evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Uitarea  -  Piese de muzeu  -  Dincolo de evoluţie  -  Chat Room  -  Iluzia viselor  -  Jocul Zeilor (VIII)  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  Lala  -  Visătorul  -  Om vs. cyborg  -  Striptease  -  Aici şi acum  -  Jurământul  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Café du Marcel  -  Stiinta si tehnica  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Liber arbitru  -  Recreaţia  -  Casa de la marginea pădurii  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Locul pierdut  -  Omul invizibil  -  Arta de a purta un război  -  Odă pentru Măria Sa, Îngerul nostru  -  Soldatul  -  Ignis  -  Atalia  -  Text experimental  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Vid imprevizibil  -  Visul demiurgului  -  Ceasul ispitirii  -  Nyprus  -  Sunet pentru suflet  -  Piatra  -  Curândul  -  Homus trolEIbuzus  -  Elixirul vieţii  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Bodaproste  -  Fără doar şi poate  -  Penato e căutat de prieteni  -  Gender X  -  Experimentul  -  Inelul de platină  -  Omega  -  Puroi I  -  Groparii


România cu ochii în stele se pregăteşte să lanseze primul satelit

News Team



Publicat Duminică, 8 Februarie 2009, ora 10:19

      Implicată mai mult în procesare de date, modelare teoretică şi simulare de experimente după Intercosmosul comunist care a propulsat primul român printre stele, România încearcă să reia contactul direct cu spaţiul prin primul satelit autohton, un vehicul lunar pentru 2011 sau experimente biologice pe SSI.

     

      România a început să se mişte în domeniul spaţial încă din 1957, când ruşii au lansat primul satelit artificial, Sputnik 1, cu un an înaintea americanilor, observatoarele astronomice din ţară întrecându-se în măsurarea orbitelor satelitului, spune Dumitru Prunariu, singurul român ajuns până acum în spaţiu. „Cercetare propriu-zisă facem din ’67, când a fost propus programul Intercosmos, unul de colaborare internaţională multidisciplinară care viza dezvoltarea unor cercetări de vârf în ţările est-europene cu suportul oferit de rachetele purtătoare ce plasau pe orbită diferite echipamente.”

     

      Fiecare ţară implicată s-a mulat pe diverse arii de cercetare, de la medicină şi biologie la studiul radiaţiilor cosmice, teledetecţie satelitară sau prelucrarea imaginilor preluate de la sateliţi, împărtăşindu-şi rezultatele şi stabilind noi direcţii în cadrul unor întâlniri periodice.

     

      „România s-a implicat în probleme de medicină spaţială, chiar în experimente psihologice, pentru că au început să zboare şi cosmonauţi, comportarea materialelor biologice în spaţiul cosmic, studiul radiaţiei cosmice şi al influenţei asupra organismului, experimente de fizică cosmică”, enumeră pe scurt fostul ambasador al României la Moscova.

     

      Concomitent s-au dezvoltat şi institute de cercetare în domeniu, printre care şi cel de ştiinţe spaţiale de la Măgurele (ISS), al cărui director actual, Dumitru Haşegan, a fost martorul primelor experimente spaţiale cu aport românesc, din anii ’70. Printre ele şi Intercosmos. „Eu, de pildă, am avut zece experimente pe diverşi sateliţi ruseşti şi pe cele trei staţii spaţiale. Momentul de vârf a fost zborul lui Prunariu, unde pe partea de fizică au fost cinci experimente, dintre care la două am fost investigator principal”, evocă el.

     

      Institutele erau coordonate de o instituţie interministerială, Comisia Română pentru Activităţi Spaţiale, care se ocupa şi de încheierea de acorduri internaţionale. Astfel, spune Prunariu, România a fost printre primele state est-europene care au semnat colaborări cu NASA, în anii ’70, preluând şi prelucrând imagini de la sateliţii americani. De altfel, cercetarea românească avea încă de atunci ochii aţintiţi spre Vest, continuă astronautul român, o parte dintre oamenii de ştiinţă de vârf croindu-şi drum spre Occident la prima propunere de colaborare.

     

      „Prin ’64, în România s-a organizat o expoziţie cu realizările economice şi ştiinţifice din Statele Unite. A fost o expoziţie cu un impact foarte puternic, pentru care, pentru prima dată, americanii au adus şi nişte machete ale navelor cosmice pe care le foloseau”, întăreşte Dumitru Prunariu. Pe lângă SUA, România mai avea acorduri şi cu alte ţări din vestul Europei, precum cel cu Franţa, prin care specialiştii români au fost şcoliţi în teledetecţia satelitară.

