Ultima eclipsă (I)

« înapoi la articol


Templul marelui ghepard

Ultima eclipsă (I)

George Grigore



Publicat Vineri, 6 Iulie 2007, ora 10:03

      Ingrid Davidson îsi facu aparitia în fata receptiei hotelului Luxor, aparitie exotica într-o lume tuciurie dominata de atotputernica societate masculina asa cum era cea din lumea musulmana a capitalei egiptene. Toti pasagerii, fara exceptie, îsi întoarsera capetele dupa ea, riscând sa ramâna cu gâturile strâmbe, femeile, unele cu priviri ucigase, altele doar numai curioase, dar barbatii fara nici o exceptie urmarind-o intrigati, cu priviri pofticioase, întrebându-se cine putea fi femeia ce se îndrepta spre receptioner si fiind în stare sa plateasca averi uriase pentru a se afla în acea clipa în locul lui. Înalta, supla, având perfectiunea unui top-model, o fata zâmbitoare cu gropite în obraji, buze ca fraga, niste ochi ca azuriul cerului senin de la tropice si un par ca spicul copt al grâului acoperindu-i precum o coroana de aur capul si revîrsându-I-se în bucle pe umerii ei superbi dar puternici, se opri în fata tânarului functionar care oprivea parca buimac, picat din alta lume în fata frumusetii însasi.

      - Buna dimineata, îl saluta ea plina de viata.

      - ?!

      - Ce te zgâiesti asa la mine, m-am mânjit cumva cu rimel ?

      - Nu ma bu buna nu, miss Davidson, nu v-ati mânjit ! Buna dimineata, va rog sa-l iertati pe sarmanul Abdul, dar atâta frumusete nu avazut de când e el pe acest pamânt

      - -Bine, bine, chicoti ea, am primit vreun mesaj ?

      - O clipa .Scoase un registru si-l rasfoi pâna când gasi ce dorea : da, am gasit, Mr. Tomson v-a cautat pe celular, dar era închis si a lasat vorba sa-l sunati neaparat la numarul doriti sa va fac legatura acum de aici ?

      - Nu, multumesc, îl voi suna mai târziu. Poti sa-mi chemi un taxi ?

      Tânarul o privi plin de repros :

      - Vai, miss, se poate ? Va punem la dispozitie una din masinile noastre, sa-mi spuneti numai daca doriti sofer sau conduceti dumneavoastra

      Se gândi o clipa. Nu era pentru prima oara la Cairo, dar înca nu reusise sa se acomodeze cu haosul de pe soselele egiptene. Aici, în capitala regatului faraonilor, toti se credeau asi ai volanului, piloti de formula 1, si era un adevarat calvar pentru un european obisnuit cu duritatea regulilor de circulatie sa faca fata furiei dezlantuite a cailor putere lasati la voia întâmplarii în vâltoarea infernala din care,daca nu procedai ca ei, era aproape imposibil sa iesi teafar.

      - As prefera cu sofer, apoi coborând glasul pâna ajunse aproape o soapta, sunt pentru a cincea oara la Cairo, dar înca nu m-am obisnuit cu hao cu circulatia de aici

      - N-ati fi gresit prea mult spunând haos, zâmbi el, doar ca cel maipotrivit cuvânt e infern.

      Femeia zâmbi în timp ce tânarul ridica receptorul unui telefon de interior si rosti câteva cuvinte în araba. În mai putin de un minut de ei se apropie un barbat între doua vârste, îmbracat în uniforma albastra a hotelului Luxor. Ingrid privi chelia impozanta si fata joviala a omului, care contrasta vadit cu mustata stufoasa lasata pe oala anume din dorinta de a-l arata un dur, dar care nu facea altceva decât sa stârneasca zâmbete.

      - Mahall-Bey ? facu ea, placut surprinsa.

      - Miss Davidson! Ce mica-I lumea! se entuziasma soferul.

      - De când esti la Cairo, Mahall- Bey?

      - Îl cunoasteti, miss ?

      - Pe Mahall-Bey?

      - Am avut onoarea s-o cunosc pe Miss Davidson în urma cu doi ani, aproape doi, la Londra, spuse soferul, am condus-o în câteva iesiri

      - Ai o memorie formidabila daca dupa atâta timp si dupa multe mii de pasageri care au trecut prin masina ta ai reusit sa ma tii minte!

      - Pe dumneavoastra v-as fi recunoscut si dupa zece ani, miss

      - Esti acelasi amabil incorigibil ! Dumneata esti soferul meu ?

      - Da, miss, la dispozitia dumneavoastra.

      Ingrid zâmbi si îsi flutura mâna în chip de salut spre receptioner, care ramase privind mut de uimire în urma frumoasei europence. Ea îl urma îndeaproape pe barbatul cu chelie, respectând canoanele musulmane. Dupa ce usa liftului ce-i ducea în garajul de la subsol se închise, Mahal facu o plecaciune în fata europencei si spuse :

      - Sa am iertare, miss, pentru nepolitetea de care am dat dovada mergând în fata dvs, dar vedeti, aici

      - Lasa, omule, nu-ti mai cere scuze, stiu bine ce înseamna sa te afli traitor în lumea musulmana ! Ai uitat oare ca sunt specialist în istoria antica a Orientului ?

      - N-am uitat o clipa, dar

      - Hai, las-o balta! Mai bine povesteste-mi cum ai ajuns la Cairo.

      - Spuneti-mi numai unde doriti sa va duc ?

      - La muzeul de istorie a Africii de Nord.

      Desi drumul dura ceva mai mult de o ora nu-i tacu o clipa gura, abia daca Ingrid davidson putu sa rosteasca doua-trei cuvinte. Ajunsi în parcarea muzeului ea îi strecura în mâna o bancnota de 20 de dolari si cu toata împotrivirea lui se vazu silit sa-i primeasca. Omul parea sa fie exceptia care confirma regula : într-o lume în care toti soferii erau hoti si spertari, era singurul arab cu care trebuia sa te certi ca saprimeasca un bacsis. Înca un paradox într-o lume a aberatiilor ! Si de-ar fi fost singurul ! Dar puteai vedea la orice pas oameni sarmani care preferau sa cerseasca doi-trei banuti în loc sa munceasca cinstit, cu toate cas-ar fi gasit de lucru. Cei care îsi calcau pe suflet si acceptau în fine o slujba cereau niste plîti de-a dreptul uluitoare, si daca primeau faceau în asa fel încât binefacatorul lor sa se lipseasca în celmai scurt timp de serviciile unor astfel de oameni. Bogatii deveneau mai bogati, sarmanii mai saraci, iar hotii si jefuitorii demorminte vindeau din ce în ce mai ieftin spertarilor comorile milenare care apartineau de drept poporului egiptean. Traficul cu obiecte de arta, droguri si carne vie care parea sa scape definitiv controlului nu era flagelul necrutator. Terorismul, crimele, rapirile facute în numele religiei de niste fanatici sângerosi cunoscusera în ultima perioada o recrudescenta ce îngrijora întreaga umanitate, si asta în toata lumea araba.

      Dupa ce îl convinse sa accepte cei 20 de dolari, Ingrid îl ruga sa o astepte în barul din apropiere, promitându-i sa nu întârzie prea mult. Trebuia sa se vada cu profesorul Al Hudi al Rachid, directorul muzeului si sef al lucrarilorla un ultim mormânt descoperit ce parea sa dateze din perioada 2000 1500 înainte de Hristos si pentru care fusese solicitata de academia egipteana de istorie antica prin persoana profesorului.

      Dupa ce secretara o informa ca « domnul profesor » se afla în mijlocul unui grup de turisti straini pe care tinuse mortis sa-i însoteasca , , urca la etajul al doilea,în compania unui ghidunde se afla piesa de rezistenta a muzeului si unde, dupa spusa lui, cu siguranta avea sa vina si profesorul care nu scapa nici un prilej de a laudavaloarea si frumusetea ei. Ajunsi în sala imensa îsi concedie însotitorul si începu sa treaca în revista comorile nepretuite adunate aici si care scapasera jafurilor sau fusesera achizitionate pe bani grei spre a nu parasi tara faraonilor.

      Dupa ce admira perfectiunea mai multor statuete si scarabei si examina cu atentie o mumieînchisa într-un sarcofag al carui capac din granit fusese înlocuit cu unul din cristal, îsi îndrepta privirile catre o usa ce par ea ca desparte sala de o alta. Se simti irezistibil atrasa si fara sa bage de seama celelalte exponate se îndrepta cu pasi grabiti într-acolo. Sala era ceva mai mica, dar la fel de bine luminata si garnisita cu nenumarate comori antice. În mijloc, pe un postament din lemn de abanos cu încrustatii din aur si batut cu o puzderie de pietre pretioase si semipretioase care închipuiau ghirlande de flori exotice, trona cel mai valoros exponat pe care avusese prilejul sa-l vada în viata ei. Un ghepard imens în comparatie cu modelul sau viu cioplit si slefuit din celmai pur smarald. În clipa aceea încerca un sentiment pe care nu-l mai avusese niciodata : senzatia unei revelatii iminente. Se apropie minunându-se de maiestria cu care artistul slefuise piatra în asa fel încât parea ca animalul are blana zbârlita, putând sa se distinga fiece fir de par. Gura larg deschisa în care seputeau vedea niste colti puternici din diamant, ghiarele scoase din tecile lor, ascutite si parând gata sa sfâsie, sa rupa, si ochii, ochii niste topaze uriase, fascinante, pareau ca o fixau cu intensitate. Se opri cu respiratia taiata si simti ca picioarele încep sa-i tremure. În jurul ei nu mai era nimic. Întreaga încapere era parca dominata de puterea si ferocitatea ghepardului de smarald. La început ezitând, dar maiapoi luându-si inima în dinti, se apropie temându-se parca sa stea chiar în fata artefactului. Privi cu oarecare respect ghiarele ascutite din diamant, apoi dintii aceia fiorosi gata parca sa sfâsie prada, dar oare cine era ea ? Cine putea fi prada sângerosului animal atâta vreme cât nu semai afla nimeni în jur ? Se reculese si râse în sinea ei de teama ce o cuprinsese la vederea unei pietre reci fara viata, întinse mâna si mângâie capul statuetei, dar în clipa urmatoare o retrase înfricosata :

      - Oh, Dumnezeule mare!...

      Simtise caldura si moliciunea blanii salbaticiunii vii si sângeroase.

      Ce naiba? Doare nu poti pretinde ca a fost aievea, Miss Davidson! Mai bine ai considera ca ori din cauza perfectiunii, maiestriei lucrarii ai început sa ai pareri, sau pur si simplu recunoaste ca ai luat-o razna! Adevarul e ca nici prin vis nu ai fi putut banui existenta unei asemenea comori! Câta perfectiune! Pâna si firele de par din blana acestui sângeros a reusit artistul sa le reliefeze si înca atât de maiestrit ca poti jura cu mâna pe inima ca e viu si gata de atac. Oh, Doamne, si din ce? Din cel mai pur smarald din lume! Ia sa vedem, miss, acum ca ti-au mai trecut emotiile, vei avea aceeasi senzatie? Întinse mâna, palma ei fina atinse delicat capul artefactului si zabovi o clipa, apoi se porni sa mângâie cu delicatete piatra rece si neînsufletita. Ei, vezi? E la fel de rece ca orice piatra, ! Te-ai speriat degeaba...

      Privi extaziata capul superbului animal. Deodata tresari si simti un fior de gheata care-i strabatu sira spinarii. Ochii reci, lipsiti de viata, parura sa se trezeasca. O fixau cu rautate, cu pofta de sânge. Palma care înca mai zabovea pe capul statuii percepu caldura unui animalviu, asprimea blanii zbârlite si în plus tremurul trupului încordat stând la pânda gata-gata sa se napusteasca asupra prazii! Cu o miscare violenta îsi retrase mâna si se dadu trei pasi înapoi scotând si un tipat de spaima . Se împiedica de o traversa si când credea ca se va prabusi se simti prinsa si sustinuta de niste brate puternice cu muschi de otel.

      - Hei, ce-ai patit, miss? auzi ea o voce placuta, aproape soptita, lânga urechea ei.

      Se rasuci brusc, speriata, pregatita sa raspunda unui eventual atac din partea individului ce se afla acum în fata ei. Înalt, atlet, frumos, barbatul o privea amuzat. Un zâmbet îi lumina fata si întinzându-i mâna rosti:

      - Doctor Davidson, Ingrid Davidson! Ce surpriza!

      - Da...da, eu....adica... ma rog, aveti dreptate.... Sunt Ingrid Davidson, dar dumneavoastra? Nu-mi amintesc sa fi avut placerea sa va cunosc si apoi de unde stiti cine sunt? Ma urmariti, vreti sa-mi faceti rau?

      - Numele meu va rezolva totul: sunt Al Hudy Al Rachid....

      - Nu se poate! izbucni ea.

      - De ce?

      - Asa, nu se poate...

      - Aha! Am înteles, v-ati asteptat sa aveti în fata un soarece de biblioteca, ros de molii, barbos si ursuz?!

      - Mda, adica...mda....recunoscu ea rosindu-se.

      - Ei bine, miss, daca nu as fi aflat de la secretara mea ca doctor Davidson nu e alta decât o fermecatoare daneza pe care ai putea-o lua mai curând drept star de cinema decât ceea ce este în realitate as fi trecut pe lânga dumneavoastra admirându-va frumusetea, dar atâta tot. Sincer, îmi imaginam o batrâna venerabila. acrita si stafidita de trecerea anilor! Izbucni în râs si luând-o de brat o trase dupa el spre scara de serviciu. Pentru prieteni, draga miss, sunt Rick.

      - Iar eu Ingrid, spuse ea molipsindu-se de veselia profesorului egiptean si uitând pentru o clipa spaima din urma cu câteva minute.

      - Spune-mi, profesore...

      - Rick.

      - Bine, fie, spune-mi, Rick, unde se afla mormântul pentru care a trebuit sa trec Mediterana?

      - Ah, mormântul, ei bine, în apropiere de Assuan, mai precis la 25 de km. De ce?

      - Pentru casunt nerabdatoare sa aflu ce comori ascunde!

      - Ma tem ca motivul venirii tale a devenit cu totul altul...

      - Ce tot spui?

      - De ce te-ai speriat când ai mângâiat artefactul?

      - Nu-i adevarat, nu m-am...Ei bine, asa-i! Ce-i cu asta?

      - De ce?

     

      - Nu stiu, poate e o prostie, dar am...am...

      - Ai avut senzatia ca mângâi o fiara vie?!

      - Mda...senzatia...Ba nu, nu era doar o senzatie! Animalul era viu sau poate parea numai... Blana, blana era moale, ba nu, asprita, da. era zbârlita...si era calda, iar el, el vibra ca si când se pregatea sa atace...si ochii, ochii aceia...

      - Ce-i cu ei?

      - Pareau ca ma fixeaza lacomi, flamânzi, însetati de sânge...Erau rai, salbatici...

      - Mda,...stii, nu esti prima persoana care are revelatia asta...

      - Cu ochii?

      - Nu, ca artefactul ar putea fi viu. Umba, un bun prieten pe care ti-l voi prezenta negresit, a simtitsi el caldura si naturaletea blanii ghepardului. Am râs pe socoteala lui, dar bag de seama ca cel care s-a înselat eram eu...

      - Unde l-ai descoperit?

      - În Sudan, la vreo 800 de km de capitala, pe malul unui miclac cu apa dulce numit Lacul ghepardului, într-un templu tare ciudat...

      - Povesteste-mi, Rick, m-ai facut curioasa!

      Profesorul sorbi o înghititura de cola, apoi îsi aprinse un Camel. Întinse bricheta europencei si o privi cum îsi aprinde si ea tigara. Sufla câteva rotocoale, apoi, vazând ca ea asteapta sa înceapa povestea, spuse:

      - Mai bine o lasam pentru mai târziu. Ce-ai zice daca ti-as propune sa cinam împreuna la un restaurant arab? Fac aia o friptura de berbecut de-ti lingi degetele, nu alta!

