evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Călătorii cu îngeri  -  Povestea unui ceas  -  Experimentul  -  Rapsodia  -  Nyprus  -  Meduza (I)  -  Meduza (VII)  -  Macii  -  Floarea de loldilal  -  Legendele Căutării (II)  -  Plasa pe jăratic  -  Ea, eu şi ei  -  Stiinta si tehnica  -  Program de criză  -  Strada castelului : Câte lumi  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Secretul  -  Lumină dublă  -  Vânzatorul  -  Capsula  -  Nouăsprezece zile (II)  -  În tren  -  Arta de a purta un război  -  Meduza (VIII)  -  Peştera II  -  Lacrimi de stea  -  Proză absurdă  -  Fragmente de... viaţă  -  Valea însângerată  -  Vikingul  -  Drum bun  -  Circ  -  Obsesia  -  Gânduri  -  Norul de argint  -  Sexibon  -  Archeopterix  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Povestea trenului  -  Iubirea de pe Venus  -  Pânza de păianjen  -  Răspuns fără întrebare  -  Inelele lui Saturn  -  Novo Homo Sapiens  -  Jocul Zeilor (VIII)  -  Luminile oraşului XXIII  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Arătarea  -  Gândacul  -  Evadare din Paradis


Generaţia alungată vânează în Vest particula lui Dumnezeu şi stelele pitice

News Team



Publicat Duminică, 15 Iunie 2008, ora 10:10

      Unii se încăpăţânează să vâneze stelele pitice pentru a descifra sensul universului, alţii caută cum să simuleze mai bine o tumoră canceroasă sau să trateze mai bine edemul pulmonar.

     

      Doctoranzii şi doctorii români în ştiinţă de la marile universităţi de cercetare din lume îşi publică munca în reviste internaţionale şi aşteaptă momentul în care România îi va merita înapoi.

     

      La începutul lunii trecute, brăileanca Aurora Simionescu, de 24 de ani, doctorand la institutul german Max-Planck, detecta în premieră mondială o bucată din materia lipsă din univers, împărtăşindu-şi descoperirea cu presa internaţională şi cu ziarul Cotidianul. Observaţia este şi parte a tezei ei de doctorat, pe care ea o va prezenta Universităţii din München. Tinerii români pleacă în număr tot mai mare la doctorat peste graniţe, doar site-ul Ad Astra având înregistrate câteva sute.

     

      Ba prin concursuri, ba cu recomandări, ba chiar cu invitaţii, ba mânaţi de himere, împânzind laboratoarele marilor universităţi din SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa sau Germania. România ştie de ei doar din prestigioase publicaţii internaţionale, ei ştiu că cercetarea din România, pe care o văd un act de simulare, are cale lungă de bătut până să merite ceva din expertiza lor. Până atunci ar trebui să fie pompaţi mai mulţi bani pentru echipamente şi deplasări ale studenţilor la cercetare, să se închege mai multe colaborări internaţionale şi să fie risipită birocraţia. În mare.

     

      „Particula lui Dumnezeu“ poate fura oricând imaginaţia unui elev de clasa a XII-a. Adrian Buzatu, acum doctorand la Universitatea McGill din Montreal, a trăit-o pe pielea lui, acum şapte ani, intrigat de ce proprietăţi magice ar putea să aibă această particulă, cunoscută ştiinţific drept „bozonul Higgs“ şi responsabilă cu valorile maselor particulelor. O adevărată „revoluţie în fizica particulelor“ i s-a derulat apoi prin faţa ochilor când a aflat că un accelerator avea să intre în funcţiune în 2005, cu sarcina de a hăitui bozonul nedesluşit de nimeni până acum.

     

      Rezultatele de la fazele naţionale ale olimpiadelor de fizică i-au pecetluit lui Adrian Buzatu calea spre Universitatea „Joseph Fourier“ din Grenoble, Franţa. Aici s-a găsit cufundat în Laboratorul de Fizica Particulelor şi Cosmologie şi a plecat cu o diplomă de „licence“, simţindu-se tot mai aproape de CERN şi de „particula lui Dumnezeu“. „M-am grăbit să contactez laboratorul din timp, să prind loc la experimentul ATLAS, cel mai mare ce urma să se desfăşoare la Large Hadron Collider de la CERN. Deja ştiam că acceleratorul îşi va începe activitatea cam prin 2007, nu în 2005, cum se credea iniţial. În cele şase săptămâni, am scris un raport descriptiv al detectorului ATLAS“, ne spune vânătorul lui Higgs.

