Călătorie în memorie

« înapoi la articol


Călătorie în memorie

Maria Popescu-Butucea



Publicat Duminică, 11 Mai 2008, ora 11:57

      Exista locuri despre care nu stim nimic si nici macar nu banuim ca exista. Acolo se naste in fiecare zi o noua opera de arta. Este vorba despre arta ca lucrare a naturii, o arta magnifica, impunatoare.

      Cu mult, mult timp inaintea noastra marele artist, Natura s-a jucat creind ca zeii din nimic, sau din ce a avut la indemana.

      Universitatea care ma gazduieste face o excursie la Golden Lake, in nord-estul provinciei Fujian, China, in localitatea numita Sanming. Vom vizita lacul, dealurile sau muntii acestia pana la 1000 de metrii, un templu, apoi parcul national, inscris in patrimoniul UNESCO si o pestera, unde de asemenea este un alt templu.

      La inceput, am crezut ca lacul se numeste asa de la culoarea galbuie sau de la terenul lutos, dar credinta mi-a fost rapid spulberata. Aici imperiul de alta data a avut exploatari, este vorba de minele sale de aur! Noi vizitam lacul cu o mica ambarcatiune si admiram frumusetea naturii. Muntii sunt formati din conglomerate de acum mai bine de 8000 de ani. Relativ recent, am spune din punct de vedere geologic. Grohotisurile si roca tare se amesteca intr-un vartej de culori in care predomina rosul, probabil de la oxizii de fier. Malurile slabe se pot surpa in fiecare moment. Vremea a sapat adanc in versanti si a creat forme de o frumusete extraordinara. Povestea locului vorbeste de un munte “clopot” si unul “toba” iar la mijloc, aseaza templul ca pe o muzica nascuta de cele doua instrumente. Cuvantul “templu” si “minune” au aceesi pronuntie, doar scrierea e diferita. Mie mi se pare aceast coplot un “picior de plai”, cum nu am inteles niciodata sa fie cel descris de Miorita nostra! “Toba” este tot un deal imens, slefuit probabil de vanturi, rotund la varf si de jur imprejur. In timp, s-au rupt si au cazut bucati mari din trupul muntelui-deal (caracterul chinezesc folosit aici este cel pentru deal, pentru ca in aceasta tara muntii au mult mai mult). Aceste goluri care se formeaza sunt forme extraodinare, intrec cu mult imagintia noastra. Acolo pasari si alte animale isi fac cuiburi si adaposturi, vizuini. Cine sa ajunga la asa inaltimi? Roca fiind slaba, alpinistii nu se incumeta. Admiratia noastra nu mai are margini. Suntem muti si doar facem poze. Dupa ce coboram din mica si cocheta ambarcatiune cu acoperiusl in forma de pagoda, intalnim prima cascada care se arunca printre stanci si bambusi. E ca un zbor al apei. Nu e foarte inalta, iar apa serpuieste printre stanci ca un dragon. Localnicii isi vand aici produsele artizanele. In programul excursiei, ghidul nostru ne conduce catre o ceremonie traditionla de nunta. Evident, un coleg plateste si va fi mirele ocazional. Muzica e chinezeasca, fetele costumate sunt frumoase si baieti chipesi. Tineretea e frumoasa oriunde pe Pamant.

      De aici, vom merge catre templu cu numele „Minune”. Raman iar surpinsa de locul unde e asezat. Ca zburatoarele care isi fac cuib la inaltime, omul si facut aici un salas sfant. Trebuie sa urcam 101 trepte. Manastirea e construita pe un singur pilon de sustinere! Imi amintesc iar de …”manastire intr-un picior, ghici ciuperca, ce-i?” Ha, ha! De unde imi rasare in minte oare aceasta sintagma? Evident, e un templu budist. Un Buddha cu multe brate ca Shiva! Nu stiu sa explice prea mult, nici ghidul si nici insotitorii mei. Padurea rasuna de muzica din templu cu mult inainte sa intram in el. Am obosit si ma asez pe o piatra. In acel moment constat ca piatra aceea canta! Desigur tehnic nu e mare lucru. Un difuzor amplasat acolo si gata! Dar impresia ca intreaga natura canta si te relaxezi in muzica templului ca si in muzica naturii este de neinchipuit pentru un calator din alta lume si alta cultura cum sunt eu! Toata lumea face poze. Universitarii chinezii sunt si ei intelectuali, oameni ai timpului contemporan. Nu cumpara prea multe, pentru ca, spun ei, totul e comercial, sau nu e destul de igienic. Desigur. Si pentru ei trecutul este trecut, chiar daca ii leaga fire nevazute de lumea pe care o vedem acum. Poate pentru ei este firesc totul, face parte din background-ul cultural. Pentru mine insa, este totul deosebit si fiecare gest si obiect, forma de relief si templu este o intalnire de gradul doi.