      - Si daca accept, promiti sa-mi povestesti totul?

      - Promit! jura el ridicând mâna dreapta pentru a întari spusa.

      - La ce ora?

      - Sa spunem la 8? E bine?

      - Pentru mine e perfect. Am tras la Luxor...

      - As fi putut jura!

      - De ce?! se mira ea.

      - Un specialist în istoria antica a orientului si mai cu seama un foarte bun egiptolog nu ar fi putut trage în alta parte. Îsi privi ceasul. Daca te duci la hotel, te conduc.

      - Multumesc, esti amabil, dar sunt cu masina hotelului. Se ridica si îi întinse mâna. El se grabi sa o strânga si înclinându-se usor rosti aproape în soapta retinându-i mâna a carei atingere îi facea atât de bine:

      - Ne-am înteles atunci, vin sa te iau la 8.

      - OK. La revedere, Rick.

      - La revedere, miss Davidson...

      - Ingrid!

      - Bine, la revedere, Ingrid...

      O privi cum coboara scarile si se îndrepta spre parcarea muzeului. Soferul deschisese portiera si o astepta politicos. Dupa ce urca închise portiera si, trecând la volan, demarara, iar în scurt timp se înscrisera în caruselul înnebunitor al circulatiei din Cairo.

      Toata dupa-amiaza si-o petrecuse în camera dând telefoane si meditând asupra întâmplarii de dimineata. Egipteanul îi placusemult si se întreba daca e casatorit sau nu, daca are o iubita si cine puteafi fericita care-l mângâia si-l dezmierda. Se înfiora la amintirea bratelor lui de otel si îsi simti sfârcurile întarindu-se mai-mai sa strapunga sutienul. Devenisera dureroase. Îsi arunca bluza, apoi, smulgându-si-l, îl zvârli cât colo. Respiratia îi deveniseprecipitata. Nu mai patise asa-ceva din adolescenta. Suparata pe ea, pe simturile sale care o luasera razna, se repezi la baie si se vârî sub dus asa, pe jumatate îmbracata. Suvoiul rece care începu sa-i biciuiasca trupul o linisti curând. Dadu drumul la apa calda în cada imensa sidupa ce se dezbraca si de restul hainelor le arunca în mijlocul încaperii, peste pantofi. Se întoarse goala în camera si-si turna o portie zdravana de tequila, arunca în sonda si câteva cuburi de gheata, apoi se întoarse în baie. Asa goala cum era nici macar Afrodita nu ar fi putut arata!

      Turna saruri si spumant de baie si se cufunda în apa binefacatoare pâna la gât, nu înainte de a trage o înghititura zdravana de alcool.

      Curând oboseala, emotiile zilei, alcoolul, excitatia sexuala careia trebuise sa-i puna capat într-un chip atât denefiresc, caldura apei si mirosul sarurilor dizolvate în cada o facura sa atipeasca. Somnul o relaxa, îi facea bine. Deodata linistea inconstienta a somnului îi fu tulburata. Avea senzatia ca se mai afla cineva cu ea în camera de baie. Zâmbi prin vis. Stia ca e el, e Rick, cel pe care-l dorea atât de mult. Profesorul se apleca asupra ei, o mângâie si voi sa o sarute. Imaginealui se tulbura, începu sa tremure si încet-ncet din ceata sematerializa capul imens al unui ghepard cu ochi sticlosi, lacomi, cepareau ca vor sa o hipnotizeze. Botul larg deschis lasa sa se vada coltii fiorosi din diamant mânjiti de sânge proaspat. Fiara îsi apropia gura mare si hidoasa de gâtul ei, mârâind de pofta si placerea festinului ce avea sa urmeze. Ingrid tipa si se trezi înspaimântata. Era singura. Nu fusese decât un vis, urât, dar totusi un vis. Examina înfricosata camera de baie în timp ce încerca sa-si potoleasca bataile inimii care oluase razna. mai auzea parca mârâitul acela sinistru în urechi, ceva mai îndepartat, mai slab, pe alta tonalitate, dar îl mai auzea! Se dezmetici de-a binelea. Mormaitul acela îndepartat nu era altceva decât telefonul care se încapatâna sa sune într-una! Sari în picioare si întinse mâna dupa halat, dar acesta nu era lalocul lui. Îsi amintea ca zacea înca pe fotoliu unde îl azvârlise dimineata. Porni goala, asa cum o lasase Cel de Sus si, ridicând receptorul, spuse:

      - Cine naiba ma deranjeaza?

      - Scuzati...! Miss Davidson?

      - În persoana.

      - S-a întâmplat ceva, miss?

      - Nu, de ce, ar fi trebuit sa se întâmple?!

      - Slava lui Alah,nu! Se pare ca m-am speriat degeaba...

      - Care-i problema ta? Nu vrei totusi sa-mi spui si mie?!

      - Sun de aproape 5 minute, miss, si am crezut...am crezut ca ati patit ceva...

      - Ah, asta era! Nu, nu am patit altceva decât ca am adormit în baie. De ce m-ai sunat, Abdul?

      - Slava lui Alah ca a fost doar atât! Am tras o spaima...! Miss, soferul dvs doreste sa stie daca asta seara mai aveti treaba de el? Daca nu, ar vrea sa se duca acasa sa se odihneasca. Stiti, e de serviciu de aseara...

      - Cum asa?! În tot timpul asta nu a dormit deloc?

      - Ma tem ca nu,miss.

      - Atunci spune-i ca pâna mâine la 11 e liber.

      Închise. Se uita la ceas si tresari. Abia daca mai avea timp sa se îmbrace si sa se aranjeze putin! Îsi pipai parul. Era ud. Se repezi spre dulap si însfaca uscatorul, uitând ca e înca goala. Cauta din priviri o priza, dar cum nu gasi alta sehotarî sascoata televizorul. Se aseza în fata oglinzii si dupa ce îsi aranja mai întâi parul începu sa se fardeze. Niciodata nu folosea prea multe sulemeneli femeiesti. tenul, culoarea ochilor siparul o avantajau. Îmbraca o rochie a carei culoare era apropiata de cea a ochilor si încalta pantofii albi italienesti. Poseta, albasiea, completa aromnios echipamentul de iesire. Se privi în oglinda. Lipsea ceva! Nu avea nicio bijuterie! Deschise caseta siprivi în ea cu dezgust. Nu-i placeau zorzoanele, dar de data asta trebuia sa puna ceva! Nu putea intra într-un restaurant arabesc fara nici opodoaba. O pereche de cercei, doua bobite de aur, o bratara fina, un lantuc de care atârna un medalion cu Maica Domnului si un inel mic si subtirel cu un safir bine slefuit si toate din aur alb îi împodobira frumusetea si asa perfecta.

      Plescai multumita de sine însasi si iesi încuind camera. Nu avea de gând sa lase cheia la receptie. Ura obiceiul asta barbar, care îii dadea senzatia ca e în permaneta supravegheata.

      Iesi din ascensor. Somptuosul hol al hotelului era plin. Turistii pareau a fiîn majoritate europeni sositi nu demulta vreme si asteptând cuminti sa fiecazati se împartisera în grupulete asezate de-a valma, barbati, femei si copii discutând mai mult în soapta, asa cum era indicat de altfel în apropierea receptiei. Fotoliile, canapelele purtau ciorchini de pasageri, ba chiar si masutele fusesera transformate în scaune, valize, valijoare, genti, saci de calatorie stivuite într-o dezordine oarecum armonioasa în mijlocul holului, sticle goale sau pejumatate pline împrastiate peste tot, fumul detigara pecare aparatele de climatizare abia de mai reuseau sa-l scoata si sa faca atmosfera cât de cât respirabila, copii care începând sa se plictiseasca alergau unii dupa altii neluând în seama mustruluielile parintilor, toate la un loc faceauparte din cotidianul unui mare hotel din capitala regatului faraonilor.

      El era acolo, în multime, undeva spre iesire. Simti ca inima îi sta în loc! Nu mai era acel Al Hudy Al Rachid pe care îl cunoscuse dimineata. O zarise si se apropia de ea cu un zâmbet fermecator, luminându-i fata frumoasa, dar cu trasaturi ferme, barbatesti, bronzata pâna la aramiu. Ochii mari, negri, si parul tunsscurt si cret, statura de atlet, umerii largi, puternici, costumul sau alb imaculat, din cea mai fina stofa, camasa care, coincidenta oare?avea aceeasi culoare cu rochia ei, îl transformara deîndata tinta tuturor privirilor.

      - Oh, Doamne...! murmura ea, încercând sa zâmbeasca pentru a-si masca stânjeneala. Cât de frumos! Marite Ra, si tu Osiris, si tu,Isis, ajutati-ma în nebunia ce m-a cuprins. Nu sepoate! Un biet profesor, fie el si director al unui muzeu, nu poate fi atât de bogat! gândi ea când zari podoabele barbatului. O piatra sângerie, imensa, odihnea pe inelarul mâinii drepte, la gât îi atârna un rubin de aceeasi intensitate a culorii, dar mult mai mare de un superb lant, iar în urechea stânga un altul completa setul si toate, toate erau montate în cea mai alba-albastrie platina pe care o vazuse vreodata.

      - Buna, îi adresa elsalutul de bun-gasit sarutând-o fara ca ea sa se poata împotrivi, esti fermecatoare!

      - Iar tu cel mai distins domn din acest hotel...sopti ea.

      - Doar atât? se prefacu el suparat. Credeam ca vei spune ca din toata Africa de Nord!

      Chicotira amândoi pe înfundate. Îl lua de brat si pornira spre iesire. Toate privirile pasagerilor se atintira asupra lor. Cei care erau cufundati în lectura vreunei carti sau a unui ziar erau înghiontiti de ceilalti spre a nu pierde o asemenea aparitie. Fara ca cei doi sa stie, valorau în acel moment milioane de dolari, erau mobilul multor planuri de cucerire în care barbati pofticiosi si femei nesatisfacute ar fi fost în stare sa puna averi întregi la bataie pentru o noapte sau o saptamâna de desfrâu sexual!

      Restaurantul se dovedi a nu fi prea departe. Nu pacatuia prin marime. Era mai curând intim, discret, luminat destul de placut. Undeva în fundul salii era o scena pe care se produceau patru arabi ce alcatuiau o mica orchestra cu instrumente traditionale care mai mult îngânauo melodie trista.

      Se asezara la o masa retrasa de unde scena se putea vedea foarte bine. Deîndata un chelner ce arata mai mult a beduin se înfiinta la masa lor.

      - Buna seara, efendi Al Hudy, rosti el, facând o plecaciune pâna la pamânt.

      - Buna seara, Ali, îi raspunse profesorul, ti-am mai spus de o mie de ori ca pentru prieteni sunt Rick, ce naiba!

      - Iertare, efendi, dar sunteti în prezenta unei doamne si am crezut ca...

      - Sa nu mai crezi decât în Alah, povetele Profetului si poruncile mele, ai înteles? Doctor Davidson e din Europa, asa ca nu va fi intrigata din pricina asta.

      - Cu ce va servesc, efendi?

      - Hm! Arabul tot arab ramâne, oricât aiîncercasa-l civilizezi, mormai el îmbufnat. Adu-ne pentru început niste fructe de mare, apoi berbecut pregatit dupa metoda beduinilor yemeniti cu orez fiert cu migdale si stafide, turte Abu Amal cu carne de batal, apoi saslâc cu ceapa si ardei iute cu garnitura de fasole verde de Jamaica si în sfârsit specialitatea casei, acea friptura de berbec cu manioca si piure de banane.

      - Nu doriti si niste somon afumat?

      - Daca e ca cel de data trecuta, da.

      - E mai grozav, efendi Rick! De baut ce doriti?

      - Pentru început uzo ca sa ne mai racorim, apoi te las pe tine sa alegi ce crezi ca merge mai bine la fiecare fel de mâncare. În final, la cafea, poti sa ne aduci lichioruri de fructe africane.

      Chelnerul se înclina cu respect si se facu nevazut pentrua aparea doar peste un minut putând o tava din argint pe care tronau o sticla de uzo, doua pahare siocupa de cristal plina ochi cu gheata taiata în cuburi mici. Turna bautura în pahare si dupa cepuse si gheata se adresa profesorului:

      - Când doriti sa mâncati îmi faceti un semn si este de ajuns. Se retrase discret, lasându-i pe cei doi cu ale lor.

      - Nu crezi ca ai comandat prea multa mâncare?

      - Nu. De ce?

      - Mi se pare exagerat totusi...

      - Tii o anume dieta pentru a-ti mentine silueta?

      - Nicidecum!

      - Atunci, care-i problema?

      - Pai nu cred ca voi putea ingurgita atâtea bunatati fara nici un risc.

      El ridica paharul zâmbind:

      - Sa bem, sa zicem pentru prietenie!

      - Pentru prietenie! raspunse ea ciocnind.

      Baura. Aroma licorii, raceala ghetii îi înviora deîndata. Arabii de pe scena atacasera o melodie vesela al carei text degeaba se chinui Ingrid sa-l înteleaga ca tot nu pricepu nimic. Lasa balta sfortarile de a deslusi un dialect care-i scapase si-si concentra atentia asupra profesorului:

      - Mi-ai promis o poveste asta-seara. Cum ai gasit ghepardul?

      - Ca sa afli va trebui sa încep cu unele evenimente care au avut loc în urma cu mai multi ani, dar pentru asta trebuie sa-mi spui daca esti de acord sa asculti o istorisire destul de lunga si în mare parte plictisitoare.

      - Sunt numai urechi!

      - Pe la 12 ani, tatal meu, care era un explorator pasionat si mare iubitor de comori antice, pesemne de la el mi s-a tras si mie pentru ca l-am însotit în câteva expeditii, a fost asasinat în plin desert de niste tâlhari care se prefacusera a fi pe moarte din pricina foamei si a setei. Tatal meu, om milos, cu frica lui Dumnezeu, pentru ca trebuie, sa-ti marturisesc, era crestin, ca si mine de altfel, s-a milostivit de ei si i-a hranit permitându-le sa ramâna în mica lor tabara pâna aveau sa se refaca, dar noaptea tâlharii i-au pradat, iar pe batrânul, pentru ca a avut proasta inspiratie sa se trezeasca, l-au casapit fara mila...