     

      „În fiecare ţară s-au dezvoltat instituţii, s-au pus la punct cursuri speciale în facultăţi, s-a creat un nou domeniu de activitate cu tangenţă directă cu cosmosul şi s-a ajuns la concluzia că se poate face un pas în plus prin trimiterea în spaţiu a unui cosmonaut din aceste ţări (n.r. - din programul Intercosmos), care să realizeze experimente complexe ce nu puteau fi realizate în regim automat, fiind nevoie de intervenţie manuală”, continuă cosmonautul.

     

      Ruşii au pus la bătaie echipamentul de zbor cosmic, cu condiţia ca toate ţările socialiste să împartă rezultatele, iar o primă grupă de astronauţi a fost constituită, „din motive politice”, din reprezentanţi ai Cehiei, Poloniei şi ai Germaniei de Est. Echipa a luat calea stelelor în ’78, an în care au început pregătirile cosmonauţii din Bulgaria, Ungaria, Cuba, Mongolia şi din România. „Aşa a ajuns România, în ’81, să fie al nouălea stat din lume cu propriul cosmonaut, care a efectuat experimente în mare parte româneşti în spaţiul cosmic. Experimentele au fost concepute fie numai de specialişti români, propuse în premieră, fie în colaborare cu alte ţări.”

     

      Intercosmos nu a fost înmormântat oficial după revoluţie, însă nu s-a mai participat activ la el. Anii ’90 au aşezat un văl negru peste ISS Măgurele: cercetători pensionaţi, alţii plecaţi afară, penurie financiară, ultimul experiment în spaţiu al institutului, în colaborare internaţională, fiind cel de teledetecţie de pe staţia MIR, din 1996 - realizarea unui calculator la bord şi a unui soft adaptat. „O codiţă a programului Intercosmos”, după cum o numeşte Haşegan.

     

      Paralel cu dezvoltarea Agenţiei Spaţiale Române (ASR), înfiinţată în 1991printr-o hotărâre de guvern, ISS a intrat într-o etapă de „adaptare” şi de consolidare a relaţiei cu Occidentul. Încurajat financiar de un program de colaborare instituit de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru ţările est-europene, cu bani din bugetul ESA-PECS (Planul pentru Cooperarea Ţărilor Europene). „Acum putem să nu mai pierdem cercetători, pentru că ei lucrează şi aici, şi afară, e o colaborare şi nu mai exportăm forţă de muncă, procentul de braindrain e nul în acest domeniu”, subliniază directorul institutului. Şi asta mai ales pentru că, în cadrul PECS, salariul unui cercetător poate ajunge la 3.000 de euro pe lună brut.

     

      Treptat, România, implicată acum mai mult în procesare de date, modelare teoretică şi simulare de experimente, îşi cere dreptul de a reveni direct în spaţiu. Un avânt important în această direcţie îl reprezintă scrisoarea oficială de intenţie trimisă de ex-premierul Tăriceanu pentru ca România să intre în rândul ţărilor membre ESA. Deocamdată, ţara noastră are statut de membru cooperant, câştigat în 2007, şi speră într-o aderare deplină în 2010, potrivit directorului ASR, Marius-Ioan Piso. Iar un prim pas în această direcţie îl va face primul satelit românesc, GOLIAT, un cub cu latura de zece centimetri şi masa de 1 kg, proiectat la finele lui 2005.

     

      Microsatelitul are programare pentru cosmos în octombrie anul acesta, la bordul rachetei europene Vega, şi a fost ales în urma unui concurs european de anul trecut, prin care ESA a selectat microsateliţii pentru încărcătura rachetei. Dintre peste 20 de echipe participante au fost selecţionate nouă, printre care şi cea românească, compusă din doctoranzi de la Politehnică şi de la Facultatea de Fizică din Bucureşti. Vega trebuia să zboare iniţial pe 1 decembrie 2008, însă primul zbor de test a fost amânat pentru octombrie 2009 din motive tehnice.

     

      „Racheta este proiectată să ducă sateliţi cu mase mai mici de 700 de kilograme pe orbite joase, până în 700 de kilometri. Vega are ca încărcătură un satelit italian, LARES, dar poate căra şi o masă suplimentară. Este prevăzută cu tuburi de lansare în care intră câte trei sateliţi şi de aceea a fost ales un multiplu de trei pentru zbor”, explică Mugurel Bălan, doctorand la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi membru al echipei din spatele primului satelit românesc.

