evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Puroi II  -  Pastel  -  Asaltul  -  Cincizeci  -  Cerc la persoana întâi  -  Valoare reziduală  -  Fata mării, Poliana  -  Luminile oraşului VI  -  Conştiinţa împăcată  -  Metastază  -  Pulbere de stele  -  Schimbare de management  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Boaba de spumă  -  Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  Lunga vară  -  Învingătorul ia totul  -  Străinul  -  Nu este prima dată  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (I)  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Pasomii  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  O nouă zi  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Pojghiţa subţire a conştiinţei  -  Cruciada bucătarilor  -  Valea blestemată  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Ignis  -  Blasfemii : Globul de Crăciun  -  Fragile  -  Ceaţa  -  Punct. ªi atât  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  De acum şi până-n noapte  -  Taina norilor  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  Povestea unui suflet  -  Fluturi  -  Caseta pirografiată  -  Bătrânul, literele şi noaptea  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Pânza de paianjen  -  Fortul  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Întâlnirea


Neil Gaiman - o reţetă de creative writing

News Team



Publicat Duminică, 7 Octombrie 2007, ora 15:49

      Unul dintre avantajele blogurilor: intr-un asemenea spatiu se va scrie mai putin despre zona monden-comerciala, se vor lauda in mai mica masura titlurile de prima linie ale editurilor mari, si vei avea sanse sa gasesti recenzii despre carti pe care zona revuistica le ignora - cum ar fi traducerile romanelor „Zei americani” si „Pulbere de stele”, ale lui Neil Gaiman.

     

      Ambalaj cu miez

     

      Inca un avantaj: textul titularului de blog va fi mai mult sau mai putin la obiect, mai mult sau mai putin inchegat/dezlanat, insa comentariile vor fi, cu siguranta, demne de interes. Parcurgand un astfel de comentariu, pe un blog dedicat cartilor, am dat peste o trimitere la una dintre povestirile scurte ale lui Gaiman.

     

      Povestirea ilustreaza, intr-adevar, un sablon: frivolitati si lucruri serioase, spuse pana la jumatate, mistere abia intrezarite, din spatele valurilor, un stil usor poetic, usor ironic, limbaj colocvial, bruiat de o subtilitate intelectuala mascata, dialoguri firesti, povestire densa si antrenanta, cu intamplari care se succeda rapid si iau, adeseori, turnuri neprevazute, totul construit pe un background stiintific si mitologic solid. O reteta desavarsita de creative writing anglo-saxon, care asigura, in acelasi timp, flexibilitatatea si stralucirea invelisului - cu alte cuvinte, succesul de librarie si accesul la un public destul de larg (limitat, totusi, de cercul, oricat de cuprinzator, al cititorilor de S.F. si Fantasy) -, pe de o parte, si duritatea si consistenta miezului - altfel spus, validitatea estetica si profunzimea mesajului filosofico-literar -, pe de alta parte.

     

      Nici macar nu putem sa sustinem, condescendenti, ca literatura de acest fel e comerciala: in zona comercialului aruncam acele lucruri prea usor digerabile, care sufera de prea mult sclipici pe ambalaj, si de un deficit de substanta dedesubt, sau, cu o metafora a lui Gaiman, din „Zei americani” - zaharina fara calorii, care umple stomacul bietelor vietuitoare, dar nu le ofera acestora nici un strop de energie, si care provoaca, in final, moartea prin inanitie (intelectuala, am putea spune in acest context) a creaturilor care-o consuma.

     

      Zane si zei

     

      Iata un paragraf din „How to talk...”: „A inceput sa-mi sopteasca ceva in ureche. E un lucru foarte ciudat cu poezia - poti sa-ti dai seama ca e poezie, chiar daca nu vorbesti limba. Poti sa auzi greaca lui Homer fara sa pricepi o iota, si stii, totusi, ca e poezie. Am auzit poezie poloneza, si poezie inuita, si am stiut ce era fara sa stiu. Soapta ei era exact asa.