      Facu o pauza privind gânditor fumul albastrui al tigarii, dupa care relua:

      - Disparitia batrânului ne-a aruncat, pe mine si pe maica-mea, în cea mai crunta mizerie. Datoriile facute de tata în vederea expeditiei ne-au lasat în scurta vreme si fara casuta în care locuiam. Ne-am vazut siliti sa ne mutam la mahala într-o coliba ce abia se mai tinea în picioare. Mama nu a vrut ca eu sa întrerup scoala, asa ca a început sa munceasca pe unde gasea, pe câtiva gologani cu care abia de ne puteam duce zilele si plati amarâta de chirie pe care proprietarul o fixase, ea fiind mai mult simbolica de altfel, nereusind sa acopere nici macar impozitul. Curând mama s-a îmbolnavit si n-a mai putut munci. A cazut la pat si era nevoie de bani pentru doctori, pentru leacuri sipentru o hrana cât decât mai buna. În disperare, am început sa cersesc, asa cum vazusem ca fac cei de vârsta mea din aceeasi patura sociala din care faceam parte si în mijlocul careia soarta nemiloasa ne aruncase, dar mare brânza nu faceam. Asa s-au scurs mai multe saptamâni, timp în care lipsisem de la scoala în disperarea mea de a face rost de bani. Mama slabea pe zi ce trecea, iar eu nu o puteam ajuta cu nimic! Nu puteam aduce un medic pentru ca cerea bani, ori asta era tocmai ceea ce-mi lipsea. Am început sa cutreier garile în speranta ca voi face rost carând bagajele calatorilor, dar zdrentaros cum eram nu prezentam nici o garantie. Ce-i drept, si daca as fi fost întolit dupa ultimul jurnal tot nu as fi rezolvat mare lucru. Nu aveam loc de ceilalti hamali, oameni în putere, capabili sa care munti în spinarile lor. Ba, într-o zi, când disperat am tinut mortis sa servesc un turist, o namila de arab tuciuriu m-a stâlcit în bataie. Plângând, cu lacrimile înnodându-mi-se în barba, am fugit pâna, sfârsit, m-am prabusit pe un morman de zgura. Nu am idee cât am stat asa vaicarindu-ma si blestemându-mi soarta, dar într-un târziu cineva s-a apropiat de mine si vazând în ce hal aratam i s-a facut mila si mai mult pe sus m-a carat în cladirea postei. mai târziu am aflat ca era directorul adjunct. A poruncit sa fiu spalat, hranit, a trimis un salariat sa-mi cumpere niste straie mai acatarii si ceva de încatat, apoi, când am fost în stare, a ascultat atent povestea vietii mele.. Halul de slabiciune în care ma aflam si lacrimile varsate l-au impresionat pesemne, ca înca de a doua zi mi-a dat o slujba. Cum stiam sa scriu si sa citesc, m-a pus sa sortez corespondenta si sa o aranjez pe strazi, pe cartiere. salariul nu era mare, dar nici munca nu era grea si oricum câstigam într-o saptamâna cât nu reusisem sa strâng în tot timpulcât cersisem. Cu tot câstigul meu sigur si saptamânal, viata mamei mele nu se schimbase prea mult. Hrana era, ce-i drept, mai buna, ba chiar îndestulatoare, dar demedic si de doctorii pentru ea tot nu puteafi vorba. Într-o zi, când treaba se terminase si toti ceilalti plecasera, eu am mai ramas dus pegânduri la locul meu, facându-mi tot soiul de calcule. Asa m-a gasit binefacatorul meu care, asezându-se alaturi, nu m-a lasat pâna nu i-am povestit tot ce ma framânta. M-a certat apoi ca tacusem atâtea luni, pentru ca trecusera aproape sase, apoi m-a carat ca odinioara mai mult pe sus în biroul sau de unde a sunat un medic, prieten de familie, cum aveam sa aflu, si dupa ce acesta a sosit am plecat acasa. Impresionat de saracia lucie în care eram nevoiti sa ne ducem zilele si mai ales de starea de slabiciune în care se gasea mama, doctorul a consultat-o cu atentie, apoi, luându-ma deoparte, mi-a spus:

      - Câti ani ai, baiete?

      - Aproape 14, domnule, am raspuns eu. A ramas o vreme pe gânduri, timp în care inima mea devenise cât un purice, apoi a reluat:

      - Ma tem ca vestile pe care ti levoi da nu sunt din cele mai bune. Mama ta e foartegrav bolnava...

      - Moare?!, am întrebat eu speriat.

      - Trebuie sa-ti spun adevarul! Mai are cel mult 6 luni, dar aici nu mai poate ramâne. Va vea nevoie de medicamente, apoi de morfina si toate sunt foarte scumpe si pe deasupra ar trebui si o sora care sa o îngrijeasca, iar dupa câte vad nu prea va dau banii afara din casa...

      Îi facu semn lui Ali, care se apropie însotit de un pustan si le aseza mâncarea în fata. Profesorul multumi cu o înclinare a capului si, dupa ce o îmbie pe Ingrid, lua o îmbucatura apoi îsi relua istorisirea:

      - Asa se face ca dupa trei zile mama se afla în spital, bine îngrijita, dar unde nu a mai trait decât exact o jumatate de an. Într-un moment de luciditate, cu doar câteva zile înainte de a muri, pe când ma aflam la capatâiul ei, mi-a luat mâna într-ale ei si mi-a spus:

      - Te-ai întrebat vreodata, dragul mamei, de ce te cheama Al Hudy Al Rasid?

      - Pentru ca asa îl chema si pe tata, am raspuns eu plin de jale la gândul ca în curând aveam sa ramân singur-singurel. Mama a zâmbit întelegatoare si a continuat:

      - Da, asta asa e, dar adevarul e altul. Tu, dragul mamei, te tragi din una din cele mai vechi familii nobile din Siria. Pentru ca tatal tau a îndraznit sa se lepede de Coran si sa se încrestineze înainte de a ne casatori, bunicul tau l-a dezmostenit, iar dupa moartea lui toata averea i-a ramas unchiului tau, care acum este foarte bogat si nuare copii. S-ar putea ca într-o zi bunul Dumnezeu sa faca dreptate siaverea sa se întoarca la mostenitorul de drept, dar pâna atunci nu ai dreptul în memoria tatalui tau sa încerci sa te umilesti cautându-ti rudele bogate. Si mai e ceva: trebuie sa-mi juri, acum, când clipele-mi sunt numarate, ca o sa înveti si o sa ajungi om mare...

      Gusta vinul adus de chelner, aproba din cap si dupa ce acesta umplu paharele baura amândoi, încântati de buchetul licorii si dupa ce depusepaharul pe masa relua:

      - I-am jurat mamei si m-am tinut de cuvânt. Am muncit si am învatat. Am terminat universitatea specializându-ma în istoria antica, pasiune pe care o mostenisem de la tatal meu. În toti acesti ani am fost sprijinit de binefacatorul meu si medicul care a vegheat pâna în ultima clipa la capatâiul mamei, dând dovada ca pe lumea asta mai exista si oameni adevarati. Am ajuns conferentiar si custode la muzeul în care m-ai întâlnit astazi. Într-o zi, pe când cautam un document, am dat din întâmplare peste un pergament ce parea sa aiba o vechime de câteva sute de ani. Desfasurându-l, am constatat ca este asternut cu o scriere necunoscuta si având si o schita ce parea a fi o harta destul de empiric facuta, dar totusi oharta. Asa cum aveam sa constat mai târziu, documentul avea o vechime de aproape 2000 de ani. Cinci luni de munca, dar pâna la urma am reusit. Pergamentul îmi dezvaluise locul în care se afla Templul Ghepardului. Am hotarât sa merg la fata locului, dar expeditia necesita fonduri uriase pe care nu le aveam nici eu, nici muzeul, iar statul nu putea aloca bani pentru cercetari pe teritoriul altui stat. Am lasat-o balta în speranta unor vremuri mai bune, care nu s-au lasat prea mult asteptate. Manânca, o îndemna el, o sa se raceasca si nu mai e buna de nimic.

      Friptura era delicioasa. profesorul avusese dreptate. Era în stare sa-si linga degetele!

      O vreme nu mai scoasera nici un cuvânt. savurau în liniste delicioasele bucate pe care Ali se grabea sa le depuna în fata lor ori de câte ori Rick îi facea semn. Ingrid mânca zdravan si mai avu grija sa goleasca si câteva pahare din vinurile alese de chelner. Pofta ei de mâncare îl amuza pe profesor, care începuse sa-si puna serios problema daca nu cumva femeia superba din fata sa era un unicat în lumea urmaselor Evei. La fiecare fel de mâncare, Ali adusese câte o sticla cu un alt soi de vin pe care mai întâi îl degusta profesorul si numai dupa ce el era de acord erau umplute paharele.

      - O sa coste o groaza de bani, se lamenta ea când ajunsera la cafea si lichioruri.

      - Nu-i problema ta, de altfel ar fi cazul sa afli si tu cum stau lucrurile. Ali nu e un chelner obisnuit...

      - Cum asa?

      - Este numai pentru mine, adica pentru noi. L-ai vazut servind si la alte mese?

      - Nu.

      - Ei bine, în realitate el este patronul acestui restaurant.

      - ?!

      - Pe când eram doar custode la muzeu Ali era salariat acolo, era fac-totum-ul muzeului. Cinstit, inteligent si foarte harnic, asa cum rar gasesti asemenea oameni în lumea araba, m-a cucerit si îndata ce am putut l-am ajutat financiar sa-si deschida acest local. Acum are înca trei în afara de asta, ba chiar si câteva magazine pe deasupra.

      - Spuneai ca problemele financiare, mai bine-zis rezolvarea lor, nu s-a lasat multa vreme asteptata.

      - Adevarat! Acum aproape doi ani, într-una din nopti, pe la orele doua, doua si ceva, m-a trezit telefonul. Tipul de la celalalt capat nu era altul decât avocatul unchiului meu, care ma suna din Japonia. Asa am înteles de ce avusese neobrazarea sa ma trezeasca la ora aceea. Mi-a solicitat o întrevedere pentru ziua urmatoare. Când l-am întrebat ce rost avea a refuzat sa-mi spuna, adaugând ca totul va fispre binele meu, dar trebuie sa am rabdare. Telefonic, spunea el, nu-mi putea comunica nimic, nu-i permitea etica profesionala. Am fost sigur ca viata mea urma sa se schimbe. Nici nu-ti poti imagina ce greu a trecut timpul pâna la întrevederea cu avocatul unchiului meu! Când în sfârsit asteptarea s-a încheiat, aveam în fata un batrânel de treaba, slabut, bonom, cu privirea agera, dar cinstita. Dupa ce mi-a tinut un discurs de mai bine de o jumatate de ora în care mi-a vorbit de familie, despre legaturile de sânge, despre dragoste si obligatiile fiecarui membru al clanului, a trecut la citirea testamentului. Într-adevar, unchiul meu murise, iar eu eram unicul mostenitor. Cu fiece fraza citita uimirea mea crestea. Era vorba în testamentul unchiului de mai multe miliarde de dolari, de conturi în banci elvetiene, cantitati uriase de aur, pachete de actiuni la mari concerne din întreaga lume, investitii în turism, întreprinderi importante, hoteluri, palate, ma rog, era uluitor tot ce auzeam! Mi se deschisese un cont de un miliard si jumatate la Banque de Geneve, care are sucursale aproape în întreaga lume. Atinsesem paroxismul, dar codicilul care a urmat a avut darul de a ma trezi la realitate. Nu puteam dispune de aceasta uriasa avere, desi eram presedintele întregii companii. Puteam dispune numai de banii din cont, iar în rest eram pus sub tutela consiliului de administratie. Primul meu urmas de parte barbateasca este obligat sa studieze academia comerciala si numai dupa ce-si ia doctoratul în comert si relatii internationale se va putea implica direct în bunul mers al afacerilor firmelor pe care le mostenesc în prezent. Si asa eram un om extrem de bogat! Aveam în sfârsit posibilitatea sa-mi vad visul cu ochii! Puteam sa plec în Sud în cautarea Templului ghepardului. Înainte de a pleca mi-a asezat dinainte un dosar pe care l-a scos din servieta sa burdusita cu hârtoage. Nici ce aveam eu în fata nu puteam aprecia ca sufera de subtirime. În câteva cuvinte mi-a explicat ce aveam de facut. Pâna a doua zi trebuia sa parcurg atent tot ce cuprindea fiece hârtie si sa-mi depun semnatura acolo unde trebuia. N-as putea spune ca am avut vreme sa lipesc geana de geana pâna a doua zi, dar când batrânul avocat al unchiului meu s-a prezentat totul era OK. A urmat o discutie destul de principiala în care el îsi sustinea demisia ce urma sa fie operationala deîndata ce se încheiau toate afacerile cu privire la preluarea companiei. Abia am reusit sa-l conving sa renunte la hotarârea sa, dupa ce i-a oferit un salariu de 3 ori mai mare, dându-i totodata si împuternicirea de a se implica direct în treburile companiei. Primul lucru pe care l-am facut în calitatea mea de miliardar a fost sa-l finantez pe Ali, ajutându-l sa cumpere restaurantul în care ne aflam si din care, priceput cum e, a reusit sa scoata în scurt timp profit pe care l-a investit în ceea ce ti-am spus mai devreme. Dupa 3 luni expeditia era gata de pornire. Identificasem lacul pe harta Sudanului, foarte greu, e adevarat, dar o facusem, achizitionasem echipamentul necesar, aranjasem cu autoritatile de la Karthumi închirierea a 3 elicoptere si solicitasem companiei avionul firmei care avea sa ne transporte pâna acolo.

      - Ai avut încredere în ei?

      - Da, comandantul militar al aeroportului si-a amintit ca a fost prieten cu tatal meu si ca au luptat împreuna în Indochina, asa ca, vezi bine, nu aveam motive de temere din partea lui! Echipati cu tot ce ne trebuia, mai putin arme, pe care de altfel ni le promisese colonelul Simpson, însotit de Umba, de care ti-am amintit asta seara, si înca trei amici pe care vei avea prilejul sa-i cunosti, am decolat pe data de 13 iunie.

      - Ce spui?! Când?

      - Asta seara.

      - Vin si ei aici?