     

      GOLIAT face parte dintr-o clasă relativ nouă de sateliţi, cu aplicaţii îndeosebi în zona de „formation flying” - „conceptul de a dezvolta un număr mai mare de sateliţi de acelaşi fel, 15-20-100, cu costuri scăzute şi care, puşi în formaţie, să îndeplinească rolul unui satelit mult mai mare, ale cărui cost de realizare şi timp de dezvoltare sunt mai ridicate. Ei sunt dezvoltaţi pentru o gamă de aplicaţii de senzoristică distribuită. De exemplu, în ceea ce priveşte măsurarea câmpului magnetic terestru, dacă ai 100 de sateliţi de acelaşi fel dotaţi cu senzori de câmp magnetic, se poate măsura simultan în 100 de puncte”.

     

      Un al doilea pas îl încearcă Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA), din Râmnicu Vâlcea, iar destinaţia nu este nimeni alta decât astrul nopţii. Ţintind trofeul oferit în cadrul competiţiei Google Lunar X Prize, asociaţia şi-a fixat 2011 drept termen de lansare pentru vehiculul lunar ELE, proiectat să se deplaseze pe o distanţă de 500 de metri şi să trimită informaţii spre Pământ. Până atunci, ARCA va organiza un zbor suborbital de 100 km în care se va testa comunicarea prin unde radio cu vehiculul lunar.

     

      „De această dată vom folosi racheta Stabilo, însă până în 2010 sperăm să terminăm lansatorul orbital Haas”, explică Bogdan Sburlea, project manager ARCA. Suflul pentru Stabilo a venit în decembrie 2006, când un balon solar prevăzut cu o capsulă GPS a dat piept cu atmosfera de deasupra Oneştiului până la altitudinea de 15 km, trăgând după el şi cabina de rezervă a sistemului aerospaţial, care poartă racheta.

     

      Marea dificultate, continuă Bogdan Sburlea, gravitează în jurul teleghidării rachetei şi al vehiculului lunar: „Este mult mai uşor să recepţionăm date, pentru că putem folosi antene cu diametre considerabile. De exemplu, antena de la Arecibo (Porto Rico), de 300 m diametru, poate sesiza un semnal electromagnetic emis de un celular aflat pe orbita lui Saturn. În schimb, când trimitem date spre vehicul la 300.000 km este nevoie de un semnal foarte puternic, pentru că nu ne putem permite să-i ataşăm o antenă prea mare”. La capitolul costuri, ARCA cheluieşte de zece ori mai puţin decât firmele străine. Pe lângă voluntariat există diverse sponsorizări în materiale sau combustibil. „Racheta Demonstrator2, lansată în 2004, a avut un buget extrem de mic, de circa 30.000 de euro”, exemplifică Bogdan Sburlea.

     

      Şi ISS vrea să repună pe picioare partea experimentală, construind în prezent un pavilion nou cu un spaţiu tehnologic generos, „de unde vor putea să apară şi proiecte hardware, cum ar fi, de exemplu, construcţia unor aparate de magnetometrie”, anunţă Dumitru Haşegan. În prezent, institutul de la Măgurele are cinci colaborări sub egida ESA, una dintre cele mai importante vizând Staţia Spaţială Internaţională (SSI).

     

      Cum România nu este încă stat membru ESA cu drepturi depline, ea nu poate propune experimente pe staţiile Agenţiei Spaţiale Europene. Totuşi, în cadrul programului SURE, comitetul ştiinţific al ESA a selectat, din zece proiecte, şi cel propus de români pentru lansarea şi montarea pe SSI a unor containere biologice înţesate cu ciuperci şi spori de ciuperci. Proiect la care ISS colaborează cu Institutul de Biologie al Academiei Române.

     

      Mai exact, este vorba despre observarea creşterii şi supravieţuirii unor tipuri de ciuperci în condiţii de imponderabilitate şi de gravitaţie cosmică pentru evitarea unei eventuale infestări a astronauţilor. „Va fi primul experiment românesc pe Staţia Spaţială Internaţională. Este prevăzut ca proiectul să fie lansat în martie cu Soyuz 18. Tocmai am fost la Zürich, unde am făcut ultimele teste, teste legate de compatibilitatea materialelor, la Bremen am făcut test de vibraţie şi de şoc.”