     

      Nu stiam limba, dar cuvintele ei si-au facut albie prin mine, in mod desavarsit, si cu ochii mintii am vazut turnuri de sticla si de diamant; si oameni cu ochii de un verde extrem de palid; si, de neoprit, in spatele fiecarei silabe, am putut sa simt inaintarea neobosita a oceanului” (traducerea imi apartine).

     

      Cateva lucruri despre Neil Gaiman: a debutat ca jurnalist, si prima sa carte a fost o biografie a trupei Duran Duran; a scris, o vreme, benzi desenate si romane grafice (si inca mai scrie) si scenarii pentru televiziune (BBC), pentru desene animate si film.

     

      Multe poezii, povestiri scurte, texte pentru cantece, eseuri, reportaje si cronici literare, si vreo 14 romane, antologii si carti pentru copiii. Cateva dintre acestea au fost - sau vor fi in curand - ecranizate, cu mare tam-tam: „Neverwhere”, „MirrorMask”, „Coraline” (urmeaza in 2008).

     

      In august 2007 s-a lansat in America o ecranizare care are toate sansele sa devina urmatorul blockbuster fantasy al planetei: „Stardust” („Pulbere de stele”, in regia lui Matthew Vaughn), cu De Niro, Michelle Pfeiffer, Claire Danes si Peter O’Toole in distributie (Ian McKellen da vocea din off). Toate acestea le-a facut in 46 de ani (e nascut in noiembrie 1960, UK).

     

      Gaiman are si un blog - sau, ma rog, un site personal, diferenta e tot mai mica - construit, initial, in jurul romanului „Zei americani”; il veti gasi tastand www.neilgaiman.com.

     

      Aici puteti descoperi date bio-bibliografice, fotografii, interviuri, povestiri complete, recenzii despre Gaiman, sfaturi catre tinerii scriitori (inclusiv pentru autorii de benzi desenate; iata unul: sa ai ceva de spus e un lucru esential, chiar si intr-un BD!) si detalii suplimentare sau chei ale unor romane.

     

      „Pulbere de stele” e, si acesta, un roman care ilustreaza foarte bine reteta Gaiman.

     

      O economie desavarsita - poate prea desavarsita! - de mijloace si de tehnici narative, o conceptie inginereasca asupra naratiunii, care se desface, modular, in componente atent lucrate, alerte, concise, proiectate sa se suprapuna milimetric, la sfarsit, si sa re-creeze un desen de puzzle perfect.

     

      Nici un personaj nu ramane in aer, nici un detaliu, pomenit undeva, nu va fi nefolosit, nici un fir epic nu se va agata, pe parcurs, pentru a atarna cu capatul dezlegat.

     

      In fundal, contrastul dintre lumea anosta, a Angliei de la inceputul epocii victoriene, si taramul viselor, sau al zanelor, mult mai mare decat cel al „lucrurilor asa cum sunt”, deoarece cuprinde toate basmele, inchipuirile si lucrurile pe care oamenii le-au uitat vreodata.

     

      Pentru un basm livresc, cartea e prea concentrata. In cele doua sute de pagini, se intampla destule lucruri, insa cititorul nu apuca sa se obisnuiasca cu universul fantasy, sa se scufunde in el, sa se ataseze de personaje. De aceea, poate, multi dintre autorii S.F. si Fantasy prefera sa rezolve intrigi precum cele exploatate in „Pulbere de stele” - un drum al initierii, o iubire dintre un muritor pe jumatate om, pe jumatate urmas al zanelor, si o stea, o vrajitoare foarte rea si foarte disperata, care vaneaza tineretea vesnica, o competitie fratricida pentru tronul unui regat puternic, o printesa care asteapta, sub forma de pasare, sa-si recapete libertatea - in trei, sau in sapte volume groase.

     

      Gaiman a sacrificat potentialul de maraton al acestor povesti pentru o cursa rapida si acrobatica, plina de gratificari si de bonus-uri: o scena foarte hazlie, o remarca deep, un loop ametitor al povestirii, o perspectiva neasteptata, care da basmul/realitatea peste cap.

