evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Casa de la marginea pădurii  -  În căutarea zborului  -  Călătoria unui artist...  -  Vară cu ciocănitori  -  Engel  -  Ultima eclipsă (I)  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  ROV-27  -  Psihopatul  -  Efect de înflorire (Napoca)  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Fragmente de... viaţă  -  Invizibilul  -  Luminile oraşului X  -  Supravieţuitorul  -  ªarpele Midgardului  -  Genocidul  -  Fiii lui Rawser  -  Schimbare de management  -  Colecţionarul  -  La copcă  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Criminali Umanitari  -  Mr. Loverman  -  Mămica şi El Diablo  -  Printre oameni  -  Himera  -  Omega  -  Cruciada bucătarilor  -  Transplant de suflete...  -  Salvatorul  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Limoniu  -  Gândacul  -  Greaţă  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  X Factor  -  Iubirea de pe Venus  -  Luminile oraşului IX  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Începutul  -  Luminile oraşului XIV  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Luminile oraşului III  -  Resacul Timpului  -  Vid imprevizibil  -  Înainte ca toate imaginile să dispară...  -  Metastază  -  Norul de argint


Se poartă Apocalipsa în 2012

News Team



Publicat Duminică, 20 Iulie 2008, ora 12:42

      Calendarul mayaş, cel mai vechi oracol chinezesc şi teoriile cercetătorilor NASA îşi dau mâna, în opinia multora, pentru a fixa data de 21 decembrie 2012 drept momentul Apocalipsei.

     

      După ce timpul a contrazis nenumărate profeţii ale Apocalipsei, dintre care cea mai veche datează din 2800 î.Hr., 21 decembrie 2012 este data stabilită mai nou pentru sfârşitul lumii. Istoria este aparent condamnată să se repete, de vreme ce eşecurile din trecut nu i-au împiedicat pe prozeliţii noii teorii escatologice să se îndoiască de şansele ei de succes. Ironic este că cea mai recentă dată asociată cu sfârşitul lumii a fost calculată plecând de la premisa că istoria este ciclică, şi nu liniară. Nici România nu a dus lipsă de profeţi escatologici, cu toate că religiile oficiale se feresc să ofere date exacte pentru Apocalipsă.

     

      Exemple româneşti

     

      O pildă este Biserica Ortodoxă Secretă Adevărată, condusă de profetul Constantin Dogaru din Tecuci, autointitulat Marele Comunicator. El a prezis la începutul lui 2002, după o discuţie cu Duhul Sfânt, că sfârşitul lumii urma să aibă loc în luna iulie a aceluiaşi an, sfătuindu-şi adepţii să îşi părăsească locurile de muncă şi să se retragă în rugăciune, relatează publicaţia „Zona interzisă“. Cultele recunoscute de statul român au în general o viziune creştină comună asupra sfârşitului lumii, bazată pe învăţăturile biblice, însă există şi câteva religii care se îndepărtează într-o oarecare măsură de această direcţie.

     

      Reprezentanţii Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (cunoscută şi drept Biserica Mormonă) nu folosesc jumătăţi de măsură când vine vorba despre propovăduirea Apocalipsei. Preşedintele Districtului Păstoresc Bucureşti, mormonul Doru Vasile, a acceptat să se întâlnească cu mine în timp ce soţia lui se afla în travaliu, internată la spital. Însoţit de misionarul american Elder Van Noy, mormonul a ţinut să explice din start pentru Cotidianul că religia lor aşteaptă cu veselie sfârşitul lumii şi că semnele premergătoare evenimentului (războaie, cataclisme) pot fi simţite deja.

     

      Apocalipsa mormonilor implică în fază iniţială a doua venire a lui Hristos, care va aduce cu sine 1.000 de ani de pace, ultimul mileniu din existenţa temporală a Terrei. Numai oamenii drepţi vor trăi în această perioadă, iar membrii cultului dau dovadă de toleranţă prin modul în care definesc dreptatea, care nu implică apartenenţa la religia lor. Iisus Hristos va deveni conducătorul religios şi politic al lumii, ce va avea două capitale, una în Ierusalim şi una în Statele Unite (nu la Washington DC, ci undeva în statul Missouri).

     

      În decursul celor 1.000 de ani de pace, continentele se vor reuni, nu vor exista boli, iar moartea va însemna transformarea bruscă a trupurilor în spirite. La sfâşitul mileniului desfăşurat sub aripa Mântuitorului, Terra va fi sublimată într-o planetă cu existenţă imaterială, populată doar de crema celor trecuţi prin filtrul Judecăţii de Apoi, a relatat mormonul.

