Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor

« înapoi la articol


Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor

Emma Brad



Publicat Duminică, 3 Iulie 2005, ora 18:40

      Este asa micut si slabut, imi zic privind copilul cu aere de barbat ce încearca sa impresioneze.
      Îsi baga mâinile în buzunarul pantalonilor si, privindu-ma serios, zise:
      - Ce sa-ti spun! Esti doar o balena si înca una handicapata si muritoare de foame.
      - Vezi, zic eu fixându-l cu privirea. Acum stiu si de ce te iubesc.
      E doar un copil rasfatat caruia îi place sa fie tot timpul în centrul atentiei, chiar daca asta îl face sa fie ridicol. E un tip inteligent, putin trecut de 20 de ani pe care soarta l-a aruncat în mijlocul junglei secolului XXI. Are o slabiciune pentru propria lui inteligenta si nu scapa nici un prilej de a demonstra cât e el de întelept.
     
      Îsi aprinse tigara, urmarind cu privirea nemiscata soarele ce disparea în spatele zgârie-norilor citadini.
      Ochii, cu licarul ironic-amuzant, aveau o culoare frumoasa.
      Dr. E. strânse zeflemitor din buze.
      Era dezamagit ca ziua se sfârsise atât de repede. Îsi întoarse privirile spre mine si zise pe un ton întepat:
      - Ce te uiti asa?
      Zâmbetul lui mefistofelic începuse sa ma streseze.
      Îndârjit, îsi împreuna sprâncenele si tonul vocii capata autoritate. Acest lucru era si mai stresant.
      Îl ascultam depanând povesti. Îi placea sa vorbeasca în rime si pot spune ca se descurca binisor. Pacat însa ca uneori lasa impresia unui dezechilibrat mintal. Sau poate era doar complexat de stilul de viata pe care era nevoit sa-l duca. Acesta era si motivul pentru care îl acceptam în preajma mea, desi uneori era de-a dreptul insuportabil.
      Acum spunea ceva despre luptatorii japonezi si despre onoarea samurailor. Nu întelegeam foarte bine daca vorbea despre sinucidere prin harachiri, asa cum se obisnuia, sau daca facea o aluzie subtila la intelect.
      Când a terminat, îsi sterse obrazul spalat de o lacrima cu manseta camasii.
      Era târziu.
      Noaptea îsi intra în drepturi, iar pe trotuare nu mai eram decât noi.
      Ochii i se aprinsera a speranta. Tacu o clipa cazut pe gânduri.
      - Te-am dat gata, nu-i asa? ma întreba privindu-ma insistent. Sunt cel mai bun, iar tu stii.
      Am clatinat afirmativ din cap, zâmbindu-i. Nu vroiam sa-l vad trist. Era pacat.
      Îmi zâmbi si el. Parea multumit.
      Apoi se întoarse brusc, îndepartându-se fara a-si lua ramas bun.
      Îl priveam cum se îndeparta, cu mâinile în buzunare, fluierând în ritmul ultimului hit al lui Guta.
      Apoi se opri, aplecându-se si ridicând capacul canalului de pe strada pe care locuiam. Începu sa coboare încet, fara sa se grabeasca, pâna disparu de tot.

© Copyright Emma Brad

Articol preluat din Arhiva SFera Online [www.sferaonline.ro].
SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2014 Arhiva SFera Online