     

      Şansa l-a purtat însă peste Ocean, la Universitatea McGill, unde aplicase pentru masterat. A rămas aici să-şi facă şi doctoratul, în cadrul experimentului Collider Detector at Fermilab (CDF), urmărit de aceeaşi himeră: bozonul Higgs. Acum face parte dintr-o echipă de 100 de persoane, intrată în competiţie cu CERN. „Fără a înţelege de ce particulele elementare au masă, nu vom putea înţelege niciodată de unde venim. De mai bine de 40 de ani, fizicienii nu au putut descoperi dacă bozonul Higgs există sau nu“, îşi etalează importanţa muncii sale doctorandul, care mai este şi reprezentantul studenţilor la doctorat şi master la fizică din Canada în Consiliul Asociaţiei Fizicienilor Canadieni. O mică şansă de împrăştiere a misterului există la CDF, continuă el, una de 100% în laboratoarele CERN.

     

      Anul trecut, Adrian Buzatu intra şi în echipa de la stiinta.info: un site de popularizare ştiinţifică pentru români, pus pe picioare de românii din Olanda cu doctoratul în ţiplă. Coordonatorul proiectului este Cristi Presură, cercetător la Philips, care şi-a luat titlul de doctor de la Universitatea din Groningen, Olanda, după un concurs pentru burse Tempus în România. „Eu sunt pasionat de podcasturi. Aşa că am început să fac şi eu unul, împreună cu prietenul şi colegul meu Andrei Filip. Cum nu puteam vorbi liber, eu scriam şi apoi citeam. Am zis să pun şi pe web ce scriu, apoi au venit şi alţii să pună şi ei, că şi lor le place ştiinţa“, spune cercetătorul de la Philips, stabilit de zece ani în Olanda. A luat naştere un adevărat club al doctorilor şi doctoranzilor români, care organizează şi un concurs de eseuri pe tema tehnologiilor viitorului.

     

      Pe vremea în care Adrian Buzatu se lăsa pradă „particulei lui Dumnezeu“, Adrian R. Belu savura cu fascinaţie un articol din „Le Monde“, semnat de astrofizicianul francez Antoine Labeyrie, în 2002. Era deja stabilit în Franţa, încă din clasa a VIII-a. Atunci i-au sclipit ochii în faţa cuvântului „exoplanetă“ (n.r. - planetă din afara sistemului nostru solar). „Lucram într-un think-tank parizian la vremea aceea. Articolul relata posibilitatea la orizont de 50 de ani de a desluşi continente pe exoplanete. În pofida unui parcurs de inginer generalist de relativ bun nivel, cu stagii în SUA, Japonia şi Germania, era prima oară când auzeam de termenul «exoplanet㻓, îşi aminteşte Adrian Belu (33 de ani).

     

      Pe 30 aprilie anul acesta, tânărul îşi finaliza, cu sprijinul părinţilor, doctoratul în astrofizică observaţională, la Nisa, unde se pusese în slujba detectării şi caracterizării planetelor extrasolare asemănătoare Pământului. Teza de doctorat i-a asigurat un articol în revista „Astronomy& Astrophysics“, dar şi colaborarea cu Agenţia Spaţială Europeană şi cu firma Thales, unul dintre cei mai mari fabricanţi de sateliţi.

     

      Astrofizica l-a făcut adeptul ei şi pe Marius Dan, coleg cu Adrian Buzatu şi cu Cristi Presură la stiinta.info, care, până să ajungă la Universitatea din Bremen, nu a făcut altceva decât să se „joace“ şi să „viseze“. A terminat Fizică la Timişoara, apoi a tastat pe Google: „PhD computational astrophysics“. „Primul anunţ interesant era cel al profesorului Rosswog, un tip extraordinar“, spune el. Anunţul l-a propulsat printre astre, mai precis printre piticele albe, stele ce şi-au consumat combustibilul nuclear şi pe care le studiază acum la universitatea germană: „Evoluţia lor nu se încheie o dată cu procesele nucleare. Evenimentele cele mai explozive din Univers îşi au originile în sisteme binare ce includ şi o pitică albă, însă mai sunt şi alte fenomene, deşi nu la fel de impresionante pentru publicul larg“.

