest fapt n-ar trebui sa ne frapeze, totusi. Stephen King si-a facut un titlu de glorie din felul în care-si exorcizeaza propriii demoni folosindu-se de scriitura. Un prim exemplu ar fi romanul Shining, unde, o marturiseste în „manualul” On Writing: A Memoir of the Craft, Jack Torrance era chiar el: fost profesor de liceu, dramaturg în devenire, ratat însa în ambele domenii din cauza alcoolului. Misery, iarasi, vorbeste disimulat despre dependenta de droguri în care cazuse Stephen King la vremea respectiva. Scriitorul de succes Paul Sheldon, recuperat dintr-un accident de masina de cea mai înfocata admiratoare si supus de aceasta unui tratament fortat cu... droguri, la urma urmei, rezuma in nuce situatia în care se afla însusi King. Mai departe, The Dark Half, povestea rezistentei la dedublare, este chiar povestea lui Richard Bachman, pseudonimul lui King. Capcana pentru vise, asadar, nu reprezinta o noutate în acest sens.

      Noutatea e tema aleasa spre explorare. Capcana pentru vise pare la prima vedere un roman stiintifico-fantastic. Nu atât de vadit ca The Tommyknockers, totusi suficient de vadit sa reprezinte o „ciudatenie” în bibliografia autorului.

      Beav, Henry, Pete si Jonesy sunt prieteni din copilarie – îi continua parca pe ceilalti „prieteni din copilarie” ai lui King (amintiti, de altfel, în acest roman) din It. Ajunsi acum la maturitate, dupa transformari inerente, acestia se reîntâlnesc cu prilejul partidei lor de vânatoare anuala. Pe masura ce naratiunea se desfasoara (pe aproape 900 de pagini!), descoperim care sunt tarele fiecaruia si descoperim si ce-i uneste înca dupa atâtia ani. Daca la începutul romanului suntem lasati sa traim impresia ca accidentul de masina suferit de Jonesy – alter-ego-ul autorului în acest caz, cum spuneam – în conditii ce ni se vor dezvalui de-abia spre final (desigur!), mai încolo aflam ca adevaratul liant este Duddits, al cincilea prieten din copilarie, cel sortit sa ramâna pentru totdeauna copil (sufera de sindromul Down).

      Pâna aici, totul e limpede, totul decurge conform obisnuintelor lui King. Prima jumatate a romanului este, în acelasi timp, si cea mai izbutita. Cadrul aduce aminte mai degraba de o piesa de teatru, de decorul limitat al unor romane ca Jocul lui Gerald sau chiar Misery. Cabana la care acesti prieteni se întâlnesc în mod constant de peste douazeci de ani, numita simbolic Bivuac, izolata în inima padurilor din Maine, prinsa de un viscol prematur, este un fundal perfect si aproape mitologic pentru fixarea premizelor unei povesti de groaza. Dar, când cadrul se largeste, când numarul personajelor introduse în joc devine greu de controlat (e vorba aici de cea de-a doua parte a romanului, cea în care-si fac aparitia comandantul de operatiuni Kurtz si subalternul sau, Owen Underhill), naratiunea pare sa piarda din forta. Capata însa dinamism, da frâu liber unor interpretari intertextuale (vezi trimiterea la Inima întunericului a lui Conrad sau la ecranizarea acestei nuvele, Apocalipsul acum, regizata de Francis Ford Coppola) si conduce inexorabil la un final cam factice.

      Pe scurt, o nava spatiala extraterestra se prabuseste în apropierea Bivuacului, zona este introdusa în carantina si se încearca musamalizarea situatiei prin mijloace mai degraba... naziste. Personajului lui Kurtz, desi (poate prea) perfect creionat si ghidat, îi lipseste vigoarea, viata cu care King obisnuieste sa-si insufle celelalte personaje. Rationamentul transant al acestuia aduce aminte mai mult de personajele secundare, malefice ale lui Dean Koontz, din Dark Rivers of the Heart sau One Door Away >From Heaven. Acesta se salveaza, însa, prin deja-amintita referinta la scrierea lui Conrad.