     

      Şi adepţii cultului Martorii lui Iehova fac ochi dulci Apocalipsei. Sfârşitul lumii pentru ei nu înseamnă distrugerea Terrei, ci transformarea ei într-o lume perfectă, stârpită de oamenii răi, după cum a explicat Florin Manoliu, consilier al Organizaţiei Religioase Martorii lui Iehova. Potrivit „The New York Times“, 1914, 1916, 1918, 1920, 1925, 1941, 1975 şi 1994 au fost anii în care Martorii lui Iehova au aşteptat Apocalipsa, dând dovadă de o înclinaţie deosebită spre îmbrăţişarea unor date ale sfârşitului, în ciuda erorilor repetate. În prezent, cultul consideră că a doua venire este iminentă.

     

      „În dorinţa de a-şi extinde sfera de influenţă, guvernele omeneşti au ignorat complet Regatul lui Dumnezeu instaurat, potrivit cronologiei Bibliei, în 1914. Dacă Dumnezeu n-ar interveni niciodată, ura, violenţa şi războaiele ar continua să chinuiască omenirea, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul secolelor de guvernare umană. Bătălia de la Armaghedon este de fapt unul dintre cele mai bune lucruri care ni se pot întâmpla!“, a încheiat sentenţios Florin Manoliu.

     

      „Adevărul este că nici unul dintre noi nu ştie cu siguranţă când va avea loc sfârşitul lumii“, subliniază limitarea escatologică a slujitorilor lui Dumnezeu părintele Marin Jacques, de la Biserica Anglicană din Bucureşti. „Aşa că de ce să ne facem de râs cu predicţii privind lucruri despre care nu ştim nimic?“, se întreabă britanicul. Cu toate astea, vor exista în continuare mulţi profeţi ai Apocalipsei, care se folosesc de interpretări bizare, avertizează el. „Concepţia Bisericii Anglicane asupra sfârşitului lumii e comună cu cea a întregii creştinătăţi. Nu există însă o regulă oficială în privinţa a ceea ce se va întâmpla. Apocalipsa lui Ioan e deschisă la milioane de interpretări, unii îmbrăţişează o lectură literală, fundamentalistă, alţii o abordează în manieră metaforică, iar alţii se ghidează după interpretările părinţilor Bisericii, din tradiţia ortodoxă“, a explicat Jacques, care a mai adăugat că nici Biserica Catolică nu are o concepţie unitară în această privinţă. În opinia anglicanului, „convingerile religioase privind sfârşitul lumii trebuie puse de acord cu ştiinţa“.

     

      Dacă urmăm sfatul lui Marin Jacques, descoperim că, dacă oamenii vor supravieţui acumulării gazelor de seră, distrugerii faunei şi florei şi nivelului tot mai ridicat de aciditate din oceane, evoluţia sistemului solar le mai dă de trăit un miliard de ani. După acest interval, Soarele în expansiune va transforma planeta într-un tăciune şi va face oceanele să se evapore. Soarele va atrage apoi treptat în mreje Pământul, iar peste alte 6,6 miliarde de ani îl va înghiţi complet, arată un studiu recent al Universităţii Sussex.

     

      Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu sunt dispuşi să lase omenirea să dispară. Un studiu dezvoltat de universitarii din California propune îmblânzirea unui asteroid, pentru a-l face să treacă razant pe lângă Terra, o dată la câteva mii de ani. Asta va face orbita Pământului să se îndepărteze de Soarele în creştere, iar omenirea va mai câştiga astfel timp. Un alt scenariu salvator este colonizarea altor planete.

     

      Cum au ajuns la 2012?

     

      Noii predicatori ai finalului au renunţat la transe şi la comunicarea cu instanţe superioare. Nu se mai pretind aleşi ai lui Dumnezeu, nu se mai erijează în schivnici şi nici nu se mai bazează pe interpretări elucubrante ale diferitor versete din Biblie. Cartea sfântă a fost înlocuită cu vechiul calendar al mayaşilor, iar profeţiile cu voci tânguite au fost date uitării de frazele aşezate pe hârtie cu o precize geometrică, bazate pe asimilarea noilor teorii ştiinţifice.