      - Nu, mergem noi la ei, dar mai bine sa continuam. Colonelul Simpson s-a întrecut pe sine. Îmbarcati într-un elicopter civil de capacitate si însotiti de alte doua cargouri încarcate cu echipament si înarmati pâna-n dinti ne-am învârtit o multime pe deasupra lacului fara sa deslusim ceva care ar fi putut semana cu vreo constructie. Într-un târziu ne-am hotarât sa ateritam lânga o stânca ce tâsnea spre cer strapungând padurea pe malul apusean. Am început sa cercetam peretii ciudat de netezi ai stâncii pâna ce pe versantul sudic, la o înaltime de 5 6 metri, am zarit gura uneipesteri. Am coborât lazile cu echipamente si provizii si am hotarât sa ne instalam tabara în pestera din stânca deoarece parea cel mai sigur loc împotriva salbaticiunilor. Umba, care era un foarte bun catarator si era si antrenat pe deasupra, a escaladat peretele vertical si neted pâna a ajuns acolo. Dupa o scurta inspectie ne-a anuntat ca locul ales parea sa fie de departe cel mai bun, lucru pe care aveam sa-l constatam cu totii de altfel- Asa-zisa pestera nu era altceva decât o încapere paralelipipedica având laturile de aproximativ 20 de metri. Cu toata umezeala din jur, grota era uscata si aerul foarte curat. Cu ajutorul unei mici macarale am urcat si echipamentul si lazile cu provizii. La o atenta cercetare, de asta data având si lumina, am descoperit pe una din laturi olespede lunga de circa 2 metri si lata de 1, lânga care zacea un morman de oase umane. La o prima examinare am evaluat ca se aflau acolo sase schelete decapitate, ceea ce ne-a determinat sa consideram locul ca fiind un altar menit sacrificiilor. Dezumflati si crezând ca dadusem peste templul cautat fara sa gasim altceva, ne-am hotarât sa cinam si apoi sa ne odihnim pâna a doua zi, când urma sa reluam cercetarile în împrejurimi, neabandonând speranta ca totusi sansa avea sa ne surâda. Noaptea am avut un vis tare ciudat. Se facea ca o întreaga haita de gheparzi da târcoale taberei noastre, tinta lor finala fiind sfâsierea mea în mii de farâme. Doua jivine s-au desprins din grup si ridicându-se în doua labe m-au însfacat de mâini si de picioare si m-au carat pe lespedea lânga care se afla depozitul de oase. M-au întins pealtar si o a treia bestie uriasa, având un soi de maceta ori iatagan în labe, a ridicat arma gata-gata sa o repeada asupra gâtului meu. Ceilalti gheparzi au început un dans nebunesc, ragând care mai de care mai fioros. M-am trezit îngrozit, caznindu-ma sa urlu si eu, dar nereusind sa scot nici macar un sunet. Gâtul ma durea îngrozitor, iar gura îmi era ca iasca. Atmosfera era înabusitoare. Am golit o sticla de apa minerala din care aveam din belsug si mi-am trezit amicii care începusera sa se vaite si ei de sete prin somn. Afara ploua si era destul de placut. De unde atunci acea caldura? Vrând sa ma întorc la culcusul meu m-a izbit violent de un bolovan urias care avea aspect de piramida cu sase fete. Parea sa aiba cel putin o tona. Pâna atunci scapase cercetarilor noastre. Învingându-mi durerea si înabusind o înjuratura am început sa-i pipai fetele. Toate erau netede, cu exceptia uneia ce parea saaiba ceva daltuit peaproape de baza. I-am cerut lui Umba sa-mi aduca o lanterna cu ajutorul careia am început sa cercetez bolovanul. Într-adevar, pe latura respectiva era daltuit cu maiestrie un cap de ghepard cu botul cascat. La baza laturii opuse, pe podea, se gasea si restul trupului. Am fost sigur ca rasucind piatra aveam sa descoperim ceva. Am încercat, dar singur nu am avut nici un succes. Abia patru oameni am reusit sa urnim bolovanul din loc. Odata întregit trupul ghepardului am auzit cu totii un huruit de piatra pe piatra si am simtit un usor tremur în atmosfera. O parte din peretele de stânca, mai precis cea pe care se afla asa-zisul altar, pivotase. lasând sa se vada o trecere spre o noua încapere. Entuziasmat, Umba s-a repezit spre trecatoare, dar intuind un mare pericol, i-am oprit elanul. Pozitia în care se gasea acum mormanul de oase m-a îngrijorat. Ajutat de unul din amicii mei am gasit o lada care se apropia ca greutate de cea a unui om. Am asezat-o pe lespede si am împins-o. În aceeasi clipa din peretele opus altarului a tâsnit o lama stralucitoare, care parea sa se afle la înaltimea gâtului unui om de vreun metru si optzeci. Dupa ce a maturat spatiul afectat lespezii s-a oprit în pozitie de asteptare. Am cercetat cu atentie. Era teribil de ascutita si avea si urme de sânge. Umba a început sa tremure realizând pericolul prin care tocmai trecuse. Am coborât lada si în aceeasi clipa lama s-a retras. Am urcat-o din nou si a tâsnit cu aceeasi înversunare, vrând parca sa scurteze cu un cap pe cel care s-ar fi încumetat sa treaca. Am degajat oasele si cu atentie ne-am strecurat pe lânga altar. În fata aveam o scara ce cobora în spirala în pântecul stâncii. Odata eliberata trecerea, înarmati cu lanterne, am început coborârea pe treptele uscate si foarte bine conservate. Lemnul din care erau facute parea sa fi fost desprins doar de doua-trei zile din trunchiul arborelui de fier sau asa ceva. Dupa vreo 10 metri de coborâre ne-am trezit în fata unui nou obstacol. Un perete la fel de masiv si neted ca tot ce ne înconjura ne bloca trecerea. Am cercetat cu atentie podeaua si peretele si am ajuns la concluzia ca cineva, cel ce dorea sa treaca mai departe, trebuia sa îngenunchieze în fata peretelui, într-un genunchi, apoi sa lipeasca palmele si fruntea a implorare de niste urme daltuite în piatra. Am încercat pe r-d, dar singurul care a corespuns datelor antropometrice a fost tot Umba. tentativa a esuat, iar noi ne dadeam de ceasul mortii cautând o iesire din situatie. Cel care a gasit solutia a fost tot el. S-a descaltat pâna si de ciorapi si s-a asezat din nou în pozitia indicata de semne. O clipa mai târziu, peretele a început sa se ridice aidoma unei ghilotine gigantice din piatra, lasând un spatiu tocmai potrivit ca sa treaca prin el doi barbati umar la umar. Lanternele s-au stins ca la comanda. Cum aveam sa constatam mai târziu, bateriile se descarcasera de parca le-am fi cufundat într-o baie de acid. Bezna de dincolo parea sa se destrame si noi, nestiind cum sta treaba cu lanternele noastre, am patruns cu grija prin deschizatura din perete. Deîndata ce ne-am aflat cu totii dincolo lumina a început sa creasca în intensitate, dar si usa prin care patrusesem disparuse. Eram prizonieri în Templul ghepardului! Am cercetat peretele din spatele nostru, dar de asta data nu am mai gasit nici un indiciu care sa ne duca la eventuala deschidere a usii. Odata prinsi ca niste ageamii în capcana, am început sa cercetam încaperea. Era imensa, circulara, având un diametru de 300 de picioare, cu o bolta care stralucea cam la 90.Era cât se poate de clar ca lumina era împrastiata de sus, dar cu toate astea nu se vedea nici un corp de iluminat. Peretii erau acoperiti cu aur si pietre închipuind scene de vânatoare a unor gheparzi si altele în care erau sacrificati oameni zeului atotputernic si sângeros. Sase trepte coborau spre un fel de ring a carui podea era alcatuita din lespezi în forma de hexagoane sipentagoane. În mijloc, pe un postament din aur masiv, trona el, ghepardul nostru, cu botul larg deschis, gata-gata parca sa atace, sa sfâsie. Micky a dat sa se repeada fascinat spre artefact, dar l-a oprit la vreme. Ceva îmi spunea ca surprizele si capcanele nu erau deloc epuizate. Ceva îmi spunea ca cifra 6 era cheia întregii afaceri. 6 metri pâna la intrarea din stânca, pietroiul în forma de piramida cu 6 laturi, cele 6 spirale ale scarii pe care coborâsem, 6 semne ce au fost necesare pentru deschiderea trecerii, 6 trepte pâna jos, apoi hexagoanele.

      - Asta-i! am strigat mai entuziasmat decât însusi Arhimede când a descoperit legea corpurilor scufundate într-un lichid. Am gasit! Daca ne vom folosi numai de poligoanele cu 6 laturi vom putea ajunge în siguranta la artefact! Restul de figuri sunt capcane.

      Ne-am deplasat pe rând folosind aceeasi cale. Admiram muti de uimire perfectiunea însasi când Micky, aplecat spre mine, mi-a tras atentia ca mai era o cale de ajuns la coada ghepardului. L-am îndemnat sa faca cale-ntoarsa si sa se deplaseze la locul semnalat. Abia atunci am observat în postamentul de aur un ametist mare cât oul de bibilica ce avea în jurul sau un semn ce voia sa arate cât se poate de clar ca trebuia rasucit spre dreapta. M-am aplecat încercând sa fac operatiunea, dar ametistul se încapatâna sa ramâna nemiscat. Când prietenul meu a confirmat banuiala mea i-am cerut sa încerce si elsa rasuceasca piatra din partea opusa, dar rezultatul a fost acelasi. Am încercat amândoi odata si în aceeasi clipa am sesizat un usor tremur al podelei, dar nimic altceva. Odata luate mâinile, cele doua butoane aurevenit la pozitia initiala. Era cât se poate de clar ca lipsea ceva. Am mai admirat o vreme fiara, dar într-un târziu ne-am îndreptat atentia spre restul încaperii uriase în care ne aflam. Într-o firida care scapase pâna atunci observatiei am descoperit câteva statuete din aurul cel mai pur, câteva cupe din smarald si mai multe tuburi din aur în care am gasit, perfect conservate, suluri de pergament acoperite cu aceeasi scriere ciudata. Fiind specialistul, am purces la cercetarea lor. Curând am reusit sa descifrez mesajul unuia din ele. Îmi dezvaluia calea prin care puteam ajunge la Marele Ghepard si drumul spre suprafata. De partea opusa intrarii, adica spre coada artefactului, se afla o scena de vânatoare cu 6 gheparzi. Ochii sângerii din rubin aratau furia fiarelor. Trei oameni trebuiau sa apese în acelasi timp rubinele folosind pentru asta degetul mare si aratatorul. Dupa ce dispozitivul era în felul acesta activat, rasucirea simultana a celor doua ametiste urma sa ne duca în sala marelui zeu ghepard. Acolo urma sa aflam calea de întoarcere la suprafata. Dupa ce le-am destainuit tovarasilor mei ce aflasem, au încercat sa ma convinga ca ar fi mai prudent sa n-o facem de teama unei alte capcane, dar relevându-le situatia fara iesire în care ne aflam i-am convins si astfel am trecut la treaba. Odata apasate, rubinele au început sa lumineze, împrastiind raze purpurii spre noi. Ne-am deplasat spre artefact pe cele doua cai stiute si împreuna cu Micky am rasucit cele doua pietre pretioase. Podeaua a început sa coboare lin, fara poticneli, ca un ascensor nou-nout de la un spital de urgenta. Dupa circa 30 de secunde platforma s-a oprit în dreptul unei scari. Am coborât mai multe paliere si ne-am trezit într-o sala de-a dreptul imensa, aidoma ca structura celei de sus, dar mult mai mare. În mijlocul ei trona o statuie de-a dreptul uriasa, închipuind acelasi ghepard, cioplita din acelasi material pretios! De asta data am constatat cu satisfactie ca podeaua nu mai prezenta nici un fel de figuri. Era turnata din aur masiv. Ca sa-ti poti da seama de dimensiunile artefactului, îti spun ca în botul sau larg deschis putea încapea ghemuit un om. Bogatia din jur parea desprinsa din povestile cu Ali-Baba. Sumedenie de statuete din aur, chihlimbar. jad si pietre pretioase, vase din smarald si aur încarcate cu diamante, rubine, safire, topazuri, arme din metale pretioase cu încrustatii din pietre si o întreaga colectie de tuburi continând suluri din pergament... Uluiala noastra n-a avut margini când am descoperit ca si uriasul din fata noastra avea cele doua butoane prezente în aceleasi locuri. Le-am rasucit, si în aceeasi clipa platforma care ne purtase lamarele ghepard a început sa urce, iar în peretele din spatele nostrua aparut o usa a carei existenta nu o banuisem o clipa. Curiozitatea ne-a împins acolo si în scurt timp ne-am angajat într-un coridor care urca în forma de spirala. Dupa 10 minute de urcus ne aflam în fata unuiperete cu aceleasi însemne ca la intrare. Umba a repetat figura si iata-ne în aceeasi încapere paralelipipedica, lânga bagajele noastre. Istoviti, am hotarât sa mâncam, si dupa o odihna ca lumea sa reluam expeditia, de asta data porniti sa aducem la suprafata ce se putea si ce nu sa inventariem cu atentie. O luna încheiata am am tot triat comorile din templu. Ziua delucru dura 18 ore. O parte din exponate, ce ni se pareau mai interesante, le urcam si leambalam cu grija în asteptarea zilei când aveam sa le transportam la Cairo.La ultima coborâre, Micky a avut ideea sa luam si micul ghepard. Asa am si facut, dar am avut grija sa lasam soclul pe locul lui. Ne temeam ca dizlocându-l nu mai puteam intra niciodata la marele zeu. Umba ar fi vrut sa caram marele artefact si sincer sa fiu nici mie nu mi-ar fi displacut, dar transportul lui era cu adevarat imposibil. Am chemat elicopterele si iata-ne ajunsi cu o prada bogata acasa, ba pe deasupra si cu taina templului dezlegata.

      - Spuneai ca Umba a...

      - Ah, da! Te referi la ceea ce ti-am spus despre senzatia pe care a avut-o el, ca animalul ar putea sa fie viu?!

      - Întocmai!

      - Asta s-a petrecut în urma cu 3 luni, pe când Umba îmi facea o vizita. Am râs de el cu atât mai mult cu cât participase la expeditia din Sudan. Mi se parea neverosimil ca o piatra, fie ea si pretioasa, pe care ai pus mâna de sute de ori, sa-ti provoace asemenea senzatii.

      - Te-ai gândit o clipa macar ca are dreptate?

      - Nici gând! Am fost sigur ca se teme sa mearga într-o noua expeditie la templu si pentru asta a inventat o poveste de adormit copiii. Datele s-au schimbat când însasi profesor Ingrid Davidson a avut aceeasi revelatie, ba chiar puternica senzatia de salbaticiune vie, tremurânda, gata-gata sa atace.

      - Cred ca ar fi interesant sa cercetam mai îndeaproape acest fenomen, si pentru asta ar trebui sa începem prin a-mi prezenta mâine pe cei patru prieteni si tovarasi de expeditie...

      - Ma tem ca e imposibil ca mâine sa pot sa ti-i prezint...

      - Cum asa?! Au parasit oare tara?

      - Nicidecum!

      - Atunci, care e inconvenientul?

      - Îti dau dreptul sa ghicesti!

      - OK, sunt plecati?

      - Nu!

      - Sunt ocupati mâine?...

      - Gresit!

      - Nevom vedea într-un viitor apropiat?

      - Ratare!

      - Îndepartat?...

      - Înca o ratare!

      - Asta seara?

      - Perfect! se entuziasma el. Asta-seara, de fapt e surpriza de care ti-am vorbit când veneam încoace.

      - Si unde se va întâmpla asta?

      - La resedinta mea, unde e totul pregatit pentru o noapte tropicala cu piscina, sampanie si caviar!

      - Rick, m-ai facut mat! Nici în cele mai frumoase si excentrice vise nu-mi închipuiam asa ceva! O seara teribila terminându-se fascinant!

      Rick îi facu un semn imperceptibil patronului care, întrerupând discutia pe care tocmai o purta cu un client, se înfiinta cât ai bate din palme la masa lor:

      - Efendi mai doreste ceva?

      - Întâi si-ntâi san-o mai faci pe valetul ori chelnerul stilat, cu atât mai mult cu cât acum Miss Davidson stie cine esti. mai apoi sa faci bine si sa-mi spui daca mai ai treaba asta-seara aici ori în alta parte?!

      - Ar mai fi ceva, dar as putea-o rezolva cu un telefon. De ce?

      - M-am gândit ca n-ar fi tocmai rau sa ne însotesti.

      - Vrei sa conduc eu?

      - Îhî!

      - Pentru asta ti-as putea împrumuta soferul meu...

      - Lasa-l pe Ammal în pace! Eu vreau ca tu sa ne însotesti. M-am gândit sa prelungim cheful la mine acasa, în piscina, cu sampanie si caviar.

      - Minunat! Am nevoie doar de cinci minutele ca sa-mi schimb toalele...

      - De ce? întreba Ingrid, esti mai pitoresc asa.

      - O fi cum spuneti,miss, dar la chefurile lui Rick trebuie sa fii cât mai lejer îmbracat si straiele astea...Cinci minute, doar cinci minute si va apartin cu totul.

      - Atât de mult ca sa te schimbi de toalele astea arabesti? întreba nedumerit Al Hudy Al Rasid.

      - Efendi a uitat pesemne ca umilul sau servitor mai are de dat si un telefon pentru a contramanda o vizita?

      - Bine, bine, zâmbi profesorul, acum sterge-o!

      Dupa nici cinci minute automobilul decapotabil allui Rick se angaja vitejeste în mijlocul fluviului din otel si cai putere ce se scurgea vijelios spre Giseh.

      - Locuiesti departe?

      - Zece minute de mers pe autostrada, apoi cotim la dreapta si dupa alte zece minute intram pe domeniul lui, raspunse Ali. Cine mai participa la chef, Rick?

      - Obisnuitii casei.

      - Ai vorbit cu ei?

      - Ne asteapta.

      - OK. Sper ca au avut bunul simt sa puna sampania la gheata!

      - Îhî!

      Aerul placut al noptii, vinul excelent baut lamasa, perspectiva unei bai în bazinul resedintei profesorului, prezenta lui alaturi de ea îi creau o stare cât se poate de ciudata. Îsi amintea de starea ei de excitatie sexuala adolescentina din dupa-amiaza aceea si se înrosi toata. Cu toate ca ar fi fost improbabil ca el sa poata observa asta, Ingrid se lipi de el si îsi aseza tâmpla pe umarul sau puternic. Rick o cuprinse cu bratul si o strânse la piept. Buzele lor se cautara prin întuneric, apoi întâlnindu-se se unira si se contopira într-un sarut lung, dureros de patimas. Observând fara sa vrea ce se petrece în spatele lui, Ali începu sa îngâne un cântecel de dragoste, concentrându-se asupra a ceea ce se întâmpla pe autostrada.

      Dându-si seama ca au fost vazuti si rusinându-se parca, cei doi se desprinsera din îmbratisare si îsi aprinsera câte o tigara. Cum Ali continua sa lalaie, Rick îl apostrofa:

      - Nu cred ca-i cazul sa faci pe inocentul, codosule! Stiu ca ai vazut ca ne-am sarutat.

      - Pe Alah ca n-am...

      - Nu-l amesteca pe el în chestia asta si nu împinge bunul simt la limita ipocriziei, auzi tu?!!!