     

      Marius Dan se chinuieşte să dibuiască şi găuri negre cu mase intermediare (aproximativ de 1.000 de ori mai mari decât Soarele), care nu au putut fi detectate până acum, doar cele supermasive s-au expus omenirii. „Am analizat anul trecut ce efecte ar avea o astfel de gaură neagră asupra unei pitice albe aflate în preajmă. Avem speranţa că rezultatele noastre, coroborate cu observaţiile astronomice, vor confirma aceste obiecte stelare“, continuă el. În plus, echipa din care face parte se apropie de clarificarea unor probleme vechi de decenii în stabilirea strămoşilor supernovelor.

     

      În timp ce unii scanează stelele pitice, alţii caută aplicaţiile scanării prin tomografie computerizată în medicină, biologie şi geologie. De fapt asta face Marin Bodale (31 de ani), primul fizician medical angajat într-un spital din România, la doctorat, la universitatea germană din Tübingen. Aici a obţinut prima bursă Marie Curie oferită de UE. „Aplicaţiile tomografiei computerizate în radioterapie sunt utilizate în vederea simulărilor virtuale ale tumorii canceroase“, explică Marin Bodale. Ultimii ani au adus tratamente radioterapeutice 4-dimensionale, „prin verificarea poziţiei pacientului şi a tumorii canceroase în timpul real de tratament“, continuă el. Iar în geologie, tomografia computerizată este folosită la scanarea rocilor, pentru a li se stabili conţinutul fără urmă de secţionare. Tehnica este folosită până şi la mumii.

     

      Nici informatica nu duce lipsă de doctoranzi români plecaţi peste graniţe. Octavian Iercan a îndrăgit acest domeniu încă din preistoria IT-ului, când programele se înregistrau pe bandă audio, nici vorbă de dischete, CD-uri sau DVD-uri. Absolvent de inginerie silvică la Universitatea Transilvania, unde a studiat de la topografie până la proiectare de drumuri, Octavian Iercan a ajuns, prin „Proiectul Apuseni“, doctorand la Universitatea din Freiburg, Germania, unde îşi adânceşte acum cunoştinţele de geoinformatică. Direcţiile sale de cercetare sunt două: e-Learning (n.r. - formă educaţională prin care instructorul şi elevul sunt separaţi spaţial şi temporal, dar legaţi prin tehnologiile online) şi teledetecţia („remote sensing“) pe baza modelelor 3D.

     

      „Am lucrat la elaborarea unui software de vizualizare şi de manipulare a datelor 3D rezultate din date LIDAR (laser). Acest software poate vizualiza «on the fly» date prelucrate (modele 3D) şi neprelucrate (nori de puncte laser) provenite din scanarea suprafeţei terestre de un sensor LIDAR (Light Detection And Ranging)“, precizează el. Mai nou, tehnicile de „remote sensing“ sunt folosite de aşa-numita „arheologie spaţială“, care descoase misterele civilizaţiilor antice. În plus, în ultimii trei ani, Octavian Iercan a publicat trei articole împreună cu alţi autori, iar anul acesta speră să publice un capitol într-o carte de geoinformatică. Dacă unii români aplică direct pentru doctorat în străinătate sau ajung să-l facă în urma unor concursuri, alţii sunt propuşi sau chiar invitaţi.

     

      Propunerea profesorului Mihai Dima a purtat-o pe Monica Ioniţă la Institutul „Alfred Wegener“ pentru cercetări marine şi polare din Germania, unde încearcă să reconstruiască variabilitatea climatică la diferite scări de timp, cercetare importantă în contextul actual creat de încălzirea globală, publicându-şi rezultatele în reviste internaţionale. În schimb, prof. dr. Mihai Ionac a fost invitat la o universitate din Nürnberg, unde şi-a finalizat doctoratul în microchirurgie.

