evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Dimineaţă târzie  -  Asaltul  -  Îmbrățișare  -  Din vitrină  -  Poveste cu un zmeu  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Planeta ascunsă  -  Inelul de platină  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Jocul  -  Răspuns fără întrebare  -  Lala  -  Castravetele  -  Povestea unui suflet  -  Solilocviu  -  Cosas de la vita  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (I)  -  Fata morgana  -  Almateea  -  Viziune  -  Praf minune  -  Parte din mintea ta  -  Pacientul  -  Călătorie la Muzeul Quale  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Ignis  -  Crist sideral  -  Sharia (fragment)  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Vatmanul - Purificarea  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Locul pierdut  -  Luminile oraşului VIII  -  Canicula  -  O viaţă fără început şi fără sfârşit  -  Experimentul  -  Talent  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Luminile oraşului XX  -  Iza  -  Fugind pe cerc  -  Mămica şi El Diablo  -  Rochia străvezie  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Pulbere de stele  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Stiinta si tehnica  -  Jocul Zeilor (VIII)


2004: filme multe, dar proaste

News Team



Publicat Miercuri, 22 Decembrie 2004, ora 23:41

      Anul acesta au intrat în circuitul cinematografic zece lungmetraje de fictiune autohtone, comparativ cu doar sapte în 2003. S-ar putea spune ca a fost un an foarte bun pentru filmul românesc, numai ca din punct de vedere calitativ lucrurile nu sunt atât de roz pe cât par. Au existat doar doua debuturi regizorale (mai putine chiar decât în anul precedent), însotite din nefericire de niste reveniri în general mediocre si submediocre.

     

      Anul cinematografic românesc a început excelent, cu noul film al lui Lucian Pintilie. Niki Ardelean, colonel în rezerva este o drama psihologica exceptionala, care mi-a adus aminte de profunzimea atinsa de cineast în Reconstituirea. Raportându-ma post factum si la celelalte filme ale regizorilor "vechii garzi" din 2004, cred ca principalul merit al lui Lucian Pintilie este ca nu explica drama eroului, ci doar o arata, în toate fazele ei, cu o tehnica a detaliului semnificativ ajunsa la deplina maturitate, lasându-i pe spectatori sa traga concluziile de rigoare; astfel, actul violent din final, chiar daca socant, devine justificabil din perspectiva protagonistului si a noastra.

     

      Din pacate, filmul lui Lucian Pintilie a ramas pâna la sfârsitul anului singura revenire notabila a unui regizor din generatiile mai vârstnice. Majoritatea celorlalte pelicule, desi ar trebui sa fie drame, se transforma treptat în melodrame, pacatuind prin patetism, artificialitate si neverosimilitate. În plus, obsesiile cineastilor privind dictatura comunista si legaturile ei cu prezentul nu fac decât sa îi plictiseasca pe spectatori, care doresc acum productii valoroase, nu doar curajoase. Trebuie remarcat ca multi dintre regizorii reveniti pe marile ecrane nu au mai facut film de ani buni si par sa fi pierdut contactul cu cinematografia de azi.

     

      Dulcea sauna a mortii reprezinta revenirea pe ecrane, dupa noua ani, a lui Andrei Blaier. Filmul are la baza un roman "senzational" al lui Petre Salcudeanu despre lumea cruda a închisorilor. Pe lânga flashbackurile cu o idila adolescentina pe fundalul evenimentelor din decembrie 1989, nu lipsesc scenele de onanism în grup si lesbianism, menite sa atraga spectatorii.

     

      Ioan Carmazan nu a mai fost prezent pe marile ecrane de vreo 12 ani. În 2004 însa, ajutat de un context favorabil, regizorul a lansat nu unul, ci doua filme, ambele subventionate de CNC. Primul, Raport despre starea natiunii, este cu siguranta cel mai prost film al anului. Regizorul-scenarist a aglomerat o sumedenie de povesti fara cap si fara coada într-o pelicula care ridica incoerenta la rang de lege. Un film care reflecta "starea natiunii" doar în viziunea cineastului si a "fanilor" sai. A doua productie a lui Ioan Carmazan, Lotus, este ceva mai închegata (meritul îi apartine probabil lui Constantin Popescu, co-scenarist si regizor secund), dar nu se ridica nici ea la un nivel valoric acceptabil. De data aceasta, cineastul s-a limitat doar la câteva fire epice, mai mult sau mai putin legate, ceea ce reprezinta clar o evolutie; din pacate, evenimentele sunt la fel de neverosimile. O tentativa esuata de "film poetic", care probabil va avea încasari comparabile cu cele ale Raport-ului precedent (sub 500 de dolari). Totusi, CNC-ul are destui bani pentru a-i finanta experimentele cinematografice ale lui Ioan Carmazan, care lucreaza deja la un nou film, subventionat (si) de aceasta institutie.