      Am, desigur, hadicapul limbii in care sunt incepatoare. Ei nu vorbsc bine engleza si trebuie sa ne intelegem si prin semne nu numai prin cuvinte, iar aici se canta in dialect. Dar asta e o alta poveste. China e plina de temple si fiecare are misterul si frumusetea lui, povestea lui. Buddha nu e acelasi, peste tot; eroi locali, zeitati combinate cu cele importate in simbioza cu cele locale, confera fiecarui loc o unicitate aparte. Aerul e prospat si ne face o foame ca de lup. Desigur, vom manca delicatesele stiute deja, dar si specialitati locale. Ciupercile sunt specialitatea locului si modul de preparare a unui pureu de soia, parca un pic afumat, mi se pare mie. Eu il aseman un fel de “ branza de soia”, caci daca as folosi termenul local, nimeni nu ar intelege nici chiar colgii mei care vorbesc desigur mandarina, limba oficiala si un dialect nativ din hometown-ul fiecaruia. Inca o data, impresia ca si aici se imbina mana invizibila a naturii si a omului te copleste. Natura musca adanc din mintea omului si omul imprumuta din natura mijloacele sale de expresie. Cum sa gandeasca aceste fiinite natura ca separata de om, cand totul este o impletire armoniosa? Omul ca parte a naturii nu este doar o expresie filosofica, o sintagma, o propozitie sau o metafora poetica, repetata de-a surda in scolile modene. E o realitate. Ei mananca tot ce le ofera natura. Nu au mancaruri grase, nu folosec zaharul, natura le da fructe ori verdeturi de tot felul nemaivazute in alta zona, see-food ca alegele, racii si chiar meduze. Auzi mereu: Aceasta planta medicinala e buna pentru sanatatea noastra. Dar pentru ce anume? Intreb eu. Pentru tot. Ei nu fac distinctii prea mari intre aceasta e buna pentru ficat, cealalta pentru stomac sau…. Pentru tot! Gandire in care totul este bun pentru tot. Omul este doar o modesta parte a naturii. Se minuneaza de ce mare artist e natura. Marele cretor al lumii, ca un Dragon atotputernic. „Unii dintre ai nostrii au vrut sa schimbe simbolul acesta al Chinei pentru ca sperie lumea!” Eu insa nu cred ca e posibil. In mintea chinezului Dragonul este simbolul maretiei universale! Cum sa fie schimbat? Dar nu e loc de filosofie aici si nici tema acestor randuri.

      Dupa amiaza, ne odihnim doar cat sa mancam si mergem sa facem o excursie intr-un defileu. Calatorie pe plute din bambus. Raul, care este tot parte a lacului, are aceasta coada lunga de peste 10 kilometrii. Printre peretii extrem de inalti, apa are o cale a ei. Apa si muntele sunt si aici impreuna. Suntem grupati cate sase pe o ambarcatiune. Plutim ca intr-un zbor la joasa inaltime printre stancile abrupte, cu gaurile din care s-au desprins bucati mari si au lasat forme cidate. Mintea chineza, evident, vede si aici in acest forme, fiinite mitologice, dragoni, maimute, pasari pheonix, cap de om intelept si cate si mai cate! Eu as vedea altceva in formele acestea daca nu mi s-ar spune numele lor! Ii spun cateva din identificarile mele decanului, psiholog de profesie si el rade. Da, vedem diferit lumea. Grupul nostru are si un ghid nastrusnic, un carmaci care recita versuri in chineza veche si spune istorioare despre relatia om-natura, povestioare cu morala numai de ei intelese!