     

      În ultimii doi ani, librăriile au asistat la un potop de cărţi care vestesc Apocalipsa din 2012, semnate de oameni cât se poate de diferiţi, de la jurnalişti la vindecători spirituali. Numărătoarea inversă a fost iniţiată în 1987 de către doctorul în istoria artei Jose Arguelles, autorul mai multor volume ezoterice despre universul mayaş. El a dirijat atunci 144.000 de persoane în diferite locuri mistice de pe Terra, pentru a semnala începutul sfârşitului istoriei.

     

      Mayaşii au cartografiat ciclurile planetelor Marte şi Venus, ale Lunii şi Soarelui, cu o precizie egalată abia în epoca modernă. Ca multe dintre societăţile premoderne, civilizaţia Maya, care a înflorit între 300 şi 900 d.Hr., a perceput istoria nu ca pe o scurgere liniară a timpului, ci ca pe o serie de cicluri, reluate la nesfârşit. Ciclul actual, început în 3114 î.Hr., anul mitic al creaţiei la mayaşi, este prognozat să se încheie 5.126 de ani mai târziu, pe 21 decembrie 2012. Data Apocalipsei, spun unii. O zi ca oricare alta, spun erudiţii instruiţi în civilizaţia mayaşă, care consideră că autorii calendarului nu au asociat consecinţe apocaliptice sfârşitului unui ciclu.

     

      Tabăra profeţilor Apocalipsei este împărţită la rândul ei, în funcţie de opiniile privind implicaţiile pe care le va genera evenimentul. Unii se aşteaptă la catastrofe pe scară globală, alţii prezic o „echilibrare a balanţei între divinul masculin şi feminin“, iar un alt curent de opinii prevede o transformare în natura conştiinţei umane, după cum notează „USA Today“, într-un articol publicat în 2007.

     

      „Lumea post-2012 va fi o lume a telepatiei universale“, a declarat Arguelles pentru „New York Times“, tot în 2007. „Vom fi mai puţini şi vom avea un stil de viaţă simplu, susţinut de energia solară şi de grădinărit“, a spus americanul. Nu toţi vor avea însă de câştigat, avertizează Arguelles: „Cei care nu-şi vor da seama că există şi alte dimensiuni ale realităţii vor fi luaţi de nişte navete argintii“.

     

      Data sfârşitului lumii, calculată cu ajutorul calendarului mayaş, coincide cu un eveniment astronomic extrem de rar, anume alinierea perfectă a Terrei cu Soarele şi cu centrul Căii Lactee, pentru prima oară în ultimii 26.000 de ani. Faptul că tehnologia de care dispunea vechea civilizaţie americană n-ar fi putut permite realizarea unei deducţii atât de complexe (posibilă doar cu un radiotelescop inventat abia în 1937), după cum spun experţii, nu face decât să adâncească misterul în care este învăluită ziua de 21 decembrie 2012.

     

      Mai mult, se pare că această zi apocaliptică stă înscrisă şi în cea mai veche scriere chinezească, „I Ching“ sau „Cartea Schimbărilor“, folosită în mod normal pe post de oracol. La începutul anilor ’70, controversatul cercetător american Terence McKenna a analizat numerologic structura cărţii şi a conceput o hartă a timpului, care cuprinde cei 4.000 de ani de istorie înregistrată şi se încheie tot pe 21 decembrie 2012.

     

      Unii avansează teoria că alinierea Terrei cu centrul Căii Lactee va coincide cu inversarea polilor magnetici ai Soarelui, care este aşteptată să se producă pe parcursul anului 2012, potrivit cercetătorilor NASA. Aceştia susţin că Soarele suferă o astfel de schimbare la fiecare 11 ani. Combinarea celor două fenomene va face, la rândul ei, ca Terra să fie dată peste cap, la propriu, avertizează cei care trâmbiţează Apocalipsa.

     

      Axa de rotaţie actuală a Pământului se va înclina, iar polii vor ajunge la nivelul Ecuatorului. Cel mai pesimist scenariu susţine chiar că polii vor face schimb de locuri, iar Terra va începe să se învârtă în sens invers. Consecinţele vor fi dezastruoase. N-ar fi însă ceva nemaiîntâlnit, susţin cercetătorii americani de la Universitatea Princeton, care au sugerat, într-un studiu din 2006, că, în urmă cu 800 de milioane de ani, regiunea arctică s-a mutat brusc la Ecuator. Teoria spune că dacă un obiect masiv, precum un vulcan supradimensionat, se formează departe de Ecuator, există riscul ca Terra să-şi piardă echilibrul şi să se dea de-a berbeleacul. Fenomenul este caracteristic şi altor corpuri cereşti, precum unuia dintre sateliţii lui Jupiter, Europa. Acumularea de gheaţă la poli a făcut ca, în trecut, axa lui de rotaţie să se reorienteze într-o nouă poziţie.