      - Yes, sir! tâsni el în picioare cu dreapta la tâmpla în chip de salut. Izbitura pe care o încasa de volan îl proiecta înapoi pe bancheta. Auuuu!

      - Ce-ai patit? se alarma profesorul.

      - Cred ca începând cu noaptea asta o sa ai si un eunuc în rândul prietenilor tai...

      - Ce spui?! Trage imediat pe dreapta!

      Înscrise masina pebanda dreapta, apoi vira angajându-se pe un drum laturalnic cu însemnul Privat si în sfârsit opri. Coborând si strâmbându-se de durere, Ali se departa câtiva pasi si se cerceta atent.

      - Sa vad! îi porunci Rick, care tocmai se apropiase de el.

      - Fii linistit, profesore, gemul arabul, toate sunt lalocul lor, numai cama doare de-mi vine sa vars...

      - Sari pe calcâie de câteva ori si încearca sa respiri adânc.

      Se întoarse la masina si cotrobaind prin portbagaj scoase la iveala o sticla cu tequila. Se înapoie alîturi de amicul sau si dupa ce o destupa i-o întinse:

      - Ia de bea, o sa-ti faca bine!

      Ali trase câteva înghitituri zdravene dupa care, tusind si scuturând din cap, o înapoie:

      - Uh! Cred ca asta-mi lipsea cu adevarat! te scoala si din morti! Uh,uh! Ce naiba or fi punând în ea la distilare?! Ardei iute, piper negru, tu ai habar? Uh!

      - Ti-e mai bine?

      - Nu stii? Nici dumneata, miss, nu ai habar? încerca el sa se amuze, cu toata durerea pe care înca o mai simtea.

      - Te simti mai bine, mascariciule?! se ratoi profesorul la el.

      - Mda, da, mai bine, mai bine, îsi pitigaie el vocea, încercând sa imite un eunuc, dar ma tem casunt nevoit sa mai încalc o data Coranul si samai trag vreo doua dusti din otrava aia mexicana!

      - Sa te ia dracul! îl apostrofa Rick, întinzându-i sticla cu tequila. Tu nici când o sa zaci pe nasalie n-o sa fii serios! Treci lânga Ingrid, conduc eu.

      - Sigur ca da, acum când esti sigur ca bietul Ali e un sarman eunuc ce nu mai poate prezenta nici un pericol pentru femei îti da mâna sa fii amabil!

      - Du-te naibii! începu sa râda profesorul, plesnindu-l cu palma sa grea peste spinare si împingându-l trei pasi înainte. termina odata cu prostiile!

      - Miss, esti martora, râse el, dupa ce m-a aranjat pentru tot restul zilelor, distrugându-mi casnicia, ma mai si cocoseaza în bataie! Înca una si-l provoc la duel! Acum ca eunuc voi mânui spada, ce spun eu spada, iataganul Profetului mai bine!

      Râsera toti cu pofta apoi o luara din loc, la volan aflându-se tot Ali, care, jurându-se pe Coran, Alah si Profetul sau ca se simte perfect, nu voi cu nici un chip sa-si lase amicul sa conduca.

      Vazând ca Ali nu întoarce, Ingrid se uita contrariata la profesor:

      - Ne aflam cumva pe domeniile tale?

      - Mda...

      - Pare destul demare daca stam sane gandim ca avem de mers înca zece minute cu masina, daca-mi aduc aminte.

      - Câteva mii de acri, rosti el modest.

      - Aproape o suta de mii, miss, interveni Ali, dar asa e dumnealui: modest!

      Al Hudy al Rachid mormai ceva de neînteles printre dinti si îsi aprinse o tigara.

      - Tot mostenire? întreba ea cu o curiozitate specifica femeilor.

      - Tot. Doar nu-ti închipui casunt atât de snob încât as fi dat aproape jumatate din banii din cont ca sa-mi cumpar o asemenea proprietate?!

      - De ce nu?

      - O sa te convingi în curând...

      - Ce-i aici? întreba ea zarind niste luminite la nivelul solului în dreapta drumului, la nici o suta de yarzi distanta.

      - Terenul de golf al faraonului! sari Ali cu explicatia.

      - Al cui?!

      - Al lui Rick...

      - Si de ce i-ai spus faraon, ma rog?!

      - Asta-i porecla celui mai bogat om din Egipt, miss...

      Curând Ingrid zari în departare o poartamare din fier care bara drumul. De aproape cinci minute drumul pe care rulau strabatea un parc imens cu tot soiul de arbori tropicali. Când mai aveau doar o suta de yarzi pâna la grilajul de otel poarta începu sa gliseze fara zgomot, lasând caleal libera. Un viraj spre dreapta si se aflau într-o curte uriasa, dominata de o cladire, un adevarat palat, cel mai mare si mai impozant palat pe care Ingrid îl vazuse vreodata. Luminile s-au aprins instantaneu când rotile masinii aupatruns pe aleea din pietris a curtii. Pe peronul casei astepta un negru urias, care se repezi deîndata sa deschida portiera din partea doamnei.

      - Sunt toti aici? întreba Rick.

      - Da, efendi, va asteapta.

      - Mallou s-a întors?

      - Acum o ora. A vrut sa plece, dar când master Umba i-a spus ca doriti sa fie prezenta toata lumea a renuntat sa mai plece.

      - Multumesc, Paul, ai grija sa fie totul OK.

      - Am înteles, stapâne! Totul va fi cum ati poruncit!

      Cladirea parea imensa. Se întindea pe aproape 150 de yarzi, având trei caturi, nemaipunând la socoteala parterul. Era construita în cel mai pur stil renascentist, lucru de care profesorul era nespus de mândru. Adevarata ei maretie avea sa o constate abia mai târziu, când dupa ce strabatura niste coridoare luminate a giorno se trezi în curtea interioara marginita pe laturi de doua aripi ale palatului, iar dincolo de o peluza minunata în mijlocul careia se afla bazinul se puteau zari la lumina reflectoarelor copacii frumos aranjati de o mâna priceputa , uriasi frunzosi ai parcului care parea ca nu se mai sfârseste.

      Patru proiectoare puternice se aprinsera aproape instantaneu. Erau dispuse în cele patru colturi ale imensei curti interioare. Pe latura dinspre parc a bazinului se înalta o platforma construita dupa toate canoanele olimpice.

      - Îti place?

      - E minunata! Se pare ca unchiul tau iubea mult apa si înotul...

      - Da de unde! Piscina asta cu tot ce vezi e opera mea. Am bagat ceva parale...

      - Abia astept sa fac vreo câteva lungimi! Se opri ca fulgerata de un gând. Nu se poate!

      - De ce?

      - N-am costum, iar goala...

      - Daca asta-i singurul motiv nu trebuie sa te îngrijorezi câtusi de putin. Dupa ce-ti voi prezenta prietenii te voi conduce într-o garderoba unde vei putea alege costumul care îti place, dar sa fiu sincer parca tot goala as prefera sa te vad...

      O lua în brate si o saruta apasat pe gura. De ei se apropiau patru barbati. Ingrid îi privi. Toti purtau sorturi si tricouri subtiri din bumbac. Trei pareau a fi europeni, iar cel de-al patrulea era un vlajgan de culoare. Erau veseli, radiosi. Nici nu ajunsera bine lânga cei doi ca si începura bombardamentul:

      - Tu esti doctor Davidson?

      - Tu esti Ingrid?!

      - Ia te uita! Cum a catadixit însasi zeita frumusetii sa coboare printre niste bieti muritori de rând?!

      - Ce naiba ati facut pâna acum? Daca mai întârziati un ceas ne fezandam bine cu tequila si se ducea naibii ceremonia!

      - Hei, hei! interveni profesorul încercând sa potoleasca frenezia. Potoliti-va ca sapot face prezentarile!...

      - Ce tot spui, omule! i-o întoarse strâmbându-se la el vlajganul de culoare. Noi stim cine-i dumneaei, iar restul... îi smulse poseta si o arunca pemasuta care se gasea lânga ei si în aceeasi clipa, ca la un semn, toti patru o însfacara si luând-o pe sus se precipitara spre bazin. Restul dupa botez!...

      Dându-si seama caorice tentativa de eliberare ar fi fost inutila, Ingrid se lasa purtata de agresorii sai spre marginea bazinului si râzând mai mult mânzeste se lasa aruncata în apa. Contactul cu apa o înviora, dar nu apuca sa se dezmeticeasca bine ca se trezi cu Rick lânga ea. În încercarea disperata de a o scoate din mâinile rapitorilor, ajunsese pe marginea bazinului periculos de dezechilibrat, usurându-i în felul acesta misiunea uriasului sau prieten negru care nu avu altceva de facut decât sa-i aplice un umar cât se poate de amical, ajutându-l în felul acesta sa-i tina companie frumoasei europence.

      Ce harmalaie, ce strigate, ce râsete au urmat! Cei patru, toti ca unul, plonjara în apa limpede si racoritoare.

      - Mi-am pierdut pantofii! striga miss Davidson agitându-se si calcând apa pentru a nu se duce la fund.

      Umba, pentru ca el era uriasul negru, se scufunda si dupa câteva secunde reveni la suprafata tinând triumfator cei doi pantofi ai femeii.

      - Iata-i, miss, dar tare ma tem ca sunt nefolosibili în clipa asta...

      Iesira din bazin cu apa siroind si amuzându-se de felul în care aratau. Barbatii se înclinara în fata ei, iar cel ce parea a fi mai în vârsta spuse:

      - Bun venit în rândul ratoilor de desert, miss! Eu sunt Micky, galiganul asta mare cât Kilimanjaro e Umba, el e Don, italian, mare amator de broaste si macaronar incorigibil, iar astalalt care se uita la tine ca vitelul la poarta noua se numeste Johan si dupa cum lesne se poate observa dupa culoarea parului sau e vecin de-al dumneavoastra, aproape concetatean, dar baiat bun de altfel! Îi strânsera pe rând mâna. Paul, negrul care îi întâmpinase la venire, privea impasibil la toata scena undeva mai departe, alaturi de Ali.

      - Hei, Paul, striga la el Rick, stinge proiectoarelesi aprinde luminile subacvatice, apoi pregateste masa si fotoliile din trestie si anunta bucatarul ca poate servi sampania si caviarul. Merge si o friptura? întreba el întorcându-se spre tovarasii sai.

      - Mai întrebi?!

      - Ai auzit, relua el catre negru, sa pregateasca si gratarul cu cea mai buna friptura din Egipt!

      Paul încuviinta fara sa scoata o vorba si întorcându-se disparu în cladire.

      - Ce-ati zice, interveni Ali, ca pâna se fac pregatirile samergem sa ne luam costumele de baie?

      - O idee excelenta! fu Ingrid de acord. Ia stai! Tu cum de ai scapat?

      - Te-nseli, miss! Singurul care a scapat de canonul asta a fost batrânul avocat al amicului nostru Rick.

      Curtea se cufunda în tacere. Nici o adiere de vânt, nici o soapta nu tulbura tihna universului. Noaptea egipteana cu farmecul ei unic îsi etala baldachinul întunecat presarat cu puzderia de luminite care straluceau parca mai puternic care oriunde-n alta parte. O umbra se desprinse de stâlpul platformei. Parea sa fie silueta unui om care, oprindu-se o clipa, paru sa scruteze cu atentie cladirea, apoi disparu în întuneric printre arborii parcului. Glasurile vesele care pâna atunci pareau doar un zvon ce venea dinspre cladire umplura curtea. Doctor Davidson, flancata de o parte si de cealalta de cei sase barbati, toti în costume de baie, navali spre piscina.

      Ali, care parea sa fie cel mai putin sportiv dintre toti, se arunca primul în apa. Rick, Don, Johan si Micky sarira pe rând de la trambulina, aratând fiecare ce stia. Umba, mai sigur pe el, se cocota tocmai sus pe platforma, se opri o clipa pe marginea platoului parând ca se concentreaza, apoi se arunca în gol. Strapunse luciul apei în aplauzele tuturor fara sa împrastie prea multi stropi în jurul lui. Negrul urias iesi la suprafata si se uita în jurul sau:

      - Hei, da unde-i frumoasa noastra, Ricky, baiatule?!

      - Aici! auzira ei vocea femeii venind de undeva de sus.

      - Ce faci acolo? o întreba profesorul când o vazu pe marginea platformei.

      - Astept sa va dati deoparte.

      - O sa-ti rupi gâtul!

      - Se poate, dar merita sa-ncerc! Pazea!!!

      Cei sase barbati se grabira sa-i faca loc gândindu-se fiecare în sinea lui ca europeanca ori se îmbatase ori înnebunise subit. Pâna în clipa aceea Umba era singurul care se bucura de o astfel de faima!

      Ingrid privi bazinul. Luminile subacvatice îi trasau cu precizie perimetrul în care trebuia sa se lanseze. Facu un semn cu mâna celor de jos care nu mai scoteau o vorba, apoi se întoarse cu spatele spre bazin, înaintând pâna ce ramase numai cu degetele pe betonul planseului. Statu o clipa nemiscata, se concentra apoi tâsni spre cerul înstelat. Un moment ramase suspendata acolo sus, agatata cu fire nevazute de diamantele noptii egiptene,apoi se ghemui si începu caderea rostogolindu-se si însurubându-se în acelasi timp spre suprafata apei sub privirile îngrozite ale celor de jos. Cu doar doi metri înainte, se destinse brusc, devenind dreapta ca lumânarea si strapunse apa facând sa sara doar câtiva stropi în aerul noptii africane. Uluiti de-a binelea, martorii acestei sarituri de adevarat maestru nu fura în stare sa scoata o vorba pâna ce ea nu-si facu aparitia la marginea bazinului. Primul care rupse tacerea fu Umba, care se porni sa râda ca un apucat.

      - Hei, ce naiba ai,îl apostrofa profesorul. Pesemne ca nebunia a devenit molipsitoare!

      - Ha,ha,ha! Auzi, dumneata, ce ,m-a apucat?! M-a apucat ca suntem toti niste gogomani, asta m-a apucat! Cei mai mari gogomani din lumea asta a gogomanilor!

      - Ce vrei sa spui?!

      - Uitati-va bine la ea! Noi am botezat-o cu spaima-n suflete, sa nu care cumva sa se înnece, si când colo...! Stiti voi pe cine am încercat noi sa bagam la apa?

      -?!

      -?!

      -?!

      -Pe cine, omule?

      - Pe Ingrid Davidson, gogomanilor!

      - Foarte multumim, dar se pare ca nu ne spui nici o noutate!

      - Mai, da voua chiar v-a intrat memoria la apa?! E Ingrid Davidson, fosta campioana mondiala si olimpica la natatie si sarituri!!!

      Mutrele lor de cazuti din Luna, ramasi cu gurile cascate si incapabili sa scoata vreun sunet, strârnira râsul femeii, dar mai avan râdea uriasul negru, care, uitând o clipa ca se afla totusi într-un bazin, se apuca cu mâinile de burta, iar în clipa urmatoare se cufunda ca un bolovan, înghitind faravoia lui câteva guri zdravene. Iesi la suprafata tusind si blestemând apa, strâmbându-se ca un copil ce sta gata-gata sa izbucneasca în plâns.

      Ceilalti izbucnira în urale, facând roata în jurul ei si nebagând de seama patania amicului lor. Dupa ce se mai linistira, mai înotara o vreme în sir indian, înconjurând bazinul, cu Ingrid înaintas, apoi iesind se tolanira pe fotoliile de trestie aranjate în jurul unei mese la care puteau sta destul de comod 12 oameni.

      Paul, negrul care îi întâmpinase la sosire, se apropie de profesor, soptindu-i la ureche:

      - A disparut bucatarul, stapâne...

      - Ce spui?! L-ati cautat peste tot?

      - Da.

      - Si?

      - Nici urma! Katshera spune ca s-ar putea sa fi plecat la gagica lui. Spunea ca ar avea ceva probleme cu ea...

      - Pai când te-am întrebat ai spus ca e aici...

      - Asa era, stapâne, dar se vede treaba ca între timp a sters-o!