      Mai interesant mi se pare, însa – si aceasta poate fi, de altfel, socotita si o inovatie în ceea ce priveste romanele SF cu fiinte extraterestre –, descrierea si înfatisarea acestor aliens. Cum a facut si în It, unde clovnul lua înfatisarea celor mai cumplite temeri ale copiilor, fiind astfel mai mult o plasmuire a subconstientului lor, extraterestrii din Capcana pentru vise iau, în viziunea lui King, înfatisarea deja comun-acceptata: fiinte cenusii, cu ochi mari si inexpresivi, corpuri firave si mâini cu trei degete. Pe lânga aceste fiinte – mitologizate si ele – apar în roman si ceea ce par a fi adevaratii extraterestrii: fiinte serpesti, cu corp de nevastuica si gura de rechin. Aparitia dintâi este, deci, o proiectie, o excrescenta a subconstientului colectiv. Nu întâmplator, în roman, acestor fiinte li se spune birumi. Iar boala pe care acestea o raspândesc poarta denumirea de birus.

      Felul în care acesti extraterestri înteleg sa actioneze, iarasi, mi se pare o nascocire novatoare. Jonesy se trezeste, pe la jumatatea cartii, invadat, posedat (la propriu) de o astfel de fiinta. Mare pare din roman se desfasoara în interiorul mintii lui Jonesy, unde se da o continua lupta pentru suprematie. Dl Cenusiu, cum îl numeste Jonesy, a preluat conducerea corpului si s-a înstapânit pe mare parte din amintirile lui. Singura arma pe care o descopera, apoi, Jonesy este jocul emotiv, emotiile, adica, cele care actioneaza asupra extraterestrului asa cum actioneaza birusul asupra oamenilor.

      Acest dialog (sau sa fie oare monolog?), aceasta lupta (cu sine?) salveaza cea de-a doua pare a romanului.

      Încheierea, a treia parte, lasa impresia unei sfortari din partea autorului, pare rezultatul calculat al unui rationament cu premize, de altfel, promitatoare. Scris mai mult ca sigur spre sfârsitul perioadei de convalescenta, se observa usor graba cu care Stephen King – vazând, probabil, dimensiunile pe care le luase deja manuscrisul – a tratat problema. Duddits, prietenul pierdut din copilarie (care, am uitat sa spun, îi investise pe toti cu puteri telepatice sau alte altfel de puteri extrasenzoriale), este recuperat si vine triumfal sa salveze situatia. Lupta finala se da mai mult în planul mental, acolo unde Jonesy si cu Henry (cei doi prieteni care-au mai ramas în viata), ghidati de Duddits, reusesc sa imobilizeze într-un pat de spital proiectia reziduala a extraterestrului-rapitor si unde acestia reusesc sa-l sufoce cu o perna. În planul real, concret, urmarirea în care se angajase Kurtz (mânat, acesta, mai mult de dorinta razbunarii pe subalternul Owen Underhill, ce-i iesise din ordine, aliindu-se cu Henry, decât de cea a salvarii lumii de la dezastrul dorit de Dl Cenusiu), se încheie si ea, la Bazinul Quabbin, loc perfect de unde sa porneasca o infestare în masa cu birus a populatiei americane.

      Romanul se termina, asadar, previzibil, ca o expiere, ca o rasuflare de usurare a unui autor care s-a vazut nu doar cu o noua carte scrisa, ci si cu perioada de convalescenta încheiata.

      Ceea ce nu este putin lucru, s-o recunoastem.

      Lasând, dar, deoparte aceste neajunsuri, Capcana pentru vise este un roman demn de numele celui care-l semneaza; nu reprezinta o cadere calitativa prea mare, dar nici o urcare; este exact ceea ce-a dorit autorul sa fie: o poveste revigoranta, înaltatoare, numai buna de spus cuiva care se afla în suferinta. Este rezultatul unei terapii prin scris, este un exercitiu recuperator, este un Duddits al romanelor lui Stephen King. Iar confirmarea acestei afirmatii este tocmai cel mai recent roman de sine-statator publicat de King, From a Buick 8, care face fara îndoiala dovada ca, în vremuri tihnite pentru sine, Stephen King înca mai poate crea opere puternice.

      Despre acesta, însa, poate cu o viitoare ocazie.

     

© Copyright Mircea Pricăjan
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online