     

      Iata un astfel de bonus - o discutie intre (anti)erou si mama sa: „Tristan Thorn, timp de aproape optsprezece ani nu ti-am cerut nimic. Iar cand iti cer si eu ceva - o mica favoare - ma refuzi. Ia spune, Tristan, asa trebuie sa te porti cu mama ta?”.

     

      Evident, la moda sunt antieroii gen Harry Potter, fara cine stie ce talente de vrajitori sau razboinici, incapabili sa faca mare lucru si ajunsi cu bine la final prin bunavointa unor adjuvanti, sau prin noroc. Tristan Thorn e, si el, unul dintre ei.

     

      Totusi, la final devine un conducator bun, invata ceva si castiga, daca nu skill-uri magice, cel putin libertatea de a fi de capul sau: „Dar mai sunt multe locuri pe care nu le-am vazut inca. Si o gramada de oameni pe care nu i-am cunoscut.

     

      Fara sa mai vorbim de toate relele indurate de cei drepti, de ticalosii ce trebuie pedepsiti, de peisajele ce trebuie vazute, stii, chestii de felul asta”. Totul e bine cand se termina cu bine, si in aer pluteste iz-ul de comedie shakespeariana.

     

      Intre doua vraji, personajele lui Gaiman merg la toaleta - de fapt, nu se duc dupa tufisuri, ci „se pisa”, asa, in mijlocul legendei -, au slabiciuni, sufera de boli si isi rezolva, fara nici o jena, cele mai omenesti probleme.

     

      Basmul se intalneste cu comedia fara a-si pierde aerul fabulos si fara a semana pana la identificare - ca in cazul universurilor imaginate de Terry Pratchett, de pilda - cu lumea occidentala de zi cu zi.

     

      Din ceea ce am aflat despre film, am impresia ca acesta a reusit sa strice, cu deplina bunavointa, esenta romanului - prin urmare, cititi-l inainte ca Hollywood-ul sa va ademeneasca la cinema!

     

      „Zei americani” functioneaza dupa aceleasi principii, cu cateva diferente.

     

      Porneste de la contingent, de la realitatea contemporana, pe care o descrie, cumulativ, in fundal, pentru a ajunge in imanentul fictional, in spatiul mitic al zeilor transportati, in mii si mii de ani, in mintile tuturor indivizilor, triburilor sau natiilor care s-au asezat pe teritoriul numit, astazi, America (de nord, si mai restrans: USA).

     

      Si acesta este un roman al initierii, insa mai putin basm si poveste cu zane si mai mult thriller metafizic (o notiune asociata, prima oara, cu romanele lui Chesterton) si reflectie asupra istoriei si culturii americane. Un alt citat, pe care l-a extras, in engleza, tot un comentator de blog: “«Me too. So now I’m living here in the north. Long way from white man’s diseases.

     

      White man’s roads. White man’s road signs. White man’s yellow Miatas. White man’s caramel popcorn». «White man’s beer?”. Whiskey Jack looked at the can. «When you people finally give up and go home, you can leave us the Budweiser breweries,» he said”.

     

      Mai mult umor negru, mai multa sobrietate - plus drame de constiinta, dileme etice si niste pasaje foarte reusite despre venirea popoarelor in USA: corabii imputite, ticsite cu imigranti si sclavi, nedreptati strigatoare la cer, atrocitati de nedescris.

     

      Toate lasate sa respire pe un spatiu mult mai generos, cu un personaj complex - un detinut oarecare cu o profunzime spirituala neobisnuita pentru cineva cu datele lui de buletin -, care pastreaza, pana la sfarsit, un mister transformat in catalizator pentru motorul epic al romanului.

     

      Acest motor, puternic si febril, nervos si fiabil, e piesa-cheie a fantasy-ului, gata sa arunce, in orice clipa, pe orbita caroseria fictionala a acestuia. Zeii sunt adunati din toate mitologiile, din toate epocile istoriei - din Egipt, Irlanda, Norvegia, Islanda, India, China, lumea araba s.a.m.d. -, dar si din cultura pop de dupa razboi, si se impart in vechi si noi, in domni ai bataliei, virilitatii si spanzuratorii si stapani ai autostrazilor, Internetului si mass-media. Furtuna se apropie, razboiul dintre cele doua tabere e gata sa inceapa, si echilibrul depinde de un singur pion: Shadow, umbra, neantul, muritor de rand si fiu legendar de zeu.

