Aforisme (III)

« înapoi la articol


inspirate din sf

Aforisme (III)

Ion Untaru



Publicat Duminică, 13 Martie 2011, ora 09:12

      De la răutate la prostie, e numai un pas.
     


      Când bâta este mai mare decât dreptatea, războiul bate la uşă.
     

      Un dar nedescoperit, o viaţă ratată.
     

      Democraţia nu se implementează nici cu tancurile, nici cu
      tunurile.
     

      Chiar şi o pace strâmbă este mai bună decât un război drept.
     

      Cine vorbeşte mai mult, nu înseamnă că are şi mai multă
      dreptate.
     

      Puterea nu este un argument al justiţiei.
     

      Omul este un roi de galaxii.
     

      Orice depărtare de Dumnezeu duce la suferinţă şi la moarte.
     

      Munca înnobilează dar nici lenea n-a omorât pe nimeni.
     

      Orice cădere poate deveni un mijloc de re-înălţare.
     

      Dacă ai trecut de cincizeci de ani şi dimineaţa când te trezeşti nu te doare nimic, înseamnă că eşti mort!
     

      Aşa cum linia norocului ne este desenată în palmă, soarta oamenilor se află de fapt în mâinile lor.
     

      Pâinea este motivul tuturor războaielor din lume.
     

      Cu cât este mai strălucitoare lumina, cu atât şi umbra este mai intensă.
     

      Înainte de a deveni generos, omul este ancestral egoist.
     

      Cine vrea să schimbe lumea, începe cu el însuşi.
     

      Unii oameni trăiesc numai pentru a aduna, unii pentru a risipi iar alţii pentru a face milostenii. Care credeţi că este cel mai câştigat?
     

      A mai trecut o zi: cu ce sunt mai bun astăzi decât ieri?
     

      Omul se poate îmbolnăvi şi din cauza traiului ( prea) bun
     

      Lumea este ca o oglindă: ce faţă îi arăţi tu lumii, pe aceea ţi-o întoarce şi ea
     

      Cine nu-şi recunoaşte vina, slabă speranţă de îndreptare a sa.
     

      Vocaţia unora este sa construiască, a altora să demoleze.
     

      În faţa adevărului, puterea e mai degrabă o dovadă de slăbiciune.
     

      Cine nu urcă în permanenţă, de fapt coboară
     

      Cine nu caută mereu pacea, nu va avea parte de ea
     

      La un suflet bolnav, un trup bolnav
     

      Unde apare virtutea, pândeşte şi viciul.
     

© Copyright Ion Untaru

Articol preluat din Arhiva SFera Online [www.sferaonline.ro].
SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2014 Arhiva SFera Online