     

      Modelul ucenicului, în care un maestru îi insuflă tehnica învăţăcelului său, nu se pupă cu microchirurgia. Aici, medicul le învaţă de unul singur, împins de marele risc de a greşi atunci când lucrează zeci de minute pe doi-trei milimetri pătraţi. O spune Mihai Ionac, Magna cum Laudae la Universitatea „Freidrich-Alexander“ din Erlangen-Nürnberg, Germania, actualmente şef disciplină microchirurgie la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. A fost invitat în Germania după un studiu al său pe vasele limfatice, chiar „de către şeful institutului de farmacologie, prof. dr. Kay Brune, care a vizitat universitatea noastră, să realizez un proiect de drenaj limfatic la şobolanul de laborator“, proiect la care cinci germani se opinteau deja de patru ani fără nici un rezultat. Motivul: nu aveau expertiză microchirurgicală.

     

      „Am finalizat proiectul în şase săptămâni, după care am realizat multe alte proiecte, unul dintre cele mai spectaculoase fiind drenajul ductului toracic limfatic la şoarecele de laborator. A reuşit atât de bine încât puteam recolta de la animalele cu greutate de 15-18 grame în medie o cantitate de circa 20 ml de limfă.“ De altfel, tocmai această metodă, utilizată pentru studii farmacologice şi imunologice, a constituit tema de doctorat pe tărâmul german. „Am demonstrat că unele antiinflamatoare rămân mai mult în sistemul limfatic, oarecum «se depozitează» aici, aşa încât este util a le administra atunci când se produc inflamaţii în care sistemul limfatic este implicat. O altă aplicaţie o au în bolile parazitare, în care am putut să arăt pentru prima dată că anumiţi paraziţi se răspândesc în corp pe cale limfatică, în salve, în etape, nu în mod continuu, element foarte important în tratament.“

     

      Totodată, Mihai Ionac a aplicat în premieră în România o serie de tehnici chirurgicale, precum tratamentul chirurgical al neuropatiei diabetice - motivul pentru care mulţi dintre diabetici suferă amputaţii -, sau reconstrucţii microchirurgicale de ţesuturi cu tehnici endoscopice.

     

      Toţi doctoranzii şi doctorii intervievaţi văd cercetarea din România departe de rafinament. O primă problemă sunt, evident, banii. „În Olanda câştig bani să îmi întreţin familia şi maşina, în România abia aveam bani de autobuz“, spune Cristi Presură. Guvernul trebuie să aloce mai mulţi bani, cercetătorul să se zbată mai mult pentru granturi şi să investească banii cu înţelepciune în salariile studenţilor şi postdoctoranzilor, în deplasările la cercetare şi în achiziţionarea de echipament, explică Adrian Buzatu.

     

      România e săracă şi la capitolul publicaţii la standarde internaţionale, mai ales că Vestul judecă după criteriul calităţii, spune doctorandul Ciprian Dospinescu, de la Universitatea scoţiană „Robert Gordon“ din Aberdeen, a cărui muncă este pusă în slujba unor tratamente pentru edemul şi hipertensiunea pulmonare. „Diferenţele sunt mari în atitudine, oportunităţi, în infrastructură şi resurse financiare. Din punctul meu de vedere, cercetarea din România e, cu unele excepţii notabile, mai degrabă un act de simulare pentru a păstra nişte aparenţe decât ceva ce aduce beneficii reale“, explică el. Întrebat ce ar schimba în cercetarea românească, Mihai Ionac ar permite să fie „vocale“ şi promovate în instituţiile de cercetare tocmai persoanele cu recunoaştere internaţională.

     

      De altfel, rar se întâmplă ca un grup de cercetare de la o universitate sau un institut autohton să adere la o colaborare internaţională cu care să pună cercetarea la cale prin videoconferinţe şi mai ales prin contact fizic, reclamă Adrian Buzatu. Dincolo, îl completează Monica Ioniţă, doctoranzii au parte de conferinţe internaţionale şi participă la diverse şcoli de instruire profesională.