     

      Proiectul Plank este la fel de important, fiind vorba despre un observator care, începând cu 16 aprilie, va studia radiaţiile cosmice de fond în domeniul microundelor, „o radiaţie-relicvă de la Big Bang”. „Spre deosebire de Hubble, Plank lucrează în microunde şi se aşteaptă multe descoperiri privitoare mai ales la distribuţia materiei în univers. Lucrăm, practic, numai la prelucrarea şi interpretarea datelor. Datele sunt recepţionate de staţiile ESA, după care sunt distribuite participanţilor.”

     

      Lista continuă cu studiul plasmei spaţiale, în cadrul proiectelor CLUSTER şi VENUS EXPRESS, alături de centre din Germania şi Belgia. CLUSTER ţine în frâu patru sateliţi care zboară împreună, pe orbite foarte apropiate, astfel încât recepţionarea şi interpretarea datelor să semnaleze diferenţe la scară mică din câmpul magnetic invadat de radiaţii cosmice. Cu ajutorul lor se pot face „detecţii foarte fine care servesc prevenirii furtunilor geomagnetice” sau analize ale evoluţiei climatice globale, potrivit lui Marius-Ioan Piso. „VENUS EXPRESS este o misiune care studiază plasma din jurul planetei. Datele vin la sol şi sunt prelucrate mai ales la Bruxelles, colegii noştri lucrând şi acolo”, completează Dumitru Haşegan.

     

      ISS va extinde şi capacitatea centrului de calcul folosit pentru procesarea datelor CERN, cu scopul de a prelucra şi altele, din cadrul misiunilor Plank, CLUSTER şi VENUS EXPRESS. „Un singur centru, oricât de mare, nu poate acoperi toate datele. Clusterele aşezate oriunde în lume pun la dispoziţie capacităţi sporite de calcul. Dacă un fizician vrea să calculeze ceva din date, alege datele, alege softul, după care toată reţeaua funcţionează separat, ştie unde este loc pentru procesare. Calculează o parte la Bucureşti, alta în SUA, alta în Federaţia Rusă. Asta presupune o capacitate de stocare foarte mare, avem deja 40 terrabytes, pentru ESA se va ajunge la 1.000 de calculatoare”, mai spune directorul ISS.

     

      Dumitru Prunariu întăreşte cu trei mari colaborări coordonate de ESA, cu fonduri europene separate de bugetul Agenţiei Spaţiale Europene şi resurse proprii de la statele implicate: Galileo, de navigaţie şi poziţionare globală, GMES (Global Monitoring for Environment and Security), care vizează monitorizarea globală pentru mediu şi securitate, „şi mai este unul de integrare a sistemelor de comunicaţii la nivel european”, mai spune Prunariu, care este reprezentantul României pentru programul Galileo pe lângă Comisia Europeană.

     

      La capitolul explorarea spaţiului, România va contribui şi la programele ştiinţifice din spatele telescopului spaţial COROT, al cărui scop este să detecteze cutremurele solare şi exoplanetele, al proiectelor MARS EXPRESS (programul european pentru Marte), SOHO - sondă spaţială „care vede faţa opusă a Soarelui” şi care funcţionează de patru ani, şi GAIA - sondă care va fi lansată de ESA în 2013 şi care va „determina mai exact distanţele către alte stele”, a anunţat Marius-Ioan Piso.

     

      Li se adaugă încă două din zona teledetecţiei, de observare a Terrei: RO-KEO (Romanian Centered Knowledge Earth Observation) şi SPACEGRID. Pe de altă parte, o echipă de tineri cercetători de la Agenţia Spaţială Română, Institutul de Studii Spaţiale de la Măgurele şi de la Universitatea Bucureşti va lua parte, alături de alte echipe din Europa, la construcţia satelitului ESEO (European Student Space Orbiter), de observare a Terrei, şi a sondei spaţiale lunare ESMO (European Student Moon Orbiter). „Aceste proiecte sunt dezvoltate de Departamentul Educaţional al ESA. Universităţi din toată Europa se pun laolaltă să dezvolte sateliţi, fiecare îşi alege un anumit sistem la care să lucreze şi comunică pe mail, studenţii se întâlnesc foarte des la workshopuri, la conferinţe, să facă schimb de informaţii”, explică Mugurel Bălan.