     

      Filonul melodramatic, aproape telenovelistic, este evident si la Dinu Tanase (absent vreo doua decenii din circuitul cinematografic si revenit acum cu Damen tango, al carui unic merit este ca a renuntat la cliseele despre comunism atât de dragi unor colegi de generatie ai regizorului) sau Sergiu Nicolaescu, care dupa cinci ani de la ultimul dezastru cinematografic, crede ca, ajuns la "maturitatea artistica", poate renunta la filmele istorice si de aventuri care i-au adus popularitatea, pentru a-si încerca norocul în "filmul de arta". Orient Express, ultima sa creatie, s-a vrut un fel de Ghepard autohton, dar nu este decât o melodrama ilogica si de un comic involuntar. Nu-i nimic, filmul merge înainte si Sergiu Nicolaescu a mai primit bani de la CNC pentru doua productii, care vor duce probabil la demolarea unui fals mit cinematografic.

     

      Au urmat doua debuturi în lungmetraj. Primul, Italiencele lui Napoleon Helmis, este o comedie dramatica acceptabila în prima ei ora; din pacate, regizorul-scenarist se pierde apoi între numeroasele optiuni de continuare posibile si rateaza finalul. Al doilea, Milionari de weekend reprezinta un debut notabil pentru Catalin Saizescu. În ciuda diferentelor de opinie aparute între regizor si producator, filmul, în forma sa actuala, are ritm, verva si umor; combinate cu o coloana sonora cu multe grupuri la moda, toate acestea fac din Milionari de weekend o comedie atractiva pentru tineri si nu numai.

     

      Finalul de an a adus revenirea pe marile ecrane, dupa 11 ani, si a lui Serban Marinescu, cu Magnatul, ecranizarea unui scenariu de Bogdan Ficeac despre patronul unui mare trust media autohton, care se trezeste implicat în jocurile politice de la cel mai înalt nivel. Pentru a atenua esecul previzibil al productiei lor, realizatorii au mizat pe similitudinile - destul de vagi, de altfel - dintre personajele din film si altele din realitate, precum si pe lansarea în plina campanie electorala. De fapt, Magnatul este în primul rând o drama psihologica si abia apoi un film politic. Sub aparenta unor dezvaluiri de interes, filmul aduna o întreaga serie de locuri comune din melodrame, soap-uri si telenovele pentru a reda drama eroului.

     

      Camera ascunsa marcheaza revenirea în tara a lui Bogdan Dumitrescu. Subiectul este promitator; din nefericire, muzica, sunetul post-sincron si dublarea protagonistilor (filmul a fost gândit pentru export, de unde si rolul principal detinut de Rutger Hauer) nu s-au dovedit optiuni fericite.

     

      Sindromul Timisoara, ultima premiera autohtona (de fapt o coproductie româno-franceza, vorbita în mare parte în limba lui Baudelaire) a anului 2004, este un film onest, dar mediocru despre Revolutia din decembrie 1989. Desi titlul sau francez este Manipularea, filmul nu aduce informatii noi în ceea ce priveste minciunile mediatice si în general tehnicile manipulatorii utilizate în decembrie 1989 (si nu numai).

     

      În acest an a mai fost prezent pe marele ecran un grupaj de cinci scurtmetraje premiate la importante festivaluri internationale (autori: Catalin Mitulescu, Constantin Popescu, Cornel Porumboiu, Cristi Puiu si Ruxandra Zenide), reunite sub titlul generic Scurt circuit. Astept cu mare interes debuturile în lungmetraj - si al doilea film, în cazul lui Cristi Puiu - ale acestor tineri regizori, care pot dovedi ca scoala cinematografica româneasca (mai) are viitor.

     

      De asemenea, un numar limitat de spectatori români a avut ocazia de a viziona un documentar de lung metraj atipic despre oamenii din Delta Dunarii si povestile lor - Asta e de Liviu Ciulei. Initiat în 1999 si terminat în 2001, filmul a participat între timp la zeci de festivaluri internationale, strângând si câteva premii. El a avut în sfârsit premiera la noi (din pacate, doar în câteva sali din Bucuresti).

     

      Tragând linie, anul care sta sa se încheie ne-a adus filme multe, dar în general proaste. Acesta este rezultatul politicii CNC de subventionare a unor proiecte sortite esecului, dar semnate de niste "monstri sacri" care nu mai au nimic nou de spus. Sper ca în 2005 calitatea filmelor autohtone va creste, chiar si în detrimentul cantitatii.

     

Sursa :   Cultura
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online