     

      Adaugati o scena erotica homosexuala, intre un arab si un ifrit (un spirit al focului), o disectie a unei tinere fete, descrisa pe multe pagini, cu lux de amanunte, si va veti forma o cu totul alta parere, dincolo de baghete magice si de zane, despre un fantasy.

     

      Povestitor egal entertainer

     

      Despre autor

     

      A debutat ca jurnalist, si prima sa carte a fost o biografie a trupei Duran Duran; a scris, o vreme, benzi desenate si romane grafice (si inca mai scrie) si scenarii pentru televiziune (BBC), pentru desene animate si film. Multe poezii, povestiri scurte, texte pentru cantece, eseuri, reportaje si cronici literare, si vreo 14 romane, antologii si carti pentru copiii. Cateva dintre acestea au fost – sau vor fi in curand – ecranizate, cu mare tam-tam: „Neverwhere”, „MirrorMask”, „Stardust” („Pulbere de stele”, in regia lui Matthew Vaughn, 2007) „Coraline” (urmeaza in 2008). Toate acestea le-a facut in 46 de ani (e nascut in noiembrie 1960, UK).

      Neil Gaiman nu produce, dupa reteta sa eficienta si directa, branza buna intr-un burduf de calitate: branza si burduful, continutul si ambalajul, sunt parte ale aceluiasi intreg, format, dintru inceput, ca atare: stilul nu e un device sau un supliment care va indulci intalnirea cu nucleul amar al mesajului; fara a eluda esteticul sau adevarul, naratiunea cu iz de thriller sau de adeventure

     

      picaresc nu e un pretext pentru adevaruri grele, nici pentru experimente estetice complicate. Forma si continutul cresc impreuna, in acelasi timp si in acelasi fruct, si, odata ajunse la maturitate, isi pierd trasaturile distincte, anuleaza zonele intermediare, de separare.

     

      Desi ii citeaza, adesea, pe postmoderni (pe Pynchon, in special), Gaiman nu are nimic in comun cu moartea povestirii, nici cu diluarea, disiparea sau cu supliciul si exilul ei.

      Gaiman e un povestitor in cel mai pur sens, shakespeareian, as spune - Shakespeare fiind marele sau model, alaturi de Tolkien sau Roger Zelazny - care ofera suspans si adrenalina cu asupra de masura, ingloband, in acelasi timp, cultul pentru substanta si mesaj al modernilor si ironia si detasarea postmodernilor.

     

      Poate ca post-postmodernismul este iesirea literaturii din creuzetul experimentului narativ si intoarcerea ei in librarii: rezultatul unui proces de epurare, care a lasat pe retorta impuritatile si balastul, complexele de inferioritate ale cititorului si aroganta autarhica a autorului, drumurile anevoioase spre fundaturi textuale si experimentele voit-esuate cu oglinzi crapate purtate pe drum,

     

      orele de teroare estetica pura, de travaliu cu speranta unui deznodamant inexistent, „totul merge, chiar daca nimeni nu ma intelege”, „cu cat pricep mai putini, cu atat sunt un scriitor mai bun”, paginile interminabile si greoaie, decriptarile chinuitoare ale unui non-limbaj fara inteles.

     

      Cititorul si-a platit pretul emanciparii, scriitorul si-a umplut rezervoarele orgoliului si si-a facut, tiranic, de cap dupa umoare si voie, peste capul sau.

     

      Poate ca a sosit acum timpul - si formula Gaiman, care impune un nou standard, arata acest lucru - ca scriitorul sa devina ceea ce a fost: un povestitor, un entertainer, traind din talentul si din arta sa, masurate direct prin reactia cititorilor in slujba caruia a sosit timpul sa se aseze din nou, de bunavoie si cu toata bunavointa de care e in stare.

Sursa :   Hotnews.ro
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online