      - Atunci ia-o pe Katshera si faceti voi ce trebuie, ma rog, aduceti sampania, icrele, pregatiti friptura...

      - Ia stai! îl întrerupse Ali, care auzise fara sa vrea ultimele cuvinte ale profesorului. Ce s-a întâmplat?

      - Mai nimic, minimaliza Rick, se pare ca a disparut bucatarul. Femeile or sa-i mînânce capul si astuia...

      - Aha! Si tu, baiat bun, tii cu tot dinadinsul sa ne otravesti lasându-i pe Paul si pe nevasta-sa sa-si bata joc de carnea cea mai gustoasa din lume?! Nu, foarte multumesc, asa ceva Ali nu poate accepta! Prefer de o mie de ori sa ma implic personal în procesul tehnologic al prepararii delicioasei fripturi de berbec australian decât sa-mi las familia pe drumuri!

      - Gura, mascariciule, i-o reteza Rick, cine nu te cunoaste si te-ar auzi din întâmplare ar putea crede ca e adevarat! daca vrei sa faci friptura, n-ai decât!

      - V-ar placea! Eu sa stau sa ma coc în bucatarie si voi sa va destrabalati aici cu sampanie si caviar si sa faceti glume proaste la adresa mea!

      - Ai o alta solutie?

      - Sa aduca Paul tot ce trebuie si gratarul electric aici. Priza avem, aer curat avem, în plus sunt si lânga voi ca sa nu va las sa faceti glume desuchiate.

      - Ce fac, stapâne? întreba negrul.

      - Fa cum spune el, asta-i mai rau ca un copil când are câte un fix! Cine vrea un uzo pâna sosesc bunatatile?

      Atmosfera era destinsa. Toti glumeau, spuneau bancuri. Ingrid s-a vazut nevoita sa-si depene amintirile din vremea când, tânara fiind, uimise o lume întreaga cu performantele ei sportive, iar Umba se vazu obligat sa recunoasca faptul ca ceva-ceva îi spunea ca are în fata pe fosta mare campioana, dar i se parea neverosimil pâna când a vazut-o sarind. Uzo mai întâi, apoi sampania Don Perignon si caviarul le dezlegara de-a binelea limbile si asa destul de slobode. Cum se asteptase de altfel, sarmanul Ali nu scapa neatins de glumele prietenilor sai, dar cum îi cunostea atât debine si cum bautura începuse sa-si faca efectul si asupra lui, cu atât mai mult cu cât trasese si o cantitate bunicica de tequila, se amuza si el, încercând sa raspunda cu aceeasi moneda.

      Friptura împrastia un miros bestial în toata curtea interioara. Curând se auzira latraturile furioase ale unui câine.

      - Pesemne ca a ajuns mirosul de carne fripta si la Ramses! se amuza Rick. Pentru ca tu ai avut ideea sa faci friptura afara, messer Ali, pe tine o sa te pun sa-i duci si lui, si în felul asta, daca nu se satura cu ce-i dai, poate scapam de tine! Ha,ha,ha!

      Râsera cu totii în afara de Umba, care parea încordat la maximum.

      - Ce-ai ramas asa?

      - Ma tem ca nu mirosul de friptura l-a întarâtat...

      - Atunci?

      - Stiu si eu?... Poate vreo salbaticiune, vreun sacal ori vreo hiena...

      - Aici?

      - Îhî! Mai bine ma duc sa vad ce-i cu el...

      Se ridica si disparu dupa cladire de unde se întoarse dupa un minut ducând în lesa un urias arlechin, un exemplar de-a dreptul superb. Câinele latra furios, încercând sa scape din mâna uriasului, dar acesta nu se lasa nici el mai prejos. Smucea de lant, încercând sa potoleasca elanul animalului si printre dinti îi administra o ploaie de înjuraturi si blesteme.

      - Da-i drumul!

      - Da bine, Rick...

      - Da-i drumul! Câinele a simtit ceva! îi porunci el în soapta.

      Umba, ascultator, elibera animalul. Când se simti slobod, arlechinul se napusti spre platforma, dar dupa doar câteva salturi se opri brusc si se dadu câtiva pasi îndarat. Cu blana zbârlita, cu coada între picioare, începu sa scânceasca aidoma unui tânc ce înca mai sugea de la tâtele mamei sale. Rick si Umba, care pornisera si ei în urmarirea câinelui, se oprira brusc.

      - Se pare ca e ceva mai mult decât o biata hiena, sopti Umba mângâind animalul care tremura ca varga. Hai, linisteste-te, baiatule...

      - Ce naiba o fi? întreba tot în soapta Rick. Se întoarse spre ceilalti facându-le semn sa taca, dar gestul era inutil. Toti sesizasera primejdia.

      - Nu stiu... poate vreun leu... în orice caz, cred ca cel mai bun lucru ar fi sa aduc pusca. De atacat n-o sa atace atâta vreme cât stam grupati si avem si câinele cu noi...

      - Nu-i primejdios sa mergi de unul singur?

      - Nu, sopti Umba, pericolul e înca acolo...si întinse mâna spre platforma.

      Negrul dadu sa plece, dar profesorul îl apuca de brat:

      - Stai...Se pare ca jivina a plecat...

      Într-adevar, Ramses nu mai tremura, nu mai scâncea, ba nici blana nu-i mai era zbârlita si pe deasupra dadea triumfator din coada, adulmecând aerul cu miros de friptura.

      - Ce-a fost asta? întreba Ali revenindu-si din spaima pe care o trasese.

      - Habar n-am! raspunse Umba ridicând din umeri. Probabil vreun leu ori vreo alta lighioana de soiul asta...

      - Bi...bine...si...si pe unde a pu...putut intra?!...

      - A sarit peste gard, naivule! interveni italianul. Nu stii nimic, desi ne-ai împuiat la toti capul cu originea ta egipteana!

      - Te rog sa nu te iei de originea mea! se ratoi Ali, pus pe cearta.

      - Lasati gâlceava! striga la ei profesorul. Nu-i nici locul, nici momentul potrivit! Paul, si tu, Umba, aduceti arme si lanterne. Trebuie sa cercetam zona ca sa fim siguri ca dihania si-a luat talpasita si poate gasim si locul pe unde apatruns! De sarit nu putea sa sara pentru simplul motiv ca în partea aceea gardul din plasa de otel are 5 yarzi înaltime si nici cel mai al dracului leu nu l-ar putea trece decât numai daca si-a rupt coltii si ghearele facând o spartura în el!

      Peste cinci minute, înarmati cu pusti de vânatoare si lanterne puternice, începura sa caute în desisul parcului, dincolo de locul de unde cu putina vreme înainte plana pericolul asupra lor. Aproape o ora greblara tufisurile si maturara desisul cu conurile de lumina ale lanternelor si tocmai când voiau sa abandoneze cercetarile cu gândul de a le relua a doua zi o auzira pe Katshera scotând un strigat înspaimântator. Se napustira cu totii într-acolo gata sa deschida focul la cea mai mica miscare. Ce le fu însa dat sa vada le potoli brusc elanul razboinic: bucatarul, mai bine zis ce fusese odata bucatarul, zacea într-o balta de sânge, decapitat. Desprinse de trup erau si membrele si totul parea sa fi fost facut cu mare bagare de seama. Ochii scosi din orbite zaceau unul lânga altul pe trunchiul dezgolit în mijlocul unui cerc perfect conturat taiat cu o lama extrem de ascutita.

      - Dumnezeule mare! exclama profesorul. Cine a putut face asta?!

      Ingrid, singura care parea ca nu si-a pierdut capul, se apropie de el:

      - Mda...murmura ea, nu trebuie atins nimic. Suna la politie si dup aceea sa luam ceva pe noi si mergem sa verificam ceva. Lasa doi oameni de paza aici si hai!

      - Oh, Doamne! Bietul baiat! Ce moarte....ce moarte...!

      - Hai! trase ea de profesor, nu-l mai boci atât, ca tot nu-i mai poti schimba soarta!

      - Unde vrei sa mergem?!

      - Vei afla curând. Pâna atunci asculta-ma si fa ce ti-am spus!

      - Ce?! Aha! Mi-aduc aminte... Cine vrea sa ramâna aici?

      - Ramân eu si cu messer Umba, stapâne, daca dumnealui doreste...

      - Bine, restul formati o echipa si cercetati cu atentie gardul si mai ales cautati urme, poate ne pun, daca le gasiti, pe calea cea buna!

      - Jur sa-l jupoi deviu cu mâna mea pe asasinul bietului baiat! se jura Ali.

      - S-ar putea sa ai nevoie de un cutit mult prea tare si prea ascutit pentru asta...murmura miss Davidson.

      - Ce vrei sa spui?

      - Nimic, nimic...gândeam doar cu voce tare...

      Peste 20 de minute automobilul la volanul caruia se gasea Al Hudy Al Rachid gonea nebuneste cu peste o suta demile pe ora spre Cairo. Doar cu un minut înainte se încrucisasera cu masina politiei si cu o ambulanta. Profesorul voise sa semnalizeze si sa opreasca, dar miss Davidson îlîmpiedicasela vreme.

      - De ce nu m-ai lasat sa opresc?! îi reprosa el dupa un timp.

      - Pentru ca suntem în criza si un popas la taclale cu politistii ar fi însemnat minute bune pierdute când pentru noi fiecare secunda ar putea însemna viata!

      - Ce tot spui! Tu stii ceva ce eu nu ar trebui sa aflu?!

      - Deocamdata nu stiu nimic. Totul se bazeaza pe un instinct poate ancestral, poate doar intuitia omului mai putin implicat emotional, cum tot atât de bine poate fi banuiala unui om înspaimântat a carui teama e amplificata de o perceptie senzoriala si un vis absurd...

      - Nu înteleg nimic! Apropos! Unde mergem?

      - La muzeu, raspunse ea linistita.

      - Ce?!!! Ce naiba vrei sa faci acolo? Iarta-ma, coborî el tonul, cred ca întâmplarea asta m-a marcat destul de tare odata ce am început sa ma controlez atât de greu...

      - Linisteste-te, te înteleg destul cât sa nu-mi ies din pepeni. Temperamentul rasei tale, evenimentele ultimelor ore în care ai fost implicat îti acorda circumstante, dar te sfatuiesc prieteneste sa-ti pastrezi energia de care sunt tot atât de sigura ca o sa ai nevoie pe cât sunt ca ma aflu în masina ta si camergem spre Cairo, care se si vede de altfel.

      - îti cer prea mult daca te rog sa-mi spui si mie la ce te gândesti?

      - Da.

      - Adica...prea mult?

      - Da, dar, ma rog, cum tot vei afla în curând, pentru ca dupa luminile din zare se pare ca ne apropiem, nu vad de ce as mai prelungi o stare de asteptare si asa destul de neplacuta...

      - Ei?

      - Ghepardul...

      - Ce-i cu el?

      - El a facut-o...

      - Ce?!!! zbiera el cât îl tinu gura si apasând în aceeasi clipa frâna cu violenta facu masina sa derapeze rasucindu-se pe sosea aidoma unui titirez. Noroc ca în clipa aceea nu venea nici un alt vehicol care ar fi putut sa-i loveasca, încheind tragic aventura imprudenta si manevra de novice ale profesorului Al Hudy.

      - Ce faci?!!! tipa ea simtind cum aerul din plamâni iese fortat si pieptul e gata-gata sa se zdrobeasca sub apasarea centurii de siguranta. Vrei cu tot dinadinsul sa ne omori?!

      - Iarta-ma, îsi reveni el aproape instantaneu, surpriza...

      Apasa ambreiajul, scoase din viteza si porni motorul care murise odata cu apasarea pe pedala de frânare. Trase mult de volan spre stânga si angaja autoturismul pe directia dorita.

      - ...iertare, dar surpriza... De ce crezi ca ar putea fi...El?...

      - Ti-am spus doar, e o simpla supozitie...

      - Nu,nu,nu, asta-i prea mult! Auzi la dumneaei! Mai întâi afirma ca un biet artefact de piatra, fie ea si pretioasa, ar fi în stare sa savârseasca o asemenea grozavie de parca l-ar purta pe însusi Satan în el si asta bazându-se pe o simpla parere si un vis nenorocit avut într-o camera de hotel în timp ce dormea în cada, mai apoi spune canu-i altceva decât o banuiala! Iar bietul meu Al Hudy Al Rachid te dai de ceasul mortii, gata-gata sa te rastorni cu rabla ta ascultând povestile cu draci si mai stiu eu ce alti demoni ale unei domnisoare cu imaginatie care ar putea tot atât de bine sa fie si scriitoare de romane horror pe cât de buna profesionista e în istoria orientala!

      - S-ar putea sa nu fii prea departe de adevar...

      - Înceteaza,miss, cu bazaconiile! i-o reteza el. Vrei samergem la muzeu în plina noapte, ei bine, mergem! Vrei sa vezi artefactul la lumina lampilor fluorescente, îl vei vedea, desi nu cred ca ai ales celmai potrivit moment pentru asta, tocmai când politia cerceteaza asasinarea într-un mod atât de bestial a unuia din oamenii mei si când datoria m-ar fi obligat mai curând sa stau de vorba cu ei decât sa umblu creanga dupa cai verzi. De altfel te veiconvinge singura, caci am ajuns.

      Într-adevar se aflau în fata cladirii muzeului. Opri lânga trotuar, nemaicaznindu-se sa duca masina în parcare. Coborâra si grabiti se avântara pe scara de la intrare, el cotrobaindu-se de zor prin buzunare si blestemând clipa când plecase fara sa-si ia cheile. Negasindu-le, apasa soneria de lânga usa siastepta o vreme, apoi apasa din nou, iarasi si iarasi, insistent, din ce în ce mai insistent, mutând directia blestemelor si înjuraturilor catre paznicul de noapte, un meridional împutit si lenes care iar trasese la masea si acum dormea si canapeaua sub el! Într-un târziu un bâzâit metalic se auzi de sub sonerie, iar în clipa urmatoare o voce somnoroasa, dogita, le izbi timpanele:

      - Cine naiba-i acolo? Hassan, tu esti?

      - Nu-i nici un Hassan, nefericitule! izbucni Rick. Sunt profesorul Al Hudy!!!

      - Las-o balta, Hassan, nu te mai tine de goange, ca nu ti-ai gasit omul! Batrânul Murad nu poate fi dus de nas asa cum crezi tu... Faraonu-i cu mândra aia din Europa... Stai ca vin sa deschid îndata...

      Profesorul facea spume. Miss Davidson îl strânse de brat. Doua lampi de perete se aprinsesera luminând holul. Dintr-o încapere a carei usa se dadu în laturi îsi facu aparitia un barbat între doua vârste, burtos si cu chelie. Camasa descheiata, transpirat tot, stergându-se întruna de sudoare cu o basma mototolita, fata buhaita, toate aratau ca omul abia se trezise din somn, dar nu si din betia decuseara. Venea agale, clatinându-se usor si cautând sa-si mentina echilibrul. Se opri în dreptul unui panou pe care-l deschise si dupa ce se zgâi un timp scarpinându-se în crestet ridica nepasator din umeri si se apropie de usa. Rasuci cele doua chei, trase bara de protectie si deschise neglijent usa:

      - Intra, Hassan...

      Al Hudy îl însfaca de gulerul camasii, împingându-l violent înauntru:

      - Care Hassan, nenorocitule?! Asa îti faci tu serviciul?! Bei, tragi la aghioase si primesti straini în muzeu?! Cine-i Hassan, ma? Cine?!!!

      Omul ramasese interzis. Nauc de-a binelea, deschidea si închidea gura voind parca sa spuna ceva, dar cuvintele refuzau cu încapatânare sa-i iasa din gâtlej. Cu toate sfortarile ei în încercarea de a-l potoli, Ingrid nu reusi sa faca nimic. Profesorul era mult prea puternic si acum îl zgâltâia pe bietul om naucit de tot ca pe o zdreanta când vrei sa o scuturi de praf. Îl izbi de perete de câteva ori, dar când îl auzi icnind si-i vazu buzele ce începusera sa se învineteasca, se calma si-i dadu drumul. Omul aluneca prelingându-se parca pe perete pânaatinse podeaua. Rick se întoarse si zavorî intrarea apoi, uitându-se lanenorocitul care abia de-si mai tragea sufletul, i se facu mila de el. Se apleca si ridicându-l ca pe o jucarie îlpurta în încaperea din care iesise si-l întinse pe canapea. Îi dadu sa bea apa sprijinindu-i capul, apoi se întoarse spre însotitoarea lui, care ramasese alba ca varul în cadrul usii.