     

      Birocraţia şi indiferenţa sunt următoarele pe listă. Ce îl irita cel mai mult pe Cristi Presură, în cei doi ani petrecuţi la IFA Măgurele, erau rapoartele scrise pentru minister, pe care nu le citea nimeni. „Muncă inutilă...“. Marius Dan a scăpat definitiv de vizitele la secretariat: „Nu mi-a lipsit nimic de când am sosit aici, începând de la banalul creion şi până la problemele administrative pe care le rezolv cu un simplu e-mail către persoana responsabilă. Aici chiar uitasem de vizitele pe care le făceam la secretariat, până nu m-aţi întrebat dumneavoastră“. Octavian Iercan dă verdictul în cazul românilor care aleg să studieze afară: „Majoritatea au simţit nevoia să se elibereze de un sistem corupt şi necompetiţional ca acela existent în România. Nu te poţi afirma când profesorul tău, în loc să-ţi ofere un loc de muncă, te pune să supraveghezi studenţii la examene şi să predai aceeaşi materie învechită şi searbădă ca acum 30 de ani“.

     

      „România trebuie să arate că ne merită“

      Dacă Octavian Iercan ar reveni pe meleagurile natale pentru că îşi iubeşte ţara şi a observat că „suntem mai bine educaţi şi mai concentraţi pe ceea ce vrem să realizăm“ decât restul europenilor, Marius Dan s-ar întoarce doar dacă ar putea aduce cu el „coordonatorul ştiinţific, condiţiile de muncă, respectul oamenilor şi salariul de aici“. Pe de altă parte, Adrian Buzatu spune răspicat: „întâi să se transforme România, să arate că poate şi că ne merită şi apoi o să vină şi cercetătorii din străinătate“, conchide el.

     

      1.000 de euro pe lună, „salariu de doctorand“de euro pe lună, „salariu de doctorand“

      Bursele pentru doctoratele în străinătate sunt destul de apropiate de la o ţară la alta. În Canada, Adrian Buzatu, ca student doctorand, este plătit cu 19.000 de dolari canadieni (puţin peste 12.000 de euro), din care îi rămân 14.000 după achitarea taxelor de şcolarizare, adică în jur de 1.000 de euro pe lună. „Eu sunt foarte mulţumit. Nu contează doar salariul, ci contează foarte mult puterea financiară a grupului de cercetare, dacă grantul poate să plătească pentru participarea la conferinţe, la a fi la faţa locului, la laborator, la Fermilab. Or, grupul nostru îşi permite aceasta“, explică doctorandul. Marin Bodale a fost răsplătit cu 1.200 de euro pe lună pentru bursa Marie Curie de care a beneficiat, iar Marius Dan cu 1.050 de euro. Pe de altă parte, o bursă DAAD, de care a beneficiat Monica Ioniţă, este cuprinsă între 875 şi 1.000 de euro pe lună, în timp ce bursele pentru doctoranzi în Germania se încadrează între 800 şi 900 de euro.

     

     

     

Sursa :   Cotidianul
Comentarii (1)  
ion untaru
Joi, 3 Iulie 2008, ora 23:02

ªtiinta evolueaza astazi exponential.Tot ceea ce se stie de catre om, se asambleaza gen caramida peste caramida într-o constructie al carei plan il cunoaste numai Dumnezeu iar omul numai în masura în care descopera aceste detalii.
Foarte interesant de urmarit detaliile stiintei contemporane, care oricare ar fi ele, nu neaga si nici nu o iau înaintea Bibliei. Mereu mai aproape, din ce în ce mai aproape dar mereu în urma Bibliei. Nici o descoperire stiintifica nu neaga Biblia.
Foarte palpitant de urmarit structura materiei pâna la cele mai mici componente, pâna acolo unde dispare elementul materie si avem de a face numai cu elementul energie.Adica asa cum suna unul din psalmii regelui David: "Mare esti Doamne si nici un cuvânt nu este de ajuns pentru lauda minunilor Tale, toate cu dumnezeiasca întelepciune le-ai facut! "
ªi mai departe de urmarit conexiunea dintre timp si spatiu. ªi iarasi fascinante întrebari care stau în fata generatiilor de mâine referitoare la noi si uimitoare descoperiri de genul:
- are universul într-devar forma unei cruci uriase?
- are universul forma circulara (cercul este forma ideala a perfectiunii)
- ce se afla dincolo de univers?
- cum se extinde universul?
- cum a aratat totul la început?
- cât de mult se poate apropia omul de Dumnezeui pe cale stiintifica?
- cum comunica îngerii?
- samd...samd

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online