      Zburam, zburam printre stanci! Lumina este in urma doar o dara, dar ni se deschid in fata alte peisaje, alti munti, alte forme, care de care mai neasteptata. Si ghidul incepe sa cante. Of, nu am aparatura performanta pentru ce ce vad si aud! Cerul si pamantul se amesteca de parca sunt intr-un film stiintifico-fantastic. Lumina ba este lichida, ba e metalica, alteori pare a se solidifica in dare argintii pe pereti. Intr-un loc, substante inchise la culaore au lasat urme in curgerea lor si pare a fi o caligrafie uriasa. E o scriere a naturii. Spatiile se deschid si se inchid ca intr-o sinfonie spatiala, imensa, colorata si sonora. Apa ba bolborosete, ba susura lin in amestrec cu lemnul, aerul, muntele. Ma intreb, unde se va termina acesta calatorie, sau daca are cumva sfarsit? Un sentiment al infinitului ma stapaneste si tac. Ghidul nostru nu conteneste sa recite si sa cante. Din cand in cand intelectualii il aplauda si zambesc. Cum un om simplu, acest carmaci aici stie atat de multe? Nu este obligatoriu in “jobul” lui. Pur si simplu o face din placere si sa isi incante clientii, domni ca noi, de la universitate. Trecutul Chinei e adanc sapat in sufletul chinezului. Unde le-a invatat? Mai intreb eu. O parte in scoala medie, o parte in satul lui. Nu mai stie de unde le-a cules. Imi pare rau ca nu inteleg ce spune, iar traducatorilor mei le vine foarte grau sa traduca in engleza. La naiba, nici mie nu imi place in mod deosebit engleza si faptul ca trebuie sa promovez, cica cultura vestului prin engleza. Sursele culturii vestice, le spun eu iar, nu sunt numai in latura anglosaxona, asa cum cred cei mai multi dintre ei, ci in Grecia Antica! A, da, de acolo de unde vine acum flacara olimpica! Exact. Da, dar pentru cei mai multi oameni simpli din China, orice strain trebuie sa fie cumva american. Acesta e Istoria. Straturi peste straturi de culturi asemenea acestor roci sedimentare se aseaza si acopera cateodata adevarta valoare, aurul pur. Desigur printre aceste grohotisuri s-a aflat si aurul imperial. Trecem si calcam peste un pamant care poarta aur chinezesc. Straniu sentiment. Dupa ce parasim plutele de bambus trecem printr-o spartura de roca, atat de mica, incat incape doar un om. Parasim lumina in urma noastra si iesim in partea cealalta a dealului, apoi coboram pe o cale tot asa de ingusta. Calea, da, aceea la care s-a gandit probabil tot chinezul de-a lungul timpului. Nimic nu este o creatie a unor minti inchise si egoiste, este o imbinare cu ceea ce le oferea mereu natura. Aici se si deosebesc ei de ascetii calugari, de alte religii. Fara sa gandesti determinarea ca fiind de la natura la cultura, totusi, aici nimic nu este gandire pura, este conlucrare cu marele partener, disigner care este Natura. Ma uit iar si iar la muntii lor si ii vad exact asa cum sunt redati pe panzele lor. Abrupti, inalti, cu smocuri de vegetatie gata sa cada, cu stanci gata sa se prevale peste noi. Shimbarea e totul aici. Sensul lui ying si yang e atat de profund, incat nici nu e nevoie sa convingi cu argumente logice pe nimeni. Daca studiezi limba lor vezi ca rationalismul cartezian, Kant si cognitivismul sunt valabile numai pentru mintile noastre.

      Suntem franti de obosela, dar nu simtim din cauza extazului estetic. Seara, dupa masa, iesim sa vedem oraselul. Acum vreo 10 ani au realizat un grup statur de bronz in marime naturala cu evenimentele din vreame cand ministrul insarcinat cu exploatarea miniera locuia aici cu misiunea speciala de avea grija de minele imperiale. E ca un mic film de statui pe vreo 500 de metrii cu toata povestea. Din pacate, micul meu canon nu mai are baterii. Dar poate cate ceva trebuie sa ramana numai in memoria noastra umana, ori nu ne lasa destinul sa le inregistram, sau poate trebuie sa revenim?

      A doua zi vizitam Parcul Natinal si Pestra lunga de 4 Km. Desigur si aici sunt formele nasute din imbinarea apei cu roca, vantul si timpul. Chinezul vede tot ce stie el, adica dragoni, intelepti, pasari pheonix, copii. Pestera e amenjata ca un joc de sunet si lumi, iar calatoria pare sa fie una fantastica, intr-o lume ireala. Marele Designer Natura s-a juca frumos! Oare pentru cine? Au vazut si traitorii acelor vremuri de demult care au locuit pe aici, poezia acesta a formelor, ori doar am imbunatati-o noi acum? Omul si natura impreuna sunt mari artisti. Sub ochii nostri se nsc stalagmitele. Ne cad picatuile in cap. Mr. Dean, Ling Zhanghong se apropie de mine si imi spune: Daca vom sta aici 10 ani putem deveni si noi o stalagmita! Da. Are drepate. Cuvintele lui spun totul despre perfectiune, creatie, despre rabdare si frumos!

      Prea putin pot sa redau din ceea ce vad si simt. Usor, usor o geana de lumina naturala se intrevede. Dupa mai mult de un ceas, apare si “gaura din cer”, iesirea noastra. As fi vrut sa mai ramn acolo, cum zicea si fetita de sase ani a colegului meu. Dar plecam si vedem un nou templu, de asta data jos, intr-o mica deschidere - pestera.

      Templele se pot face nu numai in cer, ci sub pamant! Surpriza e atat de mare incat nu imi vine sa cred ochilor. Noi stim numai de ultima descoperire, aceea cu soldatii in marime naturala, dar iata si aici sunt sculptati in marime naturala 480 de calugari, fiecare avand o alta expresie a fetei! Lectie de psihologie in toata regula! Un mic calugar se afla acolo sa ofere hartie pentru ars si betioare parfumate pentru ofrande. Eu ma prefac ca pozez statui, dar vreau sa il pozez pe dumnealui. Dar iar surpriza. Nu v-a apare in fotografia mea! Magie? Aparatura imperfecta? Nu stiu. Grupul ma cheama cu insistenta. Trebuie sa plecam! Urc in viteza scarile, iar bratara de perlute, primita ieri in dar de la un prieten, se pravale pentru totdeuna in adancuri. Nu mai am timp. Memoria imi ramane acolo ca intr-o carte care se inchide.

© Copyright Maria Popescu-Butucea

Articol preluat din Arhiva SFera Online [www.sferaonline.ro].
SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2014 Arhiva SFera Online