      - Mai tii minte unde-i?

      Ea aproba doar cu o miscare a capului.

      - Foarte bine, zise el, ia-o pe scari si convinge-te ca e acolo, eu ramân cu asta pâna-si revine...

      Ingrid se napusti pe scari în sus. Ajunse în fata usii ce dadea în sala ghepardului. Inima i se facuse cât un purice. Teama launtrica se împletea straniu cu nerabdarea si curiozitatea cercetatorului. Deschise. Da, era acolo! Parea ca acolo fusese de când lumea! Pasi cu teama, încordata ca u resort, apropiindu-se încet-încet... 7 metri...6...5...4...3... Se opri îngrozita! Doi din coltii uriasi erau mânjiti de sânge! Privirile-i alunecara pe podea. Câteva picaturi sângerii erau acolo ca si când s-ar fi scurs din botul artefactului. Se rasuci si o lua la goana sarind câte trei trepte odata. Navali îngrozita în încaperea în care se aflau cei doi barbati si gâfâind se rasturna pe un scaun. Întinse mâna tremurânda dupa o sticla de cognac care apartinea de buna seama paznicului si trase câteva înghitituri zdravene. Se mai linisti putin constatând ca fiara nu se luase dupa ea si înca mai era întreaga, tinând o sticla strâns în mâna dreapta. Paznicul îsi revenise si acum privea la fel de uimit ca si seful sau la femeia blonda, frumoasa, care trasese lamasea mai ceva ca un marinar grec.

      - Ce-i cu tine? o întreba Rick nelinistit.

      - E...E... asa cum am banuit...

      - Fugi de-aici! Asa ceva nu sepoate!

      - Si totusi, e cât se poate de adevarat! Unde-i camera de supraveghere video, caci banuiesc ca aveti asa ceva?

      - Alaturi, raspunse el deschizând o usa. De ce?

      Ingrid îl urma si examinând pe rând monitoarele întinse mâna spre unul care arata imagini din camera ghepardului.

      - Focalizeaza imaginea pe el.

      Profesorul se apropie de pupitru si decupla celelalte camere.

      - Mareste imaginea...

      Se executa.

      - Ei, ce vezi? întreba ea când petele de sânge putura fi vazute fara greutate.

      - Dumnezeule mare...sânge...! facu el îngrozit.

      - Ei bine, da, domnule profesor Al Hudy Al Rachid, sânge! Iata dovada ca imaginatia Ingridei Davidson nu este tocmai bolnavicioasa. Iar noi, cu voia dumneavoastra, am intrat într-un carusel al vietii si al mortii din care sincera sa fiu nu prea stiu cum vom iesi, si mai ales daca vom iesi...

      - Dar cum a fost posibil!...murmura el.

      - Nu stiu, am doar vagi banuieli. Tot ce stiu e ca trebuie sa luam caseta cu noi si sa o stergem cât mai repede de aici!

      - Si el? întreba Rick aratându-l pe paznic.

      - Sa plece, cred ca acum se afla în mare pericol.

      Parasira muzeul fara sa-i dea vreo explicatie lui Murad care insista sa i se spuna daca e sau nu concediat, vaitându-se ca are o familie grea si ca Hassan nu era altul decât ginerele sau care trebuia sa-i aduca mâncarea pe care el o uitase seara acasa. Se caina, se jura ca nu luase asemenea bataie de când era el, îl chema pe profet în sprijinul sau, rugându-l, implorându-l sa-l trazneasca daca mai îndrazneape viitor sa puna gura pe bautura ori sa doarma cumva în timpul programului...

      Îl lasasera lamentându-se petrotuarul din fata muzeului, grabindu-se spre casa în speranta ca aveau sa-i mai prinda pe politisti acolo.

      - Aratam caseta si politiei? întreba el într-un târziu, când deja parasisera orasul si seangajasera pe autostrada.

      - Fereasca Dumnezeu! sari ea ca arsa. Sub nici o forma nu trebuie sa vada vreunul din ei!

      - De ce?

      - Din doua motive: întâi ca înca nu stim daca e ceva înregistrat si în al doilearând sunt prea prosti ca sa priceapa ceva. Ma rog, ar mai fi un motiv...

      - Care?

      - Chiar daca s-ar gasi vreunul care sa înteleaga cum stau lucrurile fara sa încerce sa ne acuze de mistificare si fals în probe, si-ar baga nasul în afacerea noastra, retine, te rog, A NOASTRA, si ne-ar îngreuna daca nu chiar zadarnici actiunile! Clar?!

      - Mai clar nici ca se poate. Apropos! Ti-a spus vreodata cineva ca pelânga ca esti al naibii de frumoasa ai si o minte brici?!

      - Crezi ca esti primul?

      - Am sperat...

      - Pacat, te-ai înselat...

      Se angajasera de 2-3 minute pe drumul marcat cu semnul proprietate privata când se întânisera cu ambulata care însotise masina politiei, dar de asta data era singura si parea sa nu aiba la bord decât doua persoane. Cum nu vedea ce rost ar fi avut sa opreasca, profesorul accelera trecând mai departe, în speranta ca echipajul de politie mai era înca la resedinta lui.

      Într-adevar, în fata cladirii era aglomeratie mare. Cei doi politisti, unul civil, parând sa fie seful, celalalt în uniforma, erau înconjurati de oamenii sai din rândul carora nu se putea sa lipseasca tocmai Katshera. Ali parea sa fie cel mai agitat dintre toti. Gesticula încercând parca sa explice politistului în civil ceva ce acesta nu putea sapriceapa. Frâna facând pietrisul sa scrâsneasca îngrozitor si sari fara sa mai deschida portiera. Ingrid nu mai astepta sa i se deschida, îi urma exemplul sprintena ca o felina.

      - Ah, iata-te! îl întâmpina Ali. Unde naiba ati fost?

      - Am verificat ceva, raspunse Rick fara convingere. Cu cine am onoarea?

      - Inspector Gray, criminalistica, se prezenta politistul. Sa înteleg ca sunteti profesorul Al Hudy al Rachid?

      - În persoana, raspunse el strângând mâna întinsa a omului din fata sa, iar doamna este Ingrid Davidson, specialista în istoria orientala.

      - Încântat! Se pare cane-am întâlnit pe sosea când ne deplasam spre dumneavoastra?...

      - Adevarat! confirma profesorul. Ne grabeam si cum stiam ca aici oricum avea sa dureze nu am mai oprit pentru a nu pierde vremea.

      - Sunteti totusi amabil sa-mi spuneti unde ati fost?

      - Nu!

      - Cum doriti...ridica el din umeri. Va sfatuiesc totusi sa va gânditi bine, s-ar putea sa va ajute...

      - Vreti sa insinuati cumva ca as fi vinovat de moartea bietului om?!

      - E absurd, inspectore! interveni Johan. Ti s-a explicat de trei ori cum stau lucrurile!

      - Adevarat, dar datoria mea e sa nu exclud nici o posibilitate.

      - Dar e o aberatie!...protesta europeanul.

      - Se poate, dar o aberatie privita în oglinda de multe ori ne pune în mâna câte un fir de care trebuie doar sa tragem pentru a afla un adevar incredibil si foarte bine ascuns. Va rog ca în doar câteva cuvinte sa-mi povestiti tot ce stiti despre tarasenia asta si daca nu-i cu suparare si ce ati facut asta seara începând cu ora ... hai sa zicem 20?

      - Sa înteleg ca sunt acuzat de crima?!

      - Nici vorba, domnule profesor! Vreau numai sa-mi fac putina ordine, iar dumneavoastra ma puteti ajuta.

      Resemnat, profesorul ofta ridicând din umeri aneputinta si începu sa-i istoriseasca politistului greu de cap cu lux de amanunte toate întâmplarile acelei seri.

      Celalalt politist, care era si sofer, se retrasese în masina, nemaidorind sa asculte pentru a nu stiu câta oara acelasi lucru. Statea relaxat, tragând la intervale regulate din tigara de foi pe care o tinea în coltul gurii si se gândea la cafeaua care îl astepta cuminte pe birou si la sticla de vodca ascunsa în dulap, dupa maldarul de dosare nerezolvate, când un bâzâit îl anunta ca este cautat prin statie. Întinse masinal mâna si rasuci butonul.

      - 24, receptie...

      - 24, aici 1, inspectorul Gray e pe-aproape?

      - 1, aici 24, e la doi-trei yarzi, de ce?

      - Vrea sefu mare sa vorbeasca numai cu el! Strict confidential!

      - Prin statie?

      - Am spus confidential! Sa foloseasca celularul...

      - teles, unule, sa foloseasca mobilul!

      Închise statia si coborând din masina se apropie de seful sau soptindu-i ceva la ureche. Inspectorul clatina din cap, scoase mobilul si dupa ce forma un numar spuse:

      - Scuzati, o urgenta... Dupa o clipa vorbi în telefon: Gray...da, înca mai am...Cum?!...Unde?...Aha!...La fel...Acum 10 minute deci...Ciudat...Da...sigur, domnule, puteti sa-l completati...E totusi prea mult ca sa fie o simpla coincidenta...Am înteles, sa traiti!

      - Ce s-a întâmplat? întreba profesorul.

      - Se pare ca se cam complica lucrurile, domnule profesor...raspunse el bagându-si celularul în buzunar. Îmi spuneti totusi unde ati fost?

      - Ce importanta are?

      - Ma rog, cum doriti! Seful mare m-a anuntat caa a fost gasit cadavrul paznicului muzeului dumneavoastra, dar ceea ce e si mai interesant e ca a fost, se pare, victima aceluiasi asasin...

      - Ce?! Nu sepoate!!! Unde? Cum?

      - Pe trotuar, în fata cladirii muzeului...

      - Dumnezeule mare! exclama Rick. Nu poate fi adevarat! Când l-am lasat era ametit de cognac si zgâltâitura, i-adevarat, dar în rest teafar!...

      - Prin urmare sunteti singurii care l-ati vazut în viata înainte de a muri?

      - Da...asa cred...

      - Deci ati fost la muzeu?!

      - Da...încuviinta monosilabic miss Davidson.

      - În cazul acesta va trebui sa ma însotiti la sectie.

      - Ne arestezi?

      - Puteti sa spuneti si asa, miss, doriti sa va citesc drepturile?

      - Asta-i o prostie!...

      - E o greseala!...

      - Nu se poate!...

      Harmalaia stârnita de prietenii profesorului ameninta sa se transforme într-o adevarata bataie. Profesorul se posta în fata politistului încercând sa-l apere. În mâna inspectorului îsi facu aparitia un pistol de calibrul 38. Situatia parea sa scape de sub control. Cei sase barbati se apropiau pas cu pas, sfidând gura neagra a revolverului.

      - Înapoi! striga inspectorul. O sa va arestez pe toti!

      - Nici o miscare, copoilor! se auzi din spate vocea Katsherei care se strecurase neobservata, iar acum tinea amenintatoare o arma cu repetitie îndreptata spre inspector. Aruncati armele!

      - Ultraj cu violenta, amenintare cu arma! striga Gray. Va îngreunati si mai mult situatia! Arunca pistolul, urmat de subalternul sau.

      - Acum carati-va naibii de aici! striga femeia la ei, fulgerându-i cu privirea.

      - Potoliti-va, interveni profesorul regasindu-si stapânirea de sine. Lasa arma, Katshera, iar voi linistiti-va, va rog... E o greseala care se va îndrepta. Ce Dumnezeu, stiti doar cu totii cum stau lucrurile, în plus a mai aparut un cadavru, cel al bietului Mirad, care a fost asasinat, se pare, de aceeasi mâna criminala. Potoliti-va cu atât mai mult cu cât eu si miss Davidson avem dezlegarea tainei sau, ma rog, a unei parti, dar avem nevoie de avocatul meu...Femeia aruncase arma si intrase în rândul celorlati protestatari. Rick se apleca si culegând de jos cele doua pistoale le întinse politistilor, continuând: Umba, îl cauti pe domnul Stern si indiferent unde se afla cel târziu asta-seara la ora 8 va veni la politie. Vezi ca în masina mea e o caseta video, adu-mi-o, te rog, iar dumneavoastra, domnilor, ati face mai bine sa va ascundeti jucariile alea. Cred ca nu are rost sa împingem incidentul mai departe si sa fiu sincer nici mie nu-mi plac amenintarile cu arma...Multumesc,amice, continua el luând caseta din mâna lui Umba. Sa mergem, inspectore...!

     

     



     

      2

     

      TAINA MARELUI GHEPARD


     

      Se afla de câteva ore în arestul politiei. Încercase o vreme sa tina socoteala scurgerii timpului, dar grija pentru miss Davidson de care nu stia nimic îl facuse sa abandoneze, lasându-se prada amintirilor din expeditia sudaneza si încercând cu disperare sa gaseasca o explicatie evenimentelor ori o bresa, ceva de care sa se agate ca înecatul, dar se parea ca doar ea era autoritatea în materie si în telul lor, dar si respectând niste regulamente absurde copoii îi separasera, iar el se perpelea zadarnic, parând din ce în ce mai sigur ca trebuia sa mai astepte o vreme, oare câta? Îi luasera pâna si ceasul, nenorocitii naibii, cu toate protestele sale, nu-i lasasera nimic! Regulamentul, lua-l-ar toti dracii! Bine barem ca avusesera bunul simt si nu-l închisesera laolalta cu ceilalti. Oare ea avusese acelasi noroc? Profesorul ocupa o camera destul de spatioasa mobilata cu o masa, doua scaune, o canapea, ba avea chiar si un televizor cre mai si functiona pe deasupra si un frigider plin cu apa minerala, sucuri si gheata. Pe masa zacea un maldar de reviste si ziare din ultimele trei sau patru zile, care asteptau parca sa fie rasfoite, dar dupa o tentativa esuata se lasase pagubas, concentrându-si o vreme atentia asupra unui bâzâit discret care venea de-aiurea, din perete ori din tavan, ori cine mai stie de unde! Dupa prospetimea aerului si racoarea din camera banuia ca ar putea fi o instalatie de climatizare foarte bine camuflata de altfel. Pentru o clipa se gândi ca celula sa putea fi un birou, dar fara ferestre?! Era putin probabil! Mai curând ar fi putut fi o celula confortabila facuta special pentru personalitati care calcau pe bec! Nu l-ar fi mirat nimic de vreme ce când fusesera adusi îi luasera în primire doi sergenti care îi condusesera pe fiecare în alta parte, netinând seama de cererea lor de a fi dussi în fata inspectorului sef, ba mai mult decât atât disparuse parca înghitit de pamânt si Gray, definitiv, se parea, si fara explicatie! Dupa ce examinase mai întâi încaperea trecuse la cercetari mai amanuntite, apoi o masurase plimbându-se o vreme, încercase sa rasfoiasca gazetele, dar cum mintea îi zbura permanent la ea si la întâmplarile ultimelor 24 de ore, se tolanise pe canapea si fumând tigara de la tigara cugeta. Se bucura în sinea lui ca nu aveau în regulamente si un articol referitor la tigari, ba mai mult chiar, gasise în timpul cercetarilor sale doua pachete de Lucky pe o policioara pe care se mai aflau o ceasca, un pahar de plastic, un ibric, un fierbator electric, cafea instant si zahar. I se facu subit pofta de o cafea. Sari în picioare si cu miscari repezi dar sigure îsi prepara una cu apa minerala, pentru ca nu descoperise nicaieri o chiuveta ori vreun simplu robinet de unde sa ia apa potabila, banala apa potabila, atât de valoroasa în schimb în desert! Lua o înghititura, apoi se aseza pe scaun. Desfacuse de câteva minute unul din pachetele gasite, iar acum savura aroma cafelei reci, dar foarte tari, si a tutunului fin , de calitate, când auzi un ciocanit usor în usa, apoi o cheie rasucindu-se discret, parând mai curând rontaitul unui soricel strecurat în tocul de lemn masiv. Deschizându-se încet, usa lasa mai întâi sa se vada mutra rotofeie si bine rumenita a unui gardian. Fruntea, si asa destul de înalta pentru un arab, se prelungea cu o chelie impozanta, iar mustata stufoasa si canita îl facea de-a dreptul caraghios. În sfârsit, patrunse si stapânul mutrei care stârnise un zâmbet abia sesizabil pe chipul profesorului. Nu mai înalt de un metru si saptezeci, dar foarte gras, aspect care releva faptul ca nu tinea la mare pret poruncile si învataturile coranului. Se înclina mai mult slugarnic decât politicos, apoi stergându-si fata cu o batista care aparuse ca din senin în mâna lui, spuse:

      - Ma iertati, înaltimea voastra, a sosit avocatu si messer Umba. În clipa de fata se afla în birou lu dom Gray...