     

      Poporul olandez pare să fie cel mai panicat în faţa sfârşitului bazat pe calendarul mayaş. Mii de locuitori ai Ţării Lalelelor şi-au construit deja buncăre, pe care plănuiesc să le umple cu provizii de alimente, şi şi-au achiziţionat bărci, după cum a relatat recent ziarul olandez „Volkskrant“. Ei sunt de părere că Apocalipsa va începe cu scufundarea ţării aflate sub nivelul mării, prin cedarea digurilor care o protejează, iar vina o poartă imigranţii. „Guvernul continuă să lase străinii să se stabilească în Olanda. Se construiesc tot mai multe case, care apasă tot mai greu asupra solului. Ţara se va scufunda din ce în ce mai mult, iar asta va da amploare inundaţiilor“, este scenariul apocaliptic pe care l-a schiţat o locuitoare a Ţării de Jos.

     

      Nici irlandezii nu stau mai prost la capitolul panică. Un exemplu în acest sens e un mesaj pe care un bărbat de 21 de ani l-a postat, în urmă cu câteva luni, pe Yahoo!Answers. Tânărul irlandez caută o soluţie pentru a-şi readuce la normalitate fratele care devenise obsedat de Apocalipsa din 2012. „A renunţat la studiile universitare, apoi şi-a dat demisia de la locul de muncă. Acum stă acasă, pe spezele soţiei lui. Plănuieşte să se retragă pe un munte din Africa şi să aştepte sfârşitul acolo. Pentru că a rămas fără bani, urmăreşte ca în 2012 să obţină nişte împrumuturi, cu care să-şi cumpere rezerve de mâncare”, descrie bărbatul situaţia în care ajunsese fratele său, reprezentativă pentru mulţi adepţi ai apocalipsei mayaşe.

     

      „Orice societate are nevoie de nişte reguli, dar ca aceste reguli să fie legitimate este nevoie de mecanisme aflate dincolo de cei care le exercită. Dacă în societăţile moderne regulile sunt făcute de către stat, organism care este deasupra cetăţenilor, în vechime această legitimare era dată de biserici, care nu erau separate de stat, prin ideea unui sfârşit“, a explicat antropologul Alexandru Bălăşescu pentru Cotidianul nevoia oamenilor de a fi ameninţaţi cu Apocalipsa.

     

      În plus, ciclicitatea calendarului mayaş este o consecinţă firească a firii umane, a explicat el: „Teoriile pe care mintea umană le dezvoltă pleacă de la percepţii, iar modul în care noi percepem lumea este bazat pe succesiuni ale existenţei. Progresia infinită este matematic rezolvată, dar filozofic, ciclicitatea este cea cu care oamenii pot relaţiona cel mai uşor. Dacă toate lucrurile, mici sau mari, au un sfârşit, prin extrapolare se ajunge şi la ideea de extincţie extinsă“. Lucrurile funcţionează la fel şi în cazul calendarului fizicii, care asociază expansiunii declanşate de Big Bang şi contracţia care se va încheia cu Big Crunch.

     

      Prin această predispoziţie escatologică se explică parţial credulitatea de care multe persoane dau dovadă atunci când se raliază diferitelor secte bizare, care preiau apoi controlul asupra vieţii lor, sub pretextul iminenţei sfârşitului. Exemplele sunt nenumărate, de la masacrul de la Waco, petrecut în Texas în 1993, când 76 de oameni au murit într-o confruntare cu agenţii FBI, la aşa-zisul profet american „Buffalo Bill“ Hawkins, care prezice periodic sfârşitul pentru a le putea vinde adepţilor săi provizii şi a-şi rotunji astfel averea. Un alt caz celebru este cel al sectei Adevărata Biserică Ortodoxă Rusă, ai cărei membri s-au refugiat recent luni întregi într-un buncăr subteran, în aşteptarea Apocalipsei.