     

      Echipa doctorandului mai lucrează şi la un proiect naţional - PLURIBUS -, axat pe observarea Terrei prin dotarea mai multor sateliţi cu camere foto şi procesarea imaginilor la bord. „Imaginile obţinute în urma fotografierii cu trei sateliţi în aceleaşi zone, procesarea lor la bord şi transmiterea către sol pot da naştere unei calităţi foarte bune. Ca urmare a acestui proiect vom intra în primăvară într-un proiect european numit SPACE WEATHER, fiind vorba de măsurări de câmp magnetic, de doză totală de radiaţie, ce se întâmplă cu vârfurile solare şi cum afectează ele atmosfera terestră etc.”

     

      În ţară, Agenţia Spaţială Română este coordonatoarea programului spaţial naţional, ce beneficiază de un buget multianual. Acesta include domenii diverse, de la observaţii astronomice în zonele polare şi dezvoltarea de motoare pentru avioanele de pasageri până la proiecte de securitate naţională şi de comunicare laser în medii atmosferice perturbate. Iar printre forurile care realizează aceste proiecte se numără Academia Tehnică Militară din Bucureşti, universităţile politehnice din ţară, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Iarom Bucureşti etc.

     

      ASR vizează şi utilizarea imaginilor oferite de sateliţi pentru studiul teritoriului românesc. „În momentul de faţă, agenţia, împreună cu un consorţiu european, gestionează un proiect PHARE privind realizarea unui geoportal dedicat protecţiei mediului în ţara noastră”, anunţă Alexandru Badea, responsabil pentru aplicaţiile spaţiale în cadrul ASR. Noul geoportal va fi disponibil în circa 45 de zile, urmând să includă 53 de seturi de date.

     

      „Proiectul a costat circa 2,8 milioane de euro şi este un fel de Google Earthului profesional, dedicat în special Ministerul Mediului. Bazele de date sunt deja utilizate de Administraţia Apele Române pentru sistemele de alertă. Portalul identifică staţiile de epurare, punctele de deversare de deşeuri şi poate oferi date despre poluarea fonică”, exemplifică specialistul în teledetecţie Alexandru Badea. El precizează că accesul online la date va putea fi făcut, parţial, şi de publicul larg, căruia îi va fi interzisă accesarea datelor de securitate naţională sau a celor aflate sub clauza drepturilor de autor.

     

      INMH şi ultima frontieră

     

      Administraţia Naţională de Meteorologie se implică, la rândul ei, în programe spaţiale. De exemplu, pentru o mai bună gestionare a fenomenelor hidro-meteorologice devastatoare, Departamentul de cercetare al INMH lucrează la mai multe sisteme de prelucrare şi interpretare a datelor oferite de sateliţii meteorolgici. Proiectul RISCASAT, de pildă, îşi doreşte să ofere “un sistem de servicii online, interoperabile, adaptate cerinţelor utilizatorilor din domeniul gestionării situaţiilor de risc hidro-meteorologic”, spune Gheorghe Stăncălie, director tehnic la INMH. De asemenea, sistemul URBWATER va folosi datele venite din teledetecţia aeriană sau satelitară pentru a evalua din vreme regiunile urbane vulnerabile la precipitaţii torenţiale. În plus, România va deveni în 2010 membru cu drepturi depline al Organizaţiei Europeane pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici, ceea ce va permite îmbunătăţirea prognozelor meteo de foarte scurtă durată.

     

      Păreri împărţite faţă de visul lui Mircea Geoană

     

      Vara trecută, Mircea Geoană a susţinut sus şi tare că România poate trimite în spaţiu un al doilea astronaut, în compania americanilor, în următorii zece ani. Atunci, Marius-Ioan Piso spunea însă că ASR nu are încă astfel de planuri, dar că acest lucru este posibil pe mai multe căi: 1. contra cost, cu ajutorul ruşilor; 2. într-un parteneriat guvernamental cu SUA; 3. în cadrul unor experimente ştiinţifice propuse de ASR. “Indiferent cum se pune problema, un zbor cosmic rămâne un eveniment nu numai ştiinţific, dar şi politic”, se pronunţa şi Prunariu. De cealaltă parte, “Omul Anului 2008” Cotidianul, Aurora Simionescu, beneficiara unei burse NASA la Universitatea Stanford, spune că repetarea performanţei din ’81 “doar pentru a dovedi că o putem repeta nu mi se pare o realizare la fel de remarcabilă. Pe de altă parte, trimiterea unui astronaut român la Staţia Spaţială Internaţională, de exemplu, sau poate chiar pe Lună ar fi un progres şi din punct de vedere simbolic, şi din punctul de vedere al consolidării rolului României în colaborarea internaţională”.

Sursa :   Cotidianul
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online