      - Zau?! sari el, dar cât naiba-i ceasul?!

      - Pai sa tot fie unu juma dupa-masa... Mi-au poruncit sa o duc pe înaltimea voastra la dumnealor.

      - ...sa mergem, spuse profesorul dupa ce sorbi si ultima înghititura de cafea si îsi baga tigarile în buzunarul pantalonilor.

      Nu apropiase geana de geana de mai bine de 32 de ore, dar nu-i era somn. Se bucura ca în sfârsit putea sa-l vada pe mr. Stern, pe Ea si pe dragul lui Umba. Dupa atâtea ore de singuratate si dialog cu sine însusi avea din nou posibilitatea sa vorbeasca unor oameni, sa analizeze evenimentele, sa iasa din porcaria de celula în care statuse închis, cu tot confortul ei sporit .

      Când intra în biroul lui Gray avu nevoie de câteva secunde pentru a se obisnui cu lumina orbitoare a zilei, care patrundea printr-o fereastra imensa. Clipi des, se freca la ochi apoi saluta cu o miscare a capului, dupa care trecu în revista încaperea. Ea nu era!

      - Miss Davidson trebuie sa apara din moment în moment, îi spuse Gray ghicindu-l. Am considerat ca o camera de hotel emult mai potrivita pentru o doamna decât o celula, fie ea si speciala cum a fost cea în care am fost nevoiti sa va gazduim...

      - Multumesc, rosti profesorul, apoi întorcându-se spre ceilalti relua: Mr. Stern, nici nu stii cât ma bucur ca ai venit! Umba, prietene, ce mai e pe-acasa?

      - Buna ziua, domnule, îl saluta avocatul, daca buna poate fi o zi în care presedintele companiei noastre si totodata unul din cei mai bogati oameni din lume sta la popreala pentru o vina inventata de un inspector în a carui minte se-vârtesc si se rasucesc romane politiste ieftine si de cea mai proasta calitate împletindu-se cu idei fantastice culese din cine stie ce reviste cu benzi desenate! De Gray pe a carui cultura nu dau nici oceapa degerata nu ma mir, dar cema surprinde e ca maladia asta pare sa fie contagioasa, dar, mr. Umba, de la dumnealui aveam pretentii! Auzi dumneata! Pe întreg parcursul drumului, de la aeroport pâna aici, a batut câmpii, povestindu-mi niste grozavii, si, colac peste pupaza, ajuns în sfârsit la sediul politiei, dau peste inspectorul Gray care întareste spusele uriasului nostru, ba,mai mult, mi-o trânteste verde-n fata ca asasinul ati fi tocmai dumneavoastra! Daca v-ati pus cumva în gând cu totii sa va bateti joc de un biet batrân, va atrag atentia ca nu intentionez sa înghit una ca asta!!!

      - Linisteste-te, mr. Stern...încerca sa-l potoleasca Rick, dar gândindu-se la reactia avocatului la auzul adevarului nu se putu abtine si zâmbi cu gura pâna la urechi în ciuda situatiei nu tocmai comode în care se afla el însusi.

      - Cum, si dumneavoastra, domnule?!...facu el dezamagit. Prin urmare-i adevarat! Sunt doi morti si dvs sunteti acuzat de dubla crima cu premeditare?! Ati facut una ca asta?!

      - Stern, ma cunosti doar atât de bine!

      - Am sperat, cel putin pâna astazi...Ati...ati ucis dumneavoastra?

      - Nu!

      - Atunci cine?! sari Gray de pe scaun.

      - Ghepardul...

      - Care ghepard?

      - Ghepardul de smarald...

      - ?!

      - ?!

      Gray se albi la fata parând sa faca un atac de apoplexie. Se clatina dar se sprijini la vreme de Umba, care-l sustinu.

      - Gray, Gray, linisteste-te, ce naiba! încerca sa-l potoleasca profesorul, caseta, unde-ai pus caseta?

      - Cas...seta? Care caseta?

      - Caseta video, cea pe care mi-ai luat-o când m-ai arestat, ce naiba!

      - Ah...caseta, da, îmi aduc aminte...

      - Ei bine, unde-i?

      - Fa bine si scoate-o si hai sa mergem undeva unde aveti o instalatie video performanta. O sa vedeti adevarul cu propriii vosti ochi!

      Usa se deschise si în încapere pasi miss Davidson, urmata de un politist tânar cu o privire inteligenta.

      - Buna ziua, domnilor, saluta ea binedispusa. Ai dormit bine, prietene?

      - Minunat, raspunse profesorul, n-am închis un ochi!

      - Sarman prieten...îl compatimi ea, ar fi trebuit sa te odihnesti pentru ca nu stiu zau când o sa mai ai ocazia sa o faci!

      - ?!

      - Unde-i caseta buclucasa, inspectore?

      Fara o vorba, Gray deschise dulapul metalic de unde scoase caseta pusa la pastrare.

      - Iat-o!...

      - Perfect, ai un video? întreba ea cercetând încaperea. N-ai, dar va trebui sa ne mutam în alta parte! Ce-ati zice daca ne-am întoarce la hotel? Au si video în camere, au si aer conditionat, iar tu, Rick, ai putea sa te barbieresti si sa faci un dus, poate asa ai scapa de mutra asta posaca...

      - Miss?...

      - Cei-i, Gray? Nu ne lasa sefu mare? Pai mergem în calitate de arestati, nu de turisti, te asigur si-ti promit sa nu evadam! Nu putem evada! Ah, nu te umfla în pene! Nu tu esti motivul, cu toata politia ta, ci El e cel care nu ne permite asa ceva! Cu cât descoperim mai repede taina ce-l mâna la asemenea actiuni cu atât va fi mai bine, vor muri oameni mai putini!...

      - Dumnezeule!!! striga Rick. Ce moara hodorogita! Si eu care ma gândeam sa te cer de nevasta!...

      - Ce-am facut?!

      - Ah, nimic, ti-ai dat drumul la gura confirmând înca o data, daca mai era nevoie, ca daca tii cu tot dinadinsul sa ucizi o femeie îi tai limba! Îti multumesc ca te-ai gândit la mine, dar se pare ca înca mai suntem în stare de arest sipâna nu vom primi scuzele acestui zelos Gray nu am de gând sa parasesc sediul politiei care, jur canu va mai primi o para chioara ca sponsorizare din parte-mi pâna ce inspectorul aici de fata dimpreuna cu seful si colegii lui nu vor ajunge simpli agenti de circulatie!

      - Domnule profesor, încerca sa protesteze politistul catând sanu se lase intimidat, deocamdata asupra dumneavoastra înca mai planeaza acuzatia de dubla crima cu premeditare...

      - La dracu! zbiera el, ia caseta aia odata si hai samergem, sa te convingi si tu de adevar, dupa care sa va ia naiba, pe tine si pe toti idiotii tai din politie!

      - Va agravati situatia, domnule...spuse aproape soptit inspectorul Gray, si va marturisesc sincer ca ma voi bucura cât se poate de tare sa depun marturie împotriva dumneavoastra!...

      - Usurel, inspectore, interveni Mr. Stern, uiti pesemne de prezumtia de nevinovatie? Mai bine condu-ne, te rog, sa vizionam afurisita aia de caseta pe care o tii în mâna ca pe sfântul Coran al profetului Mahomed...

      Urmareau pentru a treia oara filmul si tot nu le venea sa creada ca e posibil! Pâna la ora 0 si 30 deminute totul parea sa fie în regula, dar în clipa aceea începea necrezutul: în mutenia sinemiscarea salii în care se odihneau de ani si ani exponate care împodobisera odata casele si mormintele vechilor egipteni, artefactul paru sa se trezeasca la viata. Mai întâi ochii galbeni, stralucitori, începura sa se roteasca împrastiind scântei prin toataîncaperea, parând sa cerceteze atenti toate ungherele, apoi un mârâit abia auzit iesi din botul cascat si mai tare, dupa care fiara închise gura ca si cum ar fi fost vie, din carne si oase, dar fiind totusi o anomalie a speciei sale datorita culorii, o porni la pas, linistit, spre scara.

      Derulara caseta pâna la timpul 2.00. Petot acest segment nu sepetrecuse nimic. Sala ramasese cufundata în tacere si nemiscare, singurul lucru demn de luat în seama fiind suportul pe care statuse ghepardul si care pe toata perioada cât el lipsise a emiso lumina verzuie care-l învaluia ca un halou. Fix la ora 2, statuia vie îsi facu aparitia si se aseza în aceeasi pozitie de dinainte. Peste alte sase minute în sala patrundea Ingrid davidson care se apropia de el, apoi speriata o rupea la fuga. Înregistrarea se sfârsea cu prim-planul botului artefactului cu coltii sai ascutiti însângerati si cu petele de sânge închegat de la baza soclului...

      - Ei? întreba profesorul.

      - Suta la suta nu e fals! concluziona expertul chemat de Gray dupa prima vizionare. Sunteti sigur, domnule profesor, ca ceea ce aveti în muzeu e doar o statueta si nu o dihanie vie?

      - Din smarald, tare si rece ca orice piatra...Ma rog, ar fi doua persoane care ar putea sustine contrariul...

      - Cine? se interesa Gray.

      - Miss Davidson si amicul meu Umba, amândoi aici de fata.

      - Cum asta?! tresari inspectorul.

      - Poate ar fi mai bine sa-ti povesteasca chiar ei, nu crezi?!

      - Ba da! Ce-mi puteti spune, miss?

      Cei doi istorisira pe rând ce constatasera când atinsesera artefactul, sporind si mai mult uimirea celor prezenti. Umba terminase demult, dar nimeni nu îndraznea parca sa deschida primul gura. Presimteau cu totii ca se afla în fata unei enigme de nepatruns si a unui mare pericol la care le era parca teama sa se gândeasca.

      Primul care rupse tacerea fu avocatul:

      - Ei, acum ce mai ai de zis, inspectore?

      - ?!

      - Cu dumneata vorbesc, Gray, ori cumva ai ramas fara grai?

      - Cum...poftim?....Ah,da...Nu stiu...pare...pare imposibil...Ce naiba poate fi asta?

      - Habar n-am, Gray, interveni Ingrid, dar pot sa te asigur ca daca mai pierdem timp pretios de pomana va fi vai si-amar! Întorcându-se spre Al Hudy Al Rachid relua: Spuneai ca ai transportat toate sulurile din pergament gasite în templu? Unde-s?

      - O parte sunt la muzeu, o parte acasa, le-am luat pentru a mai cerceta si în timpul liber...

      - Ai gasit ceva care ar putea sa ne puna pe o pista buna?

      - Ma tem ca nu. Ar trebui sa fie ceva anume?

      - Mda...mormai ea, asa ar trebui. Asculta, Gray, mai ai de gând sa ne tii mult aici? S-ar putea sa regreti mai târziu, pentru ca fiara va ataca din nou, poate la noapte, poate si mâine noapte, pâna când va avea ce cauta, auzi tu?!

      - Cauta ceva anume? întreba profesorul.

      - Da, cauta. Ce anume nu stiu, dar cauta, si taina se afla înscrisa pe unul sau mai multe suluri gasite de tine. Tot ce pot afirma cu tarie e ca fiara este puternica si pe zi ce trece, cu cât numarul victimelor sale creste ea se întareste putând sa devina de neînvins. Te mai întreb o data, Gray, idiotule, mai ai de gând sa ne tii în loc?! Îti atrag atentia ca doar eu si Umba putem sa-i venim lighioanei de hac, dar asta depinde de cât de repede ne miscam!

      - ?!

      - S-ar putea spune ca detii date pe care noi nu le cunoastem! constata Rick.

      - E cam pretentios spus asta, draga prietene, mai curând e vorba de premonitie...Îti amintesti de visul pe care l-am avut ieri dupa-amiaza la hotel?

      - Da, ce-i cu asta?

      - Ei bine, când ti-am spus mai devreme ca am dormit te-am mintit. Am atipit, ce-i drept, dar tot somnul cam la asta s-a rezumat. Am avut un nou vis...

      - Tot cu el?

      - Nu, de asta data în vis s-a aratat cu totul altceva: un nor auriu stralucitor, atât de stralucitor încât abia de puteam sa-l privesc, a coborât în fata mea, iar în mijlocul acelui nor era cineva caruia nu-i puteam decât numai banui silueta, care mi-a spus ca ne aflam în mare pericol si ca totul depinde de cât de repede ne miscam...

      Ochii ei mari, frumosi, se umplura de lacrimi. Barbia îi tremura. Îi privea pe cei din jur cu compasiune, cu disperare.

      - Ce...ce trebuie sa fac? întreba Gray.

      - În primul rând sa ne dai drumul de aici, apoi sa faci bine sa ne duci acasa si eventual sa ne dai o garda serioasa...

      - Numai asta nu! striga Miss Davidson.

      - Cum adica?

      - E prea târziu! Trebuie sa mergem la muzeu, trebuie sa luam si celelalte manuscrise! Câte mai sunt si unde?

      - Vreo 30, poate 40...

      - Dumnezeule mare! Cel putin sunt toate la un loc pentru a nu mai pierde timpul si cu cautarea lor?

      - Da, sunt într-o camera la care doar eu am acces...

      - Si de la care bineînteles nu ai cheie, pentru ca le-ai uitat pe toate acasa...

      - Linisteste-te, încuietoarea e electronica. Un cifru, safe-ul, iau cartela personala si intram. M-a costat doua sute de mii de dolari sistemul acesta. Obiectele noastre, Gray, si fa bine de da ordin sa ni se puna la dispozitie trei ori patru masini, dar repede!

      Inspectorul tocmai îi restituia obiectele personale, când privirea profesorului aluneca pe cadranul ceasului:

      - 7 si un sfert! Oh, Doamne,când crezi ca+ o sa atace din nou?

      - Nu cred ca mai curând de miezul noptii, dar asta nu înseamna ca avem timp depierdut!

      - Ai dreptate! Mergem!

      - Stati, îi opri Umba, cum naiba a iesit din muzeu când e stiut ca usa e ferecata cum e si în plus mai exista si un sistem de alarma?

      - Habar n-am, si sincera sa fiu e cel din urma lucru la care m-as gândi acum când sunt sigura ca avem de-a face cu o forta ale carei limite nici macar nu le banuim. Domnule Stern, se adresa ea avocatului, cred ca cel mai întelept lucru pentru dvs ar fi sa va odihniti noaptea asta la un hotel, iar mâine sa va înapoiati la companie. E cel mai indicat lucru sa nu fiti în preajma noastra deîndata ce parasim cladirea politiei.

      - Bine, dar...

      - Fara proteste, Mr. Stern, interveni profesorul, asculta ce ti se spune si asteapta instructiuni. La revedere si zbor placut!

      Îl îmbratisa apoi se despartira.

     

© Copyright George Grigore

Articol preluat din Arhiva SFera Online [www.sferaonline.ro].
SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2014 Arhiva SFera Online