     

      Nici celebrităţile nu sunt scutite de fobia escatologică. În septembrie 2007, thisislondon.co.uk a scris că Tom Cruise ar fi plănuit în acea perioadă să-şi construiască un buncăr uriaş sub vila sa din Colorado, pentru a-şi proteja familia în cazul unui eventual atac al extratereştrilor. Potrivit site-ului britanic, actorul scientolog urma să investească 10 milioane de dolari în proiect, însă un purtător de cuvânt al vedetei a dezminţit ştirea. De altfel, Biserica Scientologică nu-şi ameninţă enoriaşii cu perspectiva unui sfârşit al lumii, ci susţine că scopul ei este să-i ajute să-l evite pe cât posibil.

     

      Cu toate astea, publicaţii din toată lumea au preluat subiectul şi au făcut haz de presupusa fobie excentrică a lui Cruise, cu rădăcini în învăţătura scientologică. Potrivit acesteia, problemele omenirii au început cu 75 de milioane de ani în urmă, când Xenu, dictatorul unei Confederaţii Galactice alcătuite din 76 de planete, a transformat Terra într-un poligon de execuţie a miliarde de extratereştri.

     

      Ei au fost purtaţi pe Pământ în nişte avioane spaţiale, iar apoi au fost aşezaţi în grupuri la baza mai multor vulcani, în care au fost aruncate apoi bombe cu hidrogen. Sufletele extratereştrilor rezultate în urma masacrului bântuie omenirea şi în ziua de azi. Xenu a fost înlăturat ulterior de la putere şi întemniţat într-o realitate paralelă, însă se pare că nu în condiţii de securitate îndeajuns de ridicate pentru actorul american, despre care s-a zvonit că s-ar teme de posibila evadare şi de răzbunarea fostului dictator galactic.

     

      SMS-uri pogorâte din Rai

     

      Majoritatea oamenilor asociază mesajele din Rai cu lumini pogorâte din cer, coruri angelice şi stări extatice. Site-ul american youvebeenleftbehind.com le oferă însă credincioşilor ajunşi în împărăţia Domnului o metodă prozaică de a intra în contact cu pământenii. Când cea de-a doua venire a lui Hristos va avea loc şi cei drepţi vor fi ridicaţi la cer, aceia dintre aleşi care şi-au făcut abonament pe site vor avea posibilitatea să li se adreseze apropiaţilor rămaşi în urmă şi să încerce să-i convingă să se pocăiască. Pentru un abonament anual de 40 de dolari pe an, clienţii înregistrează mesaje adresate celor dragi, care urmează să fie trimise în eventualitatea producerii Apocalipsei. Pagina web este administrată de către o echipă restrânsă de creştini fervenţi, care trebuie să se logheze zilnic pentru a semnala că a doua venire nu s-a produs încă.

     

      Partea bună a Apocalipsei

     

      Când cei drepţi se vor ridica la cer, aşa cum stipulează religia creştină, vor lăsa în urmă hainele de pe ei. Păcătoşii rămaşi pe Terra vor avea astfel de unde să-şi încropească garderobe consistente, spune Rob Kutner, scenarist al emisiunii americane „The Daily Show“, în cartea „Apocalipsa, cum transformă zilele de pe urmă în cele mai bune zile“ (publicată anul acesta). „Orice articol de îmbrăcăminte vrei îţi va fi livrat direct din Rai“, a prezentat Kutner unul dintre avantajele celor mai puţini virtuoşi, într-un articol apărut în revista „Time“.

Sursa :   Cotidianul.ro
Comentarii (2)  
Marian
Luni, 21 Iulie 2008, ora 09:46

Mersi, dar e evident o preluare din ziarul Cotidianul.
Am adaugat si sursa acum.

ionuþ caragea
Luni, 21 Iulie 2008, ora 02:49

Marian, felicitari pentru articol. Cel putin pentru mine a fost o sursa de inspiratie si amuzament.

Sfârsitul lumii


Sa fie oare scopul vietii
Un rendez-vous imaginar
În care inimile noastre
Sa nu mai bata în zadar?

Sa fie viata consecinta
Unei agnostice erori?
Sa fie moartea - izgonirea
Din paradis - de doua ori?

Sfârsitul lumii ne asteapta
Atâta doar ne-a mai ramas
Sa profitam de cunostinte
Pâna la ultimul popas

Sa ne iubim pe apucate
Sa ne gândim doar la prezent
Sa ne dorim cu disperare
Numai la modul indecent

Sa ne slavim contemporanii
ªi sa uitam tot ce-a trecut
Tot ce-a trecut o sa revina
Cu fiecare început

O, Doamne! ce miraj eristic
Sfârsitul lumii, ce sfârsit?
Nu meritam sa fim aproape
Nici de ne punem pe cersit!

20-07-2008

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online